Ia-mă acasă!

Pe la orele prânzului cineva a lăsat în faţa firmei o cutie cu 4 pisoiaşi şi o sticlă cu lapte. Nu aveau mai mult de 3 săptămâni.

Micuţele feline au atras atenţia întregului personal din firmă (iubitor de animale, bineînţeles!) aşa că în scurt timp lumea s-a îmbulzit să mângâie pisoiaşii.

De aici şi până la “Eu pe ăsta îl iau acasă!” nu a fost decât un pas. În scurt timp toţi cei 4 pisoiaşi şi-au găsit un cămin.

Colegele mi-au povestit că mămica pisoilor a murit otrăvită iar persoana care avea în grijă felinele nu a dorit să le arunce la gunoi (aşa cum se întâmplă adesea cu puiuţii nedoriţi) aşa că a decis că cineva cu siguranţă îi va adopta dacă îi va lăsa în faţa firmei.

Aş fi vrut să iau şi eu un puiuţ acasă dar mă doare sufletul să-l las 10 ore pe zi singur acasă, fără mâncare sau dragoste.

Cât timp puiuţii aşteptau să fie adoptaţi, le-am dat lăptic şi i-am mângâiat, să nu se simtă singuri. Da, m-am ales cu o zgărietură pe piept pentru că puiuţul galben s-a speriat şi a căutat un alt loc, ceva mai fin. Probabil are rău de înălţime!

Cel negru, din prima poză a fost ultimul care şi-a găsit un stăpân. La început am crezut că era flămând dar dragul de el nu dorea decât atenţie. Cum îl mângâia cineva, cum torcea.

P.S: Pozele sunt făcute cu un telefon mobil, de către un coleg de muncă.