Ce faci daca esti alergic la medicamente?

Să spunem că ești alergic la un medicament folosit în ameliorarea și tratarea multor afecțiuni. Să alegem aspirină. Bun. Și, Doamne feri, ajungi într-o situație în care nu poți comunica nimănui că ești alergic. Ai un accident, ești inconștient. Rudele nu pot da de tine, nimeni din jur nu-ți cunoaște problemele medicale.

Cum le comunici medicilor și asistentelor care vin la fața locului, să te salveze, că tu ești alergic la un medicament? Bine, exemplul cu aspirina e aiurea, nu cred că e primul medicament administrat în caz de accident. Dar se poate întâmpla foarte bine să ai alergie la acel preparat ce este administrat în cazuri de urgență.

Eu sunt alergică la câteva substanțe. Adică, pot da foarte repede ortu’ popii dacă îmi sunt administrate respectivele medicamente. De aceea m-am gândit să țin în portofel un bilețel în care precizez de la ce pot sucomba.

Având în vedere că doctoriței de familie trebuie mereu să-i aduc aminte că sunt alergică la medicamentele respective, chiar dacă are fișa mea medicală în față, pe care e scris mare, cu roșu, că-s alergică, mă întreb dacă are rost să port bilețelul respectiv cu mine…

Tu ce faci dacă ești alergic la medicamente?

How to Catch and Keep a Vampire – Diana Laurence

how to catch and keep a vampirePlanul, de a mă lepăda de cărțile cu vampiri la sfârșitul lui 2009, n-a funcționat după bunu-mi plac. Ce să fac dacă nenea poștașul din Anglia a mâncat prea mult de sărbători și a ajuns pe la Okian și apoi până la Oradea, doar la sfârșitul lunii ianuarie?! A lui 2010, evident.

Bun! Haide să povestim puțin despre ghidul lui Diana Laurence intitulat „How to Catch and Keep a Vampire” (Cum să prinzi și să păstrezi un Vampir). Cartea e o satiră fină la adresa Twilight Saga de Stephenie Meyer. Dacă vampirașii scriitoarei mormone și-au păstrat umanitatea și bunătatea specifică ființelor umane, ba chiar se leapădă de titulatura de Vampir, refuzând sângele uman, ei bine, Diana Laurence are cu totul și cu totul alte păreri.

Folosind un limbaj cordial, direct și ușor de înțeles, Diana dezvăluie una dintre cele mai aprige dorințe ale oricărei femei: aceea de a fi îndrăgostită de un bărbat misterios, puternic și înțelept. Dacă partea cu înțelepciunea o întâlnești la cei care au 50-60 de ani (unul dintre motivele pentru care o tânără s-ar îndrăgosti de un moșulică), partea cu nevoia de a fi supusă unei ființe superioare, bărbatul-vampir, mi se pare complet deplasată. Cartea e scrisă din prisma unei femei care a trăit printre nemuritori, care le-a aflat tainele și cărora le face lobby printre muritorii fascinați de ființele supraomenești. Așa am aflat că sugătorii de sânge folosesc un elixir, Liquid Shade, cu ajutorul căruia pot ieși la lumină și că își potolesc setea de sânge cu … sânge sintetic, creeat special pentru această specie.

OKIAN.ro

Desigur că, în discuția despre vampiri, și ideea bărbatului superior, inteligent și șarmant ține tot de domeniul fanteziei. :D

Ghidul lui Diana Laurence spuneam că e o satiră la adresa Twilight. Pentru că, în multe capitole, pune accent pe infidelitatea unui sugător de sânge, pe puterea de hipnotizare și convingere, pe răutatea pură a unui vampir. Adică, nu romanțează și nici nu predică abstinența prin intermediul operei. Ba chiar îi dă o oarecare tentă sexuală. Adică femeia care se lasă sedusă de un vampir și îi oferă acestuia sângele său, are orgasm când e mușcată de bloodsucker. Motiv pentru care nu recomand adolescenților să citească această carte!

