Premiera Zbor deasupra unui cuib de cuci @ Teatrul Regina Maria Oradea

Pare-se că Oradea începe să crească nu doar prin proiectele care schimbă imaginea orașului și viețile cetățenilor (mă rog, ale multora dintre ei, că nu-i poți mulțumi pe toți), ci și prin spectacole diverse, din ce în ce mai bune. Prima dată când am văzut o piesă jucată de actorii orădeni, Tot mort, tot mort, m-am înghesuit în sala mică și cu podele scârțâitoare de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Mi-a plăcut, deși n-a fost cel mai  fericit cadru pentru astfel de manifestări culturale.

Lucrurile par să se schimbe încet-încet. Acum teatrul e renovat, sala mare a instituției e foarte încăpătoare, din ce în ce mai mulți oameni participă la spectacolele excelente. Iar decorurile-s din ce în ce mai îndrăznețe, mai interesante.

Sâmbătă seară am fost la premiera piesei Zbor deasupra unui cuib de cuci, în regia lui Marius Oltean, sceografia Oanei Cernea, adaptarea lui Dale Wasserman (după romanul lui Ken Kesey). Deși am auzit că e un roman bun, iar filmul a fost unul de succes, recunosc rușinată (poziția ghiocel) că n-am citit nici cartea și nici n-am văzut filmul. Dar poate e mai bine așa, pentru că-n felul ăsta am fost atentă la piesă, la jocul actorilor și nu l-am avut ca termen de comparație pe celebrul (și bătrânul) Jack Nicholson.

În Oradea rolul lui Randle Patrick McMurphy e interpretat de Richard Balint (pe care-l recunosc numai după voce, oricât de deghizat ar fi. am o proastă memorie a chipurilor, însă nu uit vreodată o voce), iar sora șefă de tip „mâța blândă zgârie rău” e jucată de fantastica Ioana Dragoş Gajdo. Spun asta pentru că mi-au plăcut nespus de mult ultimele roluri în care am văzut-o, dar și pentru că a fost nominalizată la premiile Uniter pentru rolul Golde din Scripcarul pe acoperiș.

Criminalul Cartoforul McMurphy ajunge într-un spital de nebuni unde pacienÈ›ii, deÈ™i nu par a fi bolnavi psihic, stau cuminÈ›i È™i supuÈ™i sub vocea blândă È™i suavă a È™efei Ratched. Alege spitalul de nebuni pentru a scăpa de cele 5 luni de închisoare la care a fost condamnat. ÃŽn cazul în care pacienÈ›ii nu cooperează, ies la iveală ghearele de temut ale È™efei. Practic am putea spune că pacienÈ›ii reprezintă poporul, care deÈ™i e politicos, se teme să ia atitudine (Harding), are probleme de identitate È™i încredere (Cheswick), suferă de mommy issues (Billy Bibbit) È™i stă ca blegul când vede cum dispar tradiÈ›iile (“Șeful” Bromden, indianul tăcut). Iar sora Ratched e autoritatea supremă care È™tie cum să apese butoanele fiecărei părÈ›i din popor care îndrăzneÈ™te să ridice privirea în altă direcÈ›ie decât cea indicată de ea.

E o piesă dinamică, plină de momente de nebunie și de râsete isterice. Musai de observat rolul lui Billy Bibbit, interpretat de Ciprian Ciuciu. Iar Alexandru Rusu, „Puicuțăăă!” a completat foarte bine întregul peisaj de nebuni. Bine, de Alexandru mi-a plăcut mult și-n O scrisoare pierdută, varianta modernă, care nu-i tocmai pe gustul meu (seriously, pompoane și Christina Aguilera?!).

Ce se întâmplă după ce McMurphy realizează că nu are cum să distrugă autoritatea È™efei? Se revoltă È™i mai tare, nu renunță! Replica „Dacă mai băgaÈ›i  30 de mii de volÈ›i în mine, am să-mi bag un bec în cur, să luminez ca o instalaÈ›ie!” e priceless în contextul în care McMurphy constată că autoritatea nu se lasă înduplecată nici măcar după ce e sedusă! 😀

Dacă vrei să vezi piesa, te-aș sfătui să dai o fugă până la teatru să-ți cumperi bilete din timp. Nu de alta, dar se mai joacă în 8 aprilie, iar dacă mai aștepți mult, s-ar putea să nu mai găsești locuri.

Mi-am permis nesimțirea de a împrumuta o poză de pe facebook de la Ciprian Iovan (foarte reușite fotografiile!). A se observa că n-a blițuit actorii! Da, ăsta e un apropo cât un elefant de mare pentru toți ăia care folosesc blițul la spectacole în săli!