varciorog-antene

Bună ziua căciulă …

De fiecare dată când manierele lipsesc, suntem tentați să dăm vina pe lipsa celor 7 ani de acasă. Dar cred că prea mult blamăm primii ani de creștere și educație pentru orice tâmpenie. Pentru că omul învață constant. Sau ar trebui să învețe constant. Chiar și omul care-a avut parte de părinți needucați, se poate auto educa.

Bunicii / părinții noștri, majoritatea dintre ei, s-au născut și-au crescut la țară, cu o toaletă în curte și cu dușul la lighean (troacă, așa cum îi zice-n Banat). Dar după ce s-au mutat la oraș, s-au adaptat la noua viață. Au învățat să arunce resturile menajere la coșul de gunoi, nu pe geam, la găini, au învățat să tragă apa după utilizarea W.C-ului, au învățat să folosească aragazul și să conviețuiască în liniște. Da, știu, sunt suficiente exemple urbane care m-ar contrazice, dar în mare parte, omul de la țară mutat la oraș a descoperit că ori învață să trăiască în mediul urban, ori moare-n mizerie și gunoi. Ba chiar a învățat că ușile i se deschid mai ușor dacă salută, mulțumește și zâmbește.

E nevoie de bunăvoință și deschidere spre un alt nivel de trai. Să nu uităm că omenirea a trecut prin vremuri grele după cele două războaie mondiale, iar oamenii din țările puternic zdrucinate au regăsit calea spre politețe și bunăvoință.

Așa cum învățăm să folosim un gadget nou, la fel putem învăța cum să spunem „Mulțumesc!”, „Bună dimineața”, „Bună ziua” ori „Te rog”. Mai ales atunci când vorbim de eticheta online. Spun asta pentru că mi-e greu să-i înțeleg pe cei trecuți de o anumită vârstă care atunci când se lovesc de ceva ce nu cunosc, aleg să se comporte ca niște prunci scăpați de la grădiniță, isterizându-se. Uneori un „te rog” sau „mulțumesc” fac mai mult bine decât un ton agresiv sau arogant. Iar comportamentul de țânc răsfățat al unora trecuți cu 2-3 decenii de vârsta adolescenței nu e „adorabil” ori „boem”, e de-a dreptul nepoliticos. Nu cunoști ceva, întreabă! Salută, cere o informație și pleacă lăsând în urma ta loc de bună ziua.

Mă întreb cum ar trebui să reacționeze o persoană care se lovește de oamenii proști și aroganți, care au pretenția că omenirea le e datoare cu explicații pentru orice, doar pentru că le e lene să citească instrucțiunile?!

Uneori pare că e mai ușor să învățăm omul cum să facă ceva, decât cum să se comporte în societatea fizică ori online.

varciorog-antene

pod-metal-suncuius

Piramida priorităților

În România anului 2017 oamenii au mai mare încredere într-un popă pedofil, fiind dispuși să meargă până-n pânzele albe pentru a-l apăra, în ciuda dovezilor de pedofilie. Dar nu au încredere în doctori, aruncând constant cartea aia cu „e o conspirație mondială a corporațiilor farmaceutice care vor să ne îmbolnăvească pentru a se îmbogăți pe spinarea noastră”. Dar asta nu ne oprește din a consuma tone de gel și săpun antibacterial sau antibiotice după ureche, la fiecare răceală ce ne incomodează existența. Și că tot vorbim despre medicamente, norocul omenirii că mai există cercetare-n domeniu, că altfel riscăm să ne autodistrugem prin automedicație și imunitatea bacteriilor la antibiotice. În altă lume, cu alte priorități, americanii au ajuns la concluzia că o copilărie fără microbi duce la o viață de adult bântuită de probleme de sănătate.

Tot aceiași români simt nevoia să intervină în viețile oamenilor, impunând cine cu cine ar trebui să se iubească. Pentru că prioritatea nu e bunăstarea pruncilor din familii abuzive („sigur au făcut ei ceva prostii și merită o palmă ca să nu și-o ia în cap”), nici măcar ajutorarea femeilor traumatizate de soți violenți („asta le trebuie  dacă nu-și pot ține gura, nu pot sta acasă cu ‘ăi mici, ce atâtea pretenții?!”), important e să le spunem noi femeilor că le e interzis să iubească alte femei, iar bărbaților le e interzis să pupe alți bărbați. Nici nu-i nevoie să ne uităm prea departe prin Europa, să vedem că-ntr-o țară democratică, unde besericile nu-s stăpâni pe moșie, lucrurile au evoluat firesc, chiar dacă Angela Merkel are alte opinii.

