Category Archives: Personal

dimineata toamna oradea

#50shadesofhappiness

Cred că e vreun an de când am văzut un desen The Oatmeal despre fericire. Rezonez foarte bine cu mesajul. Nu cred în starea constantă și deplină de fericire. Nu cred că dacă nu te declari fericit ești automat nefericit sau deprimat. Încerc să mă feresc de extreme.

Dar cred în nuanțele de împlinire sau bucurie, de satisfacție personală sau / și profesională.

Acum vreo jumătate de an am început să adaug filtrul #50shadesofhappiness în pozele care ilustrează un obiect, o activitate, o idee care, pentru mine, reprezintă starea aceea de mulțumire și bucurie din acel moment.

Sper să reușesc să adaug și pe blog toate motivele de mulțumire și bucurie pe care le găsesc.

Pentru că simt că așa funcționez mai bine. Pentru că acesta e felul meu de a face față unor atitudini care mi-ar putea strica “fengșuiul”.

Și pentru că în acest moment chiar sunt mulțumită de viața mea, oricât de greșită, incompletă ori aiurea pare pentru oamenii cu valori opuse valorilor mele.

Oradea rasarit

porumbite

Ah, da, n-am chef de așa ceva!

E mai ușor să fugi de argumente și discuții, decât să îndrăznești să aperi o idee în care crezi. Indiferent de situația în care te regăsești. Fuga predomină în cazurile fericite și pașnice. Pentru că-n cazurile agresive și violente verbal, discuțiile nici măcar nu au vreo șansă de a fi concepute, darămite născute. Se recurge aproape instant la insulte și prejudecăți, amestecate cu stereotipii din vremuri pe care le-am dori apuse, dar care încă bântuie ca niște stafii care refuză să ia calea purgatoriului. Judecăm prea repede și cugetăm prea încet.

Starea de confort nu se rezumă doar la factorul economic ori profesional, se rezumă și la abilitatea de a discuta cu un om cu valori și opinii total diferite de ale tale. Iar discuția să crească și să se dezovolte pentru a permite ambelor părți considerarea altor puncte de vedere. Nici măcar nu-i nevoie să ajungeți la un punct comun, pentru început e suficientă deschiderea spre comunicare directă și onestă.

Parcă lumea ar fi mai interesantă dacă am îndrăzni să discutăm mai mult, dacă am dezvolta o curiozitate pentru alte opinii și nu ne-am închide în propriile bule de autosuficiență și ignoranță. Sau măcar dacă nu ne-am mai considera eroi pentru că în loc să contracarăm o prostie ori o greșeală, am zâmbit și-am lăsat omul să se scalde în propria-i imaginație.

piatra-soimului-pestis2

Paianjen

Social rant

Ne plângem că rețelele de socializare ne iau mințile și cuvintele atunci când afirmăm că am vrea să comunicăm mai mult cu oamenii care contează.

Generalizăm că vremurile astea sunt de rahat, că generațiile noi sunt vai de steaua lor pentru că se joacă mai mult decât ne-a fost nouă permis. Ridicăm “misepare-ul” la rang de înțelepciune urbană pentru că noi am crescut fără tehnologie ori acces la internet.

Oftăm din greu aducând în față “alte vremuri”, mai bune desigur, nostalgice și cu iz de fericire organică, nu artificială ca cea de azi. Asta în timp ce, pe aceleași rețele de socializare, distribuim toate tâmpeniile de care ne plângem. Și dăm lecții, pentru că ne pricepem la a le impune altora cum ar trebui să-și conducă afacerile ori viețile.

Fascinanți sunt aceia care distribuie articole despre viața sănătoasă, sport și meditație, având grijă să-ți arate și detaliile picante din ultimul scandal al “vedetelor” locale. E ca și cum ar mânca o savarină bună, gătită cu ingrediente proaspete, peste care ar adăuga și o lingură de rahat moale de mâță, pentru un adaos de aromă.

Uneori îmi displace internetul pentru că nu aduce bun simț la pachet cu oferta de internet. Ori un pic, doar un pic de simț al ridicolului.  Parcă trăim doar în era șocantului și senzaționalului, unde simplitatea și plictiseala nu au ce căuta…

/Rant over, mă întorc la andrelele mele.

