Cum se prepară laptele cu cacao?

Pentru a prepara cel mai bun lapte cu cacao ai nevoie de 1 litru de lapte fiert, 2 linguri de cacao pudră, 2 linguri de zahăr pudră și 2 linguri de zahăr cristal.

Pui laptele pe foc și între timp amesteci într-o cană ambele tipuri de zahăr cu pudra de cacao. În felul acesta se vor sparge bulele mari de cacao.

Apoi pui lapte peste amestecul de pudră și amesteci bine pentru a sfărâma gogoloașele ce s-au format.

Următorul pas: adaugi conținutul din cană peste laptele care se încălzește sau fierbe pe aragaz. Pentru a sparge ultimele gogoloașe fără să mânjești oala, folosești un bătător de spumă (help, am uitat cum îi spune!!).

Și gata! Lapte cu cacao delicios.

La alegere se poate amesteca și puțin praf de scorțișoară pe lângă cacao, pentru o aromă aparte.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

P.S: pozele nu sunt cele mai reuşite, Panasonic LS80 nu e DSLR!

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Cred ca expresia “Ce faci, Ionică?” a ajuns un fel de salut, în anumite perioade. Ştiu că şi noi o mai foloseam, eu o foloseam sub forma “Ce faci, nene?”, mai ales ca să-l enervez pe taică-meu!

Mai ţii minte cum Ionică din “Liceenii“, acum aflat în ultimul an, o imita pe diriginta lor, în faţa clasei? Cred că am văzut serialul şi filmele de vreo 3-4 ori şi tot l-aş mai revedea.
Sunt câteva filme, de pe vremuri, care încă îmi aduc zâmbetul pe buze când le văd. În schimb sunt altele, apărute în anii ’90 pe care nu le pot viziona. Am fost marcată de întunericul prezentat, de răceala şi de violenţa pe care le-au tratat. Să mai menţionez de pasivitatea din filme?

Te las cu o scenă din “Extemporal la dirigenţie“.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

După 12 ani de chin, inima tânărului decide că e mai bine să se oprească. Avea doar 22 de ani.

Aseară am aflat de la mami că un fost coleg din şcoala primară, rămas invalid în clasa a 4-a, a murit la începutul anului acesta.

În ultimii ani n-am mai ţinut contactul cu el, dar aflarea veştii că nu mai e m-a tulburat. Pentru că în mintea mea a rămas copilul acela vesel, plin de speranţă. Aşa l-am văzut mereu. Chiar şi atunci când se chinuia să treacă linia ferată în cărucior şi refuza cu încăpăţânare ajutorul meu.

“Eşti prea pricăjită să mă ajuţi”, mi-a zis cu zâmbetul pe buze.

Mă gândesc că la fel puteam să păţesc şi eu, la 16 ani, când asistenta mi-a făcut acelaşi timp de anestezie. Cât de uşor se poate nenoroci o viaţă de om…

De azi dimineaţă încerc să-mi amintesc ce melodii îmi cerea să difuzez la radio şi nu mai ţin minte nici una! Şi vremea de afară nu ţine deloc cu mine!
Aşa că am ales Aerosmith cu Dream On. Nu cred că am nevoie să motivez alegerea. Piesa e superbă!

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Chiar nu ştiu ce m-a apucat zilele astea. Pur şi simplu mi-am adus aminte de “good old times”, de năzbâtiile de la Buna’, când ne fugăram prin curte cu găleţile cu apă rece şi figura bunicii când a văzut că i-am udat toată casa, până la nivelul geamurilor.

Sau când am cules toate florile din curte doar pentru că voiam să ne facem coroniţe de flori (cu toate că pe atunci nu ştiam să împletim flori) şi după ce ne-a certat Buna’ pentru că i-am vandalizat curtea ne-am apucat să le plantăm la loc … uf, amintiri frumoase!

Ţin minte că vacanţele de vară le petreceam la sat, foarte puţine veri am stat la bloc, la Lugoj. De fapt, nu prea avea rost să rămânem în oraş, aproape toţi copiii din cartier plecau la bunici sau la mare.

