De câteva luni bune tot completez articolul ăsta din draft. Iniţial mi-am spus că n-are rost să-l public, că deh, frustrările ar trebui ascunse bine, să nu vadă lumina zilei.

Lucrurile s-au schimbat! Sunt momente când am nevoie să-mi eliberez gândurile, să spun tot ce am pe suflet, lucruri pe care le pot spune mai uşor pe blog decât în real life pentru că unii oameni nu acceptă nici un fel de critică sau observaţii. E mai uşor să nu nominalizez persoane, ci doar situaţii …

Sunt o persoană foarte sociabilă motiv pentru care îmi fac uşor prieteni. Din câteva propoziţii schimbate cu o persoană îmi dau seama dacă vreau să mai întâlnesc persoana respectivă sau ba.

Ca mulţi alţi oameni, am câteva criterii bine stabilite după care îmi selectez anturajul. Chestia asta nu e chiar în avantajul meu, nu de alta dar de cele mai multe ori persoanele parşive şi ipocrite (de care încerc să mă feresc) ajung pe cele mai înalte culmi tocmai datorită … ipocriziei! Ciudat, nu-i aşa?

Nu-mi plac oamenii prefăcuţi şi ipocriţi! Dacă ai ceva să-mi reproşezi, spune-mi asta atunci când sunt în aceeaşi încăpere. Dar nu, tu trebuie să comentezi odată ce am ieşit! Nu faci decât să-mi demonstrezi că eşti un om de rahat, fără caracter!

Mă feresc de persoanele care nu se simt bine decât atunci când jignesc alte persoane. Urăsc atitudinea asta! Mai ales când suntem într-un local şi “pitzi” îi vorbeşte de sus ospătarei amabile. Ce naiba, e greu să fii amabil cu un om care e amabil cu tine? E musai să te dai mare chiar dacă tu eşti o puţoaică de 16 ani, fără experienţă, care trăieşti pe spinarea părinţilor?

Există unele femei care atunci când întâlnesc alte persoane (de regulă, alte femei) încep să le studieze şi să le scoată în evidenţă toate defectele şi deciziile “greşite”. Ceva de genul “Ah, eu nu folosesc aceeaşi porcărie ca şi tine, eu sunt mai stilată, folosesc o porcărie cu 2 bani în plus.” Mi-e aşa de greaţa de femeile astea!

Nici bărbaţii nu sunt mai prejos! Mi-e aşa de scârbă de indivizii care atacă familia persoanei pe care au ură. Puii mei, ori eşti bărbat şi rezolvi ca între bărbaţi problema, ori eşti un rahat cu ochi şi te dai mare macho în faţa prietenilor impresionaţi de spiritul tău de cocălar ipocrit!

Dacă femeile pot da vina pe dereglările hormonale, anticoncepţionale şi PMS pentru unele chestii de care am povestit mai sus, ei bine bărbaţilor nu ştiu ce scuză să le găsesc. Eventual frustrarea unora să fie pe bază sexuală? Să fie impotenţi? Nevasta îi ţine sub papuc motiv pentru care îşi varsă frustrările pe alte persoane din afara cercului familial?

Cert e că am trecut la stadiul de ignorare! Viaţa e prea scurtă şi prea frumoasă pentru a o irosi cu astfel de oameni!

Îmi plac persoanele deschise, directe care nu urmăresc interese ascunse. Sunt câţiva oameni de care mi-e mai mare dragul să-i întâlnesc, să stăm la o cafea şi să povestim despre flori şi stele.

Titlul vine ca urmare a unei greşeli în travmai, azi dimineaţă. Miercuri seară am fost la cumpărături şi mi-am luat o rochiţă cam şcolărească, ceva mai lărguţă şi un top gen baby doll, de asemenea mai lărguţ.

Stăteam pe scaun în travmai şi citeam din cartea Secrete Chinei de John Farndon (a venit odată cu Săptămâna Financiară). Ca de obicei, la Piaţa Mare, se urca babele cu enşpe mii de plase. Toate primesc loc pe scaun, numai una nu. Se uită la mine, mă vede că citesc, vede că am o haină mai largă (top-ul baby doll) şi începe către cealaltă babă să discute despre femeile însărcinate.

“Că n-ar trebui să umble atât de dezbrăcate dimineaţa, când e răcoare, că răcesc şi e rău, că sunt tot mai tinere femeile care fac bebei etc”.

