Category Archives: Personal

mitsi-dormind

Învechind ca vinul

Acel moment ciudat când relizezi că începi munca la ore tot mai matinale. Dacă-n copilărie și adolescență aș fi dormit până la 12, iar în facultate mi-era greu să mă trezesc la ora 10, de mai bine de un an îmi încep ziua de muncă la ora 7, cel mult 7 jumate. Avantajul de a lucra de acasă e că nu-s nevoită să port conversații înainte de ora 10.

Azi, în timp ce-mi făceam planul de lucru, am auzit muzica de la vecinii de jos. Cred că-s cei de jos. Ceva muzică la modă. Bleah, o urăsc! Se aude doar basul și ritmul e același de-o oră. Ori ascultă o singură melodie, ori muzica aia e atât de banală.

În timp ce mă ofticam pe tema muzicii vecinilor, mi-am dat seama că-s ca o babă urbană supărându-mă pe un fapt atât de banal. Așa că am căutat un playlist cu Garbage, ca să-mi aduc reîntăresc convingerea că și anul ăsta împlinesc  28 de ani, la fel ca acum 2 ani :)))

mitsi-dormind

bacon-prajit

Fără bacon viața ar fi pustiu …

Două arome, diferite și extraordinar de bune, le țin minte din copilărie. Prima e smântâna care se formează pe laptele de vacă, după 10-12 ore de la fierbere și ținut la frigider. Smântâna aia dulceagă care se potrivește de minune cu pâinea albă proaspăt scoasă din cuptor. Măcar cu amintirea pot rămâne, pentru că organismul meu nu mai tolerează grăsimea aceea. Dar tolerează de minune grăsimea de porc. Și carnea de porc. Și uite așa ajung la cea de-a doua aromă: bacon.

Nu știam că-i zice bacon, era slăninuță sau clisă prăjită în copilărie. Cu pâine proaspătă, 2 ouă cu gălbenușul moale, niște castraveți murați sau gogoșari murați, pffff, numai amintindu-mi cât de bun e salivez ca un câine în fața vitrinei cu oase.

Dacă-n timpul săptămânii micul dejun e dulce, în weekend e cu porc și ouă și cu chestii fripte. Pentru că merit :)))

bacon-prajit

oua-prajite-cu-bacon

pisica-si-porumbelul

noi filtre, ochelari vechi

Odinioară eram la curent cu tot ce însemna filme de Oscar, știam actorii favoriți, vizionam cel puțin jumătate din filmele nominalizate la premiile Academiei Americane de Film și o dată chiar am făcut un fel de live blogging de la transmisiunea premiilor. Acum nu știu de ce am făcut articolul acela, dar la vremea respectivă cred că am avut un motiv bun, doar că acum nu-l găsesc nicăieri în arhiva aia bună a memoriilor.

Mă rog, ideea e că de-o oră s-au anunțat nominalizările la Oscar – premii care vor fi anunțate la final de februarie – și … am trecut cu privirea peste știre de parcă era un alt articol despre ce să îmbraci în sezonul primăvară/vară 2016. Că pentru mine-s cam la același nivel. Moda e o chestie ce nu mă pasionează și care intră la categoria: chestii pe care le citesc doar când intru-ntr-o depresie suicidală sau când bateria de la kindle e gata, am croșetat toate firele din casă și nimeni dintre prieteni n-are vreme de-o cafea.

Nici muzica de azi nu mă pasionează, nu știu mai nimic despre trendul muzical actual – de vreo 10 ani nu mai ascult posturi de radio comerciale. Și asta pentru că-s obositoare, reușesc cu greu să mă concentrez când bubuie basul sau când același ritm prea tare e difuzat din 2 în 2 melodii. Prefer mix-ul de pe Youtube, e fascinant cum dimineața încep cu Eric Clapton, iar seara ajung, prin algoritmul youtube, la Coldplay :)))

Ideea e că nu-mi dau seama dacă nepăsarea asta vine din stabilirea altor priorități în ceea ce mă privește –  foarte posibil – ori din maturizarea mea – slabe șanse, încă prefer să mănânc ciocolată înainte de cină și să-mi încep diminețile cu un episod din Family Guy.