E bizar cum oamenii nu dau 2 bani pe părerea medicilor sau pe organizațiile de sănătate, însă ridică la rang de adevăr inepțiile unei pseudo-vedete de televiziune traumatizată de o nefericire în familie. În timpul ăsta, în UK, un bucătar îndeamnă la moderație și echilibru în dietă, o atitudine atât de puțin populară într-o lume aflată constant între extreme.

Românilor le e frică de aerul condiționat, pentru că-i vinovatul suprem pentru orice boală de pe lumea asta. Dar în același timp se îndoapă cu chimicale, energizante și tot felul de ape cu microbi „buni”, pentru că, nu-i așa?!, de unde trăiesc broaștele, pot bea și oamenii. În Oradea sunt oameni dispuși să meargă săptămânal în Tinca (aprox. 40 km) pentru apa „binefăcătoare” cu microbi, dar fug, ca mâțele de lămâie, de apa de la robinet, pentru că n-ar fi suficient de potabilă. În altă lume, peste iaz, Amazon lucrează intens la a deschide magazine fără stoc fizic și fără casieri.

Am văzut atât de multe mașini noi de 20-30.000 euro care circulau cu geamurile deschise, ceea ce înseamnă că nem io aer condiționat. Când afară sunt peste 35 de grade Celsius, trebuie să-ți fie mai frică de AC decât de moarte, de vreme ce preferi geamurile deschise.

Bine, nici cu prioritățile mâțelor nu mi-e rușine. Bestia mea, spre exemplu, mai degrabă ar băuna constant și enervant decât să mănânce alea 20 de bucățele de hrană rămase-n bol. Îi e mai simplu să cerșească atenție și mâncare decât să aștepte cuminte ora mesei.

Și bonus un articol prea bun pentru a nu-l citi!

porumbite

Ah, da, n-am chef de așa ceva!

E mai ușor să fugi de argumente și discuții, decât să îndrăznești să aperi o idee în care crezi. Indiferent de situația în care te regăsești. Fuga predomină în cazurile fericite și pașnice. Pentru că-n cazurile agresive și violente verbal, discuțiile nici măcar nu au vreo șansă de a fi concepute, darămite născute. Se recurge aproape instant la insulte și prejudecăți, amestecate cu stereotipii din vremuri pe care le-am dori apuse, dar care încă bântuie ca niște stafii care refuză să ia calea purgatoriului. Judecăm prea repede și cugetăm prea încet.

Starea de confort nu se rezumă doar la factorul economic ori profesional, se rezumă și la abilitatea de a discuta cu un om cu valori și opinii total diferite de ale tale. Iar discuția să crească și să se dezovolte pentru a permite ambelor părți considerarea altor puncte de vedere. Nici măcar nu-i nevoie să ajungeți la un punct comun, pentru început e suficientă deschiderea spre comunicare directă și onestă.

Parcă lumea ar fi mai interesantă dacă am îndrăzni să discutăm mai mult, dacă am dezvolta o curiozitate pentru alte opinii și nu ne-am închide în propriile bule de autosuficiență și ignoranță. Sau măcar dacă nu ne-am mai considera eroi pentru că în loc să contracarăm o prostie ori o greșeală, am zâmbit și-am lăsat omul să se scalde în propria-i imaginație.

piatra-soimului-pestis2

Paianjen

Social rant

Ne plângem că rețelele de socializare ne iau mințile și cuvintele atunci când afirmăm că am vrea să comunicăm mai mult cu oamenii care contează.

Generalizăm că vremurile astea sunt de rahat, că generațiile noi sunt vai de steaua lor pentru că se joacă mai mult decât ne-a fost nouă permis. Ridicăm “misepare-ul” la rang de înțelepciune urbană pentru că noi am crescut fără tehnologie ori acces la internet.

