muschiulet si cotlet de porc

Adi Hădean, grătarele, vinurile bune şi Ramada

Nu prea ştiu ce să scriu după evenimentul ce a avut loc la Ramada Oradea, unde Adi Hădean a gătit grătare delicioase şi piersici excelente, iar domnii de la Centrul de Cultură şi Civilizaţie a Vinului Millesime ne-au încântat cu vinuri savuroase.

vinuri bune de la millesime

Când am auzit de seara dedicată grătarelor gătite de Adi, papilele mele gustative deja salivau, gândindu-se la costiţele afumate scăldate în sos roşu sau la muşchiuleţul de porc suculent şi aromat. Evenimentul a fost plin de surprize pentru mine. În primul rând pentru că am aflat lucruri noi despre mâncare (ştiai că salata se mănâncă înainte de felul principal, pentru a stimula digestia şi pentru a spor pofta de mâncare?), şi despre vinurile româneşti. Sigur, ocazional mai beau câte-un pahar de vin roşu, de obicei demisec, dar nu sunt atât de pasionată de arta vinului încât să-i cunosc toate tainele. Dar m-am bucurat să ascult oamenii pasionaţi.

salata delicioasa

Astă seară am aflat, spre exemplu, că un vin produs la Recaş – Solo Quinta 2009 – a primit medalia de aur la “Vinalies Internationales”, cel mai important concurs de vinuri din Franţa. În curând îl vom şi testa, în calitate de amatori, desigur.

muschiulet si cotlet de porc

Totodată, am încercat Busuioaca de Bohotin Autentique, un vin roze foarte aromat, pe placul lui Laurenţiu. De fapt, i-a plăcut atât de mult acest vin, încât am plecat acasă cu o sticlă. Dacă tot voi pleca o săptămână de acasă, măcar are cine să-i ţină companie pentru câteva ore. 😀 Nici Feteasca Neagră Eclipse sau Trio Alb de la Satu Mare n-au fost mai prejos. Au fost perfecte pentru preparatele gătite de Adi împreună cu bucătarii de la Ramada.

desert cu piersici pe gratar

În privinţa grătarelor, jos pălăria. Nu am pălărie, dar dacă aş avea una, aş da-o! Închipuie-ţi că am avut parte de salată de legume marinate şi puse pe grătar, apoi amestecate cu nişte mirodenii şi lime, o nebunie! Aş fi mâncat un castron uriaş numai cu astfel de salată! Felul principal n-a fost mai prejos, muşchiuleţul de porc fiind suculent, bine condimentat şi gătit, la fel ca şi cotletul! Şi sosurile! Ei bine, sosurile au fost … mmm, cum să-ţi explic?!, atât de bune, încât le-aş fi mâncat cu orice. Mă rog, cu aproape orice că îngheţata nu merge bine cu sos pentru friptură.

Mi-a părut tare bine că am avut ocazia să particip la un astfel de eveniment şi sigur mi-ar plăcea mai multe de acest gen în Oradea, chit că orădenii nu-s punctuali şi îşi fac rezervări de care apoi uită.

3 thoughts on “Adi Hădean, grătarele, vinurile bune şi Ramada

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.