Paianjen

suncuius-cariera-argila

Șuncuiuș și Piatra Șoimului în aprilie 2017

Așa s-au aliniat planetele anul acesta, mă rog în primele 4 luni din 2017, că n-am ajuns să vedem prea multe lucruri / zone încă. Muncă, diverse evenimente neprevăzute, vreme neprielnică pentru condiția fizică și uite așa multe zile libere le-am petrecut în casă cu Neflix, ocazional la teatru sau la un pahar de Guinness. Un fel de hibernare urbană.

Dacă acum 2 ani la mijloc de aprilie ne sufocam de cald în timp ce urcam pe creste în Vadu Crișului, anul acesta am resimțit din plin frigul în timp ce stăteam pe-un vârf în Șuncuiuș. Sigur că la soare a fost bine, dar de îndată ce un nor acoperea razele soarelui, se zburlea părul de frig. Pe de altă parte, mi-a fost dor de-o plimbare departe de oraș și de oameni care se plâng constant de orice.

Iaca și câteva poze de la Șuncuiuș – am ajuns până la fosta carieră de argilă, terenul e curățat complet, în afară de culoarea arămie a pământului, sunt puține dovezi că ar fi existat o fabrică uriașă în acel loc uitat de lume. Am dat peste-un șanț construit de zeci de ani, după cum arăta. Șanț făcut pe deal, la dracu-n praznic. Deși având în vedere istoria zonei, sigur avea un rol în cadrul fabricii. Doar că acum e acoperit de mușchi și mărăcini pe ici, pe colo.

Ne-am întors în Șuncuiuș pe scurtătură, care scurtătură a însemnat o coborâre abruptă și lungă, vreo 15-20 de minute tot am dezbătut dacă mai ajungem sau nu în vale. Printre mărăcini, trunchiuri de pomi și copaci căzuți, aflați în plin proces de descompunere. Nu încercați asta dacă n-aveți un ghid bun lângă voi.

La Piatra Șoimului, însă, drumul e perfect pentru plimbări per pedes. Chiar și cu prunci. Însă recomand grijă și atenție când urcați sus la cetate, sunt multe gropi rezultate din săpături arheologice.

Și, desigur, nu uitați să strângeți după voi ambalajele de bere/suc/ciocolată/mâncare! În caz contrar sper ca o marmotă turbată să vă vâneze, ca Liam Neeson în seria Taken, și să vă îndese pe gât toate ambalajele pe care le-ați lăsat în mijlocul naturii.

E frumos prin Bihor!

29_ani-budapesta

După 30 de ani …

Dragă Lili de 15 de ani, 

Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că cineva a inventat călătoria în timp. Iar eu sunt deja cenușă într-un borcan uitat pe-o etajeră dintr-o navetă spațială pe care Elon Musk o închiriază muritorilor de rând. Precum am fost și eu, o muritoare ca orice alt muritor (de la Hagi citire, se știe!). Dar să nu ne pierdem prin detalii, așa cum ai (și vei avea) prostul obicei.

Îți scriu aceste rânduri pentru a-ți explica de ce te rog să nu-ți mai dorești să te îngrași. Știu, acum ai 15 ani, hormonii tropăie-n tine, ai impresia că ești rățușca urâtă din gașca de rațe moțate (niciuna nu-i mai brează, toate ajung pateu mai devreme sau mai târziu). Fără grijă, vei avea timp de toate!

Nu va fi ușor, în următorii 15 ani vei auzi poate prea des replici imbecile, de la oameni pe care-i credeai inteligenți, precum „vaaai, ce slabă ești”, „mănâncă și tu, să nu te bată vântul”, „îți trebuie un telefon mai greu, să nu te ia briza pe sus” și altele. Rabdă, înghite în sec, zâmbește, fii politicoasă.

Ascultă-mă cu atenție, că știu ce zic, am trăit în locul tău: hormonii adolescentini trec – mă rog, se transformă în pasiune. Și apoi, după 30 de ani, când unii zic că ești expirată și că nimeni nu te mai vrea dacă nu te-ai măritat până atunci, vei avea o surpriză. Într-o dimineață geroasă de februarie te vei urca pe cântar, îmbrăcată doar în șosete, să nu înghețe oja de la picioare, și vei constata că cele 10 kg, după care tânjeai ca un hipster după blugii mulați pe glezne, s-au împlinit. Și s-au împlinit acolo unde trebuie.