M-am amuzat teribil de discuţia celor 2 băbuţe, care-mi aruncau pe furiş ocheade, apropo de top-ul lărguţ de pe mine. Le-am lăsat să creadă ce vor. La cât de tinerică arăt, cine ştie ce-or fi crezut!

Motivul pentru care prefer astfel de haine e simplu: cele mulate pe corp se ridică şi rămân cu abdomenul şi cu spatele gol. Aşa răcesc uşor plus că e chiar enervant să tragi toată ziua de haine în jos.

P.S: pentru a nu lăsa loc interpretărilor, n-am burtică şi nici nu-s grasă. Doar că bluzele mai largi tind să stea altfel, mai ales când port pantaloni cu talie joasă!

N-aş vrea să mi se reproşeze că am ieşit şi eu odată în Europa şi gata, m-am scârbit de România. Nu, dezgustul faţă de anumite lucruri care se întâmplă aici are vechime.

Da, Austria e o ţară superbă dar cred că totul are un preţ. Un preţ al civilizaţiei, spun eu. Faţă de localităţile româneşti pe lângă care am trecut în ultimele luni, satele austriece arată impecabil. Gardurile vii sunt tunse şi aranjate, florile stradale colorează atmosfera iar indicatoarele sunt vizibile. Să nu mai spun de calitatea şoselei.

Pe drumul spre Viena am văzut un singur cimitir aşezat la ieşirea din localitate, aproape de şosea. Diferenţa faţă de multe cimitire săteşti de la noi şi cel văzut e că între gardul cimitirului şi şosea erau 2 rânduri de copaci şi un şanţ. Ştiu ei ce ştiu!

În Ungaria mi-au plăcut limitatoarele de viteză din şosea amplasate la intrarea în localităţi. E o idee bună, ar trebui implementată şi la noi. Pădurile de pe marginea autostrăzii sunt îngrădite, astfel că deşi sunt indicatoare ce avertizează asupra pericolului de animale sălbatice ce pot sări pe şosea, gardurile s-au dovedit destul de eficiente şi nu ne-am întâlnit cu ursu-n drum.

În Slovacia autobanda nu e atât de strălucită, se simt denivelările din şosea. Dar au peisaje frumoase.

În Cehia am văzut câteva panorame superbe, cum spuneam în postul anterior, văi abrupte împodobite de păduri. După Brno am trecut prin Palava (adevărul e că n-am prea înţeles multe din indicatoarele lor), ceva lac imens unde oamenii se dădeau cu bărcile (cum le zice la ambarcaţiunile alea de 1 persoană care au aripioară de rechin? de vreo jumate de oră mă chinui să-mi amintesc denumirea lor). Oricum superbă zona. Brno în schimb arată ca un oraş comunist, de la depărtare. Cu siguranţă e un oraş frumos, însă de pe autobandă se vedeau blocurile comuniste acum colorate în albastru, portocaliu şi verde, pentru a masca cenuşiul original.

În România avem de toate dar nu ştim să le exploatăm potenţialul turistic. Preferăm să ne îngropăm în gunoaie. La noi, la intrarea într-o localitate, putem admira gunoaiele aruncate pe marginea drumului. Sau rablele ce-şi fac veacul pe unde au fost părăsite de şoferii sătui de piece of shits.

În ţărişoara noastră am văzut peisaje incredibile, avem păduri superbe, zone care ar putea atrage turiştii dacă cineva ar avea grijă de ele.

În Praga locul de unde am făcut poza asta, e amenajat special pentru ca turiştii să vină şi să admire peisajul. Drumul până sus e pavat, e aranjat şi îngrijit.

În Oradea avem Ciuperca, de unde poţi vedea oraşul. Din păcate la noi e în paragină. Gunoaie peste tot, drumul e ca vai de el, iarba e mai înaltă decât un om de statură medie iar coşurile de gunoi lipsesc cu desăvârşire. Păi cum să nu-ţi fie ciudă?!

Nenea Bolojane, se ocupă cineva de Ciuperca? Nu e păcat de locul ăla? Nu e păcat că alţii scot bani din pietre seci şi noi nu ştim să ne valorificăm potenţialul? Haideţi să facem ceva! Măcar trimiteţi nişte inspectori şi pe acolo, nişte angajaţi de la Urbana să ia gunoiul din tufe şi mărăcini. Să tundă cineva iarba aia, că doar sunt destui nenei care se plimbă cu maşinile de tăiat iarba pe umeri, că n-au ce face.

