Scris de lilisor in De câteva zile visez foarte urât. Visez că sunt la sat la mami, la înmormântarea bunicii şi în momentul în care groparul aruncă cu pământ peste sicriu, Buna deschide ochii ei albaştri şi se uită fix la mine. Brr!
E aşa de aiurea! Mă trezesc speriată şi îl iau în braţe pe orădeanul meu şi încerc să mă calmez, să ies din starea aia stupidă …
Nu prea înţeleg de unde visele astea urâte. Am terminat cu bine sesiunea de vară, nu am restanţe şi în afară de o moleşeală cauzată de căldura insuportabilă, n-am bai cu altceva.
În ultimele săptămâni m-am tot gândit la copilărie, la prietenii alături de care am crescut, la Cristina şi la părinţii ei stricţi, la Puşi – prietena mea de la grădiniţă.
Mi-am mai adus aminte de momentele în care bunica mă pedepsea deşi surioara mea făcea trăznai sau mă provoca la prostioare, de Gheorghe cu care mă certam mereu când ne plimbam prin Timişoara, pe malul canalului Bega şi multe altele …
Mi-e dor de radio, de tracul emisiunilor în direct. Mi se părea ciudat că deşi de multe ori aveam emoţii înainte de a intra on air, după ce deschideam microfonul totul era atât de calm şi de liniştitor, senzaţia aia de frică dispărea şi era înlocuită de un sentiment de împlinire. Parcă în mintea mea se derula on and on piesa lui James Brown – I Feel Good. Şi acum mă întreabă prietenii când revin la radio, când revin “on air”. Uf, de-ar fi atât de simplu. Vocea mea s-a schimbat atât de mult deşi nu cred că mi-ar fi prea greu să revin la vechea iubire.
Cine ştie, maybe one day …
Brusc, realizez că la sfârşitul lunii împlinesc 22 de anişori … Vai, dar ce tinerică sunt!
