Adică o aventură de-o sâmbătă. Că aventura de duminică s-a rezumat la a dormi. Și a munci. C-așa-i în tenis, fir-ar jocul să fie!
Am ajuns prin pădure, pe dealul Èšiclu – destul de aproape de peÈ™tera Èšiclu-Stan – închisă publicului din motive de lilieci care trebuie protejaÈ›i de bipezii care le provoacă mari coÈ™maruri. Sper să nu fi provocat infarct vreunei vieÈ›uitoare, mai ales că io-s aia care fuge speriată ca o mâță atunci când vede un liliac zburând deasupra frontalei.
De data asta am reÈ›inut o mică parte din traseul de săptămâna trecută È™i … nu m-am pierdut prin pădure (mulÈ›umesc, mulÈ›umesc, aplauze, plecăciuni etc. 😀). Bine, e cam greu să te pierzi atunci când colinzi pădurea doar pe drumul forestier. Dar astea-s detalii …
Am văzut și peștera unde băieții au găsit vetre de foc și grămezi de oase de animale. În timp ce o echipă lucra la decolmatarea unei porțiuni, alții coborau într-un aven îngust. Și-au coborât până s-a terminat coarda de 30 de metri. Apoi au cerut una suplimentară, de vreo 15 metri.
ÃŽn timpul ăsta, noi, bipezii plus Seth, patrupedul, – un superb exemplar Vizsla maghiară -, tot colindam. Și când am ajuns sus pe creastă, am moțăit oleacă. Și bine-o fost!
Voi pe unde-ați colindat în sfârșitul ăsta de săptămână? Vremea a fost prea frumoasă pentru a sta în casă!
1 thought on “O aventură de-o zi”