Am fost şi noi azi, mai mult în treacăt, pe la Deco Flora de la Era Shopping. Fiind ultima zi, probabil şi expozanţii erau deja obosiţi şi vânduseră tot, altfel nu-mi explic standurile exterioare atât de … aerisite. Să nu se înţeleagă că e ceva de rău, dimpotrivă.
Am văzut totuşi câteva lucruri care m-au fermecat dar preţurile mi s-au părut cam … peste bugetul meu. Mă rog, poate pentru pasionaţii de grădinărit, preţurile au fost modice.
… să fac facultate! Nu puteam să fac şi eu ceva cursuri de calificare profesională? Zău că ieşeam mai ieftin.
După ce în primul an am cumpărat toate cărţile de care aveam nevoie, azi am descoperit că doar 2 îmi sunt folositoare pentru licenţă.
Adică, am dat 150 de lei pe nişte cărţi care nu-mi folosesc la licenţă. Măcar au fost interesante şi am rămas cu ceva din lecturarea lor.
Tot azi am aflat că taxa pentru înscrierea la licenţă e 500 lei! Da, ai citit bine: 500 lei!!!! Am rămas şocată când mi-a spus Designerul. Şocul a continuat când şefa de an mi-a confirmat suma. Atâta spor la învăţat am acum, cât are chef câinele să stea în lanţ când afară plouă torenţial!
Şi mi-am luat şi tot concediul de odihnă acum, să am timp să învăţ. Taxa pentru înscrierea la licenţă e aproape cât un salariu de orădean.
Poate mă lămureşte cineva: de ce taxele astea sunt atât de mari? De fapt, pentru ce e taxa asta? Chiar nu ştiu, vreau şi eu să ştiu pentru ce o să dau 500 de lei din agoniseala mea din ultimele luni!
Voi cât aveţi taxa de înscriere în licenţă?
În decembrie 2007 făceam poze la panourile stradale de pe Bld. Dacia, Oradea. Nici eu n-am ştiut de ce le-am pozat. Probabil my inner self ştia mai bine.
În iarna lui 2007, trecerea spre 2008, toate panourile publicitare erau ocupate. Ne agasau atâtea reclame.
Săptămâna trecută am observat efectul crizei: doar 2 panouri sunt ocupate, restul “şomează”. E criză şi în publicitate?!
De ieri am văzut că încă un panou s-a ocupat. De PNL. Campania electorală e mană cerească pentru agenţii!
Măcar publicitatea să beneficieze de banii politicienilor, dacă noi, muritorii de rând, nu! 
De câţiva ani am renunţat să mai urmăresc Eurovisionul. E o pierdere de timp. Oricum melodiile câştigătoare sunt proaste şi voturile sunt date pe bază de prietenii.
Ultima dată când am urmărit spectacolul transmis pe TVR a fost ediţia din 2004. A câştigat atunci Ruslana, dacă nu mă înşel. Însă cea mai frumoasă piesă din competiţie a fost Lane Moje interpretată de Zeliko Jocsimovic. Nenică asta nu doar că are o voce incredibil de senzuală dar cântă la 11 instrumente!
Sau poate mi-a plăcut mult melodia datorită vioarei …
Am şi uitat de când n-am mai scris de filme bune pe care vă recomand să le vedeţi.
Dar, pentru că sunt singură acasă şi-mi fac de cap, am avut timp berechet să vizionez câteva pelicule despre care am citit că ar fi bune.
Revolutionary Road – un film cu îndrăgostiţii din Titanic: Kate Winslet şi Leonardo di Caprio. Tot mai mult îmi place de Leo. Nu mai e actorul acela prostuţ şi drăgălaş. Îşi alege roluri din ce în ce mai mature şi mai solicitante.
Kate Winslet si Leonardo di Caprio in Revolutionary Road
Revolutionary Road e strada pe care se mută cei doi tineri însurăţei, ea fiind însărcinată cu primul copil al cuplului. Totul părea să fie în ordine: aveau o căsnicie fericită, un copil pe drum, o casă mare şi întreţinută iar el avea un job din care puteau trăi liniştiţi.
După al doilea copil, după alţi ani în care vieţile lor s-au scurs într-un ritm monoton, ea, April, se panichează când realizează că viaţa trece pe lângă ei. Şi el, Frank, ştie asta dar totuşi lucrurile s-au aşezat cumva, adică e mulţumit de rutina şi liniştea oferită de viaţa plicticoasă.
E un film complex, foarte interesant de urmărit cum se schimbă situaţia celor 2. Cum înşeală atât de uşor, cum se lasă seduşi de ideea de o viaţă plină de aventuri, în vremuri în care femeia era casnică, mereu aranjată şi dichisită pentru bărbat, iar el, omul casei, muncea de dimineaţa până seara pentru a-şi întreţine familia.
Acţiunea filmului se desfăşoară în anii ‘50 (chiar ‘55, din câte am văzut pe calendar!) şi prezintă drama “femeii bibelou”. Femeia care nu avea nici o pasiune, nici o prietenă sinceră, nici o viaţă în afara pereţilor casei. Era persoana care trebuie să păstreze aparenţele: să fie o doamnă în societate, o mamă desăvârşită, o tipă cochetă şi aranjată, înţelegătoare şi mereu calmă.
April e femeia care nu are nevoie de o familie pentru a se simţi împlinită. Are nevoie să simtă că trăieşte viaţa în alt mod, că va cunoaşte oameni şi va încerca să fie un model pentru ceilalţi.
În zilele noastre, e un pic ciudat să vezi o femeie casnică ale cărei singure griji sunt curăţenia şi pregătirea cinei.
Finalul e … dramatic! 
Mi-a plăcut o replică de-a lui April: “Dacă avem copii înseamnă că nu mai suntem oameni? Că nu mai avem dreptul de a ne trăi viaţa?“. Am reprodus din memorie, subtitrarea era în norvegiană sau daneză…
He’s just not that into you - cu Jennifer Aniston, Ben Affleck, Scarlett Johansson, Ginnifer Goodwin, Justin Long, Jennifer Connelly, Drew Barrymore şi alţii.
Practic e un film despre cât de greu poate fi să găseşti un bărbat sincer şi o femeie îndeajuns de deşteaptă încât să nu creadă vorbele unui mincinos.
Gigi (Ginnifer) îşi caută un partener. O prietenă îi pune la cale o întâlnire cu un agent imobiliar. După întâlnire tipul îi spune că s-a simţit bine, că i-a părut bine de cunoştinţă etc. Ea îşi face speranţe că tipul e chiar atras de ea şi că o va suna. Dar fireşte că nu o sună pentru că nu e interesat de Gigi!
Mi s-a părut un pic aiurea filmul pentru că de obicei femeile au un al şaselea simţ când vine de bărbaţi şi simt când cineva e atras de persoana-i sau ba!
Dacă se poartă urât cu tine, înseamnă că trebuie să-ţi pui nişte semne de întrebare şi să pleci naibii de acolo!
Mă rog, poate nu toate femeile au o intuiţie atât de dezvoltată!
Scris de lilisor in