Oftăm din greu aducând în față “alte vremuri”, mai bune desigur, nostalgice și cu iz de fericire organică, nu artificială ca cea de azi. Asta în timp ce, pe aceleași rețele de socializare, distribuim toate tâmpeniile de care ne plângem. Și dăm lecții, pentru că ne pricepem la a le impune altora cum ar trebui să-și conducă afacerile ori viețile.

Fascinanți sunt aceia care distribuie articole despre viața sănătoasă, sport și meditație, având grijă să-ți arate și detaliile picante din ultimul scandal al “vedetelor” locale. E ca și cum ar mânca o savarină bună, gătită cu ingrediente proaspete, peste care ar adăuga și o lingură de rahat moale de mâță, pentru un adaos de aromă.

Uneori îmi displace internetul pentru că nu aduce bun simț la pachet cu oferta de internet. Ori un pic, doar un pic de simț al ridicolului.  Parcă trăim doar în era șocantului și senzaționalului, unde simplitatea și plictiseala nu au ce căuta…

/Rant over, mă întorc la andrelele mele.

Paianjen

suncuius-cariera-argila

Șuncuiuș și Piatra Șoimului în aprilie 2017

Așa s-au aliniat planetele anul acesta, mă rog în primele 4 luni din 2017, că n-am ajuns să vedem prea multe lucruri / zone încă. Muncă, diverse evenimente neprevăzute, vreme neprielnică pentru condiția fizică și uite așa multe zile libere le-am petrecut în casă cu Neflix, ocazional la teatru sau la un pahar de Guinness. Un fel de hibernare urbană.

Dacă acum 2 ani la mijloc de aprilie ne sufocam de cald în timp ce urcam pe creste în Vadu Crișului, anul acesta am resimțit din plin frigul în timp ce stăteam pe-un vârf în Șuncuiuș. Sigur că la soare a fost bine, dar de îndată ce un nor acoperea razele soarelui, se zburlea părul de frig. Pe de altă parte, mi-a fost dor de-o plimbare departe de oraș și de oameni care se plâng constant de orice.

Iaca și câteva poze de la Șuncuiuș – am ajuns până la fosta carieră de argilă, terenul e curățat complet, în afară de culoarea arămie a pământului, sunt puține dovezi că ar fi existat o fabrică uriașă în acel loc uitat de lume. Am dat peste-un șanț construit de zeci de ani, după cum arăta. Șanț făcut pe deal, la dracu-n praznic. Deși având în vedere istoria zonei, sigur avea un rol în cadrul fabricii. Doar că acum e acoperit de mușchi și mărăcini pe ici, pe colo.

Ne-am întors în Șuncuiuș pe scurtătură, care scurtătură a însemnat o coborâre abruptă și lungă, vreo 15-20 de minute tot am dezbătut dacă mai ajungem sau nu în vale. Printre mărăcini, trunchiuri de pomi și copaci căzuți, aflați în plin proces de descompunere. Nu încercați asta dacă n-aveți un ghid bun lângă voi.

La Piatra Șoimului, însă, drumul e perfect pentru plimbări per pedes. Chiar și cu prunci. Însă recomand grijă și atenție când urcați sus la cetate, sunt multe gropi rezultate din săpături arheologice.

Și, desigur, nu uitați să strângeți după voi ambalajele de bere/suc/ciocolată/mâncare! În caz contrar sper ca o marmotă turbată să vă vâneze, ca Liam Neeson în seria Taken, și să vă îndese pe gât toate ambalajele pe care le-ați lăsat în mijlocul naturii.

E frumos prin Bihor!

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

Drumul Crucii-n Oradea din 2017!

Oradea, orașul minune al României, care pare să renască din fiecare articol din presa online, din fiecare studiu realizat pe intuiție și „misepărerism”, devine o atracție turistică pentru sado-maso. Sau, na, pentru creștinii care-și simt credința mai potentă atunci când văd oameni biciuiți pe stradă.

 

Vezi, nea Bolojan, de aveam Ciupercă, altul era spectacolul. Îți dai seama câți creștini fericeai c-un spectacol de biciuit pe dealul Ciupercii? Și câți orădeni s-ar fi mas … ahm, liniștit la văzul unui Cristi plin de sânge care-și cară crucea pe treptele renovate de pe deal?

