Pisicuțele n-ar cumpăra Whiskas!

„Știți, domnu’ doctor, am făcut o prostie”, i-am spus, rușinată, afișând cea mai drăgăstoasă privire de om prostovan cu care m-a înzestrat natura.

„Știu că ați făcut o prostie, că altfel n-ați fi venit pe la cabinet cu pisica în transportor”, mi-a zis zâmbind.

I-am dat mâței să mănânce Whiskas. Care e probabil cea mai proastă mâncare pentru animale, de pe piață. Dar voi, cei care n-aveți mâțe, nu știți asta. Nici eu nu știam asta până n-am adoptat-o pe TheMitsi. Pentru că aveam încredere în reclamele alea idioate, cu pisici adorabile din rasa British Shorthair Tabby.

Ei bine, de când o avem pe Mitsi ne-am informat. De fapt, ne-a informat veterinarul. O mâncare colorată pentru mâțe conține mulți conservanți. Și coloranți alimentari. Care nu-s bine tolerați de o mâță. Mai ales de una sterilizată. Cu cât sunt cronțănelele mai maronii, cu atât sunt mai bogate în proteine și carne. Sigur, și astea pot conține conservanți și coloranți, de aceea-i bine să citim etichetele.

O mâncare sănătoasă pentru o mâță nu ar trebui să conțină soia și alte cereale, precum porumb. Și nici „derivate din produse animale”, care-s de fapt gheare, zgârciuri, piele și tot ce aruncăm noi de la carnea procesată.

În mod normal TheMitsi mănâncă ProPlan, Royal Canin și Leonardo, pentru mâțe sterilizate. Brandurile astea le găsesc la pet shop-ul veterinarului și la ZooMania. Despre Leonardo am citit că ar fi mai bună decât Royal Canin pentru că nu are cereale, în timp de Royalul conține. Mă rog, atâta vreme cât reacționează bine la cronțănelele astea, nu are rost să i le schimb. Nici nu prea am cu ce…

pisica apatica

Și totuși i-am dat Whiskas. Am rămas fără pic de hrană pt mâță duminica trecută, pe la 6 seara. Anca mă avertizase că pet shop-ul de pe Sovata comercializează și hrană expirată, așa că m-am trezit în weekend că n-am avut de unde să-i iau mâncarea preferată hămesitei de Mitsi. Care miorlăia ca o posedată. Așa că am cumpărat din supermarket Whiskas pentru mâțe sterilizate. Văzând-o cum înfulecă, am crezut că nu face diferența între brandurile de hrană. Însă după 2 zile a început să facă pe ea. Și câteva zile mai târziu a început să vomite tot ce mânca.

Ne-am speriat și mai tare când am auzit-o, în weekend acesta, cum respira greu, nu mai voia să accepte gustări, era tăcută, nici măcar bățul cu pene n-o mai intriga. I-am aruncat tot Whiskasul și i-am cumpărat mâncarea obișnuită. Până luni, când era programată la veterinar, îi trecuse apatia, accepta gustări și-i revenise glasul de mâță răsfățată. Însă tot făcea pe ea. După două injecții în blana pufoasă și 2 pastile băgate cu forța pe gât, Mitsi și-a revenit aproape complet după indigestia de la Whiskas. Încă mai merge la litieră din 10 în 10 minute.

Ba mai mult, azi dimineață am curățat de 3 ori preșul din baie, de lângă litiera mâței. Nici n-am apucat să-mi trag sufletul după ce-am terminat de curățat, că The Mitsi țuști în litieră. Sapă ce sapă apoi iese și împrăștie rumeguș prin toată baia și tot coridorul.
Să fie modul ei de a se răzbuna pe mine pentru că i-am dat să mănânce Whiskas?!

