La ora 8 fără 9 minute au intrat în spital pe uÈ™a principală. ÃŽnfofoliÈ›i bine în paltoane vechi, dar îngrijite, È›inând aproape o geantă de piele neagră È™i 2 plase de plastic. El, grăbit, aplecat de umeri È™i cu privirea în sus, ea urmându-i paÈ™ii la jumătate de metru în spate. Aici au dat de prima recepÈ›ie, cea de internări. O tinerică, cam grăbită, i-a îndrumat spre recepÈ›ia de consultaÈ›ii: „faceÈ›i dreapta È™i după colÈ› vedeÈ›i recepÈ›ia pentru consultaÈ›ii, aici e cea pentru internări. N-aÈ›i venit să vă internaÈ›i în spital, nu-i aÈ™a?â€
Bătrânul a încercat să articuleze ceva, vizibil nemulțumit de ideea de a căuta un alt om căruia să-i dea actele și banii necesari unei consultații. Au făcut 2-3 pași și-au dat de portarul amabil, care i-a ghidat pentru restul de 10 pași pe care trebuia să-i parcurgă pentru a ajunge la cea de-a doua recepție, unde se fac programări de consultații.
Ambele recepționere erau ocupate cu procesarea consultațiilor pentru alți oameni, așa că așteptam după linia de confidențialitate ce colora gresia. Cei doi bătrânei ajung în urma mea și, căutând cu privirea recepționerele, se înghesuie printre cei care așteptam civilizat la coadă. La un moment dat simt un cot în coaste, cobor privirea și dau de bătrânica ce-și făcea loc pentru a ajunge înaintea mea la rând. Bătrânelul ocupase jumătate din pupitrul recepționerelor, dominându-l vizual cu brațele întinse pe blatul lucios.
Doamna din faÈ›a mea plăteÈ™te consultaÈ›ia, i se comunică la ce cabinet trebuie să se prezinte È™i când dau să fac un pas în față, pentru a ajunge la recepÈ›ioneră, o văd pe bătrânică. Se foieÈ™te-n faÈ›a mea È™i înaintează. ÃŽntre degetele grăsune È™i zbârcite strângea mânerele unei genÈ›i de piele neagră din care se chinuia să scoată un portofel. Privirile ni se intersectează È™i, făcând un pas în față, îmi zice „ah, eraÈ›i cumva în față?â€. ÃŽi zâmbesc È™i-i spun că o las înainte, 5 minute în plus sau în minus nu contează. Bătrânelul, în schimb, ajunsese deja în faÈ›a tinerei la care aÈ™teptam È™i urmărea cu interes cuvântul magic: „Următorul!â€
Bătrânica ajunge lângă soÈ› È™i-o văd cum îi dă coate, încercând să-l atenÈ›ioneze că s-a grăbit È™i-a sărit peste rând. „Ce domn’le, lasă că n-a pățit nimic, să aÈ™tepte!â€, mormăie nemulÈ›umit, fără a-È™i lua privirea de pe chipul tinerei de la care încă aÈ™tepta cuvântul magic. Se aude un „SpuneÈ›i, vă rog!†din spatele pupitrului, iar bătrânul mai are puÈ›in È™i se urcă pe suprafaÈ›a lucioasă, pentru a fi cât mai aproape de domniță.
RecepÈ›ionera le cere actele È™i-i întreabă ceva de bilete de trimitere È™i medici, bătrânica se face È™i mai mică, în timp ce bătrânelul parcă se înalță È™i răspunde tranÈ™ant, ca un căpitan. Apoi se fâstâceÈ™te, căutându-È™i ochelarii de vedere, È™i întinde buletinul soÈ›iei È™i cardul acesteia de sănătate. Tinerica din spatele pupitrului tastează ceva, în ochi i se oglindeÈ™te lumina monitorului È™i după 1 minut vine verdictul: „Va fi 150 lei consultaÈ›iaâ€.
Bătrânica, parcă știind la ce să se aștepte, scoate banii pentru a-i înmâna recepționerei, dar în drum întâlnește mâna lui, care plătește costul consultației.
„MergeÈ›i la cabinetul X, la doctor Y, pe culoar, la dreapta. Multă sănătate!â€, încheie recepÈ›ionera. Fără a-i răspunde tinerei, bătrâneii se întorc È™i ajung din nou la portarul amabil, care-i îndrumă spre cabinet.
N-am nicio concluzie.
*titlul e inspirat de scena asta (minutul 2.30)