Vreau să dorm!

De vreo 3 zile nu mai dorm bine motiv pentru care îmi sare ţandăra foarte uşor, n-am stare nici la lucru, obosesc repede, mă doare spatele şi mi s-au umflat picioarele din senin.

Nu e vorba de acea perioadă a lunii (cel puţin la mine nu se manifestă în halul ăsta!). Am ajuns să mă trezesc de vreo 3-4 ori pe noapte şi să mă învârt prin pat ca nebuna. Mi-e aşa de ciudă când văd că bruta mică n-are probleme şi doarme dus. În momentele alea mi-aş dori să dorm şi eu adânc, poate chiar să sforăi. Poate măcar aş dormi şi eu câteva ore liniştită.

Partea cea mai proastă e că dimineaţa mă trezesc mai obosită decât atunci când m-am pus la culcare. M-am tot gândit de ce nu mă odihnesc: stres, preocupări, schimbarea vremii, schimbarea temperaturii, au înflorit copacii, câinii de pe stradă etc. Din păcate, pentru somnul meu, de vreo 3 zile câinii din spatele blocului nu mai tac, parcă au dat startul unui maraton de lătrat. Ştiam că pisicile sunt animale nocturne, nu câinii.

Am încercat să beau mai mult ceai, am schimbat cafeaua pe cappuccino, nu mănânc decât foarte puţin înainte de culcare (cât să nu-mi chiorlăie maţele) iar ceaiul îl îndulcesc cu miere. Nu cred că e o chestie medicală, având în vedere că în fiecare primăvară sau vară trec prin asta. Doar că acum vreau să scap mai repede de “insomnia şi nervozitatea de primăvară”.

Soluţii anyone?

4 thoughts on “Vreau să dorm!

  1. Sirg

    nu te mai ingrijora pt tot 😛 Degeaba incerci cu leacuri si tratamente… e de la mental nu de la organism. Vino pe la TM si o sa iti revii 🙂

    si legat de casuta unde imi scriu adresa, de ce zici “sit” la site ?

    Conform DEX
    SIT s. n. 1. peisaj considerat din punctul de vedere al aspectului său pitoresc. 2. configuraţie proprie unui anumit teritoriu, păstrat în forma sa naturală. o ~ arheologic = loc în care se efectuează săpături. 3. (biol.) cea mai mică unitate a unei gene care poate suferi o mutaţie sau o recombinare. (< fr., engl. site)

    saitul meu e un loc pitoresc e adevarat, ok, atunci ii poti zice sit 😀

    Reply
  2. kukurucu

    Si eu am fost in aceeasi situatie ca tine…ma trezeam noaptea si nu dormeam bine(atata ca la mine e liniste tot timpu).Poate te nelinisteste ceva ….caruia nu i`ai dat prea mare important

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.