Da, la 30 de ani, când mulți din jur vor bate spre 70-80 kg, tu vei ajunge și vei rămâne la 50 kg 😀 

Cu mult drag,

Lili de la 30 de ani

p.s: din păcate, mâța ta va depăși cele 8 kg de dragoste cu care te sufocă dimineața, ai grijă de ea!

Septembrie-n Bratca

Da, da, știu că imediat intrăm în noiembrie, iar eu public poze din septembrie din Bratca. Cui nu-i place, să nu se uite, na! :))) Dar a fost o plimbare relaxantă și din motive de muncă și proiecte abia acum am găsit câteva minute să editez puțin (contrast, crop și watermark) pozele din excursie. Bine, drept e că nu cred că interesează pe cineva, în afară de mine și cei care-am fost în excursie, să vadă poze cu Bratca și-un câine, dar pt că acesta e blogul meu și eu decid ce public, iaca poze.

Am găsit multe brândușe de toamnă și le-am adăugat la colecția de poze cu flori. Singurele plante (roade, de fapt) pe care le culeg prin excursii sunt fructele de pădure: afine, merișoare, zmeură, frăguțe. Sau, când trecem prin sate, mai culeg câte-un măr ori un ciorchine de struguri.

Viața-i prea scurtă pentru a sta doar în casă.

brandusa-bratca

bratca-de-sus

bratca-livada

caine-cu-bat-in-gura

craita

flori-in-par

photoception

peisaj-vladeasa

Am ajuns și la Vlădeasa

Într-o tură lungă, de 3 zile. Pentru că nema mașină, am luat trenul până-n Bologa și de acolo pe jos, cu pauze mici și dese, am ajuns și la Vlădeasa, cândva spre seară. Sigur că se poate ajunge și cu mașina, mai ales dacă automobilul nu reprezintă un membru al familiei după care să plângi la fiecare întâlnire cu un bolovan. Dar e distractiv și pe jos, mai ales că pe măsură ce urci pe munte găsești izvoare cu apă rece și o mulțime de tufe cu zmeură.

Un singur sfat am: nu uita acasă crema de protecție solară. Noi am uitat-o, drept urmare acum năpârlim ca două șopârle triste.

Cazare:

Noi am stat la Cabana Vlădeasa, paturile-s foarte comode și camerele erau încălzite. Iar ciorba de fasole cu afumătură a picat ca o bere rece într-o zi prea călduroasă. Prețurile sunt foarte decente.

Trasee:

Am urcat la Pietrele Albe, iar de acolo, tulai, încă 2 urcări ce par interminabile, taman până la stația meteo. Am scuipat jumătate de plămân pe urcare, am scos o limbă de-un cot, dar măcar am urcat. Iar la coborâre m-am îndopat cu afine și merișoare, pentru că-i plină zona de tufe cu fructe coapte și delicioase.

La plecare am mers pe traseul Vlădeasa – Valea Drăganului, unde te poți pierde foarte ușor. Pentru că traseul nu e marcat bine, în unele porțiuni se pierd semnele și de n-ai hartă ori un om care știe să se orienteze pe munte, ai cam îmbulinat-o. Și noi ne-am învârtit prin niște mărăcini la un moment dat, căutând drumul corect. Dar e un traseu spectaculos, se merge mult pe creastă și priveliștea e superbă. Poate cineva de la Salvamontul Cluj vede articolul și dă o tură pe acolo să vadă că lipsesc marcajele.

Intră-n categoria: ture de vară, deși la Vlădeasa sigur e de mers și iarna, dar cu mașina.

pietrele-albe-de-pe-vladeasa

padure-taiata-vladeasa

Și aici au tăiat brazii 🙁

azorica-din-vladeasa

Azorică e cățelul de la cabană. Ne-a însoțit în toată tura Pietrele Albe – Vârful Vlădeasa. Ba chiar a învățat să mănânce singur afine :))

pisoi-fericit-vladeasa

Motanul cabanei care se bate cu câinii  :))

peisaj-vladeasa

cer-albastru-vladeasa

dimineata-vladeasa vladeasa-dimineata vladeasa

mitsi-dormind

Învechind ca vinul

Acel moment ciudat când relizezi că începi munca la ore tot mai matinale. Dacă-n copilărie și adolescență aș fi dormit până la 12, iar în facultate mi-era greu să mă trezesc la ora 10, de mai bine de un an îmi încep ziua de muncă la ora 7, cel mult 7 jumate. Avantajul de a lucra de acasă e că nu-s nevoită să port conversații înainte de ora 10.

