La ce vârstă pot intra pisicuţele în călduri?

La doar 4 luni şi câteva zile! În 19 decembrie a împlinit 4 luni şi după vreo 2 zile a început să miorlăie mai mult decât de obicei. Am crezut că e pur şi simplu mai „vorbăreaţă” şi mai drăgăstoasă pentru că am apucat să stau mai mult cu ea în weekend. Dar… m-am înşelat!

Cum îţi dai seama că pisicuţa e în călduri, dacă mieunatul nu e un semn? (Şi adesea mieunatul specific nu e un semnal, mai ales la pisicile foarte ataşate de stăpâni)

Pe burtă se pot simţi ţiţişoarele din ce în ce mai proeminente, însă nu exagerat. Începe şi se freacă de picioarele şi de mâinile tale, apoi de mobilier şi în ultima fază adoptă poziţia de lordoză când acceptă motanii. Adică, îşi lasă cât mai jos partea din faţă şi îşi ridică funduleţul, dansând pe picioarele din spate. Iar sunetele pe care le scoate în acest timp sunt adorabile, adică miaună aşa încet, ca un pisoi de 2-3 săptămâni care descoperă mamelonul mamei.

Noi abia aseară am observat comportamentul ăsta la monstruleţ. Mieuna mai ciudat şi mai tare de câteva zile, dar când ne-am jucat, ca de obicei, cu pliciul pentru muşte şi i-am atins funduleţul, am observat poziţia specifică. Recunosc, iniţial m-am prăpădit de râs, ca orice teribilist care vede un astfel de comportament pentru prima data în viaţa sa, apoi mi s-a făcut milă de biata pisicuţă. Nu de alta, dar se spune că şi oamenii suferă de anumite „mâncărimi” şi trebuie să fie cumplit să nu le poţi scărpina.

Apoi, un alt semn clar e îngrijirea zonei genitale în mod obsesiv. Monstruleţul se juca şi alerga şi dintr-o dată se aşeza în mijlocul camerei şi-şi lingea partea feminină. Ulterior se poate observa ciclul pisicesc. Spre deosebire de femei şi căţeluşe, pisicile nu au ciclu roşu ci e transparent şi nu e atât de abundent, cel puţin nu la vârsta asta. Plus că am citit în cartea despre pisici că unele femele îşi marchează teritoriul urinând pe planuri verticale, dar, din fericire, micuţa noastră n-a făcut astfel de lucruri.

Am observat că peştii deshidrataţi şi care put în ultimul hal o mai fac să uite de călduri. Sare, fugăreşte peştele, se aruncă pe spate, îl muşcă, îl plimbă în gură prin toată casa, se joacă lângă scaunele noastre cu peştele şi aşa uită să mai miaune şi, probabil, uită de dorinţa aia arzătoare de a se împerechea.

Vreo jumate de oră – o oră fugăreşte jucăria, apoi pică extenuată la somn. De când e în călduri doarme mult şi mănâncă la fel de mult. Partea bună e că bea şi multă apă, cam  200 de ml. de apă pe zi.

Încă nu ne-a ţinut nedormiţi noaptea, dar s-a trezit dimineaţa la 6 miorlăind prin baie ca nebuna. Nu o dăm la împerecheat întrucât o sarcină la vârsta asta i-ar fi fatală, nu e complet dezvoltată. Iar noi nu vrem puiuţi, deci de îndată ce împlineşte vârsta legală de sterilizat, o vom steriliza. Va fi mai liniştită şi nu se va mai chinui miorlăind după un motan să o … scarmene!

Clipul de mai jos e pentru cei care aveţi pisicuţe şi nu ştiţi exact la ce să vă aşteptaţi când femela intră în călduri. Nici noi n-am ştiut ce şi cum, aşa că din punctul ăsta de vedere am fost puţin surprinşi.

later edit: Întrucât sunt conştientă că vor fi persoane care vor crede că am chinuit pisica în acest video, ţin să precizez că micuţa n-a suferit deloc şi de îndată ce am oprit camera, nu ne-am mai jucat cu pliciul. Însă tot adoptă poziţia, chiar şi atunci când vin casă, se tolăneşte în faţa uşii şi se dezmiardă. Adoră să ne jucăm cu pliciul, ba chiar vine lângă pat şi miorlăie să o bag în seamă, mai ales atunci când nu e în călduri. Iar jucându-ne cu pliciul evităm zgârieturile în joacă şi îi antrenăm spiritul de vânător.

10 thoughts on “La ce vârstă pot intra pisicuţele în călduri?

  1. iatcu

    Draga mosului,
    pe vremea mea, pisicile intrau in calduri de la o virsta decenta. Asteptau, conform cuvintului anterior, care incepe cu “dece” (un fel de 10), macar virsta b.10.10.gica intru infaptuirea hormonalelor instincte.
    Ntz, Ntz! Ce vremuri.
    Apropo! mitza mea are 13 ani si tot mai intra in calduri. S-o compensa?

    Reply
    1. lilisor Post author

      Măi, nu ştiu ce să zic, am un prieten care s-a supărat pe pisica lui de 15 ani pt că intrase în călduri. Nu ai sterilizat-o de 13 ani? Ce faci cu ea în perioada căldurilor? 🙂 Unde-o ţii?

  2. iatcu

    initial mi-a fost mila s-o sterilizez, acum imi pare rau ca n-am facut-o; a facut mamita din asta cauza, avind sanse sa se transforme intr-un neoplasm.
    Cind intra in calduri ii dau “zaharel” – un calmant special dedicat chestiunii in fapt. in maxim 24 de ore-i trece de motan si doarme de rupe citeva zile :))

    Reply
    1. lilisor Post author

      Uf, draga de ea. Tocmai de aceea eu vreau să o sterilizez, să o scap de diverse probleme de sănătate care pot apărea. Plus să scap eu de problema trezitului la 5 dimineata.
      Azi dimineaţă i-am lăsat tricoul meu de pijama in baie să doarmă pe el şi să-l sugă în continuare, să se liniştească puţin. Aşa de milă mi-e de ea când o văd mică şi cerşind un motan…

  3. spufi

    lilisor, foarte bine te-ai gandit, sterilizarea este cea mai buna solutie, in caz contrar, dupa mai multe cicluri de calduri, pisica risca sa faca piometru, o inflamatie a uterului care ii poate fi fatala.

    @iatcu: foarte rau faci cu zaharelul, iti expui animalul la un risc aberant atata vreme cat operatia de sterilizare e cat se poate de simpla.

    Reply
    1. lilisor Post author

      Spufi, noi încă de la bun început ne-am gândit că la 6 luni o sterilizăm din mai multe motive, piometrul şi lactaţia falsă fiind două argumente solide în acest sens. Nu vrem puiuţi, sunt destui pe străzi dacă vom vrea o a doua pisică.
      În apărarea lui Iaţcu, io ştiam că la 13 ani e cam periculoasă orice operaţie la pisică. Anestezia prezintă riscuri..

  4. Pingback: Pisicile sunt vanatori cu sange rece | Lilişor.net

  5. lois

    Eu mi-am sterilizat pisica dupa prima nastere.A fost mai greu cu ea deoarece mai avea pui de hranit …Mia fost mila de ea dar acum nu maj am probleme cu puii…dar chiar dc.e sterilizata intra in continuare in calduri…doar dc.o castrezi..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.