Într-o vară petrecută la Româneşti, ne-am furişat din curte şi am fugit la râu. Prin spatele casei bunicii trece râul Bega. Era duminică, foarte cald şi toată lumea fie dormea fie stătea pe prispa din faţa casei, la o poveste. Vreo 2 ore ne-am bălăcit, ne-am bătut cu apă, am încercat să învăţăm să înotăm etc. Eh, când să plecăm, am alunecat cu hainele uscate în apă. Tragedie!!

Pe atunci eu şi surioara mea aveam haine asortate, toată lumea credea că suntem gemene (deşi sunt 2 ani diferenţă între noi!) iar în ziua respectivă fireşte că aveam haine identice, doar fuseserăm la biserică de dimineaţă. M-am chinuit să-mi clătesc hainele de “năroi” şi le-am îmbrăcat aşa cum erau, ude.

Când am ajuns în faţa casei, bunica stătea pe bancă şi ne privea cam ciudat. I se părea suspect tricoul meu, mai închis la culoare faţă de cel al surioarei mele, care era uscat.

“A lu’ Beia s-a decolorat de la soare, al meu e mai nou…” i-am spus bunicii şi am fugit în grădină, să stau la soare. Pfu! Scăpasem ieftin!

Următoarea escapadă s-a lăsat cu vreo 2 nuiele lipite de fundul meu! Cu toate că ‘a mică venea cu idei de “hai la râu”, “hai să fugărim puii”, “hai să-i facem baie la mâţă”, tot timpul eu eram pedepsită dacă eram descoperite că făceam prostioare. Deh, I was the older sister!

Tu ce năzbâtii făceai în copilărie?

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Mi-e dor de serile de iarnă când mami trosnea şi trântea oalele şi tăvile prin bucătărie, nervoasă că făina e proastă şi nu creşte aluatul pentru prăjitură, când se supăra că ouăle au fost prea reci şi spuma nu a ieşit cum voia. Sau când se plângea lui tati să-i cumpere o tavă nouă, cea veche era denivelată şi toate foile de miere ieşeau strâmbe.

Când ne apucam să împodobim brăduţul… era nebunie. Unul voia beteală roşie, altul albastră, a mică avea pretenţii de beteală argintie şi globuri mari roşii. Până la urmă brăduţul ieşea o combinaţie de curcubeu dar era atât de drăgălaş şi noi eram mândri că fiecare avusese un cuvânt de spus. Până când venea tati în cameră şi ne trimitea afară, “aţi făcut circ din bradul ăsta!”, ne spunea în timp ce ne înghesuiam care iese primul pe uşă.

Apoi urma procesul de împodobire a camerei principale. Ştiţi voi, camera mare ce ţine loc de sufragerie şi dormitor la românii cu apartamente cu 2 camere. Ehe, aproape în fiecare an tati cumpăra câte o instalaţie nouă. Nu prea rezistau de la un an la altul. Când termina de amenajat camera, arăta ca o încăpere prea mică pentru atât de multe lucruri. Dar era superb! Simţeam că e Crăciun, că e sărbătoare.

Sub brăduţ puneam portocale şi aveam mare grijă de banane. Pe atunci se găseau greu şi erau tare scumpe aşa că tati ne cumpăra câte o ladă de Crăciun care să ne ajungă până de Revelion. Îmi plăcea la nebunie mirosul ăla: cornuleţe cu gem de prune proaspăt scoase din cuptor şi aroma fructelor… uff!

Când mami termina cu mâncarea de Crăciun, adică sarmale, supă de pui sau de gâscă, fripturică sau tocăniţă de porc cu mămăligă şi eventual o salată de beof ne strângeam în faţa televizorului, care pe unde apuca, şi ne uitam la Beethoven sau Home Alone. A doua zi mai aveam doar supică şi câteva sarmale. Era toată familia acasă pe atunci

Anii au trecut, am început să ne împrăştiem prin ţară şi peste graniţe dar aproape de fiecare dată veneam acasă de Crăciun. Anul ăsta o să fie primul an când nu voi fi la Lugoj de sărbători. E timpul să ne facem propriile noastre obiceiuri. Singurul lucru care mai lipseşte e cuptorul unde să fac prăjituri ca în copilărie.