Concluzia: deși știam că Whiskas e o mâncare proastă, tot am riscat și mi-am îmbolnăvit mâța. Poate vă servește ca lecție și nu faceți ca mine. 🙂

pisica de rasa comuna

p.s:  un kil de hrană uscată Whiskas costă cam 18 lei, în timp ce un kil de Cat Chow e 12-13, ProPlan și Leonardo încep de la 19 lei, iar Royal Canin e vreo 22 lei. Cat Chow e o mâncare slăbuță, dar tot mai bună decât Whiskas.

Ce caută lumea:

  • cea mai buna hrana pentru pisici
  • cea mai buna hrana uscata pentru pisici
  • cea mai sanatoasa mancare pentru pisici
  • hrana pisici pareri

About lilisor

Lugojeancă devenită orădeancă. Zâmbesc, citesc și vorbesc mult în compania potrivită. Îmi plac bărboșii, pisicile, câinii și sarcasmul. Nu neapărat în această ordine. Mulțumesc de vizită și de interes! Dacă ai ceva interesant de anunțat, dă-mi de știre!

, , ,

33 Responses to Pisicuțele n-ar cumpăra Whiskas!

  1. Diana September 21, 2012 at 5:31 pm #

    Buna , ma bucur ca mitzi e mai bine >:D< .
    Friskies preluata de Purina e tot la fel de rea :-s ?

    • lilisor September 21, 2012 at 6:21 pm #

      Da 🙂 Mitsi, cel puțin, nici nu se atinge de Friskies. Încearcă să eviți mâncarea colorată în bobițe roșii, verzi, galbene etc. și rămâi la bobițele maronii.

  2. Iulia December 8, 2012 at 6:49 pm #

    Zici ca ai ramas fara pic de mancare… pai de asta a facut matza diaree: pentru ca ai trecut-o brusc la alta marca, nu pentru ca e whiskasul prost (desi chiar este, sunt total de acord in privinta asta). Tocmai de asta pe mai toate ambalajele de mancare pt pisici scrie sa se faca trecerea de la o marca la alta treptat. Al meu a avut diaree de la pliculetele de Royal Canin, pentru ca era obisnuit cu Hill’s. In schimb n-a avut nimic de la Friskies. Sa ma apuc si eu sa fac antireclama la RC?

    • lilisor December 8, 2012 at 11:40 pm #

      Da, Iulia, știu că nu-i bine să schimbi brusc mâncarea. Dar și când îi îmbin Whiskas cu mâncarea cu care-i obișnuită, tot o vomită sau o scoate din bol, bucată cu bucată. Numai de la Whiskas a făcut intoxicație, dintre toate sortimentele de pe piață. În mai bine de 2 ani am încercat aproape tot ce e pe piață, pe toate îmbinându-le inițial cu Royal Canin sau Leonardo. Și de fiecare dată mâța scotea din bol granulele care nu-i plăceau sau mânca doar ce-i plăcea și nu se mai atingea de restul.
      Așa că da, Whiskas e o mâncare proastă pt mâța mea. Știu că sunt mâțe care mănâncă numai asta și n-au probleme. Până la urmă fiecare om care îngrijește de-o pisică își hrănește felina cu ce crede de cuviință.
      Dar asta nu mă împiedică să-mi exprim opinia și experiența 🙂

    • Cris December 6, 2016 at 12:47 pm #

      A mea mâță (~4 luni, nu stie nimeni exact) e, de cand am adus-o acasa (vrs-1 luna+) pe Purina Pro Plan (90% timp)+ plicuri hr.uscata de Brit Care/Carnilove/Oasy uscata si oasy umeda + peste/pui fiert/ficatei pui cand am avut intamplator prin casa sa ii dau/fac …si vreau sa ii iau Hills/Royal pentru completare.
      1) NICIODATA nu i-am facut trecerea usoara :)) Mereu i-am pus direct alta marca cand am cumparat-o sa vad daca ii place. Nu a avut nici o problema. Ce-i drept, toate au fost de la raionul premium…
      2) Sunt Convinsa ca fiecare marca Premium (din Maxi Pet) are (+) si (-) si se completeaza una pe alta in acoperirea nevoilor pisicii (si nu ma refer aici la cele foarte scumpe care s-ar gasi doar pe net, in tara sau in strainatate si nu sunt in Maxi Pet/Zooplus etc.) care poate asigura singure pisicii tot ce trebuie.(am citit azi http://www.reviews.com/cat-food/ )
      3) Unii veterinari au spus ca Royal Canin nu mai este ce era in trecut dpdv calitate…si recomanda alte marci Pro Plan, Hills etc.