Și pentru că am citit că oamenii care vor să aibă succes gândesc pozitiv și lasă o impresie de bună dispoziție, iaca o poză cu bestia păroasă față-n spate cu șobolanul înaripat.

pisica-si-porumbelul

29_ani-budapesta

Prima experiență cu Air BnB

A fost astă vară, în august, când un ungur m-a plimbat prin Budapesta, ținându-mă strâns de mână, de frică să nu mă pierd pe străzile alea frumoase. Străzi late și trotuare înguste, alei pietruite, clădiri uriașe și atât de frumoase arhitectural. Zău că m-aș fi lăsat pierdută încă vreo săptămână pe acolo, dar mno, apartamentul fusese plătit doar pentru 2 nopți și 3 zile.

Pentru că am vrut să stăm cât mai aproape de centru, să ajungem rapid în caz că pic de oboseală (am obiceiul de a adormi brusc și rapid când sunt foarte obosită), am căutat pe AirBnB un apartament. Și l-am găsit pe Vam Utca, pe malul Dunării, la 2 minute de stația de metrou.

Micuț, o idee mai încăpător decât garsoniera din Oradea, apartamentul a fost mobilat și utilat pentru a împăca atât privirea, cât și picioarele obosite după multe ore de plimbat pe străzi. Pe balconul mic au avut loc o masă, 2 scaune și o scrumieră. O adevărată plăcere să-ți începi dimineața cu o cafea pe balcon, ascultând vasele care treceau pe Dunăre.

Zău că tare mult mi-a plăcut. Proprietarii, aflând că vizitam Budapesta pentru prima dată, mi-au lăsat 2 borcane cu dulceață. Ne-am întâlnit o singură dată, când ne-au lăsat cheia apartamentului. Am avut tot ce-am vrut la dispoziție, apartamentul curat.

Parcă aș mai merge o dată în vizită 😀

tokaji vin unguresc

strada din budapesta

cetate-budapesta

dunarea in budapesta

usa parlamentului budapesta

parlamentul din budapesta

29_ani-budapesta

 

bula-sapun

Ostilitate creștină

O parte din monarhia românească a aprins o lumânare în fața clubului Colectiv, odată cu mulțimea îndurerată, duminică. Nu cred că a făcut-o pentru vreun capital de imagine, pur și simplu nu ai cum să rămâi indiferent în fața unei asemenea tragedii.

Biserica Ortodoxă a așteptat o invitație oficială, apoi a argumentat că mulțimea era ostilă și mesajele ostile din partea oamenilor au ținut reprezentanții BOR în palatele lor. Ba chiar am auzit popi care-au condamnat oamenii care ascultă rock. Fărâma aia de umanitate

Un reprezentant al catolicilor a ajuns și el în fața clubului și-a aprins o lumânare, neinvitat fiind. N-a ținut morțiș să aducă oamenii în biserică, te poți ruga oriunde pentru a aduce alinare. Papa a transmis de la Vatican o rugăciune, nefiind invitat oficial de cineva.

Nu-s un om care pune preț pe biserică ori pe ideologii religioase. Dar înțeleg nevoia oamenilor care doar într-o confesiune, într-o credință mai găsesc consolare. Așa că nu înțeleg ostilitatea și aroganța Bisericii Ortodoxe Române de a acționa în modul acesta.

Papa încearcă să apropie tot mai mult enoriașii de biserică, o instituție care a fost mult timp percepută prea închisă, prea arogantă. În timpul ăsta preasfințitul nostru îndepărtează oamenii de credință cu aroganța lui. Cu lipsa de reacție și de empatie față de aproapele său.

În clasa a 6-a, parcă, am întrebat un profesor de religie – popă la rândul său – de ce preoții își încalcă predicile pe care le fac. Mi-a răspuns că sunt obraznică și că ar trebui să fac ce zice preotul, nu ceea ce face el, că și el e om și are dreptul de a greși. Așa e. Și preafericitul e om. Și greșește. Dar greșelile trebuie asumate pentru a fi iertate.

Iar aroganța unui om, care-ar trebui să ofere cuvinte de alinare în loc de condamnări, e de neconceput. Mai ales când prin acest mod reușește să întoarcă oamenii, creștinii, unii împotriva altora.

lumanare

O fărâmă de umanitate

E revoltător nivelul scăzut de toleranță, de compasiune și de empatie al unora. Mă îngrozesc la gândul că oamenii ăia, care urlă pe diverse forumuri că rockării-s nespălați și merită să moară, sunt ființe care trăiesc în societatea asta și nu le crapă obrazul de rușine și nesimțire. Mă enervez când văd cum persoane publice uită cât de fragil e trupul și psihicul uman, uită că-n urma victimelor au rămas părinți și prieteni care nu pot concepe gândul că atât de mulți tineri s-au stins în câteva minute. Au rămas în urmă oameni care au nevoie de alinare și de consolare, nu de isterii și amenințări cu pedepse divine.

