Ciuperci pane umplute cu brânză de burduf

Aşa-i că ţi-era dor să salivezi oleacă pe tastatură la serviciu?! Eh, tocmai d-aia îţi arăt acum poze cu un fel de mâncare la care o să tot visezi până ajungi acasă. Aşa-m făcut eu ieri, când mi-am cumpărat revista Bucătăria Pentru Toţi. ciuperci umplute pane

După ce-am văzut reţeta dis-de-dimineaţă, toată ziua tot la asta mi-a fost gândul (d-aia am şi întârziat cu un raport, numai la tabele nu mi-a stat mintea). Ce-i drept, am modificat-o puţin după preferinţele noastre. Nu prea-mi place mărarul, aşa că l-am înlocuit cu busuioc.

Bun. Pentru reţeta asta ai nevoie de un kg de ciuperci micuţe, cam 200 de gr de brânză de burduf, vreo 50 de gr de caşcaval, un ou, piper şi busuioc. Cantităţile sunt aproximative, ciupercile mele au fost chiar micuţe. Brânza de burduf fiind sărată, amestecul nu mai are nevoie de sare.

ciuperci pane umplute cu branza de burduf

Se face o pastă din brânza de burduf, caşcavalul dat prin răzătoarea mică, piper roşu (de când l-am descoperit, numai d-ăsta folosesc, dar merge şi cel negru), oul şi la final busuiocul tăiat mărunt. Ciupercile fără picioruşe intră în plan acum şi stau cuminţi până sunt umplute apoi unite în perechi, trecute printr-o scobitoare. Înainte de a intra în saună (prăjit) ciupercuţele noastre se dau prin făină, alt ou şi pesmet.

Se lasă la rumenit în mult ulei fierbinte, se scot neapărat pe şerveţele pentru a se scurge surplusul de ulei şi se servesc rapid.

Poftă mare!

, , ,

7 răspunsuri Ciuperci pane umplute cu brânză de burduf

  1. Dia September 16, 2010 at 10:06 pm #

    poate incerc si eu. iubesc branza si imi plac si ciupercile. si chiar suna delicios. :)

    • lilisor September 17, 2010 at 11:44 pm #

      Trebuie să încerci, e una dintre cele mai simple şi rapide reţete pe care le-am încercat în ultima perioadă :)

  2. Radu-Mihai September 17, 2010 at 10:39 am #

    Daca aduci o portie si la Schimb de Carti o sa te cred ca-s bune, altfel n-ai nici o sansa. :P

    • lilisor September 17, 2010 at 1:09 pm #

      Îmi pare rău, s-a terminat stocul. Când a intrat Laurenţiu în bucătărie, s-a terminat o porţie instant. :D
      Dar ne poţi dovedi tu că eşti bucătar priceput şi să ne pregăteşti aşa ceva pentru Schimb de Cărţi :D

    • Alina Gadoiu September 17, 2010 at 1:32 pm #

      Buna gluma, Lili, chiar am ras una buna cand am citit ce i-ai raspuns blogcomentatorului :)

    • Radu-Mihai September 17, 2010 at 9:07 pm #

      Ce faceti mai? Complotati impotriva mea? Sa va fi rusine, femei pardalnice ce sunteti! :grrr:

  3. lilisor September 17, 2010 at 11:46 pm #

    În loc să apreciezi că îţi încurajăm talentul de bucătar înnăscut… :D

Leave a Reply