Despre flori

Pe vremea când eram acasă, cu mami, cu tati şi fraţii, aveam o cameră plină de flori. În ghiveci, bineînţeles. Printre preferatele mele se număra Crăciuniţa. Nu-i ştiu denumirea ştiinţifică. De obicei, în preajma Crăciunului, înflorea. Era foarte frumoasă! Plină de floricele mici şi roz. Absolut superbă!Craciunita Din păcate a murit într-un an, avea deja peste 10 ani iar paraziţii o năpădiseră cu totul în ciuda oricăror “tratamente” aplicate.

Apoi, la 16 ani, am primit cadou, de la o bună prietenă, un bulb de crin. Până la 18 ani, când am plecat de acasă, aveam deja 3 crini superbi. Florile sunt portocalii, nu mă încânta în mod deosebit culoarea, dar s-au făcut atât de frumoase, încât era imposibil să nu le îndrăgeşti.

Apoi, dorind să experimentez, am pus câţiva sâmburi de lămâie într-un ghiveci şi am tot udat pământul, aşteptând să răsară ceva. După câteva săptămâni, a ieşit un fir de plantă. Ciudat, nu semăna cu iarba ce mai iese în ghiveci. A continuat să crească şi s-a făcut un pomişor frumos de lămâi.

Întotdeauna am avut “mână bună” la flori, cum zicea mami. Orice am plantat, a ieşit şi s-a făcut mare.

Mi-aş dori să am căsuţa mea, cu o grădină mică în faţa casei unde să plantez flori iar în spate să cultiv roşii sau căpşuni. Am şi eu fixurile mele!

De când sunt în Oradea, n-am mai avut tangenţă cu florile :( . Mi-e dor de dimineţile de vară când ne trezea tati să udăm florile până nu e prea cald, “să nu se opărească planta de la soare”.

P.S: imaginea e primită pe skype, de la un cititor al blogului. Mereu îmi trimite imagini cu flori. Mulţumesc!

Evenimente in Romania
Poate te intereseaza:
  • Ce-ai face dacă…
  • La multi ani, copii! :D
  • P.O.D – Youth of the Nation!
  • Care e cel mai fain loc de munca din lume?
  • Pana si florile ma iubesc …
  • 7 Raspunsuri to “Despre flori”

    1. Perti says:

      “… Întotdeauna am avut “mână bună” la flori, cum zicea mami. Orice am plantat, a ieşit şi s-a făcut mare. …” Cand va veni momentul incearca asta si cu un copil… nu dispera, viata merge inainte… Inainte sa renunti… INCEARCA!

      • lilisor says:

        Mai incolo, cand voi fi si eu ceva mai responsabila, mai putin egoista etc. Momentan ne e bine asa. Peste cativa ani, poate vom incerca si cu un bebe :D Dar e cale lunga pana atunci…

    2. Dan says:

      Hai ca ma bag si eu cu denumirea stiitifica a Craciunitei, denumita si cactusul Craciunului… faceti-va incalzirea, rupeti-va limba si pronuntati apres moi “Schlumbergera” :)

    3. Flori says:

      Intamplarea cu samburele si lamaiul care a aparut este senzationala :P

    4. pinky says:

      eu am pus un sambure de portocal in pamant si a iesit un firicel cu 2 frunze mici :D

    5. Buna ziua! As dori daca vrei sa facem un link exchange. siteul http://www.aranjamente-florale-nunta.com. Daca esti de acord imi poti trimite un mail si sa-mi comunici.Eu te voi adauga in blogul meu de calatorii http://www.biletelaparis.wordpress.com. Multumesc si astept un mail cu raspunsul tau. O zi buna!

    6. elena says:

      BUNA EU AM O CRACIUNITA CARE IN FLORESTE MEREU DE PASTI CEA CE MA MIRA FT MULT DE CE DE PASTI? SI NU DE CRACIUN MAI UNA DAR FT MICA SI A INFLORIT DE CRACIUN .

    Ai ceva de comentat?