Acum 4 ani am citit ‘Memoriile unei gheişe’, de Arthur Golden, o carte care m-a făcut să caut tot mai multe informaţii despre Japonia şi cultura japoneză. Cartea lui Mineko Iwasaki nu e atât de dramatică precum nuvela lui Arthur Golden, ci mai degrabă aduce un plus de romantism şi claritate asupra termenului şi vieţii de gheişă.

Autorul american s-a inspirat, pentru a scrie despre Sayuri (presupusa gheişă vestită din Kyoto), din povestea lui Yuriko, o tânără care a avut o copilărie zbuciumată. Tatăl său avea afaceri în industria peştelui, mama sa murise la scurt timp dupa naşterea fetiţei iar, pentru a face faţă situaţiei financiare precare din timpul războiului, Yuriko a fost plasată în grija diverselor rude, ulterior ajungând o geiko de succes. Mineko nu intră în detalii despre chinurile prin care a trecut prietena sa, însă e limpede că Golden s-a inspirat din această întâmplare, sunt prea multe asemănări. ‘Adevărata viaţă de gheişă’ lămureşte câteva aspecte eronate din cartea ‘Memoriile unei gheişe’.

Gheişă, mizuage şi artele japoneze

Contrar celor prezentate de Golden, ‘mizuage‘ nu reprezintă licitaţia pentru virginitatea gheişei, ci reprezintă un stadiu de trecere de la maiko la maturitate. Practic, în cadrul mizuage se taie o parte din părul adolescentei care se pregăteşte să devină geiko.

Dar să-ţi povestesc pe scurt câteva lucruri despre această carte. Practic, Mineko Iwasaki ne povesteşte viaţa sa, de la 2 ani până în anul 2000, când şi-a publicat memoriile. Asemenea unei doamne, autoarea îşi destăinuie cititorului doar amintirile frumoase, trecând foarte sumar peste cele nefericite, descriind diplomat legătura sa cu Toshio, bărbatul însurat căruia i-a fost amantă vreme de 5 ani. Nici măcar ozashiki (petrecerile din casele de ceai) la care a participat alături de persoane importante din politica naţională sau internaţională, nu le descrie aşa cum probabil au avut loc, fiind extrem de atentă să nu distrugă imaginea vreunei personalităţi. Doar pe regina Elisabeta a Marii Britanii o descrie drept o femeie geloasă şi foarte nepoliticoasă pentru că, deşi i-au fost oferite cele mai bune prepatate, refuză să mănânce când este invitată la masă. În plus, nu oricine i se putea adresa reginei, motiv pentru care Mineko se simte stânjenită.

‘Adevărata viaţă de gheişă‘ şi ‘Memoriile unei gheişe‘ sunt două cărţi care descriu în mod diferit viaţa acestor femei. Dacă Arthur Golden a pus accent pe relaţii şi sexualitate, ei bine, Mineko Iwasaki descrie arta din spatele acestei ‘meserii’, tradiţiile japoneze care par să dispară încetul cu încetul din pricina unei societăţi tot mai închise şi deloc dispuse să evolueze din Gion Kobu. În plus, americanul a îmbinat tradiţiile unei gheişe cu cele ale unei oiran şi tayu (curtezanele, prostituatele de lux).

Dacă eşti fascinată de cultura societăţii japoneze, e o carte pe care trebuie să o citeşti. Chiar dacă e subiectivă, printre rânduri vei afla multe lucruri interesante despre arta şi tradiţia care trebuie respectate de fiecare gheişă!

Având în vedere faptul că deja am intrat în luna lui Mărţişor, e cazul să postez lista cărţilor ce sunt dorite la Schimb de Cărţi, aşa cum am stabilit luna trecută.

Deşi mesajul meu a fost postat atât pe grup, cât şi pe blog (fiind chiar post sticky), n-am primit decât de la 2 persoane listele de cărţi pe care ar dori să le citească. Poate după publicarea acestei liste, veţi veni şi voi, restul din grup, cu dorinţele literare.

Până acum s-au cerut următoarele cărţi:

• memorii ale supravietuitorilor lagarelor de concentrare
• mihaela radulescu – niste raspunsuri
• andreea marin – pretuieste viata

• mineko iwasaki – adevarata viata de gheisa
• aurora liiceanu – dincolo de bine, dincoace de rau
• aurora liiceanu – prin perdea
• aurora liiceanu, alice nastase – care pe care
• alice nastase – noi suntem zeite
• erhardt ute – fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor
• patrick drout – vieti trecute, vieti viitoare
• mihaela bilic – traiesc, deci ma abtin
• oana pellea  – jurnal
• dana budeanu – manual de stil
• isabel allende – ines a sufletului meu
• iuliana marciuc – ……
• corinne hofmann – adio, africa
• From Russia with Love
• Codul lui DaVinci – Dan Brown
• Dragostea in vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez

Vă aştept propunerile pe mail la lilisor arond lilisor punct net.

Librăria Gutenberg din Oradea organizează în perioada 1 martie 2010 – 24 iunie 2010 o expoziţie cu vânzare de cărţi şcolare in scoli, adresate atât elevilor, cât şi profesorilor.

Sub numele de Caravana Gutenberg, librăria noastră îşi propune o colaborare strânsă cu instituţiile scolare şi va marca începutul acţiunilor concrete menite să stârnească interesul copiilor pentru lumea carţilor.
Caravana îşi va începe traseul la data de 1 martie 2010 şi se va desfăşura timp de 4 luni. În această perioadă, echipa Librăriei şi a Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea va ajunge în şcoli şi va face tot posibilul să îi determine pe elevii cu vârste cuprinse între 6 si 18 ani să acorde atenţie lecturii şi studiului.

