Astă vară, în concediu, am cinat de câteva ori la Pensiunea Allegria din Băile 1 Mai. Construită din fonduri europene, localul ne-a surprins din toate punctele de vedere: condiţii excelente, o terasă răcoroasă, atmosferă relaxantă, servire ireproşabilă şi … mâncare delicioasă!
Am mâncat aici o ciorbă de burtă excelentă (aproape la fel de bună precum cea gătită de tati!), iar părinţii mei au fost încântaţi de Bob Guyas (se serveşte în ceaunuri în miniatură), specialitate maghiară. Pentru că ne-a plăcut la Pensiunea Allegria, am mai cinat de vreo câteva ori acolo.
De fiecare dată am fost serviţi cu promptitudine şi calitate. Una dintre chelneriţe, mai în vârstă, stat puţin cu noi şi a glumit pe seama politicienilor, spre bucuria lui tati.
Tacâmuri şi mese curate, răcoare pe terasă (în condiţiile în care afară erau 35-38 de grade celsius), bere rece şi mâncare fierbinte.
Pe terasă e amenajată o mini cascadă, foarte interesantă iar când căldura e insuportabilă, au un sistem de răcorire cu aburi reci (similar cu cel din Piaţa Unirii din Timişoare, de la terase). Flori peste tot, verdeaţă, parcă odată ce am intrat la Allegria am păşit în alt loc, nicidecum în staţiunea de pensionari 1 Mai.
Plusuri: în preţul ciorbelor intră ardeiul şi smântâna iar ciorbele au 400 ml. În multe localuri din Oradea se plăteşte separat pentru smântână şi ardei.
Preţul pentru o ciorbă începe de la 7,5 lei. O bere Heineken la 0,5l era 4,5 lei.
Minusuri: ciorbele sunt foarte fierbinţi. Bere la 0,5l doar Heineken şi Ursus. Adică extremele calitative. În rest poţi bea alte sortimente de bere dar la sticlă de 0,33l.
Acum vreo 2 săptămâni, înfometaţi fiind şi tânjind după o ciorbă de burtă delicioasă, am dat o fugă până-n 1 Mai, la Allegria. Fiind frig, am intrat în restaurant. Aproape că mi-a fost jenă de cum am fost îmbrăcată să stau în local. Mi-era frică să nu cumva să murdăresc scaunul tapisat şi faţa de masă albă cu gentuţa mea încărcată de portofele şi telefoane.
Muzica nu te surzeşte, mâncarea e la fel de bună şi localul arată ca un restaurant de la 3 stele în sus. Faţă de Bridge sau Vandana, Allegria m-a surprins în mod plăcut.
Într-adevăr, preţurile nu sunt cele mai mici dar nici exagerate. Plus că mâncarea e gustoasă, servirea ireproşabilă iar condiţiile excelente.
Merită să cinezi la Pensiunea Allegria!





















Faină reclamă ai făcut
Cu prima ocazie, voi trage o fugă până acolo şi o să cer reducere, spundu-le că Lilişor a făcut reclamă bună, la fel cu mâncarea, băutura (poate la ei vinurile nu mai au efecte secundare morbide) servirea şi atmosfera 
Şi mai ales într-o zi mai răcoroasă, aburii ăia fac toată atmosfera, după cum văd în fotografii…
Si acum mor de ciuda ca bruta mea mica e la Allegria, cine stie din ce bunatati se infrupta iar eu mananc cu greata un gyros, singura chestie pe care o pot cumpara aproape de firma si care tine cat de cat de foame.
(
Nici m-a trecut jumate de ora de la publicarea articolului ca mi-a facut cu ochisorii pe YM si m-a anuntat ca a fugit la o papica buna la Allegria
Mama ei de viata!
Da… într-adevăr, viaţa asta e o… plajă
Mi-ai facut pofta cu ciorba de burta si cu bob guyasu`… Da` la felu` 2 ce-au avut?
N-am mai apucat felul 2. Ne-am saturat de ciorbita… Daca pap o portie d-aia de ciorba mi-e deajuns pentru restul zilei.
Aaa!am uitat ca la tine meniul saptamanii arata asa:
Luni: Tarie+Aperitiv
Marti: Bere
Miercuri: Supa (Ciorba)
Joi: Felul 2
Vineri: Bere
Sambata: Desert
Duminica: Suc
[...] Am descoperit pizzeria Monte Cristo şi Pensiunea Allegria. [...]
Eu am lucrat la Allegria intr’o vakanta de vara. Vreau sa zic k m’am simtit ft bn akolo mai ales k sefii erau super de treaba. Era fain k ne dadea mankare d 2 ori pe zi si era super buna. Sincer daka ai okazia merita sa incerci Tocana haiduceasca. E super buna si te saturi.