Lilişor.net » Personal

[foto] Iarnă în Lugoj

lilisor — Sun, 05 Feb 2012 18:27:12 +0000

Ia spune-mi, la voi ninge? Da? De ce?

Lugojul s-a albit. La fel și Timișoara, Arad, Oradea și restul orașelor afectate de codurile galbene sau portocalii emise de autorități. Zăpada e albă, de ce codul e galben? Toată lumea știe că zăpada galbenă nu e bună, iar cea portocalie e chiar de evitat!

Câteva imagini din Lugoj. Că tot se poartă pozele cu zăpadă.

Calea Buziașului, imagine din mașina în mișcare

Unii se bucură de iarnă și de toate oportunitățile pe cere le oferă

Râul Timiș văzut de pe Podul de Fier. Acum e complet acoperit de gheață și zăpadă.

Primăria din Lugoj și-a schimbat straiele (și culoarea politică) de când n-am mai văzut-o

Podul de Fier acoperit de zăpadă. Ningea foarte tare când am ieșit la pozat…

Plantele ornamentale au flori de iarnă

Pasajul de pe Calea Buziașului

Muzeul de Istorie din Lugoj. O clădire superbă, în sfârșit restaurată. Interiorul e și mai frumos!

Intersecția de la Primărie, Colegiul Naționa Iulia Hașdeu și Biblioteca Municipală. Drumul spre Deva

O brad frumos, o brad frumos …

Bradul e deformat de când îl știu. Arată ca și cum zăpada ar apăsa greu pe crengi, dar nu-i așa.

„Nu mai bine îţi făceai un prunc?”

lilisor — Tue, 24 Jan 2012 12:19:22 +0000

În vară am vizitat cabinetul veterinarului mai mult decât am fost la medicul de familie în ultimii 2 ani. Țițic iarăşi făcuse laringită, prin urmare vreo 4-5 zile a primit câte 2 injecţii-n fund. Pe care le-a suportat mult mai bine decât aş fi făcut-o eu. Sigur aş fi leşinat doar la vederea acului. Dar să nu ne pierdem în detalii.

Pe Ţiţic o duc la veterinar cu transportorul ei. De fiecare dată când ieșeam din casă se nimerea să mă întâlnesc cu vreun vecin pe scară. Fie că-i fetiţa vecinului de palier, fie că -i baba de la 1, toată lumea începe să se mâţâie în faţa cuştii, de parcă n-a mai văzut pisică.

Eh, şi cum coboram cătinel scările (că mâța-i grasă și grea la cele aproape 6 kile), dau aproape nas în nas cu vecina de la 1. Care vecină e o doamnă rotundă de vreo 60 de ani. Cred! După ce se hlizeşte la cuşcă, mă ia la întrebări: „Ce-are pisica? O duci la doctor? Şi are ce să-i facă? Şi costă mult? Şi tătă ziua mergi cu ea la doctor?”

Întrebările astea nu m-au deranjat, ba din contră, mă bucuram că cineva mi-ar înțelege grija. Ce m-o scos din sărite o fost treaba cu „Ai de mine, fata me, nu mai bine-ţi făceai un prunc? Dacă tot ai de mers pe la doctori, mai bine mereai cu pruncu, nu cu mâţa.”. Da, mai bine-mi ieșeau peri albi de la grijile pentru propriu-mi copil decât să-mi fac de lucru cu pisica…

Ocazional, şi taică-meu şi părinţii lui Laurenţiu ne mai aruncă pastila cu „da’ prunci nu vreţi să faceţi?!” De parcă ar fi aşa uşor să aduci pe lume un copil, să-l îngrijeşti și să-l educi pentru a se putea descurca singur după o anumită vârstă, de parcă nu ne-ar cunoaşte!

