Work hard, stay humble!

Proteste, mișcări civile și hipsteri

Și-n acest an s-a desfășurat „Documentare pe Corso” în Oradea, doar că „din cauza a la ploaie și frig”, filmele documentare s-au proiectat în Moszkva Caffe, pe Moscovei.

Soundtrack for a revolution” e un documentar despre mișcarea civilă din anii ’60 în Mississippi, Memphis, despre Rosa Parks și Martin Luther King jr., și despre cum au reușit negrii să dărâme niște bariere atât fizice, cât și psihice. Documentarul e bine structurat, fără senzaționalisme și sentimentalisme ieftine, fără titluri îngroșate și imperative care pun presiune pe spectator ca să-și formeze doar părerea creionată de documentar. Producția arată cât de organizați și hotărâți erau cei care au participat în mișcarea civică. Și n-au fost doar negri, ci și albi sătui de abuzurile altor albi.

De exemplu, pentru a-și câștiga dreptul de a mânca în restaurante pentru albi (dărâmând bariera culorii pielii în ceea ce privește localurile), participanții la manifestații erau pregătiți, prin exerciții, să facă față situațiilor în care polițiștii i-ar fi somat să plece ori ar fi folosit forța pentru a-i scoate din local. Deși au fost scuipați, loviți și împinși, bătuți de poliție, manifestanții n-au ripostat cu violență. Pentru că violența nu-i răspunsul la violență. E ca și cum ai încerca să stingi un foc cu o găleată cu benzină.

Ei bine, în aceeași seară am văzut „American Autumn” despre mișcarea Occupy. Poate mi se pare datorită „Soundtrack for a revolution”, dar documentarul despre mișcarea Occupy e incoerent și țintește doar convingerea publicului că bogații sunt răi, egoiști și că ar trebui să protestăm pentru că bogații au prea mulți bani. Cu excepția ideii că bogații s-au îmbogățit prea mult, documentarul nu prezintă procese și sisteme clare, nu prezintă obiective, dar susține ideea de a protesta pentru drepturile tale. Ceea ce nu e un lucru rău, protestele pașnice există în orice țară unde societatea civilă își cunoaște drepturile și obligațiile. Sigur, în vremurile noastre îi numim „hipsteri” pe cei care protestează fără violență. Nu contest faptul că sunt oameni care merg la proteste ca și cum ar merge la o bere, dar aceia se pierd în mulțimea care-și consideră drepturile încălcate.

Da, și eu am ridicat o sprânceană când am văzut doamne în haine de blană și cu bijuterii grele din aur, care se plângeau că trăiesc în dictatura lui Băsescu. Dar nu condamn ideea de a protesta, ci lipsa argumentelor, a drepturilor cerute și a coerenței. Nu poți spune că trăiești în dictatură de vreme ce polițiștii te lasă în pace ca să protestezi. Iar „Băsescu/Năstase/Iliescu e un hoț” nu e un motiv argumentat, e pur și simplu o frustrare care n-are un scop.

Protestează pentru că s-au tăiat salariile profesorilor, strigă-ți nemulțumirea față de străzile sparte, arată-le că nu ești de acord cu închiderea școlilor ori a spitalelor și construirea de biserici inutile. Scrie-le parlamentarilor pe care i-ai votat și spune-le că nu sunt bani și medicamente pentru tratamentele pacienților cu cancer. Revoltă-te pentru că se închid laboratoare de cercetare medicală, iar cercetătorii pleacă din țară, spune-ți părerea despre demnitarii care dorm în plen în loc să voteze legi care ar putea scăpa Bucureștiul de maidanezi. Sigur că mai avem de învățat la capitolul „ne cerem drepturile, respectându-ne și obligațiile”, dar important e că se fac niște pași, românii devin mai activi. Cu excepția orădenilor, desigur.

Documentează-te, argumentează, analizează și apoi protestează pașnic!

Lili

Lugojeancă devenită orădeancă. Zâmbesc, citesc și vorbesc mult în compania potrivită. Îmi plac bărboșii, pisicile, câinii și sarcasmul. Nu neapărat în această ordine. Mulțumesc de vizită și de interes! Dacă ai ceva interesant de anunțat, dă-mi de știre!


Reader Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.