Șofer începător în Timișoara: mea culpa!

Din seria ”șofer începător în România”. Conducem* prin Timișoara de vreo 2 săptămâni. Fiind începătoare, am „lămâile” vizibil lipite atât în față, cât și-n spate. Mașină nouă, automată, mai inteligentă decât mulți participanți la trafic (myself included).

Zilele trecute conduceam în Timișoara spre Moșnița. Adică eram în oraș, conducând cu viteza regulamentară (numai eu cunosc stresul prin care-am trecut pentru a obține permisul, așa că nu vreau să rămân fără el). Într-o intersecție semaforizată am văzut un bătrân care, din refugiu, se apropia repejor către trecerea de pietoni, pe sensul meu de deplasare. Am luat piciorul de pe accelerație și-am frânat ușor, neștiind dacă bătrânul se va opri la semafor sau nu. Observând apoi semaforul lui, am accelerat și-am plecat. 2 secunde a durat, cred, toată sperietura.

Da, m-am speriat oleacă pentru că văzând pasul repejor al pietonului, nu eram sigură că bătrânul va respecta semaforul pentru pietoni. În școală am fost învățată să am cea mai mare grijă la pietoni, pentru că nu știi niciodată când pot sări pe trecerea de pietoni și reprezintă categoria vulnerabilă în trafic.

Sperietura asta, care a dus la încetinit și frânat ușor (chiar a fost frânare ușoară, nu-s brutală în gesturi în trafic), a fost greșeala mea, pentru că pietonul avea roșu la semafor, iar eu aveam verde.

Șoferul din spate, un nene cu un Audi, s-a agitat. A claxonat agresiv și îndelung, apoi m-a urmărit până-n următoarea intersecție unde a dat geamul jos și-a început să urle niște lucruri, gesticulând obsesiv și obscen. Mi-a umplut frigiderul, cum s-ar zice. Sper totuși că doar de carne ușoară, că de la carnea roșie fac indigestie.

Nu contest faptul că am greșit, mea culpa, mi-am învățat lecția. Dar nu am înțeles atitudinea șoferului din Audi. Să mă urmărești până-n următoarea intersecție (eu pe banda 1, ca începătorii, el pe-a doua), să gesticulezi obscenități și să urli, ca să ce? Să timorezi și mai tare un șofer începător?! Mă rog, nu-i cazul meu, pentru că l-am ignorat cu grație, dar cred că atitudinea asta ar intimida alți începători mai sensibili.

Conduită în trafic

Dacă nu mă înșel, în decretul rutier se specifică foarte clar că în trafic șoferul trebuie să aibă o conduită politicoasă, fără a vocifera obscenități la adresa altor participanți la trafic și să fie atent la toți participanții. Mai ales la șoferul începător, care, de exemplu, se poate speria de un bătrân care se avântă spre trecerea de pietoni pe sensul său de deplasare.

Azi am văzut exact același scenariu, un alt șofer (care nu avea semnul începătorului), într-o mare intersecție semaforizată, la viraj de stânga și 2 pietoni care așteptau culoarea verde în refugiu. Probabil șoferul s-a speriat că cei 2 pietoni vor trece pe culoarea roșie, așa că a oprit pentru 2 secunde, apoi a plecat după ce a văzut culoarea semaforului pentru pietoni. Doi șoferi nerăbdători din spate au început să claxoneze agresiv.

Sfat pentru șoferii începători:

Dacă ești șofer începător, sfatul meu e să accepți că:

  • vei face È™i greÈ™eli
  • să înveÈ›i ceva din ele
  • să-È›i păstrezi calmul, chiar dacă ai greÈ™it. remediază problema È™i liniÈ™teÈ™te-te, pentru că altfel riÈ™ti să faci alte greÈ™eli
  • să ignori È™oferii agresivi care te urmăresc pentru a te înjura în următoarea intersecÈ›ie.

Nu te lăsa intimidat de un nebun care n-are răbdare și care a uitat că și el a fost un începător pe care-l treceau toate apele (asta dacă nu cumva era cu chilotul ud) prin intersecții.

* domnul soț e cel mai bun copilot pe care l-aș putea avea lângă mine.

2 thoughts on “Șofer începător în TimiÈ™oara: mea culpa!

  • Pentru chestii din astea există camere de bord (sau oriunde-s potrivite). Poate că, pentru moment, nu-i poÈ›i face nimic dar e bine să È™tie È™i restul participanÈ›ilor din trafic cu cine avem de-a face.

  • Foarte frumos articolul tau si sunt perfect de acord cu tot ce ai scris. Eu am facut scoala de soferi in Romania si dupa abia 5 luni de condus am venit in Anglia unde am crezut ca voi fi un sofer dezastru. Aici se conduce mult mai agresiv si se injura si se gesticuleaza si mai mult. Am invatat totusi sa fiu rabdator si cel mai important am invatat (si intre timp a devenit automatism) sa fiu atent la pietoni si biciclisti. Recent a trebuit inclusiv sa imi schimb radical stilul de condus pentru ca am inceput sa conduc un Prius. Masina e foarte silentioasa si sunt mereu cu ochii pe pietoni pentru ca e greu sa auzi un Prius venind cu o viteza sub 40km/h in modul electric.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.