Brăduţ avem, portocalele sunt pe drum, la fel şi cârnaţii de casă făcuţi de mami iar fălcuţa mică e nerăbdătoare să vadă Oradea. Sper doar să avem parte de zăpadă!

Cum arată Crăciunul pentru tine?

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Numai când m-am gândit la slănină cu muştar şi ceapă bătută, am început să salivez. În copilărie, când mergeam cu bunicii la câmp, la cules de prune, era cea mai bună mâncare după câteva ore de zbenguială pe coclauri.

O bucată de brânză de oaie, abia scoasă din butoi, câteva roşii din grădina bunicii, ceapă verde proaspăt spălată, vreo 2-3 ardei graşi sau Kapia, o bucată zdravănă de slănină afumată şi muştar. Plus pită de casă, făcută în ţest de mama Eca.  Ummm, delicios!

Aşa de mult am poftit pe slănina din frigider, că am apucat repede de am curăţat o ceapă, am bătut-o oleacă, am sărat-o puţin, am amestecat-o cu ulei şi am tăiat câteva bucăţi de slănină. Doamne, bun a mai fost! Nu mi-a mai trebuit caşcaval pane, şuncă sau gyros.

N-am mai mâncat slănină de … astă vară când mi-au adus ai mei ceva cărniţă roşie cu slănină, afumate bine. Nu ştiu cum îi zice dar e foarte bun.

Ciudat e că în copilărie, când nu mergeam la sat, nici nu voiam să aud de slănină, cârnaţi sau măsline. Însă când îl vedeam pe taică-meu cu câtă poftă mânca, nu rezistam.

Cred că e singura persoană care-mi poate face poftă cu ceva. Caltaboşul e singurul preparat de casă pe care nu l-am agreat niciodată! Oricine ar mânca în faţa mea caltaboşi, tot nu mi s-ar face poftă!

Tu ce pofteşti azi?

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Mi se pare aşa de ciudat să aud Frank Sinatra dintr-o maşină. Cel puţin în România …

Sunt atât de scârbită şi în acelaşi timp obişnuită să aud manele sau dance din maşinile manelarilor, încât la auzul piesei My Way (care se auzea din maşina ce era parcată în spatele blocului) mi s-a făcut pielea ca de găină.

Întotdeauna când aud Frank Sinatra mi se face poftă de vin roşu. Nu ştiu de ce. Când sunt nervoasă sau agitată, Frank şi Andy Williams mă ajută să mă relaxez. Ciudat! E aşa de bine să te laşi purtat de muzica veche …

Cert e că mi-am fiert nişte vin roşu, Merlot cică ar fi, cu scorţişoară şi puţin piper (cică aşa se face-n Galaţi).

Vinul e foarte bun, pe fundal ascult Frank Sinatra şi m-am refugiat în pătucul cald, sub plăpumioară, alături de bruta mea mică.

Acum, toate problemele par să fie neimportante …

Îţi doresc să ai parte de o seară relaxantă şi frumoasă!
P.S: piesa de mai sus e Strangers in the Night.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Cat am vizitat Mănăstirea de la Româneşti, tati a tot pândit, cu aparatul foto, peştii din bazine şi iazul improvizat. Acum câţiva ani aveau mai mulţi păstrăvi pe care i-au înlocuit cu cleni.

La un moment dat ne-am trezit strigând peştii, doar-doar ‘or sta la poză. Nu au avut chef de şedinţe foto. Aşa că, pentru a se relaxa, când am ajuns în Lugoj, tati a plecat la pescuit.

Ne-a adus acasă 2 peştişori cam … burtoşi.

Când am văzut bietele creaturi, m-am gândit la Puiu, că doar e pescar, ca “moşu’” meu de la Lugoj.

Ehe, câţi peşti am curăţat în adolescenţă… Dar şi când făcea tati marinată uitam de miros şi de scârbă.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.