Nu sunt genul de persoană care are răbdare să stea ore în șir în fața televizorului, la telenovele. În schimb, am mereu 3-4 ore la dispoziție pe săptămână pentru câteva seriale actuale care mă deconectează de stresul cotidian. Dacă te interesează, citește mai departe:
1. Two and a Half Men
Charlie Harper, un afemeiat care compune muzică pentru reclame și pentru copii (ironic, știu!) se trezește peste noapte că locuiește în aceeași casă cu fratele său, Alan Harper, un kiropractician divorțat, ce încearcă să fie tată de weekend unui copil adolescent (și cam retardat!). Umorul rezultat e unic. Alan e efeminat însă disperat după compania unei femei, Jake (fiul său) reprezintă cu succes adolescenții de azi iar Charlie devine din ce în ce mai cuminte. Adică, nu-l mai vedem cu altă femeie în fiecare episod ci s-a așezat la casa lui cu Chelsea, o tipă cu „sufletul†maaareee!
Merită văzut, chiar dacă în ultimul sezon glumele sunt ceva mai subțiri și expirate.
2. The Big Bang Theory
Sheldon Cooper e preferatul meu. Doar È›i-am mai spus că I’m a sucker for geeks, nu?! Serialul prezintă aventurile a 4 prieteni, toÈ›i genii într-un anumit domeniu, din viaÈ›a de zi cu zi. Sheldon e genial prin aroganÈ›a dar în acelaÈ™i timp, simplitatea caracterului. Serialul merită urmărit, chiar dacă multe dintre chestiile de fizică È™i cuantomecanică îmi depășesc limita de asimilare. Primele 2 sezoane s-au difuzat deja în America, acum rulează al treilea sezon.
3. Lie To Me
Tim Roth e genialul dr. Cal Lightman, un specialist în detectarea minciunilor prin observarea mimicii. Au mai fost câteva faze cam trase de păr însă Lie to Me cucerește prin aroganța personajului principal. E un fel de Dr. House cu accent britanic care urăște mincinoșii.
4. Flash Forward
E un serial nou lansat bazat pe nuvela actorului canadian Robert J. Sawyer. Practic: după ce toată lumea leșină vreme de 137 de secunde, în timpul ăla având viziuni despre cum v-a arăta viața lor peste 6 luni, un agent FBI se chinuie să afle cine e în spatele acelui blackout mondial.
5. Criminal Minds
ÃŽn materie de seriale criminale, ăsta e pe primul loc. ÃŽmi place la nebunie rolul lui Matthew Gray Gubbler, acela de doctor în toate domeniile, acel geek ce pare să È™tie tot însă are dificultăți în a-È™i exprima emoÈ›iile, fie ele legate de femei, colegi sau … frica de doctori! Echipa de FBI profilers descoperă È™i prinde criminali în serie pe baza unui profil al ucigaÈ™ului în corelaÈ›ie cu victimele sale.
6. Dexter
Primele 3 sezoane au fost captivante și au reușit să țină telespectatorul cu sufletul la gură. Începând cu al 4-lea deja prea se trage de păr tot firul epic.
Dexter e un specialist ce lucrează în cadrul poliÈ›iei Miami Metro. Practic el analizează petele de sânge, calculează traiectoriile pentru a da o mână de ajutor în prinderea făptaÈ™ilor. Ei bine, în viaÈ›a lui secretă, Dexter e un criminal cu sânge rece, un fel de Robin Hood dar care jefuieÈ™te oamenii răi de … vieÈ›ile lor! E un justiÈ›iar modern care taie în bucăți toÈ›i răufăcătorii ce au scăpat de braÈ›ul lung al legii.
7. Supernatural
L-am descoperit de relativ puțină vreme, am văzut abia primul sezon. Supernatural prezintă aventurile a doi frați care vânează fantome, spirite, chestii care fac rău oamenilor. Pe când cel mai mic dintre cei doi frați era doar un bebeluș, un spirit malefic a omorât-o pe mama lor, țintuind-o de tavan și făcând-o să ia foc instant. Același spirit o ucide mai apoi, 20 de ani mai târziu, pe prietena tânărului așa că frații sunt puși pe fapte mari și distrug orice chestie malefică le iese în cale, în același timp căutându-și tatăl dispărut.
Dintre astea doar Flash Forward il urmaresc si pot sa spun ca merita. Btw, cand reincepe Lost? 🙂
Nu stiu, noi am renuntat dupa sezonul 4 cred.
Flash Forward chiar merita, e ceva nou in peisaj 🙂
.. dar Friends?..
Friends face parte din categoria serialelor Oldies but Goldies 🙂
Two and a half men – check
The big bang theory – check
Flash forward – check
Dexter – check
Supernatural – check
“Lie to me” pare interesant, so merci pentru recomandare 😀
La schimb îți recomand “How I Met Your Mother”, care e… genial 😀
Am auzit ca e misto, il voi cauta 🙂 Mersi si eu
Supernatural mi se pare genial, din cauza lui Dean in principal si atitudinii lui je m’en fous. Pana acum au ajuns la sezonul 5, care parca si-a pierdut totusi din intensitate, desi cu premisele pe care le are nu ar fi fost cazul. E mai curand psihologic si nu mi-a placut ca au omorat cateva personaje secundare.
2 1/2 men e simpatic, norocul lui Charlie ca se gaseste o femeie sa il accepte.
The big bang theory si Lie to me iau acum cateva sezoane.
1.ROME
2.spartacus
astea sunt filme interesante. Si va rog sa-mi recomandati daca mai gasiti ceva asemanator
Rome merită văzut, Spartacus e prea violent pentru gusturile mele 🙂
va recomand productiile canalului de televiziune american SHOWTIME:Shamless,Homeland,The Borgias , serialul de comedie A MODERN FAMILY,THE WIRE,BREAKING BAD si serialul anului 2013,dupa cum se spune HOUSE OF CARDS ,cu kevin spacey producator si protagonist al serialului.