  3. Rodica February 15, 2013 at 11:15 am #

    da,cred si eu ca whiskas a inceput sa fie o mancare foarte proasta!
    cat motanul meu era mai tinerel,suporta bine conservele pate,dar cum astea au cam disparut,hrana la plicuri – in sos- mi-a imbolnavit motanul.
    Tratamente,medicamente,si tot nu scap de voma si inapetit.
    Acum mi-am dat seama ca vina ar fi conservele Wiskas,la care nu am renuntat inca,din lipsa de cunostinte! I-am luat Whiskas junior,deoarece am observat ca i-ar placea,dar voma si inapetenta si-au revenit – deci imi este clar care-i motivul!
    Multumesc pentru informatie!

  4. Ana-Maria July 3, 2013 at 2:04 am #

    O mai fi si cum ziceti voi,legat de Wiskas,desi mai repede tine de sistemu` digestiv al fiecarei pisici. Mie imi miroase-a antireclama. Io am adoptat o pisicuta si cei de la centrul respectiv mi-au sugerat sa-i dau doar Purina si Royal. Mentionand cum ca Wiskas nu este bun.. Neavand experienta le-am ascultat si am luat pisicutei bobitele respective..cu care a facut doar foamea.. Si am inceput sa iau si altfel de bobite,printre care si de la Wiskas,pe care le adora.. Nu a patit nimic..s-a dezvoltat normal,este si vioaie,si are blanita matasoasa.. La cele 8 luni pe care le are..este perfect sanatoasa.. si de la varsta de 2 luni se hraneste doar cu Wiskas..

    • eu March 7, 2014 at 2:20 am #

      serios? crezi ca problemele apar dupa 8 luni de zile? :))) esti amuzanta… mai vbim peste 3 4 ani… cand in loc sa aiba o viata normala.. o sa o duci pe la veterinari ca si cum ar avea vreo 12 13 ani.. succes! otraveste-o in continuare!

    • liuba nicipuruc January 22, 2017 at 5:56 pm #

      Nu este vorba de antireclama,eu mi-am crescut pibicutele cu Wiskas dar inyre timp au schimbat retetele si am vazut cum apar problemele mai sus mentionate inclusiv voma si atunci cand ele nu au mai mancat le-am schimbat sortimentul pana am vazut ce le place si asa am trecut pe alta marca fara a elimina noutatile pt diversificare si asa am ajuns la 15 si 14 aniDeci cand vad ca miroase si pleaca sau de curiozitate mananca putin si apoi vomita scot din alimentatie acel sortiment.Am uitat sa va specific ca sunt mama si fica,doua alintate.

    • Andreea December 31, 2017 at 11:07 am #

      Sincer, eu am avut numeroase pisici si le-am hranit cu ce gasesc prin supermarket, avand in vedere ca erau toate luate si gasite pe strada. De obicei le hranim cu purina pt. pisicuti sterilizati/castrati, dar le-am hranit si cu wiskas si n-au avut nicio problema. Au trait mult, nu au vomat niciodata mancarea, sunt energice… Nu stiu ce sa zic… Eu cred ca este pur si simplu vorba desensibilitatea pisicilor. Am vorbit cu doamna veterinar si ne-a informat ca pisicile de pe strada sunt mai adaptabile decat cele crescute in casa.