Azi, în timp ce-mi făceam planul de lucru, am auzit muzica de la vecinii de jos. Cred că-s cei de jos. Ceva muzică la modă. Bleah, o urăsc! Se aude doar basul și ritmul e același de-o oră. Ori ascultă o singură melodie, ori muzica aia e atât de banală.

În timp ce mă ofticam pe tema muzicii vecinilor, mi-am dat seama că-s ca o babă urbană supărându-mă pe un fapt atât de banal. Așa că am căutat un playlist cu Garbage, ca să-mi aduc reîntăresc convingerea că și anul ăsta împlinesc  28 de ani, la fel ca acum 2 ani :)))

mitsi-dormind

bacon-prajit

Fără bacon viața ar fi pustiu …

Două arome, diferite și extraordinar de bune, le țin minte din copilărie. Prima e smântâna care se formează pe laptele de vacă, după 10-12 ore de la fierbere și ținut la frigider. Smântâna aia dulceagă care se potrivește de minune cu pâinea albă proaspăt scoasă din cuptor. Măcar cu amintirea pot rămâne, pentru că organismul meu nu mai tolerează grăsimea aceea. Dar tolerează de minune grăsimea de porc. Și carnea de porc. Și uite așa ajung la cea de-a doua aromă: bacon.

Nu știam că-i zice bacon, era slăninuță sau clisă prăjită în copilărie. Cu pâine proaspătă, 2 ouă cu gălbenușul moale, niște castraveți murați sau gogoșari murați, pffff, numai amintindu-mi cât de bun e salivez ca un câine în fața vitrinei cu oase.

Dacă-n timpul săptămânii micul dejun e dulce, în weekend e cu porc și ouă și cu chestii fripte. Pentru că merit :)))

bacon-prajit

oua-prajite-cu-bacon

pisica-si-porumbelul

noi filtre, ochelari vechi

Odinioară eram la curent cu tot ce însemna filme de Oscar, știam actorii favoriți, vizionam cel puțin jumătate din filmele nominalizate la premiile Academiei Americane de Film și o dată chiar am făcut un fel de live blogging de la transmisiunea premiilor. Acum nu știu de ce am făcut articolul acela, dar la vremea respectivă cred că am avut un motiv bun, doar că acum nu-l găsesc nicăieri în arhiva aia bună a memoriilor.

Mă rog, ideea e că de-o oră s-au anunțat nominalizările la Oscar – premii care vor fi anunțate la final de februarie – și … am trecut cu privirea peste știre de parcă era un alt articol despre ce să îmbraci în sezonul primăvară/vară 2016. Că pentru mine-s cam la același nivel. Moda e o chestie ce nu mă pasionează și care intră la categoria: chestii pe care le citesc doar când intru-ntr-o depresie suicidală sau când bateria de la kindle e gata, am croșetat toate firele din casă și nimeni dintre prieteni n-are vreme de-o cafea.

Nici muzica de azi nu mă pasionează, nu știu mai nimic despre trendul muzical actual – de vreo 10 ani nu mai ascult posturi de radio comerciale. Și asta pentru că-s obositoare, reușesc cu greu să mă concentrez când bubuie basul sau când același ritm prea tare e difuzat din 2 în 2 melodii. Prefer mix-ul de pe Youtube, e fascinant cum dimineața încep cu Eric Clapton, iar seara ajung, prin algoritmul youtube, la Coldplay :)))

Ideea e că nu-mi dau seama dacă nepăsarea asta vine din stabilirea altor priorități în ceea ce mă privește –  foarte posibil – ori din maturizarea mea – slabe șanse, încă prefer să mănânc ciocolată înainte de cină și să-mi încep diminețile cu un episod din Family Guy.

Și pentru că am citit că oamenii care vor să aibă succes gândesc pozitiv și lasă o impresie de bună dispoziție, iaca o poză cu bestia păroasă față-n spate cu șobolanul înaripat.

pisica-si-porumbelul