Lilisor.net

De fapt am revenit sâmbătă, dar lenea a fost prea mare pentru a-mi permite apropierea de laptop. Aşa de lene mi-a fost că nici nu m-am schimbat de pijamale tot weekendul. A fost primul an, de când lucrez, în care am avut liber de 1 mai, în care am reuşit să las deoparte agitaţia oraşului şi calculatorul. Şi zău că nu mi-a părut rău!

Cum a fost la Bratca? Am avut de toate: soare, vânt, ploaie chiar şi lapoviţă (sau cel puţin asta urla nu mai ştiu cine în timp ce ne chinuiam sa menţinem focul pentru Bograci!) Dar a fost frumos! Culmea e că m-am bronzat puţin.

Aerul curat de munte mi-a făcut bine, am descoperit că pot să dorm şi fără să mă odihnesc (adică dorm dar aud gălăgia de afară şi totuşi mi-e prea lene pentru a ieşi din sacul de dormit!)

Păpica e mai bună în natură, berea merge după aproape orice, stomacul e rezistent doar că ficatul nu prea a fost de acord cu tot ce am păpat. Norocul meu cu Dicarbocalm!

Aşa cum spunea şi Bruta mică, nasol a fost momentul cu maneliştii care s-au săturat de cabana lor şi au venit să ne strice buna dispoziţie cu urletele lor de 2 bani. Bine că a venit ploaia şi a spălat platoul de jegul lăsat de manelari.

Pentru cei curioşi, n-am lăsat gunoi în urma noastră. Toate pet-urile le-am strâns în saci de gunoi (thnx Kiki) şi le-au dus băieţii la tomberonul pe care scria “Primăria Bratca”. Valea Brătcuţei e plină de astfel de tomberoane, aşa că dacă mergi pe acolo nu ai nici o scuză pentru a lăsa gunoaiele în natură.

Peisajul … e de nedescris! Oriunde te uitai, vedeai pădure, natură, verdeaţă. Pentru 4 zile am scăpat de imaginea seacă a blocurilor, a maşinilor urâte sau prea strălucitoare.

Ce e trist e faptul că se construiesc tot mai multe cabane. Platourile de camping dispar încet dar sigur şi sunt înlocuite de cabane cu 2 etaje. Dacă aş fi pesimistă aş spune că pe vremea când voi avea copii de vârsta mea, nu vor mai exista locuri libere de camping. Sper să fie doar un gând pesimist!

A fost frumos dar s-a terminat! De azi revin la obişnuitul program de 9 ore în faţa calculatorului, căutând subiecte pentru articole mai mult sau mai puţin reuşite sau interesante! Norocul meu cu Nescafe, care mă scoate din amorţeală în fiecare dimineaţă în care trebuie să vin la muncă.

Tu cum te-ai petrecut de Paşte şi 1 Mai?

Ne-am luat cortul, sacii de dormit, salteaua şi păpica şi am plecat în lume. Don’t worry, peste câteva zile revenim cu forţe proaspete. E musai să facem o cură de dezintoxicare de tot ceea ce înseamnă internet, blog şi mail.

Revenim prin 3 sau 4 mai.

Ziua de 1 aprilie îmi aminteşte de şcoală, când erau la modă glumele de genul “azi nu se fac ore” sau “profu’ de mate a avut un accident şi nu poate veni la şcoală”.

O singură dată am reuşit, involuntar, să păcălesc un prieten. Eu eram în Lugoj, el în Oradea şi m-a sunat să mă întrebe ce mai fac. Discuţia a fost ceva de genul:

“Salut, ce mai faci?”
“Bine, mor de plictiseală!”

“Cum e vremea pe la voi?”

“Ninge!” (la cât de plictisită am fost, ăsta a fost primul lucru la care m-am gândit)

“Serios?! Înseamnă că o să vină ninsoarea peste câteva ore şi la Oradea” (era foarte entuziasmat de ninsoare. De regulă dacă la Oradea plouă, în câteva ore va ploua şi la Lugoj şi viceversa)

Tipul se pune să caute pe situri să vadă cum va evolua vremea şi apoi începe să sune alţi prieteni din Lugoj pentru a-i întreba cât e stratul de zăpadă.