Ce creștin e ăla care, în loc să ofere consolare, se transformă în judecător în momente critice?! Cât de habotnic și cât de obtuză trebuie să-ți fie gândirea ca să arunci cu vorbe despre iad, diavoli și pedepse divine, în timp ce părinții, care și-au aflat pruncii la morgă, nu reușesc să găsească un gând de consolare?!

Tot încerc să-mi dau seama cum au ajuns unii să compare și să lege o tragedie de o joacă de-a costumatul?! E fenomenală abilitatea unora de a găsi simboluri, legături oculte în coincidențe și accidente. Refuz să cred că trăiesc într-o lume atât de bolnavă și de rea, de meschină.

Am citit nenumărate articole și mărturii despre ce s-a întâmplat în 30 octombrie. Nu știam pe cineva de acolo și tot nu pot să fiu indiferentă. Pentru că n-ai cum, ca om, să rămâi indiferent la o asemenea tragedie.

Tot ce poți face e să oferi condoleanțe și ajutor celor îndoliați. E singura atitudine acceptabilă față de cei rămași în urmă, în astfel de situații. Orice alte idei legate de religie, pedepse și simboluri ascunse păstrează-le pentru tine, purule cre(ș)tin.

Din respect față de oameni, din respect față de ideea de umanitate!

living-the-hungarian-dream

Românca în Budapest

Pe cât de străin mi-e graiul maghiar, pe atât de mult mi-a plăcut cealaltă capitală. Clădirile restaurate și valorificate, toate marcajele și-n limba engleză, curtea lui Gojdu – în ciuda zecilor de restaurante diverse de la parter, toată construcția arată impecabil și-ți lasă impresia că ești în altă lume, alt oraș, altă țară – Szimpla Kert cu dezordinea și amalgamul de culori, cafenelele cu pisici unde ești rugat să nu te atingi de mâncarea și apa felinelor, Dunărea cu zecile de ambarcațiuni de tranzit sau de lux, cetatea cu miile de trepte, citadela de unde se vede o mare parte din oraș, toate m-au cucerit. Am folosit Here Maps pentru a nu ne pierde prin oraș.

Că-s prea mulți turiști pe străzi, iar chinezii sunt neciopliți, e partea a doua. Nu cred că am perceput chinezii ca needucați doar pentru că nu le înțeleg limba – anumite limbi par agresive deși nu sunt – pur și simplu mulți chinezi nu aveau pic de respect față de ceilalți turiști, se băgau în față, își lăsau pruncii să urle pe străzi și se certau. Pe un pod mic mai mulți prunci chinezi se jucau incomodând și împiedicând turiștii care voiau să treacă, în timp ce părinții se amuzau de pe margine.

Pasajele subterane, precum și toate zonele din jurul gării Budapest Keleti sunt pline de refugiați, iar voluntarii unguri le aduc mâncare în canistre. Nu le-am recunoscut dialectele, dar sunt pașnici, mulți stăteau pe saci de dormit și se jucau pe telefoanele mobile.

Selfie sticks! Atât de multe bețe pt selfie! Nu înțeleg rostul bețelor respective, așa cum nu înțeleg nici rostul pozelor selfie cu obiectivele turistice. Mi s-a părut că deși avem tehnologie din abundență, dispunem de tot mai puțină empatie, de compasiune și de respect față de cei din jur. Oamenii se înghesuiau, se călcau pe picioare, dar puțini își cereau scuze pentru disconfortul provocat altui om.

În 20 august a fost gratuită intrarea în Parlamentul Ungariei, dar coada de așteptare se întindea pe cel puțin 1 km. Așa că decât să stăm la rând, am preferat să ne plimbăm prin oraș. Seara a fost un spectacol de artificii și m-am distrat văzând zecile de drone care zburau deasupra parlamentului, ca-ntr-un joc al ielelor.

Trei zile de plimbat pe străduțele pietruite sau asfaltate mi-au pus capac, am dormit aproape o zi întreagă la întoarcere.

Mi-a plăcut nespus de mult apartamentul unde-am stat în sejur, dar despre asta în alt articol.

