pisica in balcon

Muzică pentru pisici, dar nu şi pentru Ţiţic!

pisica in balcon

Mâţa mea e mai specială. Dar nu în sensul ăla de serial killer kitten specială (deşi, cu pisicile nu poţi să ştii niciodată!). Tot intrând din site în site prin Stumbleupon, am dat de-un site cu muzică pentru … pisici! Şi pentru că Ţiţic tocmai se tolănise lângă mine-n pat, gâfâind de zor după ce alergase după ale sale beţe de plastic, mi-am zis c-ar merita o încercare. Să văd cât de mult o linişteşte. Sau ce sentimente i-o mai trezi.

No, şi să nu-ţi vină să crezi! La câteva secunde după ce începe melodia să se audă, numai ce-o văd pe-a mea mâţă nebună ridicându-se rapid în picioare. Pfuai, imediat m-am gândit la cât de geniali or fost ăia de-or creat muzica aia pentru pisici. Mă şi vedeam dând play la demo (că doar suntem români, e scump dom’le ţidiul, vreo 25 de lire, ne mulţămim şi cu demo) de fiecare dată când Ţiţic e supărată că n-o bag în seamă sau n-are chef de joacă.

După 15 secunde de melodie, o şi văd cum tot îşi învârte capul, cum parcă ţopăie prin pat! Clar, nu iau tot ţidiul, că uite ce-i face demo-ul, mi-am zis.

Şi de-o dată auz un bâzâit. Suna cam… fals, nu era de pe melodie.

Era o muscă! Ţiţic e înnebunită după insecte, când vede o găgăriţă pe exteriorul ferestrei, atâta o pupă şi-o salută cu lăbuţa, că trebuie să şterg fereastra de balele ei :))

6 thoughts on “Muzică pentru pisici, dar nu şi pentru Ţiţic!

  1. Asztrid

    Pai si pisiciurile au caractere diferite si, bineinteles, si gusturi diferite. Poate nu i-o fi placut ei taman melodia aceea. Dar stii, gusturile nu se discuta!

    Reply
    1. lilisor Post author

      Pfu, să ştii că are Ţiţica mea un temperament tare ciudat. Îi place Yiruma în schimb. Sau, mă rog, cred că-i place pentru că mereu adoarme când ascult Yiruma :))

    1. lilisor Post author

      Şi să-l chinuie pisica?! E şi aşa destul de zvăpăiată, cu un câine prin casă n-ar mai sta locului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.