N-am văzut Bucureştiul dar am văzut Praga, Viena şi Budapesta. N-am văzut Dunărea la noi, dar am văzut-o în Viena.

Duminică, profitând de vremea nu prea frumoasă de la Hradec Kralove, ne-am urcat în maşină cu destinaţia Praga.

Am mers direct la cetate, de unde se poate vedea o bună parte din capitala cehă. Read the rest of this entry »

Azi dimineaţă, pe la ora 10, intram în ţară pe la vama Borş. N-am reuşit să dorm prea mult pe drum, l-am lăsat o bună bucată de drum pe bruta mică să doarmă în braţele mele. De fapt, vreme îndelungată nu mi-am mai simţit picioarele, aşa de incomod stăteam pe banchetă. Deh, prea multe bagaje şi prea multă bere …

În 4 zile am vizitat 2 capitale europene şi am trecut pe lângă alte 2.

De pe autobandă am văzut Budapesta şi Bratislava. Capitala Ungariei e imensă, cel puţin din cate am apucat să văd. Mi-au plăcut pădurile din jurul uriaşului oraş. Faţă de Bratislava, nu am văzut blocuri “comuniste”, aşa cum le numesc eu. Mă refer bineînţeles la blocurile de 10 etaje, neapărat gri şi ordonate parcă unul lângă celălalt, paralele.

Autobanda ungurilor e mai bună decât cea slovacă sau cehă. Nici nu simţi că mergi cu 160/h. Am rămas uimită când am văzut că, în afară de Borş, nici o altă vamă nu avea vameşi. Am trecut nestingheriţi prin Slovacia şi apoi prin Cehia. Bineînţeles că ne-am cumpărat vigniete pentru toate cele 4 ţări străbătute.

Apropo de autostradă şi maşini, ungurii sunt foarte disciplinaţi în trafic. Plus că n-am văzut multe Jeep-uri sau Tuareguri la unguri. Dimpotrivă, am văzut o Lada, poate mai bătrână decât mine, care rula liniştit cu 100 la oră. Ba mai mult, am văzut o Dacia papuc ce se ţinea al naibii de bine la 120 la oră. În Ungaria am văzut multe Swift-uri iar în Cehia (aşa cum era de aşteptat) multe Skoda-uri.

Satele din Ungaria par atât de aranjate, că ţi-e mai mare dragul să treci pe acolo cu maşina. În Slovacia deja se schimbă treaba. De la autostradă până la blocurile gri şi clădirile uriaşe ale fostelor fabrici comuniste, toate ar trebui să descrie un peisaj întunecat şi puţin prietenos. Dar totul arată altfel, schimbat. Parcă cineva a şters cu buretele o bună parte din cenuşiul comunist. Ei bine, slovacii (asemenea românilor) se pot mândri cu peisaje incredibile. Mă refer la pădurile de conifere şi dealurile verzi. Diferenţa faţă de români e că aproape peste tot am văzut câmpii arate sau cultivate cu porumb şi floarea soarelui.

La cehi, câteva sate mi-au amintit de România, cu şosele peticite şi case părăsite. N-aş vrea să generalizez, pentru că nu e aşa peste tot. Înspre Hradec Kralove panoramele sunt superbe: văi abrupte împădurite de foioase şi conifere. Apropo, nu prea am văzut cimitire la şosea sau cruci pe marginea drumului, nici la cehi, unguri sau slovaci.

Satele austriece m-au fermecat. Da, cel mai mult mi-a plăcut Austria. Peisajele au fost incredibile. Lanuri de floarea soarelui peste tot, podgorii de viţă de vie sau lanuri pe porumb. Oamenii de pe acolo chiar muncesc. La şantierul de la autostradă se muncea de zor. La ora 7 p.m lumea încă trebăluia pe şantier.

Când am intrat în ţară, azi dimineaţă, am rămas uimită să observ diferenţele uriaşe între români şi civilizaţie. Gunoiul de pe marginea drumului, chiar la intrarea în ţară, maşinile parcate aiurea, iarba ce creşte nestingherită peste tot, liniile albe de pe şosea par atât de şterse în comparaţie cu ce am văzut în Ungaria … Uf, ar fi multe de spus.

Mai multe despre oraşele vizitate în postul următor.