Secretele Chinei – John Farndon

ÃŽn ultimele 2 luni am citit despre cei mai terifianÅ£i criminali ai timpurilor (poate voi scrie ceva despre cartea respectivă), despre Tunguska (încă nu m-am lămurit ce voiau să demonstreze cu toate subiectele abordate în carte, a fost bombă nucleară sau E.T) ÅŸi tocmai ce am terminat de citit despre China, “ascensiunea unei noi superputeri mondiale”.

Am rămas impresionată de ţara asta. Chiar dacă e un stat comunist, a reuşit să renască din propria-i cenuşă, cum s-ar zice.

Cele mai înfiorătoare aspecte au fost cele legate de condiţiile grele de muncă ale clasei muncitoare, cei care de fapt au adus China acolo unde este azi, printre cele mai importante state mondiale. Că e una dintre cele mai mari ţări consumatoare de resurse naturale şi e al doilea poluator mondial, asta e partea a doua.

Pentru a face loc zgârie norilor, mulţi chinezi au fost daţi afară din casele lor vechi, unde adesea trăiau în 2 camere 3 generaţii, adică aşa cum se mai întâmplă şi pe la noi, mai ales în oraşele mai puţin dezvoltate.

Ştiai că în China, în anii 80 şi 90 femeile care erau însărcinate cu fete erau injectate cu substante pentru a pierde copilul sau pentru a omorî fătul? Din cauza asta, în China există cu 40 de milioane mai mulţi bărbaţi decât femei.

Pentru a reduce frustrarea sexuală a muncitorilor, angajatorii au amenajat săli de ping pong şi au demarat alte programe de relaxare a muncitorilor.

O mare parte din populaţia Shanghai-ului, Beijing-ului şi a altor oraşe importante, provine de la ţară, fiind muncitori care au dorit să scape de sărăcia rurală căutând locuri de muncă la oraş. Având în vedere expansiunea economiei chineze, mulţi s-au adaptat vieţii urbane. Tocmai pentru că muncitorii au venit la oraş, au putut trimite bani acasă, în zonele rurale care au ieşit din sărăcie. Asta nu înseamnă că nu mai există cazuri de chinezi care mor de foame.

Din păcate, un aspect negativ al dezvoltării rapide, o constituie lipsa apei sau toxicitatea apei potabile. Chinezii au foarte puţine râuri şi bazine hidrografice cu apă curată. Din cauza fabricilor care au apărut ca ciupercile după ploaie, au avut loc multe deversări de substanţe toxice în răuri. Anual, câteva milioane de chinezi se îmbolnăvesc grav sau mor din cauza apei poluate. Nasol moment pentru a fii chinez!

În Beijing, în 2007 s-a început o masivă campanie de a curăţa aerul, pentru a face impresie bună la Olimpiada de anul ăsta. Seara, nu se puteau vedea blocurile din pricina ceţii dese cauzată de poluare. Măcar au făcut impresie bună cu jocurile, nu-i aşa?

Guvernul comunist chinez are relaÅ£ii de “colaborare” cu statele africane pentru a face rost de petrol ÅŸi gaze naturale. ÃŽn timp ce SUA, Anglia ÅŸi restul statelor europene mai puternice, au refuzat să sprijine anumite regimuri din Angola, Zimbawe ÅŸi altele, chinezii le-au dat arme ÅŸi bani pentru a-ÅŸi duce la bun sfârÅŸit planurile. Apropo, China doreÅŸte o dezvoltare paÅŸnică. Interesant e că are o armată imensă, armată până-n dinÅ£i.

Din păcate, SUA nu prea poate face ceva, pentru că încetarea unor relaţii economice cu China ar duce la un crash, chiar mai puternic decât cel din anii 30. Cel puţin aşa speculează analiştii.

Tot în SUA, boom-ul economic al Chinei a speriat atât de tare producătorii americani, încât anumite sectoare ale industriei au fost introduse într-un proiect menit a proteja producţia locală.

Totul din cauză că americanii şi celelalte state nu pot concura cu mâna de lucrul ieftină a poporului chinez şi materia primă la fel de ieftină. De altfel, în 2007 a fost şi un scandal pe tema calităţii produselor chinezeşti.

La capitolul IT, China a fost întrecută de Taiwai. În ultimii ani au devenit cei mai mari exportatori de produse IT, electronice şi electrocasnice din lume. Încă există anumite probleme de ordin teritorial şi politic între cele 2 state. Deşi Taiwanul nu mai este recunoscut ca fiind un stat de sine stătător, oamenii de acolo se consideră întâi taiwanezi şi apoi chinezi. În cazul în care China ar declara război Taiwan-ului, America ar fi pusă între ciocan şi nicovală. Ar pierde miliardele de dolari investite de chinezi sau ar pierde o piaţă ieftină şi în plină expansiune, cea a Taiwan-ului. Eh, să sperăm că vor sta fiecare pe fundul lor!

Capitolul destinat internetului ÅŸi tinerilor, e destul de interesant dar nu aduce nimic nou. Da, la chinezi au apărut copiii Emo, “micii împăraÅ£i”, aÅŸa cum sunt numiÅ£i. La chinezi Tibet-ul, moda japoneză ÅŸi problemele de mediu sunt cele mai importante lucruri. Politică? Neah, nu servesc. Societate? Hmm.. dacă vine cu noul album Jay Chou atunci servim.

Să mai pomenesc de Marele Firewall?  De masacrul din piaţa Tiananmen? De iniţiatorul reformelor, care au schimbat ţara încă din anii 70, Deng Xiaoping? De prostiile lui Mao?

Neah, caută cartea, e foarte interesantă şi uşor de citit.

3 thoughts on “Secretele Chinei – John Farndon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.