Când am început Atelierul, am mers pe ideea: „make it and keep it fun”. Dacă lucrez la ceva ce-mi place, nu renunț ușor și mă zbat să reușesc. Însă tot atunci când am început proiectul mai multe voci mi-au spus „nu se merită, munca manuală nu-i nici apreciată și nici răsplătită în România”. Românii nu apreciază calitatea, românii vor doar ieftin, rapid și excelent, românii-s așa și pe dincolo. De parcă românii ar fi cei mai mari zmei de pe lumea asta …

Acum vreo 2-3 săptămâni mă „miorlăiam” pe Facebook despre cât de mult mă irită mentalitatea de tipul „Nu/Nu se poate/Nu pot/Sper că nu/Nu se merită” etc.  Probabil pentru că-s foarte încăpățânată de fiecare dată când cineva-mi spune „nu se poate”, eu încerc să găsesc o cale pentru a demonstra opusul. E mai greu să schimbi mentalitatea negativă a omului decât să dresezi o pisică!

Am continuat proiectul și m-am bucurat de fiecare mică victorie: o comandă, un mesaj de încurajare, o întrebare din partea unui client curios, un comentariu pe site, un link de la un necunoscut. Din 5 oameni câți eram inițial în proiect, am rămas cu o singură colegă pe care mă puteam baza pentru a ne împărți munca.

Am auzit de atâtea ori „Nu se merită” încât am ajuns să-mi pun întrebări: Dar dacă, într-adevăr, nu merită să-mi bat capul cu asta? Dacă munca noastră nu va avea rezultatele pe care le urmăresc? Dacă n-o să reușim vreodată să creștem proiectul ăsta așa cum îmi doresc?

La un moment dat mi-era din ce în ce mai greu să fac față atât volumului imens de muncă pentru clienții care mă angajaseră pentru comunicare/SEO, cât  și proiectului de croșetat. Colega era în ultimele luni de sarcină, eu mă simțeam copleșită de muncă, ai mei mă întrebau ocazional „și, ia zi, mai croșetezi sau te-ai convins că nu merită?”.

Revin mâine cu detalii și vă povestesc ce-am făcut, momentan sunt la un curs de marketing online …