„Drumul Crucii și-a propus pt fiecare dintre dumneavostră să reîmprospăteze în mintea și-n inima dumneavoastră, ceea ce înseamnă cu adevărat Paștele. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, de la fiecare, să reîmprospătăm în mintea noastră semnificația acestor sărbători. Și anume faptul că omul a căzut în păcat, s-a depărtat de Dumnezeu și a fost nevoie de o jertfă răscumpărătoare să-l aducă înapoi”.

Și-acum copii, să facem analiza acestui text recitat în timp ce-n centrul orădean un om era bătut cu biciul, apoi urcat pe-o cruce și lăsat să atârne în văzul lumii.

Practic din acest text aflăm că de nu mergem la biserică, ne bate Dumniezo cu biciul, iar dacă nu fac ce vrea Dumniezo, trebuie să-ți bați pruncii ca să revină pe calea cea dreaptă.

În ton cu discursul coaliției pentru familie …

Fokonalt și fügefa! 

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

recolta-de-cultura-oradeana

Senzațional! Oradea va avea cea mai mare recoltă de cultură filarmonică!

România e o țară bogată și frumoasă. Economic vorbind, țara crește văzând cu ochii, salariile cresc, pensiile cresc, impozitele scad, poate și investițiile cresc pe ici, pe colo, prin zonele neesențiale. Dar ce mai contează, când țara duduie de creștere economică?! Zău că-i adevărat, a zis-o tatucul Liviu și o tot moflăie pe la TV alde Tăricean și alți bătrânei culți care se ocupă de creșterea asta fulminantă a țării.

După ce tataie Bolojan a decis că Oradea n-are nevoie de cultură, desființând singura casă de cultură care aducea bani la buget, apoi investind masiv într-o cetate cu care încă nu știm ce facem (dar am vrea să vină lumea s-o vadă), și mutând toate evenimentele în piața publică, că doar avem un centru cu care ne lăudăm, ei bine, acum vine tătucul de la CJ și ne spune că e musai să cultivăm mai multă cultură. Că n-avem suficientă recoltă pe tona de cultură orădeană.

Și pentru că nu ne plac îngrășămintele chimice, tătucul CJ-ului ar vrea să facă asta într-un mod bio și eco: prin declarații în presa locală, arătând cu degetul către artiștii Filarmonicii care, vezi doamne, au salarii prea mari pentru ceea ce fac. Așa-i când ești bugetar, când șefu mârâie „sari!”, tu-ntrebi: „cu arcuș sau doar cu trompeta?”.

Cine-a zis că talentul n-are preț? Cum adică nu poți pune un tarif pe munca asiduă?! Iaca vă învață tătucul ALDE cum stă treaba cu recolta de cultură pe metrul pătrat orădean.

Hai, rapid, să vedem filarmonica-n stradă, cu straiele colorate și viorile din dotare, că doar nu le-ați primit degeaba! Ce credeați, că aici suntem în Zimbabwe să ascultăm cântăreți nomazi?! Și-n plus, orădenii trebuie să se cultive cu Filarmonica, nu cu te miri ce rockăr nespălat care-a învățat să cânte Shine on you crazy diamond la chitară. Ferească-ne sfinții de concerte de jazz ori de rock, că poate ne trăznește necuratul cu vreun uragan și iaca pierdem recolta de cultură …

Bravo, tătucule, așa se face cultura în Oradea! Chapeau!

 

p.s: poate-am visat sau poate nu, dar azi noapte – 4 aprilie – am auzit, la 40 de minute după miezul nopții, începutul marșului lui Iancu. Mi s-a părut sau a mai auzit cineva? O fi fost antrenament pentru prima recoltă de cultură orădeană?!

recolta-de-cultura-oradeana

29_ani-budapesta

După 30 de ani …

Dragă Lili de 15 de ani, 

Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că cineva a inventat călătoria în timp. Iar eu sunt deja cenușă într-un borcan uitat pe-o etajeră dintr-o navetă spațială pe care Elon Musk o închiriază muritorilor de rând. Precum am fost și eu, o muritoare ca orice alt muritor (de la Hagi citire, se știe!). Dar să nu ne pierdem prin detalii, așa cum ai (și vei avea) prostul obicei.