Totuşi, nu înţeleg de ce comparaţia pisică-prunc. Da, ador copiii și mi-e tare dragă Ţiţic, dar de aici până la a o considera un înlocuitor pentru un copil e cale lungă. Cred că mai degrabă poate fi un exerciţiu de menţinere a emoţiilor sub control, mai ales că io-s colerică şi nu-s nici genul de om care tolerează orice.

Ce-i cu graba asta să ne reproducem cât mai mult?

Vă rog frumos …

lilisor — Wed, 11 Jan 2012 23:13:51 +0000

… nu mai povestiţi despre cât v-aţi îngrăşat de sărbători. Sau cu orice altă ocazie. E frustrant! De fapt, rectific. E extrem de frustrant pentru cei care nu se pot îngrăşa şi care speră, lună de lună, că vor pune măcar 2 kile. Da, acolo pe fese, să se vadă mai rotunjoare. Sau poate pe obrajori, să pară mai rozalii. Ori poate pe braţe, să pară mai puternice.

La naiba, până şi pisica se îngraşă mai repede decât mine şi ea ronţăie doar cronţănele pentru mâţe fără ovare…

Aşa că vă rog frumos, se poate să nu mai povestiţi despre cât de mult v-aţi îngrăşat de sărbători şi cum vă chinuiţi să scăpaţi de kilograme înainte să vină căldura?

Mulţumesc!

Cu drag,

un om care-ar vrea să se îngraşe, dar nu poate, orice şi oricât ar mânca!

5 motive pentru care merită să cumperi un obiectiv de 50mm

lilisor — Sun, 08 Jan 2012 09:53:42 +0000

Cum spuneam şi-ntr-un post din decembrie, de câteva luni mă joc c-un Canon 400D cu un obiectiv de 50mm (al meu e f/1.8, e ceva mai ieftin). Sigur că are avantaje şi dezavantaje, ca orice obiect. Cred că-mi place atât de mult pentru că-mi aminteşte de un aparat foto pe care l-am primit când am împlinit 16 ani. Nu mai ştiu ce marcă era, l-am lăsat acasă la părinţi. Ştiu doar că strângeam banii de alocaţie ca să cumpăr filme şi să duc poze la developat. Pentru un elev care nu primea bani de prânz în fiecare zi, era o avere să developezi 36 de poze. Şi trebuia să ai grijă ce imagini faci, să nu-ţi tremure mâna pentru că nu mai puteai şterge poza de pe film.

Eh, din fericire trăim într-o eră digitală. E mult mai uşor să spui că eşti fotograf dacă ştii să foloseşti Photoshop şi alte softuri de prelucrare a imaginilor.

Pentru a vedea cele 5 motive pentru care ar trebui să ai un obiectiv de 50mm în trusa foto, urmăreşte clipul realizat de cei de la DigitalRev. Subscriu la partea cu distanţa dintre aparat şi subiect. După o perioadă, deja ştii din reflex la ce distanţă să stai atunci când pozezi cu un obiectiv de 50mm. M-am obişnuit atât de bine cu el, încât atunci când schimb obiectivul, uit să folosesc zoom-ul.

Motivul principal pentru care ador obiectivul de 50mm e că e foarte luminos. Pot să fac poze bune şi fără a folosi blitz-ul. Sigur, nu-s fotografii, nu-s opere de artă, nu-s cele mai clare sau sharp imagini. Totuşi, să nu uităm că nu-s fotograf şi nici n-am prea multe cunoştinţe despre arta fotografică. Eu fac poze, de fotografii se ocupă cei care-s plătiţi pentru asta!

Câteva poze făcute noaptea cu 400d cu 50mm. ISO variază de la 400 (cele cu Oradea, nu mai ştiu ce am setat la White Balance), până la 800 (în Viena, când era beznă). Dacă io am făcut câteva poze bunicele, un fotograf sigur ar scoate nişte fotografii reuşite c-un astfel de obiectiv. Zic şi io!

