Site Meter

Economisim sau ne zgarcim?

De când sunt în Oradea am observat tendinţa orădenilor de a se zgârci la orice. Cumpără cea mai ieftină bere, cea mai ieftină mâncare, conservele care costă cel mai puţin etc … Pun pariu pe ce vrei că acum, la ora 13, în Real e nebunie. Au împlinit 2 ani şi au oferte foarte bune, mai ales pentru zgârciţi. Acum e şansa lor să cumpere mai mult cheltuind mai puţin. Ce dacă faci rabat la sănătate, dă-o-n pisici, e ieftin, e la ofertă, hai să luăm!

Fiind în criză de bani, am cumpărat, mai demult, bere Lowenbraun. De atunci am căzut de acord că orice bere ieftină nu mai are ce căuta la noi în coş! Decât ceva prost, mai bine ne lipsim!

Înainte de începe să mă înjuri, află că nu provin dintr-o familie înstărită. Fiind 3 fraţi, ai mei se descurcau şi ei cum puteau. Dar totuşi nu se zgârceau la orice.

În clasa a 6-a mi-a cumpărat tati un ghiozdan de piele, foarte scump pe atunci. A fost ghiozdanul meu până în clasa a 12-a. Între timp şi-a pierdut o cataramă iar un fermoar nu se mai închide, dar a fost ghiozdanul meu preferat. Şi acum cred că mai există pe undeva pe acasă. Ideea e că putea să-mi cumpere un ghiozdan de pânză, cum mai avusesem până atunci, dar mi-a luat unul de care ştia că aveam să mă folosesc multă vreme. Chiar dacă a atunci a cheltuit mai mult, în timp a făcut economie.

Acum câteva luni mă tot contraziceam cu cineva în legătură cu apa “minerală” TIP şi hârtia igienică, tot TIP.

Fiind cele mai ieftine produse, persoana în cauză numai pe alea le cumpăra. Apa aia e groaznică, e foarte carbogazoasă şi deloc sănătoasă. Hârtia igienică are un singur strat şi de multe ori e găurită. Practic, foloseşti mai multă hărtie, că doar nu oi folosi degetele să umplu găurile din hârtia igienică.

Eu tot insistam cu hârtia care e mai “scumpă” cu 20 sau 30 de bani decât cea de la Tip. Mi s-a spus că e prea scumpă! Măcar aia e mai fină, are 2 straturi şi costă 6 lei baxul, nu 4,70.

La fel şi la apa minerală! Costă 0.99 lei sticla de 2 litri iar o apă semiplată, la 5 litri costă 3,5 lei. Ghici ce i s-a părut mai ieftin? Apa Tip, că doar e minerală şi SĂNĂTOASĂ! Uimitor, sunt oameni care încă sunt de părere că apa minerală e cea mai sănătoasă, mult mai bună decât apa de izvor! Da, sunt oameni care habar nu au ce sunt alea dureri de rinichi, nu ştiu ce înseamnă să bei ceaiuri după ceaiuri să elimini nisipul.

Între timp am renunţat la a mai da sfaturi de genul ăsta. Când merg la cumpărături, de regulă am o listă. Ştiu dinainte ce mărci prefer, ştiu dinainte cam cât o să cheltui.

Nu-mi place să merg la cumpărături cu cineva care se ghidează după preţ. Unele lucruri costă, e adevărat dar dacă faci economie la tot, vei da dublu sau triplu pe sănătate. Degeaba am încercat să-i explic persoanei în cauză cum stă treaba, mi-a luat-o în nume de rău şi face haz de fiecare dată când refuz să folosesc anumite produse foarte ieftine.

Când vine vorba de sănătatea mea şi a puiului meu, nu ne zgârcim. Cumpărăm mai puţin dar să fie de calitate. Preferăm să dăm 150 de lei pe o pereche de papuci de piele decât 20 de lei pe o pereche cumpărată de la “Totul la 20 de lei”, şi să riscăm dureri de picioare, deformări şi alte cele.

Dau 40 de lei pe un şampon bun care mă scapă de mătreaţă decât 15 pe unul care îmi face şi mai multă mătreaţă! Mai bine cumpăr 3 roşii decât un kilogram pentru că nu are rost să cumpăr mult şi să nu consum. E păcat să laşi mâncarea să se strice.

