Încă un post din categoria „Lilişor, narcisista!”. Sunt multe lucruri care-mi plac la nebunie, pe care le ador, despre unele am scris deja, despre altele nu cred că voi scrie. Nu cred că te interesează ce marcă de absorbante prefer sau cum îmi place să dorm. Dar dacă Dani vrea să ştie, atunci să nu-l lăsăm curios că nu e frumos!

Oricum, nu te sfătuiesc să-i spui partenerului de la prima întâlnire ce îţi place să faci, să mănânci, să bei etc. Lasă-l să pună osul la treabă şi să afle, dacă-i interesat.

Bun. Top 20 lucruri pe care le iubesc arată cam aşa:

1. mami, tati, soră-mea, bine, treacă-meargă şi pe frate-meu. să nu spună că l-am lăsat pe nicăieri chiar dacă el e pe nicăieri. adică, e prin „străinezia”, să nu înţelegi alte chestii.
2. laurenţiu. d-aia!
3. animalele. dar nu în sensul ăla sexual sau pervers ci în sensul „Awwwww!” când orice fetişcană face ochii mari şi ar sări să smotocească orice creatură pufoasă i-ar ieşi în cale. şi prin „creatură pufoasă” nu mă refer la un bărbat păros (yuck!) ci la un pisic Scottish Fold, un Beagle, un Bulldog, o tarantulă etc.
4. îngheţata. viaţa ar fi atât de caldă fără îngheţată …
5. vinul roşu demisec. pentru că nu dă dureri de cap şi pişcă puţin limba.
6. bebeii. i’m a sucker for babies!
7. să dorm! aş dormi şi 18 ore pe zi, dacă m-ar lăsa cineva …
8. sarmalele făcute de mami. ştii glumele alea de la negri cu „Yo mamma..”?!. ei bine, la noi era ”Maică-ta nu face sarmale aşa bune cum face maică-mea!”
9. ciorba de burtă pe care o pregăteşte tati şi friptura de miel. mmm, nimeni nu le pregăteşte mai bine decât tati! Da, bărbaţii-s bucătari buni, păcat că al meu Laurenţiu nu ştie găti!
10. Dr. Sheldon Cooper din The Big Bang Theory. Chiar dacă se apropie de 40 de ani . Probabil e o atracţie ciudată faţă de geeks.
11. Johnny Depp. Dar e o iubire d-aia platonică, cum spuneau colegele de clasă în liceu, chiar dacă multe dintre ele nu ştiau sensul cuvântului „platonic”. Era la modă termenul )
12. Lugojul. Că e oraşul unde am copilărit, unde am trecut prin mai multe lucruri bune decât rele, pentru că acolo e acasă! Şi pentru că nimeni nu se uita urât la mine când îmi aruncam sandalele din picioare şi mă cocoţam în dud.
13. Oradea. Pentru că acum aici e casa mea, chiar dacă nu e „acasă”.
14. murăturile. mmm, salivez numai când mă gândesc la aşa ceva. acum visez la un castron plin cu gogonele movulii, ardei copt, castraveciori şi ardei umplut cu varză. Bea o gură de apă şi înghite rapid dacă nici tu n-ai murături în casă la ora asta.
15. casele evreieşti. din motive pe care le-am mai spus deja.
16. pleskăviţa sârbească din Timişoara. nicăieri n-am găsit pleskăviţă mai bună.
17. oamenii sinceri.
18. pantalonii scurţi. nu ştiu de ce se spune că după 20 de ani nu se cade să porţi pantaloni scurţi şi nici că-mi pasă. n-am picioarele Shakirei, dar rău nu-mi stă. n-am celulită, deci nu văd de ce nu aş purta aşa ceva.
19. florile. când voi creşte mare, sper să am casa mea cu o grădină mare unde să pot planta flori, roşii şi gazon unde să se joace 3 pisici şi 2 câini.
20. să studiez clădirile. cineva-mi spunea că-s cu capul în nori pentru că mereu observ florile de la balcoane, ferestrele decorate şi oamenii plictisiţi,  norii senini sau întunecoşi etc. prefer să observ lucruri decât oamenii de pe stradă. în felul ăsta nu judec şi nici nu condamn stilurile vestimentare sau coafurile.

Îţi pasez leapşa asta. Da, tu cel/cea care citeşti postul ăsta.

Într-o seară fierbinte de vară mă întreabă o prietenă veche (adică, ne ştim de mulţi, mulţi ani şi încă mă mai suportă, surpriză!) de ce scriu pe blog. Şi n-am ştiut ce să-i răspund.

