Marghita e un mic sat cu blocuri situat la 60 km de Oradea.
Drumul până acolo pare scos dintr-un film despre al Doilea Război Mondial. Dacă ai noroc să nu prinzi aglomeraţie, poţi ocoli cu brio gropile din şosea. Dar cu piatra cubică n-ai ce face.
Da, înspre Marghita şoseaua încă e pavată cu piatră cubică, aşa cum a rămas de pe vremea Împuşcatului. Norocul nostru că maşina lui Dan de la Vinsieu.ro nu e Dacia 1310!
Drumul de acces lasă de înţeles că nici micuţa localitate bihoreană nu arată mai bine. Strada principală, care nu cred că are mai mult de 400 m, n-a mai văzut asfalt proaspăt de cel puţin 2-3 ani, având în vedere halul în care arată.
Blocurile ce mai salvează din aparenţe. Mi-au plăcut balcoanele mari, încărcate cu flori. Parcă dau o pată de culoare întregii urbe cenuşii. Pentru că aşa mi-a părut Marghita: un oraş trist şi cenuşiu.
Târgul de pe stradă
Bâlciul, organizat pe strada principală care a fost închisă cu această ocazie, a fost doar un pretext pentru ţigănuşi să iasă la furat. Din treacăt am auzit un “poate totuşi nu e prins bine, încearcă să vezi, cine ştie cât costă”. Alţi ţigani, mai bătrâni, ieşiseră la “pescuit” mâncare rămasă pe mese sau aruncată la gunoi.
Sacii de gunoi, puşi la fiecare cort, n-au făcut faţă puzderiei de produse aruncate aşa că au dat pe dinafară. Probabil era prea scump dacă se punea câte un sac la fiecare masă.
Mâncarea a fost groaznică. Laurenţiu şi-a cumpărat nişte cartofi prăjiţi în ulei vechi. Aveau un gust oribil. Totuşi castanele fripte au fost excelente, chiar dacă au fost prăjite de un ţigan.
Am văzut puţine familii de ţigani care nu s-au certat pe stradă, nu au urlat unul la celălalt, înjurându-se ca la uşa cortului, puţini ţigani care nu se îmbulzeau să treacă.
Câteva ţigănci s-au plasat în faţa toaletelor publice, cerând bani pentru a folosi privata. Făceau şi ele un ban cinstit, nu? Mirosul de la toalete a împuţit toată zona scenei şi până la cortul de sonorizare.
Concertele
Când am ajuns noi în Marghita, pe scenă evolua ceva formaţie no name cu o tipă care are voce bună şi un accent acceptabil în limba engleză. N-am stat la scenă să ascultăm, am dorit să vedem restul oraşului.
Nu ne-am plimbat prea mult pentru că n-am avut pe unde. Prezentatoarea a lăsat de dorit cu aberaţiile scoase. “Sonorizarea, daţi muzica mai tare”, “Şi Cargo e aici aşa că o să aşteptăm să le vină rândul”, câteva din frazele ce mi-au rămas în minte. Măcar arăta bine tipa!
Trupele de copii dansatori m-au impresionat. Pentru un orăşel de nivelul Marghitei, copiii aceia au dansat chiar foarte bine. Au avut o coregrafie interesantă, s-au mişcat aproape în sincron, au avut costume drăguţe, per total mi-au plăcut. Ar trebui încurajaţi mai departe.
După ce şi-au acordat instrumentele vreo 40 de minute, trupa Hooligans din Budapesta a păşit pe scenă. Toate puştoaicele erau ude. Nu înţeleg de ce. Tipul arăta cam gay. Îmbrăcat într-un tricou negru fără mâneci, pe care era desenat un cap de mort, cu nişte pantaloni albi şi ochelari de soare, artistul a început să cânte piesele cunoscute publicului maghiar, urlând la microfon “Rock’n'roll baby!”. După care a început să cânte Poker Face de la Lady Gaga!
Deşi Hooligans trebuia să-şi înceapă concertul la ora 8, probabil au crezut că e vorba de ora 8 a Ungariei pentru că au apărut pe scenă la 9 fără 10 şi s-au lungit până aproape de ora 10.
Cargo a intrat pe scenă cu întârziere de o oră, din pricina ungurilor. Au cântat numai piese vechi, în speranţa că publicul va fi mai receptiv. Din păcate, nu s-a întâmplat asta.
Piesa de început a fost Anarhia însă publicul habar nu avea versurile. Singura melodie ştiută de public a fost Dacă Ploaia S-ar Opri. S-au mai mişcat niţel la Nu Mai Am Ţigări dar slăbuţ.
Dacă la Hooligans nu aveai loc printre oameni, n-am reuşit să ajung mai în faţă pentru nişte poze de calitate, la Cargo te puteai plimba liniştit printre rândurile din faţă. Pesemne că marghitenii habar nu au ce e aia muzică rock românească.
Baciu a reuşit să zâmbească o singură dată, în timpul bis-ului de la Dacă ploaia s-ar opri. Nu-l condamn, cu o aşa audienţă pasivă nu poţi face show. Oricât ar fi îmbiat oamenii să cânte, publicul n-a ştiut versurile celor mai celebre piese Cargo: Ziua Vrăjitoarelor sau Aproape de Voi.
Am încercat să ignor piţipoancele cu tone de fixativ în păr ce ieşiseră la agăţat şi m-am lăsat purtată de muzica timişorenilor.
Prefer să cred că bătrânii Cargo au cântat doar pentru mine. Mi-au adus aminte de adolescenţa fericită din Lugoj, atunci când la Festivalul Berii ţopăiam fericită pe ritmurile melodiilor atât de cunoscute. Vă mulţumesc pentru un concert personal.
Cât despre Marghita, să fiţi sănătoşi cu manelele voastre. Aţi demonstrat că nu meritaţi mai mult de un concert cu Guţă!
Scris de lilisor in 