În definitiv, e vorba de alegeri personale şi fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. Dacă te doare spatele din cauza arcurilor, nu te plânge, e doar vina ta!

About lilisor

Lugojeancă devenită orădeancă. Zâmbesc, citesc și vorbesc mult în compania potrivită. Îmi plac bărboșii, pisicile, câinii și sarcasmul. Nu neapărat în această ordine. Mulțumesc de vizită și de interes! Dacă ai ceva interesant de anunțat, dă-mi de știre!

, , , ,

16 Responses to Economisim sau ne zgarcim?

  1. Fluture October 13, 2008 at 12:05 pm #

    Si cu apa minerala e la fel ca si cu hartia igienica:-) Iar intr-o tara ca Romania, s-au bulucit toti sa scoata apa minerala din orice ‘sursa’. Ieftin costa, ieftin face… Nu zice nimeni sa bei “Evian”, dar e de bun simt sa bei Borsec sau Biborteni, ca doar pe astea le-ai baut si acum 20 ani… Te arunci la “TIP” nestiind nici macar de unde vine… doar pentru ca faci o economie de “10 lei/luna”.

    In schimb, vrei sa-ti schimbi telefonul mobil la fiecare 9 luni… si pentru asta faci credit.

  2. Sirg October 13, 2008 at 12:25 pm #

    ce detalii sugestive ne dai cu hartia igienica subtire si cu gauri… cîîîhhh

    Ca sa iti raspund, eu cred ca lumea la care te referi tu chiar are probleme financiare si incearca sa mentina in cosul zilnic anumite chestii, cu compromisurile de rigoare. Dar raportandu-ma la ce vad in Timisoara, sunt foarte multi oameni care lasa 200-300 ron odata la casa, si nu pe produse neaparat ieftine, cum ar fi berea aia gretoasa.

    Impresia mea este ca in afara de unele marci de produse (mai scumpe) majoritatea produselor de la noi de pe piata sunt de proasta calitate, si asta se explica prin slaba putere de cumparare a romanilor, deci fiindca nu se vand produsele de calitate, se aduc produse ieftine dar proaste. Si ca exemplu, in Italia nu am vazut produs alimentar sub 2 euro (cea mai ieftina chestie fiind painea – 1.98 euro). Dar chiar si acea paine “ieftina” era buna ca un chec… Deasemenea am luat un vin, chiar ieftin, 2.5 euro, si era foarte bun. Deci acolo, in Italia, care nu e chiar cea mai dezvoltata tara din Europa, produsele din raft sunt de calitate. Nu am vazut prostii ieftine la alimente, desi am cautat sa cumpar pt ca stateam rau cu bugetul.

  3. lilisor October 13, 2008 at 3:05 pm #

    Da, Gheorghe, persoana respectiva da mai multi bani pe medicamente acum. Pentru ca tot asa face, cumpara cele mai ieftine si mai proaste produse si dupa aia se plange de dureri de ficat, de stomac, greturi, dureri de cap etc …
    Daca te zgarcesti la 20-30 de bani, nu de lei, ci bani, nu se numeste economie. E de-a dreptul zgarcenie!
    Dar cum spuneam, e vorba de alegeri personale!

  4. lilisor October 13, 2008 at 3:07 pm #

    Fluture: tu m-ai inspirat cu postul asta. De multa vreme tot voiam sa scriu de zgarcenia unor oameni dar ma gandeam ca ma crede lumea nebuna. :d

  5. acesta October 13, 2008 at 6:08 pm #

    gresesti un lucru. si anunme localizarea georgrafica.
    eu am stat 1 an in timisoara si e acelasi lucru ca aici. si cat am stat acolo am lucrat in REAL deci am avut tot timpul din lume sa obs lucrurile astea.
    e o problema a tuturor romanilor.
    de care vom scapa doar cu schimbarea generatiilor(a 2-a, a 3-a) sper.

  6. Sirg October 14, 2008 at 8:04 am #

    Inseamna ca eu ma invart in cercuri de oameni avuti, pt ca majoritatea celor pe care ii cunosc nu prea se uita la bani cand e vorba de mancare, lucru care se vede in burtile lor.