Nu suport laptopurile cu display glossy!

lilisor — Fri, 06 Jan 2012 15:31:51 +0000

N-am dat prea mare importanta monitoarelor de laptop pana nu mi-a murit preferatul, HP NX6310. A fost cel mai bun laptop pe care l-am folosit in ultimii 5 ani si-ti voi spune de ce: nu avea monitor glossy si se vedea bine pe ecran din aproape orice unghi. Puteam sa lucrez 14 ore pe zi la calculator si nu ma durea capul, ochii nu-mi erau iritati si nici nu simteam ca-mi ies din orbite. Un om care poarta ochelari de corectare a astigmatismului stie despre ce vorbesc.

Monitoarele glossy imi obosesc foarte tare si repede ochii. Nu stiu prea multe despre lumina, ochelari, dioptrii, asa ca-mi setez monitoarele in functie de lumina din incapere si in functie de cat de mult imi deranjeaza sau nu ochii. La cele glossy nu puteam sa lucrez nici 10 minute la calculator fara ochelarii cu lentile anti-reflex.

In ultimele zile, cautand un inlocuitor pentru HP-ul defunct, am ajuns la concluzia ca mai bine caut modelul in magazine, unde pot vedea ce tip de monitor au laptopurile, si comand de pe net. Pe internet nu-mi dau seama de monitoare. Fiecare producator foloseste o alta denumire pentru display. Glare, glossy, anti-reflective si cate si mai cate denumiri. Iar imaginile de produs sunt facute pentru a atrage prin design, nu prin ecranul mat pe care-l cautam.

Dupa ce-am vazut mai multe modele in magazine (multe au display glossy, ingrozitor pentru ochii mei), am comandat de pe emag. E mai ieftin cu 200 lei decat in Media Galaxy. Are i3 (fata de core duo cat avea celalalt), 4 GB RAM DDR3 (fata de 1,5 GB DDR2), 500 GB HDD (defunctul avea doar 80 GB), placa video dedicata de 1 GB (cealalta era integrata, 128 parca). Nu e cel mai tare laptop, dar avand in vedere ca a costat doar 2.400 de lei si are licenta de Windows 7, e suficient pentru ce am nevoie. Si e Samsung!

Abia astept sa ajunga maine coletul! New toy in town!

Sindromul laptopului stricat

lilisor — Tue, 03 Jan 2012 08:52:38 +0000

Nu ştiu cum sunt alţii, dar io mă ataşez de persoanele alături de care lucrez (dacă-s oameni faini, îi respect, dacă-s proşti şi isterici îi ignor), dar şi de aparatură.
Acum 5 ani, când mi-am cumpărat primul laptop, nu mă gândeam că voi intra într-o uşoară depresie dacă se strică.

Nu atât lipsa obişnuitului calculator mă deranjează, cât faptul că e din ce în ce mai greu să aleg unul bun şi-n limita bugetului de care dispun, cam 2700 lei.

Cred că ştiam că nu va mai duce mult HP NX6310, dar evitam să mă gândesc la asta până când inevitabilul s-a produs.

Cea mai grea parte în alegerea unui laptop ţine de filtrarea personală a opţiunilor: HP am avut, mi-a plăcut, dar n-aş mai cumpăra HP decât dacă e din clasa business. Acer aş încerca, dar carcasele calculatoarelor sunt cam prost făcute şi pisica are prostul obicei să se urce pe tastatură pt a-mi atrage atenţia. Asus îmi face cu ochiul, dar am citit câteva recenzii şi-s în cumpănă. Dell nu vreau din principiu, la fel şi Toshiba sau Fujitsu. Ar merita dacă-s clase business, iar io n-am banii ăia.
Sony Vaio? Da, dar scump fără licenţă.

Vreau un laptop cu un i3, 4 GB RAM, măcar 320 GB HDD şi placă video dedicată. Ah, şi Windows 7 preinstalat. Dacă tot voi lucra exclusiv de acasă, vreau soft-uri cu licenţă, aşa cum aveam şi la birou.

