Săptămâna trecută vă făceam poftă cu Gogoșile de Moș Nicolae. Azi vă aduc aminte de cea mai bună băutură pentru copii: lapte cu cacao.

Cum se prepară laptele cu cacao?

Pentru a prepara cel mai bun lapte cu cacao ai nevoie de 1 litru de lapte fiert, 2 linguri de cacao pudră, 2 linguri de zahăr pudră și 2 linguri de zahăr cristal.

Pui laptele pe foc și între timp amesteci într-o cană ambele tipuri de zahăr cu pudra de cacao. În felul acesta se vor sparge bulele mari de cacao.

Apoi pui lapte peste amestecul de pudră și amesteci bine pentru a sfărâma gogoloașele ce s-au format.

Următorul pas: adaugi conținutul din cană peste laptele care se încălzește sau fierbe pe aragaz. Pentru a sparge ultimele gogoloașe fără să mânjești oala, folosești un bătător de spumă (help, am uitat cum îi spune!!).

Și gata! Lapte cu cacao delicios.

La alegere se poate amesteca și puțin praf de scorțișoară pe lângă cacao, pentru o aromă aparte.

Văzute în Cluj, săptămâna trecută. Oraşul ăsta are atâtea străduţe înguste şi clădiri atât de frumoase, încât zici că-i o copie românească a Vienei.

P.S: pozele nu sunt cele mai reuşite, Panasonic LS80 nu e DSLR!

Read the rest of this entry »

Habar n-am de ce m-a apucat nostalgia la ora 1 jumate a dimineţii. O fi din cauză că abia acum realizez că am terminat cu şcoala pentru următorii ani? (master nu vreau să fac în România, mi-a ajuns un filosof nesimţit!)

Cred ca expresia “Ce faci, Ionică?” a ajuns un fel de salut, în anumite perioade. Ştiu că şi noi o mai foloseam, eu o foloseam sub forma “Ce faci, nene?”, mai ales ca să-l enervez pe taică-meu!

Mai ţii minte cum Ionică din “Liceenii“, acum aflat în ultimul an, o imita pe diriginta lor, în faţa clasei? Cred că am văzut serialul şi filmele de vreo 3-4 ori şi tot l-aş mai revedea.
Sunt câteva filme, de pe vremuri, care încă îmi aduc zâmbetul pe buze când le văd. În schimb sunt altele, apărute în anii ’90 pe care nu le pot viziona. Am fost marcată de întunericul prezentat, de răceala şi de violenţa pe care le-au tratat. Să mai menţionez de pasivitatea din filme?

Te las cu o scenă din “Extemporal la dirigenţie“.

Un copil de 10 ani care urma să fie operat de apendicită rămâne invalid în urma administrării anestezicului în şira spinării. În câteva clipe o viaţă de om a fost distrusă fără vreo şansă de recuperare.

După 12 ani de chin, inima tânărului decide că e mai bine să se oprească. Avea doar 22 de ani.

Aseară am aflat de la mami că un fost coleg din şcoala primară, rămas invalid în clasa a 4-a, a murit la începutul anului acesta.

În ultimii ani n-am mai ţinut contactul cu el, dar aflarea veştii că nu mai e m-a tulburat. Pentru că în mintea mea a rămas copilul acela vesel, plin de speranţă. Aşa l-am văzut mereu. Chiar şi atunci când se chinuia să treacă linia ferată în cărucior şi refuza cu încăpăţânare ajutorul meu.

“Eşti prea pricăjită să mă ajuţi”, mi-a zis cu zâmbetul pe buze.

Mă gândesc că la fel puteam să păţesc şi eu, la 16 ani, când asistenta mi-a făcut acelaşi timp de anestezie. Cât de uşor se poate nenoroci o viaţă de om…

De azi dimineaţă încerc să-mi amintesc ce melodii îmi cerea să difuzez la radio şi nu mai ţin minte nici una! Şi vremea de afară nu ţine deloc cu mine!
Aşa că am ales Aerosmith cu Dream On. Nu cred că am nevoie să motivez alegerea. Piesa e superbă!

Că tot ziceam ceva mai devreme de Lambada… Azi am văzut pentru prima dată videoclipul piesei. În copilărie o ascultam la magnetofon, pe bandă. Câtă grijă aveam să nu se prindă banda. Şi ce mai ţopăiam prin camera mare când rămâneam singure acasă …