Toată lumea ştie că io vorbesc mult, că nu prea rămân fără replică (chiar dacă spun prostii în loc să tac!), dar la întrebarea asta n-am ştiut ce să-i zic. Nu o fac pentru bani, bărbaţi, droguri sau pentru că vreau să par deşteaptă (deşi io sunt, aşa mi-au spus doctorii).

Eventual o fac pentru că am un ego imens, pentru că narcisismul nu mă lasă să scriu despre tragediile din România ci numai despre mine şi despre viaţa mea extrem de palpitantă. Cum adică frica de şoareci sau paranoia şoricească nu e un lucru palpitant? Cine a mai pomenit om căruia să nu-i fie frică de şoareci şi gândaci?!

Apropo, aseară am găsit un gândăcel în chiuvetă. Era cam subnutrit săracul, părea dezorientat, însă io ştiu că de fapt era un spion KGB ce încerca să se infiltreze în baia noastră. Am încercat să-l anihilez cu Cif şi Vanish lichid dar … după 10 minute s-a ridicat, m-a înjurat şi s-a sinucis în toaletă. Gândăcel isteţ! Şi eu, dacă aş fi fost un gândac, m-aş fi sinucis decât să mă las torturat cu Domestos, săpun lichid sau, Doamne Feri, Cilit Bang!

După o săptămână şi jumătate de concediu presărat cu mult somn, câteva cărţi bune (Tehnici de Manipulare de Bogdan Ficeac e o carte foarte interesantă!) 2 sezoane de House, câteva filme vechi şi nici nu mai ştiu câte pahare cu vin roşu demisec, am mintea atât de odihnită că mi-e lene şi să dorm.

Tu cum omori gândacii?

*foto

If we take man as he is, we make him worse but if we take man as he should be, we make him capable of becoming what he can be.

via Cristina

De câteva luni mă tot cheamă Fălcuţa mică în Timişoara în Scârţ, într-un loc lejer, discret şi „bestial”, ca s-o citez! Nu ştiu din ce raţionamente n-am dat curs invitaţiei, cred că oricum nu mai contează, acum mi se par cam stupide.

Dar la #timisoaranoastra am ajuns şi prin Scârţ, casa trupei de teatru Aualeu. Locul e aşa cum e descris de slogan: Scârţ, loc lejer. Fiecare cameră e decorată cu anumite accesorii şi după o anumită tematică din artă, umbrele pe tavan în camera cu barul, inscripţii mişto şi măzgălituri aiurite, o toaletă incredibil de parfumată şi o grădină, eee, o grădină care m-a dus cu gândul la opera lui Eliade, „La Ţigănci”. Doar că lipseau labirinturile, ţigăncile şi ielele.

Hamacuri, mese din buturugi şi bobine uriaşe, multă verdeaţă şi vegetaţie, buburuze şi bondari, pitici de grădină şi cocoşi care se găsesc pe acoperişurile americanilor în filmele western şi multă linişte.

Grădina Scârţ era plină de oameni (numai noi am fost vreo 40), dar totuşi puteai sta la o limonadă şi să savurezi o poveste demult uitată şi readusă la viaţă de te miri ce.

Vreau un astfel de loc şi-n Oradea. Nu vreau să mai văd parada modei piţipoancelor de pe terasa din Columbus de vineri seară, nu vreau muzica asurzitoare a cluburilor de sub Pasajul Vulturul Negru, vreau un loc unde să simt că timpul chiar stă în loc. La Cafeneux nu sunt hamacuri iar curtea e mică şi la drumul mare, că-n rest atmosfera e senzaţională ….

N-am fost primii din Bihor care au ajuns în Scârţ, au fost alţii care-au însemnat locul înaintea noastră. Toate imaginile din Scârţ le găseşti aici!

p.s: păcat că n-am găsit pisica…

Conform Dexonline, fraier înseamnă „(Om) prost, care nu știe să se descurce, să profite (într-o anumită împrejurare)”.

Eh, dar noi, la #timisoaranoastra, am aflat că acest cuvânt vine din limba germană, de la Freiherr care era de fapt un titlu de nobil, dar un rang mai de jos. Freiherr înseamnă lord liber în traducere directă din engleză („free baron”).

Din termenul Freiherr (adică Free Baron) Manfred Albrecht Freiherr von Richthofen şi-a primit porecla de „Baronul Roşu” (The Red Baron – celebrul pilot din Primul Război Mondial ce a obţinut peste 80 de victorii în lupta cu avioanele inamice).

Ei bine, aceşti baroni au trăit în Oltenia pe vremea Imperiului Austro-Ungar, iar localnicii,  neştiind limba germană, au românizat termenul, fiind ulterior asociat cu un om care nu profită de bucata de brânză de pe masa din faţa lui deşi îi e foame. Asta ca să o spun frumos şi elegant.

No, dar în principiu, fraier e un lord liber.