  5. Maria March 11, 2014 at 10:26 pm #

    Buna,

    Sa stiti ca Wiskas este intradevar o problema pe cate anumiti medici veterinari o recomanda din suflet. Misha mea are 8 ani si de vreo 2 saptamani vomita intr-una si nu stiam de ce…M-am dus cu ea la renumitul veterinar la care ma duc de atatia ani si care de fiecare data cand vomita ii facea cate o injectie si imi spunea ca are o astenie si ca e sensibila la ceva …nu se stie ….
    Acum 1 saptamana, din cauza ca Misha nu se oprea din vomitat, m-am indreptat catre un alt cabinet, unde sa aflu ca pisica are o problema la ficat, bila si stomac din cauza mancarii din ultimii 5 ani si anume wiskas bobite si plicuri. Va dati seama ce furioasa sunt in momentul de fata pentru ca un idiot mi-a recomandat atatia ani aceasta manacare…Poate am si eu partea mea de vina …dar am preferat sa las specialistul sa isi faca meseria. Dupa cateva tratamente intravenoase, acum este intr-o cura cu Hill’s gastrointestinal …
    Noul nostru doctor mi-a recomandat o perioada cat mai lunga cu aceste bobite..pe care Misha le-a adorat din prima clipa si le mananca cu placere.
    Sper ca experienta mea sa va ajute si pe voi.

    • Mirela December 10, 2014 at 2:54 am #

      Eu am patit cu motanul meu exact la fel de la Wiskas. Am ajuns cu el noaptea la urgenta pentru ca incepuse sa faca diaree cu sange. La scurt timp dupa acest incident, cat diareea s-a oprit am observant ca motanul refuza orice alta mancare, Ajunsesem sa-i dau cu forta boabele pe gat numai sa stiu ca de bine de rau are ceva in stomacel. La veterinary am constat ca avea problem cu ficatul . O saptamana am stau cu el zi de zi la perfuzii. E criminal ca se distribuie o astfel de mancare. Am cumparat o data un plic sa dau la o maidaneza si l-a refuzat

  6. Maria March 11, 2014 at 10:27 pm #

    care*

  7. Ioana May 16, 2014 at 4:34 pm #

    Pisicile sterilizate au nevoie de o grija si de o hrana speciala pentru ca sunt scoase din ritmul lor normal de viata (nu se mai imperecheaza,nu alearga cat ar trebui,nu vaneaza,nu fac pui,etc,metabolismul lor este dat peste cap).
    Bineinteles ca eu sunt PRO sterilizare,pentru ca este solutia optima pentru un animal de companie,insa trebuie sa ne asumam responsabilitatea pana la cap.
    Eu am avut o pisica birmaneza Nesterilizata,pe care am hranit-o timp de 13 ani numai cu whiskas,friskies si tot felul de porcarele si n-a avut nimic niciodata pana in ultimul an al vietii cand a si murit de cancer mamar ,ca urmare al faptului ca n-a facut pui niciodata,n-am sterilizat-o,i-am dat pastile(care sunt extreme de nocive-aviz amatorilor) cand intra in calduri si tot asa.
    Acum am un motanel ,castrat,hranit doar cu royal,purina pro plan,hill’s, exclusiv pentru pisici sterilizate si totusi la 4 ani jumatate a inceput sa aiba probleme urinare.Acum mananca doar Hill’s diet prescription,bea doar apa plata(!) si mereu ii administrez suplimente .
    Concluzia: nu stiu daca wiskas e cel mai rau si nici daca royal/hill’s sunt cele mai bune,ca raul de care l-am tot ferit tot s-a produs.Eu cred ca e vorba de marketing si ca un pisoi castrat /sterilizat devine automat mai sensibil.
    Sper sa nu recidiveze iarasi boala,ca atunci ce-i mai dau? Iau tot ce e mai bun de pe piata si bine ca imi permit,dar alti iubitori de animale care se tarasc de azi pe maine ce fac?!..
    Si da,pisicile vomita,fac indigestie, cand le este schimbata brusc mancarea,al meu a facut asa cand l-am dat de pe royal pe Hill’s,apoi a fost ok,s-a obisnuit.
    Nu mai spun ca motanelul e maidanez (european) si ca e de 15 ori mai sensibil decat birmaneza in toate privintele 🙂

