Tag Archives: batrani

suncuius-sant-betonat

Să așteaptă pă culoar!*

La ora 8 fără 9 minute au intrat în spital pe ușa principală. Înfofoliți bine în paltoane vechi, dar îngrijite, ținând aproape o geantă de piele neagră și 2 plase de plastic. El, grăbit, aplecat de umeri și cu privirea în sus, ea urmându-i pașii la jumătate de metru în spate. Aici au dat de prima recepție, cea de internări. O tinerică, cam grăbită, i-a îndrumat spre recepția de consultații: „faceți dreapta și după colț vedeți recepția pentru consultații, aici e cea pentru internări. N-ați venit să vă internați în spital, nu-i așa?”

Bătrânul a încercat să articuleze ceva, vizibil nemulțumit de ideea de a căuta un alt om căruia să-i dea actele și banii necesari unei consultații. Au făcut 2-3 pași și-au dat de portarul amabil, care i-a ghidat pentru restul de 10 pași pe care trebuia să-i parcurgă pentru a ajunge la cea de-a doua recepție, unde se fac programări de consultații.

Ambele recepționere erau ocupate cu procesarea consultațiilor pentru alți oameni, așa că așteptam după linia de confidențialitate ce colora gresia. Cei doi bătrânei ajung în urma mea și, căutând cu privirea recepționerele, se înghesuie printre cei care așteptam civilizat la coadă. La un moment dat simt un cot în coaste, cobor privirea și dau de bătrânica ce-și făcea loc pentru a ajunge înaintea mea la rând. Bătrânelul ocupase jumătate din pupitrul recepționerelor, dominându-l vizual cu brațele întinse pe blatul lucios.

Doamna din fața mea plătește consultația, i se comunică la ce cabinet trebuie să se prezinte și când dau să fac un pas în față, pentru a ajunge la recepționeră, o văd pe bătrânică. Se foiește-n fața mea și înaintează. Între degetele grăsune și zbârcite strângea mânerele unei genți de piele neagră din care se chinuia să scoată un portofel. Privirile ni se intersectează și, făcând un pas în față, îmi zice „ah, erați cumva în față?”. Îi zâmbesc și-i spun că o las înainte, 5 minute în plus sau în minus nu contează. Bătrânelul, în schimb, ajunsese deja în fața tinerei la care așteptam și urmărea cu interes cuvântul magic: „Următorul!”

Bătrânica ajunge lângă soț și-o văd cum îi dă coate, încercând să-l atenționeze că s-a grăbit și-a sărit peste rând. „Ce domn’le, lasă că n-a pățit nimic, să aștepte!”, mormăie nemulțumit, fără a-și lua privirea de pe chipul tinerei de la care încă aștepta cuvântul magic. Se aude un „Spuneți, vă rog!” din spatele pupitrului, iar bătrânul mai are puțin și se urcă pe suprafața lucioasă, pentru a fi cât mai aproape de domniță.

Recepționera le cere actele și-i întreabă ceva de bilete de trimitere și medici, bătrânica se face și mai mică, în timp ce bătrânelul parcă se înalță și răspunde tranșant, ca un căpitan. Apoi se fâstâcește, căutându-și ochelarii de vedere, și întinde buletinul soției și cardul acesteia de sănătate. Tinerica din spatele pupitrului tastează ceva, în ochi i se oglindește lumina monitorului și după 1 minut vine verdictul: „Va fi 150 lei consultația”.

Bătrânica, parcă știind la ce să se aștepte, scoate banii pentru a-i înmâna recepționerei, dar în drum întâlnește mâna lui, care plătește costul consultației.

„Mergeți la cabinetul X, la doctor Y, pe culoar, la dreapta. Multă sănătate!”, încheie recepționera. Fără a-i răspunde tinerei, bătrâneii se întorc și ajung din nou la portarul amabil, care-i îndrumă spre cabinet.

N-am nicio concluzie.

*titlul e inspirat de scena asta (minutul 2.30)

Sunt batran, maica!

Gheorghe, închide tab-ul, iarăşi voi scrie despre nesimţirea unor persoane de vârsta a treia.

Din centru şi până în Nufărul a călătorit cu tramvaiul o femeie (pe la 27 de ani), însărcinată cam prin luna a 6-a, cu un geamantan greu pe umăr, o plasă greoaie în mâna dreaptă şi cu un băieţel de vreo 3-4 anişori după ea.

S-a urcat în tramvai, şi-a compostat biletul şi şi-a văzut de drum. Abia ţinea de geamantanul ăla! Băieţelul, năzdrăvan, se juca pe barele de metal cu o maşinuţă gen tractoraş.

Deşi nu era înghesuială, toate locurile erau ocupate. În mare parte de persoane trecute de 45 de ani şi câteva locuri erau ocupate de ţigani.

Câteva babe s-au uitat la băieţel cum “ambala” maşinuţa, în naivitatea lui, în timp ce mama sa încerca să-l astâmpere puţin, să nu deranjeze lumea.

Nimeni, dar absolut nimeni nu s-a ridicat pentru a oferi locul femeii însărcinate, deşi sunt locuri anume pentru persoanele peste 75 de ani şi gravide! În cele din urmă a venit în capătul tramvaiului, lângă mine, fără să scoată vreun cuvânt!

Probabil că dacă ar fi vociferat puţin despre bunul simţ al călătorilor, s-ar fi simţit cineva, aşa cum au obiceiul babele crizate atunci când nu le oferă cineva locul în momentul în care au păşit pe scara tramvaiului. Sunt pensionari care se ascund în spatele vârstei, deşi se simt mai bine decât un om care a trudit 9-10 ore la serviciu. Sunt persoane în vârstă care profită de abonamentele gratuite pe toate liniile pentru a se plimba, pentru a bârfi puţin cu alte surate. Pentru acele persoane, nu contează de unde vii, cum te simţi sau că mai ai puţin şi te prăbuşeşti, nu! Pentru acele persoane e important să aibă loc pe scaun, să poată savura bârfa în tihnă.

Uite, d-asta nu prea ofer locul babelor care la ora 7 a dimineţii merg la piaţă. Mă ridic de pe scaun când e vorba de o tanti cu un bebe (cum s-a întâmplat zilele trecute, un bebeu superb şi foarte cuminte) sau unei femei însărcinate. În rest, îmi văd de cartea mea.

Da, ştiu, şi eu voi ajunge o babă într-o bună zi, însă sper să mor înainte să devin o acritură de babă care uită să vadă frumuseţea unei femei însărcinate sau a unui bebeu nevinovat.

(Nota: Nu spun că toţi pensionarii sau bătrânii sunt la fel, departe de mine gândul ăsta! Mă refer la acele acrituri care consideră că orice persoană tânără e un obstacol în calea lor)