Mi-e frica, mi-e frica, sa dorm singurica!

Aseară s-a luat curentul în tot oraşul, din câte am înţeles. Numai că în Rogerius n-a mai revenit decât după 2 ore. Jimmy, poţi să-mi confirmi?

Pentru că sunt singură acasă, mi-am făcut nişte cartofi prăjiţi care au mers de minune cu nişte sfeclă roşie şi un pahar de bere neagră. Cine mă cunoaşte, ştie că eu adorm foarte repede după oleacă de bere, parcă e somnifer!

Am pus laptopul pe pat, să văd Vicky Cristina Barcelona, şi am aţipit! M-am trezit speriată, în cameră era întuneric, laptopul intrase în stand by şi UPS-ul “urla ca din gaură de şarpe”.

Pe stradă nici un bec nu era aprins, ce mai, era beznă!

Ce era să fac? Fireşte m-am pus înapoi la nani. Numai că tot auzeam zgomote. Cineva de la etaj scăpa ceva pe jos, altcineva bătea în calorifer, pe hol se auzeau paşi, apoi râsete, apoi urlete. Uf, puiule hai mai repede acasă!

Îngrozitor! M-am obişnuit să adorm cu muzică şi mă sperii de fiecare dată când aud zgomote ciudate.

M-am trezit pe la 2, să beau apă şi am văzut lumină pe stradă. Am pornit radio-ul şi am reuşit să dorm liniştită până azi dimineaţă la 8.

Întotdeauna se întâmplă ceva ieşit din comun când rămân singură acasă! Într-o vară, când stăteam într-o garsonieră prin Nufărul, bruta mică era plecat la Cluj, s-a pornit o furtună groaznică de vară. Pe la miezul nopţii s-au deschis ferestrele singure, de la vântul puternic, iar uşa de la bucătărie se trântise. Norocul meu că stau bine cu inima, că de nu…

8 thoughts on “Mi-e frica, mi-e frica, sa dorm singurica!

  1. Lucianu

    Da pot sa confirm =) mami sta pe acolo pe langa voi (langa “Perla”) si ea a stat pana la 23 fara curent electric =)) degeaba m-a sunat, nu sunt eu cu alea =)) eu sunt cu deconectat-ul 😛 nu cu deranjamentele =))

    Reply
  2. Dojo

    La mine s-a rezolvat de vreo 10 ani. Doarme potaia in camera mea si nici vantul nu strabate fara sa stie el. Si pe mine ma mai speriau fazele astea, poate ca ne uitam prea mult la filme “horror”. Am insa acum asa o stare de liniste, ca ma pazeste “gardianul” 🙂

    Reply
    1. lilisor Post author

      Dojo, esti norocoasa. Ai doua potai superbe! Si noi am vrea dar lipsa de spatiu, timp si prezenta alergiilor ne fac sa ne gandim mai bine inainte 🙂

  3. Lucianu

    =) si sor-mea si-a luat caine, avea mai putine probleme daca isi facea un copil =)) cainii astia de rasa sunt extraordinari de sensibili cand sunt mici … tot din doctor in doctor cu el si mai sunt si alte chestii daca ai chef sa te plimbi cu lopatica si punga in buzunar la 6 dimineata … sau sa iti vezi telefonul cum o sa il vezi pe site la mine zilele astea pe cel al lui sor`mea =)) n-ai decat sa incerci cu un catzel 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.