Momentan câteva poze. Cred că toate obiectivele turistice au fost fotografiate din toate unghiurile posibile, așa că nici pozele mele nu-s spectaculoase.

chinezi-budapesta

croaziera-viking-dunare

lavanda-parlament-budapesta

living-the-hungarian-dream

parlament-budapesta-lateral

parlament-budapesta-opinca

parlament-budapesta-ziua

parlament-maghiar-noaptea

pod-vechi-budapesta

straduta-budapesta

tipic-unguresc

autobuz-pe-dunare

budapesta

amfiteatrul-boga

Padiș, iulie 2015

O floare văzută pe Valea Galbenei. Mi-am zis că-i bună de afișat pe blog. Deși nu-i nici bine încadrată și nici punctele de focalizare nu-s taman nimerite. Dar când atârni deasupra apei, cu un picior prins de-un lanț, iar cu o mână îmbrățișezi un colț de stâncă, zău că punctele de focalizare nu-s primordiale …

floare-mov-valea-galbenei

 

valea-galbena

Aproape de izbucul Văii Galbene (Padiș), înainte de porțiunea de lanțuri. Ne-am aprovizionat cu apă rece și fără pic de gust de clor. Acum îmi pare rău că am lăsat răul de înălțime să mă cuprindă și n-am făcut o poză cu cele 3 (sau 4?!) marmite uriașe, una sub alta, care se văd când treci printr-o parte îngustă a traseului Văii Galbene. Superb peisajul!

poza-cetatile-ponorului

Poză din Cetățile Ponorului. Nu-i grozavă, dar io m-am simțit nemaipomenit că am reușit să evit mulțimea de pe traseu, coborând ușor și cu grijă printre uriașii bolovani. Nu-mi luați exemplul, io am 50 de kile cu tot cu bocanci și flexibilitatea unei mâțe sălbatice.

Am întâlnit mulți, tare mulți turiști străini. E interesant cum turistul străin (ungur, polonez, american) poate veni echipat în Padiș, cu bocanci și haine sintetice, care se usucă rapid, cu șosete trase peste glezne și o șapcă/pălărie care să-l ferească de soare, cu ghiozdanul în spate și cu bețe de trekking. Însă, cu excepții desigur, turistul român vine-n balerini/sandale/teniși și-n blugi/fustă (?!?), cu poșetuța de piele într-o parte, oripilându-se la văzul traseului. Care traseu marcat, deși nu-i complicat, presupune ceva mai multă dibăcie decât urcarea scărilor rulante din mall.

amfiteatrul-boga

pietrele-boghii

vedere-pietrele-boghii

Ultimele 3 poze sunt făcute din Amfiteatrul Boga sau Pietrele Boghii. Traseu ușor, marcat.

valea boiului

Valea Boiului, iunie 2015

La o aruncătură de băț de Bratca (mă rog, aruncătura unui uriaș campion la oina, pentru care 3 km e o nimica toată). Până acolo te încălzești bine, atât de bine încât apa rece o să ți se pară un duș cald.

De văzut, admirat și menținut curat!

valea boiului

apuseni-valea-boiului

apa-valea-boiului

valea-boiului-bratca

bratca bihor

slanina-fripta

Note to self: usturoiul e nemaipomenit lângă pita cu slănină friptă! 😀

calea-ferata-vadul-crisului

La munte, fără filtre

Poze de acum 2 săptămâni, când am făcut o plimbare din Vadul Crișului până-n Bratca. Pădurea încă arăta ca după un război cu iarna, mugurii abia-și făceau loc pe crengile copacilor, însă câteva specii de păsări deja-și intraseră în ritm, în dansul împerecherii.

Oricât de bine arată pozele alea saturate de culori, natura e frumoasă așa cum o vezi în realitate, fără filtre și adaosuri exagerate de culori. Mai ales dacă o vezi de sus, de pe creastă, după 20 de minute de urcat printre crengi semiputrezite și frunze uscate. Ăsta-i felul meu de a vă încuraja să vă luați bocancii-n picioare și să dați o fugă până-n Șuncuiuș, spre exemplu. Că-i la o aruncătură de băț de Oradea, iar traseele sunt marcate.

Uitându-mă la pozele făcute, da, mai bine-mi cumpăr un obiectiv 18-55 mm decât pantofii ăia drăguți, dar pe care nu pot merge fără a mă simți ca o girafă leșinată. Oricât de mult iubesc obiectivul de 50 mm, e frustrant să nu pot cuprinde peisajele în cadre mai mari. Da, știu, nu-i cel mai sharp, mai ales pe un 400D vechi de 8 ani, dar pentru poze de blog e ok. Și ieftin.

apuseni-vad-crisului

calea-ferata-vadul-crisului

poza-de-pe-stanci-suncuius

vadu-crisului

 

aprilie-2015-vadu-crisuluimerci, Robi :)