Caravana se va opri pe data de 24 iunie 2010, zi în care se vor sărbători 612 ani de la naşterea lui Johann Gutenberg, metalurgist şi inventator german, renumit pentru contribuţia sa remarcabilă la tehnologia tiparului si totodată patronul librăriei al cărei nume îl poartă.

Planul, de a mă lepăda de cărțile cu vampiri la sfârșitul lui 2009, n-a funcționat după bunu-mi plac. Ce să fac dacă nenea poștașul din Anglia a mâncat prea mult de sărbători și a ajuns pe la Okian și apoi până la Oradea, doar la sfârșitul lunii ianuarie?! A lui 2010, evident.

Bun! Haide să povestim puțin despre ghidul lui Diana Laurence intitulat „How to Catch and Keep a Vampire” (Cum să prinzi și să păstrezi un Vampir). Cartea e o satiră fină la adresa Twilight Saga de Stephenie Meyer. Dacă vampirașii scriitoarei mormone și-au păstrat umanitatea și bunătatea specifică ființelor umane, ba chiar se leapădă de titulatura de Vampir, refuzând sângele uman, ei bine, Diana Laurence are cu totul și cu totul alte păreri.

Folosind un limbaj cordial, direct și ușor de înțeles, Diana dezvăluie una dintre cele mai aprige dorințe ale oricărei femei: aceea de a fi îndrăgostită de un bărbat misterios, puternic și înțelept. Dacă partea cu înțelepciunea o întâlnești la cei care au 50-60 de ani (unul dintre motivele pentru care o tânără s-ar îndrăgosti de un moșulică), partea cu nevoia de a fi supusă unei ființe superioare, bărbatul-vampir, mi se pare complet deplasată. Cartea e scrisă din prisma unei femei care a trăit printre nemuritori, care le-a aflat tainele și cărora le face lobby printre muritorii fascinați de ființele supraomenești. Așa am aflat că sugătorii de sânge folosesc un elixir, Liquid Shade, cu ajutorul căruia pot ieși la lumină și că își potolesc setea de sânge cu … sânge sintetic, creeat special pentru această specie.

Desigur că, în discuția despre vampiri, și ideea bărbatului superior, inteligent și șarmant ține tot de domeniul fanteziei.

Ghidul lui Diana Laurence spuneam că e o satiră la adresa Twilight. Pentru că, în multe capitole, pune accent pe infidelitatea unui sugător de sânge, pe puterea de hipnotizare și convingere, pe răutatea pură a unui vampir. Adică, nu romanțează și nici nu predică abstinența prin intermediul operei. Ba chiar îi dă o oarecare tentă sexuală. Adică femeia care se lasă sedusă de un vampir și îi oferă acestuia sângele său, are orgasm când e mușcată de bloodsucker. Motiv pentru care nu recomand adolescenților să citească această carte!

Ce nu înțeleg la toată povestea asta cu vampiri: ‘or fi ei ființe supranaturale dar nu tot din oameni se trag? Adică, dacă în timpul vieții sunt persoane obișnuite, fără vreun pic de talent, cum e posibil ca după transformare să devină automat ființe misterioase, inteligente, charismatice și să aibă o mulțime de talente ascunse? Oricum, m-am distrat copios pe parcursul celor 10 capitole în care autoarea dă sfaturi despre cum să menții o relație cu un nemuritor însetat de sânge.

Pentru fanele literaturii fantastice, cartea How to Catch and Keep a Vampire va fi o lectură plăcută, mai ales dacă o veți citi în limba engleză. Și cu asta închei seria cărților despre vampiri.

Mi-ai dus dorul, știu. Au trecut nici nu mai știu câte zile de când n-am mai dat pe blog și deja au apărut ferestrele din YM! care-mi aduc mesaje prin care sunt întrebată dacă mai respir, dacă sunt bine și dacă n-am luat-o razna.

Sunt bine, mersi de întrebare. Doar obosită. Foarte obosită. Am ajuns să visez cu rapoarte în excel, drumuri înzăpezite și pustii în Ungaria, articole prost scrise, ba chiar am ajuns să am coșmaruri legate de un anumit individ cam urât și arogant (prietenii știu de ce!)…

Nu știu cum reușesc unii oameni să facă toată ziua fișiere excel, să stea 9 ore cu „ochii în calculator”. După 2 ore, io nu-mi mai simt gâtul. Apoi îmi înțepenește spatele și după încă 3 ore, nu-mi mai simt fundul. Nu știu cine zicea că munca la birou e cea mai mișto. Cred că habar nu avea ce înseamnă să înțepenești pe un scaun incomod! Măcar nu muncim într-o casă bântuită în care intră crivățul pentru că nu sunt ferestre! (am fost destul de subtilă, Niculiță maică?). De când majoritatea băieților s-au mutat în alt birou, pauzele de țigară s-au transformat într-o singură pauză scurtă de ciocolată. Nu prea le ducem dorul (băieților, that is!) dar era o atmosferă interesantă, cu tatonări uneori ciudate și râsete înfundate urmate de izbucniri în hohote.

Am rămas în urmă și cu posturile despre ultimele cărți citite. După Yakuza Moon m-am delectat cu Doctorul de Victor Hip (trebuie să o citești! n-am mai citit de mult ceva la fel de relaxant și amuzant), Pacientul Englez și Dintre Sute de Clișee de Radu Paraschivescu, o carte care m-a dezamăgit. Mă așteptam la ceva mai cuprinzător.

Gata, s-au dus cele 10 minute pe zi alocate blogului. Mă retrag la pacientul englez care mă așteaptă să descopăr tainele vieții alături de asistenta de 20 de ani. (nu te gândi la prostii, săracul om nu mai are față!)