Îți scriu aceste rânduri pentru a-ți explica de ce te rog să nu-ți mai dorești să te îngrași. Știu, acum ai 15 ani, hormonii tropăie-n tine, ai impresia că ești rățușca urâtă din gașca de rațe moțate (niciuna nu-i mai brează, toate ajung pateu mai devreme sau mai târziu). Fără grijă, vei avea timp de toate!

Nu va fi ușor, în următorii 15 ani vei auzi poate prea des replici imbecile, de la oameni pe care-i credeai inteligenți, precum „vaaai, ce slabă ești”, „mănâncă și tu, să nu te bată vântul”, „îți trebuie un telefon mai greu, să nu te ia briza pe sus” și altele. Rabdă, înghite în sec, zâmbește, fii politicoasă.

Ascultă-mă cu atenție, că știu ce zic, am trăit în locul tău: hormonii adolescentini trec – mă rog, se transformă în pasiune. Și apoi, după 30 de ani, când unii zic că ești expirată și că nimeni nu te mai vrea dacă nu te-ai măritat până atunci, vei avea o surpriză. Într-o dimineață geroasă de februarie te vei urca pe cântar, îmbrăcată doar în șosete, să nu înghețe oja de la picioare, și vei constata că cele 10 kg, după care tânjeai ca un hipster după blugii mulați pe glezne, s-au împlinit. Și s-au împlinit acolo unde trebuie.

Da, la 30 de ani, când mulți din jur vor bate spre 70-80 kg, tu vei ajunge și vei rămâne la 50 kg 😀 

Cu mult drag,

Lili de la 30 de ani

p.s: din păcate, mâța ta va depăși cele 8 kg de dragoste cu care te sufocă dimineața, ai grijă de ea!

mitsi

Am descoperit secretul universului! N-o să-ți vină să crezi ce AVANTAJE ai dacă citești despre SECRETUL pe care nicio agenție de agenturi străine nu-l vrea făcut public!

Secretul UNIVERSULUI pe care toate agenturili străine americane, ruse și siriene îl ține sub cheie, să nu scape liber pe interneți, e la mine! L-am descoperit și, pentru că nu-s un om egoist, îl voi dezvălui cu voi, muritorii de rând. N-o să-ți vină să crezi, dar n-are legătură cu lămâia, care, zic unii de pe internet, e tratamentul minune al lumii. Nici măcar cu bicarbonatul ori amestecul de usturoi care vindecă maladiile planetei de când a apărut Iisus. Nici măcar slănina afumată cu boia ori quinoa sau veganismul nu sunt atât de importante precum e acest secret universal.

Să vă povestesc cum am dat peste acest secret bine păstrat și păzit de agenuturile K9 ale lumii. Duminică, după tradiționala tură de curățenie prin apartament, că doar duminica e ziua când Domnul se odihnește, dar femeia încă trebăluiește, că știe că de nu face curat, praf și țăndări se alege din casa aia. Ei, duminică la amiază, a intrat în baie. S-a urcat pe chiuvetă (ghiuvetă pentru cei ce scriu sânt în loc de sunt sau „doi pâini” în loc de „două pâini”) și-a început să toarcă, miorlăind sălbatic pentru a-mi atrage atenția.

SECRETUL pe care niciun savant NU-L FACE PUBLIC de teama agenției K9!!!

Și ce bine am făcut că i-am dat atenție, că altfel pierdeam secretul UNIVERSULUI! Mi-a atras atenția s-o periez, pesemne până și bestiile blănoase se plictisesc să se tot lingă, spre deosebire de PSD-iști. Așa că am pus furminatorul la treabă și-n 15 minute aveam 3 pumni plini de blană. Păr moale, pufos, finuț. Un amalgam atât de ușor și plăcut la atingere, că până și apa din toaletă a refuzat să-l arunce pe țevile nemiloase ale canalizării.

Secretul universului e-n pisică. Pisica domestică, cea căreia mulți savanți i-au dedicat nenumărate studii, nereușind să-i elucideze misterul  – ce rol are pisica în viața omului?! – mi-a dezvăluit secretul păstrat de milenii de agenția K9.

