Riscurile vaccinului Gardasil

Pentru femeile care încă nu au aflat, vaccinul împotriva cancerului de col uterin, Gardasil, comercializat în România sub denumirea de Silgard, stârneşte controveste pe măsură ce devine accesibil în lumea întregă.

Mai mulţi doctori nu sunt convinşi de beneficiile acestui vaccin şi au atras atenţia asupra efectelor negative pe care le poate avea. Doar că aceşti doctori au fost daţi în judecată de marile companii producătoare, pentru că şi-au exprimat punctul de vedere.

Cu toate acestea, creşte numărul persoanelor care mor sau suferă de afecţiuni grave, în urma administrării vaccinului Gardasil. Nu sunt doctor pentru a-mi da cu părerea despre acest remediu, dar mi se pare totuşi ciudat că un doctor nu-şi poate publica părerile referitor la acest vaccin fără să fie dat în judecată.

Deşi s-a stabilit un program de vaccinare a fetiţelor şi adolescentelor împotriva papilomavirusului uman, sunt voci care susţin că acest program nu-şi are rostul. Încă nu se cunosc toate efectele secundare iar până în octombrie 2007, 11 fete au murit în urma administrării acestui vaccin, câteva sute de femei încă nu au scăpat de efectele secundare, câteva tinere însărcinate au suferit avorturi spontane sau mutaţii ale fătului.

Dacă eşti interesată, citeşte şi acest articol.

Aşa cum am mai spus, momentan nu sunt dispusă pentru a deveni cobai! E o opţiune personală.


Poţi să citeşti comentariile şi prin RSS 2.0 feed. Lasă un comentariu, sau trackback de la situl tău.

AddThis Social Bookmark Button

4 comentarii to “Riscurile vaccinului Gardasil”

  1. Interese interese si iar interese….mai ai nevoie de explicatii? Pentru multi viata omului nu inseamna nimic. Pentru ei exista MasterCard

  2. Mersi ca ai scris despre asta, ma tenta sa aflu mai multe informatii despre vaccinul minune, deoarece sanatatea e mai presus de bani. Eram satula de laude nefondate pe dovezi,de pe tot felu de forumuri unde multi raspandesc informatii false si iata ca intr-un final aflu raspunsu:)revin pe aici.

  3. Am observat ca pe forumuri sunt tot felul de persoane care povestesc de efectele miraculoase ale diverselor medicamente si tratamente. Practic acele persoane amagesc forumistii cu informatii pe care nu le pot dovedi. Trist!

  4. [...] observat că posturile despre vaccinul Gardasil încep să aibă căutare, sau cel puţin asta văd în Analytics. Pesemne [...]

Lasă un comentariu