  8. Mumusan June 1, 2014 at 1:00 pm #

    Mai bine ii luai niste piept de pui de pe undeva, fiert, la cuptor sau la gratar (fara sare, ulei, legume sau condimente), cea mai buna hrana pentru pisici este cea cruda (ex: pui, iepure), din pacate daca iei de la o sursa nesigura poate contine e-coli, salmonela si/sau alte minuni, de aceea e recomandat sa o tratezi termic, dar termic e cam lipsita de vitamine. Oricum recomand hrana umeda, eventual uscata, daca face treaba mare moale. Iar daca ai carne care sti ca nu-i infestata, de fel cea care provine de la un animal sacrificat recent (fara vita ca-i mai probabil sa aiba e-coli, fara porc, ca-i porc)

    Despre hrana cruda
    http://cats.about.com/cs/nutrition/a/rawfooddiet_2.htm

    Top cea mai buna hrana cruda pentru pisici (nu cred ca se gaseste in Romania 🙁 )
    http://www.naturalcatcareblog.com/2010/12/the-7-best-natural-commercial-cat-foods-so-far/

    O lista a ingredientelor de evitat
    LIST OF INGREDIENTS TO AVOID

    WHEAT FLOUR: Wheat is the leading cause of dog allergies. Absolutely useless with no nutritional value. This is the fine particles of wheat bran, wheat germ, and the offal from the “tail of the mill.” “Tail of the mill” means the floor sweepings of leftovers in the mill after everything has been processed from the wheat.

    GROUND YELLOW CORN(Maize) and CORN GLUTEN MEAL: Full of GMO’s and a major reason for allergies and sugar imbalance in pets as well as causing serious health issues. This is used for a filler and is a useless ingredient in pet foods and is not easily digestible.

    CORN OIL (preserved with TBHQ) -TBHQ contains petroleum-derived butane, can be carcinogenic. Corn in any other form than organic most likely contains GMO’s.

    FOOD FRAGMENTS – (filler/fiber source/carbohydrate source): Low cost by-products and leftovers from another food manufacturing process. Examples include WHEAT MIDDLINGS AND SHORTS, (floor sweepings), WHEAT GERM MEAL, WHEAT BRAN and BREWER’S RICE (a waste product of the alcohol industry).
    Also avoid fragments which are labeled POTATO PRODUCT, MIDDLINGS/MIDS or MILL RUN of any kind.

    UNSPECIFIED GRAIN SOURCES: CEREAL FOOD FINES, CORN BRAN, OAT HULLS, RICE HULLS, PEANUT HULLS, DISTILLERS GRAIN FERMENTATION SOLUBLES, and last but not least CELLULOSE (which is wood which is dried and ground up)
    *NOTE: These ingredients listed above are all ALLOWED AS ACCEPTABLE INGREDIENTS IN THE AAFCO GUIDELINES!

    SOYBEAN MEAL: Soybean meal also known as Soyabean Oil Cake is a solid residue bi-product, flour, created after grinding the soybean to extract soybean oil. It is widely used as a filler and source of protein in animal diets, including pig, chicken, cattle, horse, sheep, and fish feed. Fillers are only used for adding cheap priced ingredients into foods. Also soybean is full of GMO’s. All soybean products should be avoided for pet foods.

    Soy is estrogenic and can wreak havoc on your dog’s endocrine system.

    SOY FLOUR – (filler/carbohydrate): A cheap allergy-causing ingredient used as filler. This is the leftover “dust” after the healthy cleaned and de-hulled soybeans are processed; sometimes even sweepings from the factory floor.

    BEEF AND BONE MEAL – (protein source): A byproduct made from beef parts which are not suitable for human consumption. It can incorporate the entire cow, including the bones, but the quality cuts of meat are always removed. This is an inexpensive, low quality ingredient used to boost the protein percentage. The unspecified meat might be chicken, or it might be road kill. Could be rendered horse meat. All this garbage can be added to pet food as ‘crude protein.’