Sunt atâtea variante de laptopuri că nu ştiu ce să aleg. Am ieşit din zona mea de confort cu HP-ul obişnuit şi efectiv nu mă pot hotărî la ceva pe care să-l folosesc încă vreo 5 ani. Deh, femeie.

Cât ţi-a luat să te hotărăşti asupra unui laptop?

Să vină 2012!

lilisor — Sat, 31 Dec 2011 19:01:25 +0000

Pe cât de bine a început 2011, pe atât de aiurea s-a încheiat. În a doua zi de Crăciun mi-a murit laptopul, după mai bine de 5 ani de relație. De asta și absența de pe blog. MSI-ul pe care-l folosesc, până-mi voi cumpăra un calculator nou, e încet și n-are diacritice. De fapt, n-am răbdare să-l configurez. Și, colac peste pupăză, au reapărut durerile de spate. Dar nu mă las io așa ușor, indiferent de greutățile care apar pe nepusă masă. Parcă mai mult mă ambiționez, ca un copil prost, să-mi dovedesc că astea-s doar „bumps on the road”.

Sper că n-ați avut un final de an ghinionist, ca mine. Așa că vă doresc un An Nou Fericit!

Aveți grijă cum amestecați băuturile (Berea după vin e un chin, vinul după bere e-o plăcere!) și distracție maximă s-aveți!

Ne citim anul viitor!

Lili

Bărbaţii au auzul selectiv!

lilisor — Sun, 18 Dec 2011 19:55:34 +0000

Eu, în dormitor. El, Laurenţiu, în camera lui. Cele două încăperi sunt despărţite de un perete.

Eu: „Trimite-mi te rog pozele de la Schimb de Cărţi.”

El: „Nu te aud!”

Eu, calmă: „Hai, tu, trimite-mi pozele de azi.”

El: „Nu te aud!”

Eu: „Blowjob????”

El, venind rapid în dormitor: „Ce-ai spus?!”

Concluzia: bărbaţii aud doar ce vor!

Update: Până la urmă tot am primit pozele.

Cum am ajuns să cumpăr veioza din sare

lilisor — Fri, 09 Dec 2011 17:37:08 +0000

Acum vreo 3 ani, la cumpărături în Ungaria.

„Ni, ce chestie interesantă, veioză din sare. Ne luăm şi noi? Facem atmosferă romantică, ne ţucălim la lumina veiozei”, zic io, încercând să-l îmbunez cumva.

„Neah, ce să facem cu asta?!”, zice Laurenţiu, enervat că i-am arătat un obiect fără butoane sau tastatură şi că i-am reţinut un minut din atenţia pe care voia s-o dedice unor aparate foto expuse în Media Markt.

Trec ani, schimbăm apartamente. Ne mutăm din garsoniera de la parter, la ditamai penthouse-ul cu tri camere de la etajul patru.

Într-o noapte de iarnă, printre primele în ză penthouse, ne trezim amândoi, speriaţi de un sunet puternic ce se auzea din baie. În întunericul din dormitor stăteam şi ascultam. Într-un final, ne-am convins să ne ridicăm din pat, să căutăm sursa gălăgiei. Încet şi precauţi, am deschis uşa de la dormitor. Coridorul era şi mai întunecat, dar măcar părea sigur. Încetişor, să nu ne sară în ochi vreo dihanie, intrăm în baie.

Pisica, lungită în culcuş, sforăia înfiorător. Sunetul semăna foarte bine cu gălăgia tractoarelor care ară câmpul primăvara. O lăsasem să doarmă în baie tocmai pentru că are culcuşul lângă caloriferul fierbinte şi e cea mai călduroasă încăpere din tot apartamentul. Că ştiam ce simfonii scoate pe nas când stă la frig!

