mina de bauxita

Impulsul de a țipa înainte de a acționa

Înainte de a argumenta titlul, e musai să citiți cele 2 întâmplări ca să vă faceți o idee la ce mă refer:

Zilele trecute am intrat într-o mină veche, folosită-n exploatarea de bauxită. Intrarea e inundată, apa trece cu aproape 2 palme de genunchi. Să vă reamintesc faptul că suntem în februarie? Sau să vă spun direct că apa nu are mai mult de 2-3 grade Celsius?!

Fiind singura fată din grup (și cea mai curajoasă din parcarea goală, firește!) mă așteptam să aud urlete și chiuituri din partea bărbaților care-au intrat în apă înaintea mea. Când singurele zgomote care s-au auzit au fost „mno, haidăți mai repede, să nu se despartă grupul”, m-am gândit că n-a fi dracu’ chiar atât de negru.

Și-am intrat în apă.

Și … m-am miorlăit ca un prunc de țâță când am simțit cum se umplu cizmele cu apă rece. Și-am continuat să mă miorlăi pe măsură ce apa urca-n salopetă, pân’ la genunchi. Apoi a trecut de genunchi. Și io nu reușeam să mă controlez și să scot alte sunete în afară de „Ioooi! ud, ud, ud, ud … udă-i apa, ai de mă-sa!”. După primele 5 secunde de acomodare, n-am mai avut vreo problemă, am mers liniștită prin apă, fără a tremura din toate cele (trăiască neoprenul!).

___

Astă vară, la rafting, cu Cipri-n barcă. După o oră de teorie despre cum trebuie cârmuit raftul, despre cum trebuie să stai în caz că se răstoarnă barca, cum trebuie să prinzi coarda care te scoate din apă etc., am pornit pe Criș în jos. Și pentru că a fost prima dată când am făcut rafting, nici eu și nici Cipri n-am prea știut cum stau lucrurile cu dirijarea bărcii pe râu. Și uite-așa era să ne răsturnăm de vreo 4 ori în 200 metri. De fiecare dată când barca dădea semne că se-ntoarce cu fundu-n sus, din instinct țipam de teamă. Apoi, în următoarea secundă, încercam să redresez barca. Drept e că nu știu să-not și nici nu vreți să știți cât de mâță devin atunci când ajung cu capul sub apă.

Mă irită că nu reușesc întotdeauna să controlez instinctul de a țipa prima dată, că nu-mi pare deloc productiv. Adică, na, ce scop poate avea urletul ăla, în afară de a-l surzi, pe moment, pe cel de lângă tine?

Treaba asta cu urlatul/țipatul/strigatul de frică am observat-o și-n alte cazuri, la alte doamne și domnițe. Dar nu și la bărbați. Și tot mă întreb: e un impuls specific femeilor? Sau și vouă, bărbaților (știu că mă citiți! :D), vă mai scapă câte-un urlet când situația vă scoate din zona de confort? 🙂 Dacă da, de ce? De teamă/din instinct?

Aș proba teoria asta sâmbătă, de 1 martie, la Tomnatic. Tot la mina de bauxită. Persoana care va oferi cea mai creativă și haioasă explicație pentru întrebarea mea cu urletele, mă va însoți de 1 martie. 

p.s: asta-i mina în care-am intrat:

mina de bauxita

5 thoughts on “Impulsul de a țipa înainte de a acționa

  1. Recunosc, sunt vinovat de acelasi lucru ca si tine, intai icnesc si abia apoi rezolv situatia. Sper sa raspunda si alti barbati la fel si ca treaba asta sa nu se datoreze feminitatii mele. 😀

    1. P.S. Nu ti-am raspuns pentru a castiga; n-am echipament si nici nu pot sa te-nsotesc Sambata viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.