    MEAT BY-PRODUCT – (protein source): Pet grade meat by-products consist of organs and parts either not desired, or condemned, for human consumption. This can include bones, blood, intestines, lungs, ligaments, heads, feet, and feathers. – This can also include the dreaded 4 D’s – (Dead, dying, diseased or dying prior to slaughter). The animal parts used can be obtained from any source, so there is no control over quality or contamination. Any kind of animal can be included: goats, pigs, horses, rats, road kill or any misc dead animal. It can also include pus, cancerous tissue, and decomposed (spoiled) tissue.

    BREWER’S RICE-(carbohydrate source): A cheap substitute for whole grain rice.

    BEEF TALLOW – (fat source): Beef tallow is added to make lower quality dog foods palatable, instead of using quality fat sources such as nutritionally-rich chicken fat, or human grade vegetable oil.

    ANIMAL BY-PRODUCTS: Dead, diseased, Euthanized from shelters or road kill animals. You can never know the source of the meat used to make generic by-product meals. This ingredient should be avoided.

    ANIMAL DIGEST-(flavoring agent): Unspecified parts of unspecified animals which are cooked to a goopy broth (rendered) and used as a spray-on or added directly to the food. The grease that rises to the top is used as a source of fat and the rest of the mash is dried and used as “meat meal”. No quality control is used and this can include “4-D animals” (dead, diseased, disabled, or dying prior to slaughter), goats, pigs, horses, rats, road kill or any misc dead animal.

    ANIMAL FAT: There’s no animal specified so it’s anyone’s guess where the fat came from. Can cause pancreatitis.

    ANIMAL PLASMA-(animal blood, blood meal, dried blood): This is slaughtered animal waste. Rarely labeled (chicken blood, cow blood, etc.) This mixture is used in fertilizer and the FDA approves it in animal feeds including dog and cat foods. Dried blood may be high in protein but many people consider it a cheap waste product and controversial at best.

    ABOUT THE RENDERING PROCESS – All these undesirable ingredients & by products are “denatured” before rendering. Denaturing is spraying crude carbolic acid, cresylic disinfectant or citronella on these dregs. ( *NOTE: THESE DENATURING PRODUCTS ARE TOXIC.)

    BREWERS YEAST EXTRACT: Liquid left over from brewery process, condensed. Can become toxic to the liver.

    BREWERS YEAST: Waste product (used for flavoring, protein, B-vitamins) which can become very toxic to the liver and can cause allergies and arthritis.

    YEAST CULTURE: Flavoring, source of protein, potentially toxic to the liver.

  9. mara June 13, 2014 at 3:06 pm #

    Caut cea mai buna combinatie de mancare pentru pisicuta mea de 15 ani care are probleme renale si pe care doresc s-o ajut dar… refuza Royal Renal si trebuie sa il amestec cu ceva…. a mancat boabe obisnuite … vrac… dar varsta isi spune cuvantul !
    Am gasit aceasta postare despre Wiskas si vreau sa va intreb unde gasiti Dv mancarea de mai jos la preturile scrise acolo…?

    “…un kil de hrană uscată Whiskas costă cam 18 lei, în timp ce un kil de Cat Chow e 12-13, ProPlan și Leonardo încep de la 19 lei, iar Royal Canin e vreo 22 lei. Cat Chow e o mâncare slăbuță, dar tot mai bună decât Whiskas…”

    Eu mai ieftin de 30 sau 40 nu am gasit Royal uscat si 5 Royal umed.

    In alta ordine de idei….
    Eu am avut si am numai metise salvate de la disparitie sau abandon si le spun…. ” printese, jucarie vie, frumusele…. etc….
    Nu ii mai spuneti pisicutei Dv care am inteles ca este si de rasa si are si un nume sonor…. The Mitsi…… mata… o jigniti …. nu suna bine . Nici eu la metisele mele nu le spun asa…😻🙀😺😿 Tineti-i….” rangul”….