Ce nu înțeleg la toată povestea asta cu vampiri: ‘or fi ei ființe supranaturale dar nu tot din oameni se trag? Adică, dacă în timpul vieții sunt persoane obișnuite, fără vreun pic de talent, cum e posibil ca după transformare să devină automat ființe misterioase, inteligente, charismatice și să aibă o mulțime de talente ascunse? Oricum, m-am distrat copios pe parcursul celor 10 capitole în care autoarea dă sfaturi despre cum să menții o relație cu un nemuritor însetat de sânge.

Pentru fanele literaturii fantastice, cartea How to Catch and Keep a Vampire va fi o lectură plăcută, mai ales dacă o veți citi în limba engleză. Și cu asta închei seria cărților despre vampiri.

Alternativa la cafea: ceai de cirese si alte fructe

ceai de cireseDe câteva săptămâni bune încerc să renunț la cafea. Evident că, asemenea unui fumător înrăit sau poate asemenea unui dependent de droguri, dorința de a renunța la cafea a fost dominată de pofta pentru o ceașcă ce conține lichidul „vital”.

După câteva încercări eșuate, în care am apelat la pliculețe de Jacobs 3 în 1, am decis că e vremea pentru o altă strategie: ceaiul. Așa că dulapul din bucătărie s-a umplut de cutii cu diverse sortimente de ceai. Negru, alb, de fructe, de mentă, Earl Grey, Fares ori Pickwick, am adunat o varietate mare pentru a înlătura nevoia de cafeină.

ceai fiert din cirese uscateDacă dimineața beau o ceașcă de ceai verde sau negru, seara ne lăsăm seduși de ceaiul de cirește și alte fructe pe care îl fierb. Nu are cafeină iar aroma delicioasă se împrăștie în tot apartamentul. Adormim învăluiți de mireasma cireșelor, a portocalelor și a altor fructe delicioase.

Neincrederea in oameni

După ce te-ai fript o dată, nu-ți mai vine să încerci încă o dată, oricât de apetisantă ar părea „friptura”. Eventual te apropii cu mare grijă, de frică să nu te arzi din nou, dar te retragi de îndată ce simți că e prea mare căldura. Sau folosești clești ori mănuși, desigur.

Tu cum stai la capitolul încredere în oameni?

More time, please!

Mi-ai dus dorul, știu. Au trecut nici nu mai știu câte zile de când n-am mai dat pe blog și deja au apărut ferestrele din YM! care-mi aduc mesaje prin care sunt întrebată dacă mai respir, dacă sunt bine și dacă n-am luat-o razna.

Sunt bine, mersi de întrebare. Doar obosită. Foarte obosită. Am ajuns să visez cu rapoarte în excel, drumuri înzăpezite și pustii în Ungaria, articole prost scrise, ba chiar am ajuns să am coșmaruri legate de un anumit individ cam urât și arogant (prietenii știu de ce!)…

Nu știu cum reușesc unii oameni să facă toată ziua fișiere excel, să stea 9 ore cu „ochii în calculator”. După 2 ore, io nu-mi mai simt gâtul. Apoi îmi înțepenește spatele și după încă 3 ore, nu-mi mai simt fundul. Nu știu cine zicea că munca la birou e cea mai mișto. Cred că habar nu avea ce înseamnă să înțepenești pe un scaun incomod! Măcar nu muncim într-o casă bântuită în care intră crivățul pentru că nu sunt ferestre! (am fost destul de subtilă, Niculiță maică?). De când majoritatea băieților s-au mutat în alt birou, pauzele de țigară s-au transformat într-o singură pauză scurtă de ciocolată. Nu prea le ducem dorul (băieților, that is!) dar era o atmosferă interesantă, cu tatonări uneori ciudate și râsete înfundate urmate de izbucniri în hohote.

Am rămas în urmă și cu posturile despre ultimele cărți citite. După Yakuza Moon m-am delectat cu Doctorul de Victor Hip (trebuie să o citești! n-am mai citit de mult ceva la fel de relaxant și amuzant), Pacientul Englez și Dintre Sute de Clișee de Radu Paraschivescu, o carte care m-a dezamăgit. Mă așteptam la ceva mai cuprinzător.

Gata, s-au dus cele 10 minute pe zi alocate blogului. Mă retrag la pacientul englez care mă așteaptă să descopăr tainele vieții alături de asistenta de 20 de ani. (nu te gândi la prostii, săracul om nu mai are față!)

« Posturi mai vechi