A inceput facultatea

Pentru cei de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Oradea, anul universitar a început azi, 2 octombrie. Nu de alta, dar noi avem sediul mai departe de Universitate şi era musai să avem o mică festivitate care să nu se ţină la ora 17, ca anul trecut.

Mulţi bobocei (ceva îmi spune că nu au fost nici jumate din ei), puţini studenţi din anii 2 şi 3. Profesori lipsă (a dat gripa-n universitari!), cei prezenţi aranjaţi la 4 ace.

S-a dat startul la prima generaţie de masteranzi de la Bologna, îndrumător de an e prof. Borza. (dacă vă promite internet wireless şi puncte în plus la examene pentru referate şi lucrări, să nu-l credeţi!)

Spre deosebire de anul trecut, Paul Magheru ne-a onorat cu absenţa. Prin urmare n-am mai avut parte de discursuri demagogo-patetice din partea clasei politice.

Claudiu Pop ne-a spus câteva cuvinte despre facultate, oportunităţi şi campania electorală de unde mulţi studenţi pot mânca o pită! Din fericire, s-a limitat la câteva minute.

Per ansamblu, n-a mai fost chiar aşa de plictisitor. Poate şi din cauză că decana a scurtat festivitatea pe motiv de vânt şi frig. Plus că verigheta de proaspăt om însurat a colegului designer, Iepuraşu‘, a stârnit mai mare interes printre colege decât deschiderea anului universitar.

Apropo, veste bună pentru colegi: încă mai sunt mere!!! Prin urmare, luna asta e de mers la şcoală, până nu scutură oamenii ăia toate merele din pomi!

Câteva poze:

Evenimente in Romania
Poate te intereseaza:
  • Ziua in care am fost pinguin …
  • Apropo de facultate …
  • Geografie politica
  • Examen la Jurnalism Online – piece of cake!
  • Clădiri frumoase din Oradea II
  • Un raspuns to “A inceput facultatea”

    1. Mihai says:

      OMG! pe ala din penultima poza il stiu, am stat in bloc cu el, il cheama Dan Apateanu parca… e profesor sau ce treaba are pe la facultate?

    Ai ceva de comentat?