    Cei de care zici tu Lili, au o inertie datorita mentalitatii si “inculturii pietei”. Apoi mai e obisnuinta, multi s-au obisnuit cu anumite produse, fie ele proaste, si nu trec la altceva din inertie. E foarte greu sa schimbi obiceiurile oamenilor, iar lucrul acesta e cunoscut de marile companii, fapt pentru care nu schimba produsele, eventual inoiesc ambalajul.
    Cunosc persoane care beau bere Burger la bidon de 2.5 litri, nu pt ca e buna, ci pt ca asa s-au obisnuit, adica le e mai comod sa ia o sticla mare decat mai multe mici, si asa mai departe. Producatorii exploateaza mecanismele astea de a gandi si actiona ale consumatorului, vezi pachetele cu +50% gratis, mai mult la acelasi pret, doua produse la acelasi pret, samd. O alta strategie e sa pui mult aer in pungile de junk food, desi punga e la fel de mare, cantitatea de junk food dinauntru e mai mica. Si asa face firma profit, si tu cumperi mai multe pungi.. sunt zeci de exemple

  7. nelu October 14, 2008 at 9:29 am #

    Vad ca fiecare isi da cu parerea la produse Toate prod comercializate contin EURI tot cei consevat e periculos berea nici e nu-i grozava ebuna la rinichi dar pt ficat e otrava curata parea mea e sa cumperi o bucata de carne sa faci mincare din ea sa bei un pahar cu vin de butuc sau un pahar de apa de izor si atunci sanatate tata nu bea zoaile oricarui comerciant ca pe nimeni nu-i intereseaza sanatatea ta ci doar cistigul lor

  8. nelu October 14, 2008 at 9:48 am #

    Fieccare cumpara dupa buzunaru lui a fi zgicit e parerea unora mai bine zis mai putin mai de calitate si de bun gust si mai departe zgicit pt unii care se uita in cosul de cumparaturi al celor care nau si cumpara ceva sa-si poata lungi banii dar poate zgicit= econom de nevoie

  9. lilisor October 14, 2008 at 11:14 am #

    Decat sa cumpar ceva prost, mai bine renunt.
    Gheorghe, faza ca oamenii nu pot renunta la anumite metehne, e imbecila! Serios. Poate sunt eu naiva sau poate taica-meu e un extraterestru, dar daca el, la 40+ de ani a putut schimba multe in viata sa, asa pot si altii. E modelul meu in viata, e dovada ca tu esti cel care decizi ce faci. Dar unora le e mai usor sa se planga toata ziua ca ii doare una si alta, sa manance toate porcariile ieftine, sa dea triplu pe medicamente si apoi sa spuna ca ei de fapt mananca sanatos si ieftin.
    Io m-am saturat sa-i tot compatimesc. Pentru ca sunt satula pana peste cap de oameni care toata ziua isi plang de mila, oameni care ar putea face multe daca nu s-ar obosi toata ziua plangandu-se de toate cele.

  10. Sirg October 15, 2008 at 1:42 pm #

    O fi “imbecila” faza, cum spui, dar oamenii raman asa cum sunt; trebuie sa ii accepti. A, si nu cred ca sunt de compatimit.

  11. lilisor October 15, 2008 at 2:00 pm #

    Nu sunt de compatimit, dar se asteapta sa o faci. Daca te arati indiferent esti un neghiob si un insensibil la problemele lor …

  12. falcuta October 16, 2008 at 6:58 pm #

    Eu sunt studenta, copil sarac, m-am scos, am dreptul sa fiu zgarcita! :)))

Trackbacks/Pingbacks

  1. Apa si sapun … sau…numai apa « Zeneseu’s Weblog - October 29, 2008

    […] scria zilele trecute despre zgarcenie/economie. Nici nu vreau sa ma gandesc la o combinatie intre economia la apa si sapun pe de-o parte si… […]

  2. Alegeri neinspirate sau cum să faci investiţii proaste « Zeneseu’s Weblog - February 11, 2009

    […] îmi răsună în cap numai vorbele spuse acum ceva vreme de […]

  3. zeneseu » Blog Archive » Apa si sapun … sau…numai apa - November 18, 2009

    […] scria zilele trecute despre zgarcenie/economie. Nici nu vreau sa ma gandesc la o combinatie intre economia la apa si sapun pe de-o parte si… […]

  4. zeneseu » Blog Archive » Alegeri neinspirate sau cum să faci investiţii proaste - November 18, 2009

    […] îmi răsună în cap numai vorbele spuse acum ceva vreme de […]

Leave a Reply