Scopul pisicii și secretul universului e  …. părul de mâță! Nu există un lucru care să se reproducă atât de repede și-ntr-o cantitate atât de mare precum e părul pisicii. Pe măsură ce periam blănoasa casei, mă tot întrebam când va rămâne cheală. Când voi avea piaptănul gol după ce-l voi trece prin blana pisicii?! Răspunsul e: niciodată!

Pentru că scopul pisicii e să producă păr. Și nu doar atât: părul pisicii e atât de special, încât are proprietatea de a se depune pe toate hainele, de a intra atât de adânc în țesături, încât e nevoie de o torță cu flama la maximum pentru a scăpa o haină de toate firele de păr de pisică.

Și iată, dragii mei, care este secretul universului: părul de pisică e nelimitat, infinit și are puteri magice! 

mitsi

În 2017 mi-aș dori …

… să nu mai văd cuvinte inventate pe afișe stradale. Chef e, conform dexonline, o stare sau o petrecere. Chefi nu știu să existe, dar poate mă înșel, că nu lucrez la Academia Română.
chefi-dedeman

… să nu mai văd reclame AdWords care înșală așteptările clientului. Elefant.ro, dacă n-aveți pantofi Guban pe site, pentru ce, sfinte zeu al pantofilor roz, apare Guban în textul reclamei?!

reclama-falsa-elefant

… mi-ar plăcea să nu mai văd ridicate-n slăvi saituri de chinezării fashion, cum e Zaful, DressLily, sheinside etc. Produse extrem de proaste, la prețuri prea mari pentru calitatea oferită.

… să nu mai văd magazine online care vând produse scumpe fără detalii despre dimensiunile produselor. Vinzi o fustă drăguță? Scrie și măsurile, că altfel n-o să-și dea seama nimeni cât e de mare/mică după 2 poze cu fusta întinsă pe canapea. Și apropo de poze, tare mult mi-ar plăcea să văd că oamenii care vând pe platforme cum e Breslo, încarcă 3-4 poze pentru un produs, eventual un cadru apropiat cu materialul, să-mi dau seama dacă merită să dau 100 lei pe o rochie. Să mai amintesc despre detaliile materialelor folosite?! Niciodată n-am să cumpăr de la un mic producător care nu scrie din ce material e făcut produsul. Vinzi o bluză drăguță, dar nu-mi spui din ce e făcută? Păstreaz-o sau poart-o!

Cât despre imagini, tare mi-aș dori ca oamenii să învețe să nu-și mai pozeze produsele seara, cu blitz, cu ghivece cu flori în fundal / canapeaua bunicii / peretele roz acoperit cu o carpetă. Da, știu, n-avem toți bani de cutie foto și lumini, aparat de 2000 de euro, dar cu o săpunieră și o coală albă de hârtie, la lumina naturală a zilei, poți obține poze mult mai bune și mai apropiate de cum arată produsul în realitate, decât noaptea, cu blitz.

Am întâlnit și români pricepuți

Și pentru a nu încheia articolul într-o notă negativă, că doar trăim în era „positive thinking”, recomand cu drag un mic producător de haine din Cluj. Se numește Iuliana Pîslaru și o găsiți pe Breslo. Am 3 fuste și-un cardigan făcute de ea, prețurile se pretează la cât de bine sunt lucrate produsele și mi-a oferit toate detaliile de care aveam nevoie pentru a cumpăra un produs: poze bune, detalii despre dimensiuni, detalii despre material.

Un alt producător român care mi-a plăcut e Ciprian Crăciun din Satu Mare, dar din păcate pentru el, siteul său e praf la capitolul usability și ofertă. Însă recomand produsele pe care le găsiți în magazinul Crișul, la etajul 2 parcă. Hainele sunt bine făcute, prețuri acceptabile pentru calitatea lor. E păcat însă că pierde nișa online, unde câștigă detașat momentan brandurile internaționale – Zara, H&M, Mango etc., care-au înțeles că e mai ieftin să vinzi online decât să deschizi magazine în fiecare orășel românesc.

Dacă sunt producători români pe care-i recomandați, dați exemple-n comentarii. Fără spam, că se taxează, da?! 🙂