După vreo oră m-a sunat înapoi să mă certe că l-am păcălit! Oops! A fost singura dată când am reuşit să păcălesc pe cineva. Şi nici măcar nu am vrut asta.

Din când în când mai arunc o privire la tembelizor să văd ce se mai spune. Adineaori m-am uitat la Happy Hour cu Măruţă. Cătălin e ok dar are nişte invitaţi … doamne dă-le minte!

Mai înainte a fost invitată Ramona Bădulescu. Tipa asta nu ştiu ce a făcut atât de important de toate ziarele şi tembeliziunile o bagă în seamă. Serios! Pentru mine era mereu tipa aia grasă care umblă pe lângă Botezatu şi care se îmbracă oribil.

Acum a făcut ceva notabil: a slăbit. Era şi cazul. Era imensă. Ok, am înţeles că după sarcină nu a reuşit să scape de kilogramele acumulate, atât de uşor dar las-o nene, a născut de 5 ani deja.

Nu o cunosc personal şi când am văzut cum se comportă la tembelizor, nici nu-mi doresc să o cunosc vreodată. Tipa nu ştie să vorbească frumos, nu ştie să se machieze sau să se îmbrace cu stil, arată oribil şi acum … mă mir că Măruţă a suportat-o în platou.

Tanti aia e critic de modă? În veci nu m-aş îmbrăca după sfaturile ei. Poate pentru că sunt adepta unei ţinute confortabilă şi simplă decât tot felul de paiaţe şi brizbrizuri care îţi iau ochii în momentul în care întâlnesc o rază de lumină.

Femeia aia nu se uită în oglindă înainte de a ieşi din casă? Nu observă că părul ei arată de zici că a uitat să-l spele vreo 2 săptămâni?!

Vai şi amar de pseudo-vedetele româneşti!

De-a lungul anilor sărbătorile de iarnă au devenit din ce în ce mai comerciale. Am devenit atât de preocupaţi de bunăstare încât mulţi dintre noi am uitat că de Crăciun sărbătorim Naşterea Domnului Iisus Hristos, am uitat că o urare vine din suflet şi înseamnă mai mult decât un SMS sau o felicitare virtuală atât de impersonală şi rece.

Pentru a mă convinge că a mai rămas măcar o fărâmă din tradiţiile de care îmi povesteau părinţii înainte de culcare, am pornit la drum şi am ajuns într-un sat din judeţul Timiş, Româneşti, o localitate aşezată pe malurile râului Bega. Până şi numele satului mă duce cu gândul la un loc pitoresc, unde locuitorii încă mai folosesc boii şi plugul la arat iar femeile coc pâine în cuptoarele rudimentare.

Spune-mi unde locuieşti ca să-ţi spun cine eşti!

La intrarea în sat, pe partea stângă a drumului zărim 2 utilaje de lucrat pământul, lăsate să ruginească până la primăvară, când îşi vor înfige colţii de fier în pământul îngheţat. Pe măsură ce înaintăm sfioşi în sat, observăm casele care parcă au înflorit şi colibele ce stăteau să se prăbuşească, pesemne că sunt părăsite de ani buni. Bătrânii au plecat de pe acest pământ iar tinerii au optat pentru viaţa la oraş, unde nu mai au grija animalelor sau a pământului ce trebuie lucrat şi îngrijit.

Fiind prima zi de Crăciun, ne-am oprit la biserica din sat. Spre uimirea noastră lăcaşul sfânt nu a fost abandonat astfel că nu aveai loc nici să arunci un bănuţ printre mulţimea de oameni simpli, dar credincioşi. Din când în când cate o bătrânică ieşea şi aprindea o lumânare în locul destinat celor vii apoi, făcând o plecăciune şi soptind ceva, aprindea una şi pentru cei plecaţi dintre noi. Citeşte mai departe »