No, bun! Decidem să lăsăm mâţa cu noi în dormitor, poate i-o fi frig?!, sărmana, îmi zic în sine şi adorm la loc.

După 2 ore mă trezesc că mâţa sforăia şi mai tare. Se lungise pe pieptul meu, cu botul sub bărbia mea, iar din partea stângă Laurenţiu o acompania de zor. Dacă n-ar fi fost un sunet atât de înfiorător, ar fi fost un tandem foarte reuşit. Sincronizarea lor era uimitoare! După 2 nopţi dormite în halul ăsta, am decis că ori scap de „orchestră”, ori o sabotez să nu mai poată susţine „concerte”.

Aşa că am trecut la acţiune. Am cumpărat o veioza din sare. Adio sforăituri! Am găsit veioze de acest gen la King Art. Am dat vreo 8 lei pe cea din imagine. Are loc pentru lumânare în mijloc. Sunt şi modele care au bec şi se bagă în priză, dar când am fost prin magazin nu am găsit modelele respective.

Lumânarea arde vreo 8 ore, iar aerul din dormitor parcă nu mai e atât de uscat. Nu ne mai trezim cu nasul uscat sau chinuindu-ne să respirăm, iar pisica (Slavă harului!) nu mai sforăie. Aerisesc dormitorul şi dimineaţa şi seara, înainte de culcare, dar fără veioza din sare aerul din încăpere ar fi prea uscat.

Lumânări mici, fără miresme, am găsit în Kaufland, la vreo 8 lei pachetul cu 50 de bucăţi.

Şi uite aşa am ajuns că-n fiecare seară io aprind o lumânare înainte de a mă înveli în plapumă.

Poze de iarnă cu frunze îngheţate

lilisor — Mon, 05 Dec 2011 11:53:35 +0000

Şi ce dacă suntem în decembrie? În Oradea plouă! Noaptea sunt vreo 5-6 grade Celsius, ziua sunt vreo 12. Adică e cald pentru luna asta, ceea ce înseamnă că e vreme de ieşit la pozat. Dacă n-ar fi cerul atât de întunecat!

Pozele din galerie sunt de joi, 1 decembrie, când începuse să ningă prin Oradea şi prin Ungaria, unde-am şi ieşit la o “şedinţă foto” scurtă. Frig năprasnic, ceaţă, lapoviţă şi ninsoare, iar umezeala din aer mi-a dat senzaţia de brain freeze de îndată ce-am ieşit de la căldură. Sigur, nu e nimic spectaculos la pozele de mai jos, sunt doar imagini cu frunze îngheţate, oricine le poate face. Însă pentru mine reprezintă o nouă lecţie şi un nou mod de a învăţa setările unui aparat dăştept.

Sunt făcute cu un Canon 400D cu obiectiv 50mm 1.8, cu ISO am variat între 400 şi 800 (am tot schimbat în funcţie de cum cădea puţina lumină), iar white balance era setat pe shade sau cloudy (m-am jucat cu ambele, să văd diferenţa). Era o ceaţă de nu vedeai la 100 de metri în faţă. La alte setări nu mă bag momentan, cel puţin nu până nu-mi sunt clare cele de bază.

Pozele nu-s prelucrate în Photoshop, le-am dat prin XNConvert şi am setat auto balance şi auto contrast. Că mai multe nu ştiu să fac, iar progrămelul ăsta e gratuit. Pentru că nici mie nu mi-ar conveni dacă cineva mi-ar folosi munca fără să-mi ceară acordul, nici eu nu folosesc programe pentru care nu am licenţă. Asta înseamnă că nici nu le pot prelucra, dar având în vedere că nu-s fotograf de meserie şi nu trăiesc din asta, nu mă deranjează faptul că nu-s cele mai reuşite imagini.

Sunt deschisă la sugestii despre cum mai pot seta aparatul în funcţie de lumină şi obiectul imaginii. Dar băbeşte, că nu-s geniu!