Tag Archives: 2017

2017 în câteva poze

De obicei la început de an îmi curăț telefonul de imagini. Nu înțeleg abilitatea galeriei foto a telefonului de a se înmulți pe nesimțite. De s-ar transmite abilitatea asta și contului bancar, zău că n-aș mai face curățenie în galerie.

2017 a fost un an ciudat, per total mai bun decât 2016, dar tot ciudat. Am învățat multe, am râs mult și-am plâns, am dansat și-am socializat cu oameni diverși, oameni cu alte valori față de mine. Și-am învățat că pot trăi excelent fără aplicația de FB, fără nevoia de a vorbi non stop la telefon, că sunt fericită cu ceea ce am, nu sunt frustrată pe ceea ce nu am obținut. Și mai presus de toate sunt tare mulțumită de ceea ce am reușit să fac cu mâinile mele în ceea ce privește pasiunea pt tricotat și croșetat – mi-am tricotat prima rochie!!!

From the sea…

În top 10 experiențe de neuitat pentru 2017 se regăsește prima întâlnire cu marea. În UK, la Aberystwyth. Pe același loc a fost nunta soră-mii. A fost singura nuntă la care chiar m-am distrat și m-am simțit bine, în ciuda nenumăratelor întrebări stupide de tipul “și la tine când venim?!”.

… to Berlin

Apoi excursia la Berlin, la festivalul de fire de tricotat, unde-am învățat despre mine că pot socializa foarte ușor cu străini în jurul unei pasiuni comune. M-am așezat pe o bancă, în curtea interioară a clădirii și în 5 minute mi s-au alăturat alte 4 doamne. Pentru o ființă stupid de timidă cum pot fi de multe ori, am fost fascinată de cât de ușor mi-a fost să intru în vorbă cu străinii. Și totul a pornit de la un salut : “oh, hello!”

Music

În 2017 am văzut și-am țopăit la câteva concerte excelente: Depeche Mode la Cluj, Sting la Budapesta, JazzyBit la Filarmonică, jazz într-un mic club din Budapesta. Și GoGoPenguins la Smida, în Beliș. Sper ca în 2018 să fie reluată seria de concerte de jazz la Posticum.

Șezătoarea din Cetatea Oradea a rămas refugiul meu săptămânal în ceea ce privește tricotatul. Doare de fiecare dată când oamenii mă tratează ca pe un prost doar pentru că tricotez, dar îmi trece rapid când mă pierd în proiect și-n cărțile pe care le ascult.

Books

Și dacă am ajuns la cărți, în 2017 mi-a plăcut nespus de mult seria Mr Mercedes a lui Stephen King, mi-a plăcut și Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King. Cu “Cel care cheamă câinii” de Lucian Dan Teodorovici am petrecut un weekend excelent la munte, în cort. Anne Applebaum și “Cortina de Fier” m-au ajutat să înțeleg mai bine cum se repetă istoria sovietică în Europa de Est, iar cu Paul Kalanithi am plâns ca un prunc în timp ce citeam “When Breath Becomes Air“.

Spuneam că 2017 a fost un an ciudat pentru că în ciuda experiențelor memorabile, organismul mi-a demonstrat că nu-s eu cea care deține controlul.

Cred că provocarea lui 2018 va fi să reușesc să gestionez toate cărțile pe care mi le-am propus spre lecturare și proiectele pe care aș vrea să le fac. Și probabil cea mai la îndemână soluție va fi să-mi stabilesc obiective mici, de tipul “citesc doar 12 cărți anul acesta, lucrez doar 12 proiecte mari”. Pentru a evita senzația de copleșire. În definitiv, cine știe ce surprize pregătește 2018.

Trabant in Berlin Prin Berlin Berlin Berlin Dom Berlin Apus in Berlin

Knitting in Budapest

Fântâna pe strada in Berlin Stâlp Budapesta Pod Budapesta La plimbare prin Budapesta Pozând baloane de sapun Tricotand la Smida Echilibru la Belis Prima dată când am văzut marea Wales Peisaj din Wales Restaurant de Michelin Pietre de la mare Marea în Aberyswyth Marea în Wales Apus pe malul marii Mesaj stradal Size 37 vs 47 Prima rochie tricotata Canicula din 2017 Suncuius Șezătoare la cetate Pui de pisica salvati La munte Valea boiului Fluturas

drumul-crucii-barbare-oradea-2017

Drumul Crucii-n Oradea din 2017!

Oradea, orașul minune al României, care pare să renască din fiecare articol din presa online, din fiecare studiu realizat pe intuiție și „misepărerism”, devine o atracție turistică pentru sado-maso. Sau, na, pentru creștinii care-și simt credința mai potentă atunci când văd oameni biciuiți pe stradă.

 

Vezi, nea Bolojan, de aveam Ciupercă, altul era spectacolul. Îți dai seama câți creștini fericeai c-un spectacol de biciuit pe dealul Ciupercii? Și câți orădeni s-ar fi mas … ahm, liniștit la văzul unui Cristi plin de sânge care-și cară crucea pe treptele renovate de pe deal?

„Drumul Crucii și-a propus pt fiecare dintre dumneavostră să reîmprospăteze în mintea și-n inima dumneavoastră, ceea ce înseamnă cu adevărat Paștele. Ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, de la fiecare, să reîmprospătăm în mintea noastră semnificația acestor sărbători. Și anume faptul că omul a căzut în păcat, s-a depărtat de Dumnezeu și a fost nevoie de o jertfă răscumpărătoare să-l aducă înapoi”.

Și-acum copii, să facem analiza acestui text recitat în timp ce-n centrul orădean un om era bătut cu biciul, apoi urcat pe-o cruce și lăsat să atârne în văzul lumii.

Practic din acest text aflăm că de nu mergem la biserică, ne bate Dumniezo cu biciul, iar dacă nu fac ce vrea Dumniezo, trebuie să-ți bați pruncii ca să revină pe calea cea dreaptă.

În ton cu discursul coaliției pentru familie …

Fokonalt și fügefa! 

drumul-crucii-barbare-oradea-2017