  10. Rossi July 18, 2014 at 8:19 pm #

    salut,ce rasa are pisica de pe poza.

    • lilisor July 19, 2014 at 10:45 pm #

      Mâța mea e pisică fără rasă, părul semilung.

  11. viorel September 2, 2014 at 1:52 pm #

    dap.. am renuntat la wiskas, hrana umeda preferata a motanului dupa ce 2 veterinari diferiti mi-au spus ca e cea mai nenorocita conserva si ca-mi omor singur pisica..
    acum cel mai des ii fierb piept de pui..si-i mai iau applaws sau schesir ..desi nu se omoara cu ele..si mai sunt si scumpe.. alte idei? alte surse?

  12. animaland April 10, 2015 at 1:17 pm #

    Incercati hrana premium de la EQUILIBRIO, pisicile vor fii super incantate. Cel mai avantajos produs calitate-pret.

  13. eugenia July 17, 2015 at 7:26 am #

    bine v-am gasit! Motanelul meu (negrusor=8 ani) de aproximativ 5 zile vomita din cand in cand.Sigur de la hrana RC sterile amestecat cu Acana -peste legume sau miel,pasare si ce-o mai avea in amestec?!!!!.Am introdus aceasta hrana cu recomandare magazin+ cabinet vet, deoarece hrana initiala( mofturoase,exigent mofturoase RC+ pliculet pentru blana frumoasa RC=hrana aceasta per total( meuna strident, alerga prin casa sau se ascundea in locuri bine camuflate)…deci hrana cu pricina a fost la un moment dat insuportabila pentru el…vomita).Istoria se repeta! Care a fost motivul de schimbare a hranei?! Este sterilizat! De Pe partile interioare picioare din spate, apoi de pe zona operatiei respective ii cazuse parul.Cu Acana +RC sterile i-a mers bine o perioada dar acum vomita iar.Clar! trebuie schimbata hrana.Nu stiu ce sa fac. El nu mananca nimic altceva cum ar fi/ piept de pui fiert, galbenus, lapte, ficat de pasare fiert….Birmaneza -sterilizata care a trait 17 ani a suferit enorm din motive alimentatie din comert/ fie Wiskas, fie RC, sau altele bobite si pliculete carora li se fac asa reclame si sunt foarte scumpe.M-as bucura daca Motanelar vrea sa manance hrana cu alimente din casa. Oricum sunt dezorientata, mahnita deoarece nu vreau sa-i fac rau/ l-am salvat dintr-o curte unde numai locuia nimeni si iata! il pedepsesc in izolare si aiureala de hrana.

  14. Ana September 9, 2015 at 3:37 pm #

    Eu nu te contrazic. Pe Edith a mea (7 ani), o hranesc cu Whiskas din totdeauna. Nu prea mananca hrana uscata, ci pliculete cu carne (da, am rasfatat-o).Mananca cam un plic pe zi, doua-trei boabe de mancare uscata pentru mofturoase si din cand ii cand cate un os, o bucata de carne sau o felie dde muschiulet file mezel de la noi. Nu ii place laptele. Intr-adevar, am auzit si eu sa nu cumparam boabe colorate, asa ca ii iau mai mult maro (chiar de la Whiskas). Nu a avut niciodata nimic. Am mai avut 10 pisici in 18 de ani, dar locuiesc intr-o zona cu masini, si.. Oricum, din toate una singura a avut o boala la rinichi, dar nu de la boabe. Un caine mi-a murit de la boabe, acum 5 ani, si de atunci am aflat de pericolul boabelor colorate. ;).

  15. asa January 26, 2016 at 10:30 am #

    esti destul de agramata cat despre wiskas e mai mult decat ok…si tu daca mananci la cel mai bun restaorant tot te poti caca p tine.

    • cris June 8, 2016 at 3:16 pm #

      IRONIC “asa” sa vorbesti despre ea ca e agramata cand tu nu faci greseli de clasa a 2-a.

