Work hard, stay humble!

Primii 10 ani

Primii 10 ani

Zilele trecute povesteam cu taică-meu despre serviciu, anii de muncă, freelancing etc. Și-mi zice: „Io lucrez de la 15 ani, ar trebui să ies la pensie în curând”. Și-atunci mi s-o aprins beculețul. Nu mai sunt fata tatii. Nu mai sunt copilul care se poate victimiza oricând în fața părinților, care-și vor susține copilul doar pentru că-i al lor. Pentru că, nu-i așa?!, întotdeauna-ți susții copilul, chiar și atunci când o dă în bară. Mă rog, nu-s 100% de acord cu ultima parte, dar hai s-o lăsăm așa acum, că-i mai complex subiectul.

În luna mai se fac 10 ani de când lucrez, iar în iulie împlinesc 27 de ani. Am trecut de stadiul de adolescență, când încă te regăsești sub aripa protectoare a părinților. 10 ani de când învăț și altceva decât materia obligatorie pentru liceu/facultate/cursuri de specialitate.

Acum vreo 9 ani îmi povestea un fost coleg (monsieur Blaj, mai ții minte?!) că nu-și dădea seama cum trecuse timpul și ajunsese la 25 de ani. Ideea de a atinge pragul celor 30 de ani nu mă sperie. Nu acum. Cine știe cum va fi peste 2 ani?!

Dar mă derută ideea că am ajuns la 27 și nu-mi dau seama dacă am făcut suficient de multe lucruri. Oricând m-aș arunca într-un proiect nou din care aș avea ce învăța și pe care l-aș privi ca pe-o provocare  căreia trebuie să-i dau de cap. Iar dacă lucrez cu oameni deschiși, care-mi împărtășesc entuziasmul, mi-e și mai drag proiectul. Așa-i, Ari?

Mi-s la fel de curioasă ca acum 10 ani, dar mai precaută. Odinioară îmi era ușor să am încredere în oameni, acum sunt mai grijulie și păstrez mai multe pentru mine (pe blogu-mi afli doar ceea ce vreau eu să afli, o mică parte din tot ceea ce fac).

Nu-mi măsor viața în bunuri – mă exasperează ideea de a acumula cât mai multe obiecte și averi doar pentru că așa trebuie, fără vreun scop – , ci în ce am făcut și ce am învățat. Și am învățat multe în ultimii ani. Sigur că-i loc de mai bine, în aproape orice e loc de mai bine.

Time flies when you’re having fun … I suppose!

p.s: totul trebuie consumat cu măsură, nu-i așa? 🙂

masuri de masa

Lili

Lugojeancă devenită orădeancă. Zâmbesc, citesc și vorbesc mult în compania potrivită. Îmi plac bărboșii, pisicile, câinii și sarcasmul. Nu neapărat în această ordine. Mulțumesc de vizită și de interes! Dacă ai ceva interesant de anunțat, dă-mi de știre!


Reader Comments

    1. Io cu acte 🙂 Primul meu salariu a fost de 100 lei :))) Față de alocația de 22 de lei, ăia 100 păreau o avere pentru un elev de liceu.

  1. Eu is ceva mai batrana 🙂

    Imi place viata de adult, imi place faptul ca am control absolut asupra vietii mele, imi place si ca ai mei ma vad ca pe un om ‘mare’, desi sunt momente cand se comporta atat de protectiv, de parca inca as avea 5 ani

    1. Și mie-mi place viața de adult. Pot să mănânc ciocolată și prăjituri când vreau și cât vreau :))) fără să-mi facă mami morală că-mi stric pofta de mâncare! :))

  2. Eu mi-am castigat primii bani pe la 17 ani, impartind pliante bineinteles. Prima faza in care am reusit sa devin 100% independent din punct de vedere financiar s-a petrecut pe la 20 de ani si de atunci lucrurile merg cat se poate de bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.