  16. Robert June 30, 2016 at 2:30 pm #

    Salut, in timp ce.mi plimbam catelul (amstaff, 8 luni jumate), am vazut un pisic mic mic, cat palma dar avea ochi (doctorul a zis ca are maxim 3 saptamani), acu MANCAREA, mi.a recomandat lapte praf, dar sa incerc si bobite babycat royal canin. E buna recomandarea sau nu ?! Nu dorec raul matei, mai ales ca am riscat si am luato chiar daca am caine. (caine o percepe mai mult ca o jucarie, dar nu.i face absolut nimic rau, doar o linge din varful cozii pana.n varful boticului, si o mai “impunge” cu nasul sa o auda mieunand).
    Deci va rog un raspuns sincer in legatura cu mancare.

    • lilisor July 1, 2016 at 9:35 am #

      Robert, laptele praf e ok, la fel și Royal Canin kitten. Pune bobițele în apă sau lapte, să învețe să mănânce singur. Dacă pisicul nu mănâncă singur, va trebui hrănit cu seringa.
      Dacă nu-i place Royal Canin, încearcă Cat Chow. Cu asta am învățat-o pe-a mea bestie să mănânce cronțănele. Ah, și ar fi bine să-i tai ghearele, vârful, ca să nu-l zgârie pe cățel. E mai sigur și pentru câine și pt pisoi.
      Câinele tău are acum un frate vitreg și cu gheruțe mai ascuțite? :))

  17. Ina August 28, 2016 at 7:32 am #

    Pisica mea nu are probleme cu whiskas

  18. Ina August 29, 2016 at 12:46 pm #

    Mancare de care ii dau eu matei: Whiskas junior hrana umeda, friskies junior hrana umeda , felix junior hrana umeda , tomi junior hrana umeda , friskies junior hrana uscata

  19. Niki November 17, 2016 at 4:46 pm #

    Despre Felix ce parere aveti?

    • Flaviana December 19, 2016 at 12:27 pm #

      Nu e bun felix . Încearcă Royal Canin (daa, știu ca e mai scump blablabla…dar decât sa ii dai un plic Felix, mai bine ii dai jumate de plic Royal și ii prelungești viața).
      Apropo,
      Whiskas de ce nu e bun ? Adică ar fi bun pentru un motan care nu va fi castrat niciodata (nu vreau,sunt multe motive )și care are acces la exterior? Sau sa ii dau Royal Canin OUTDOOR?

  20. Mariaa November 17, 2016 at 9:21 pm #

    Numai bazaconii. Am doua pisici de 9, respectiv 10 ani si le cresc de mici cu wiskas. Nu au nicio problema de sanatate. Si pt doamna de mai sus care a zis ca pisicile sterilizate nu mai vaneaza si nu mai alearga la fel de mult.. o trimit cu incredere sa se informeze mai bine 😉

  21. Flaviana December 15, 2016 at 7:49 pm #

    Buna. Vreau sa va rog sa îmi faceți o scara de la cel mai bun la cel mai rău dintre produsele:Royal Canin, Whiskas, Friskies, Coshida(LIDL), Kitekat. Adică sa puneți în ordine descrescătoare. 😘😘☺

  22. Ana-Maria January 2, 2018 at 11:10 am #

    Nu cred ca are importanta marca, ci continutul. Trebuie sa te uiti pe eticheta… asa cum faci si pentru tine. In plus, sa nu iei informatiile de pe net ca litera legii/adevaruri absolute (sunt FOARTE multe informatii contradictorii, daca citesti mult nici nu mai stii ce e bine sa faci), ci sa iei ce ti se pare tie de bun simt.
    Ce am citit (si pare logic) este ca e preferabil sa nu cumperi mancare (pentru animalele de companie) de la firme care nu au linii multiple de produse (pentru ca folosesc resturile pentru aceasta), ci de la companii specializate in mancare de animale.

Leave a Reply