Tag Archives: comunism

cei_ce_nu_uita-piesa-teatru

Comunismul nu e cool, nici hip!

Acum câteva luni găsisem un grup de discuții despre beneficiile și avantajele comunismului. A fost un șoc, pentru cineva ca mine, crescută într-o familie în care se condamnă comunismul, să văd tineri naivi care și-ar dori reinstaurarea regimului.

Mi-e greu să cred că aș putea să mă adaptez în comunism. Da, nu-i ușor nici în vremurile noastre, da, e greu să locuiești în chirie și să reușești să pui deoparte pentru zile negre doar 50 lei/lună. Dar sunt liberă. Sunt liberă să-l atenționez pe primarul din Oradea că nu-i pasă de cultura locală, am dreptul de a ieși în oraș și să stau la masă cu 5 prieteni, fără ca securitatea să ne ia la rost. Pot oricând să plec în vacanță într-o altă țară și pot să discut liniștită cu un străin, fără a ajunge la interogatoriu câteva ore mai târziu.

Comunismul nu e cool. Comunismul a distrus demnitatea umană. Comunismul și-a bătut joc de bunicii și părinții noștri, i-a transformat în ființe paranoice care nu știu să comunice direct de teamă.  Așa că da, nu-mi doresc reîntoarcerea-n comunism, deși e cool să spui că „pe vremea lu’ Nea’ Nicu era mai bine, aveai un loc de muncă după ce ieșeai din liceu”. Nu mi-aș dori să fiu pusă în aceeași găleată cu un om care se gândește doar la a deține proprietăți în care se închide după ce pleacă de la uzină, refuzând să vadă viața ca pe o sumă de experiențe, de aventuri.

Și, mai ales, nu pot sta la un loc cu oameni care nu vor să accepte și alte perspective, alte idei, alte opinii. Oameni care nu vor să citească o carte scrisă de un intelectual persecutat de regimul comunist.

Pentru mine comunismul reprezintă un labirint închis, tot mai strâmt și cu prea mulți minotauri la fiecare colț.

Zilele trecute am văzut documentarul „În spatele cortinei”, despre cum a fost instaurat regimul comunist în România post al Doilea Război Mondial. Cum o țară cu 1500 de comuniști a ajuns să fie distrusă, încet-încet, de către un regim totalitar care s-a impus cu violență, eliminând brusc elitele intelectuale. Distrugând orice șansă pentru a redresa o țară care se putea dezvolta. Dacă sunt profesori care vor să difuzeze acest documentar în cadrul unei ore de curs, luați legătura cu cei din spatele proiectului.

Mă tot întreb cum ar fi arătat România astăzi dacă n-ar fi existat cei 50 de ani de comunism. Cum s-ar fi impus elitele în răspândirea culturii? Ce alegeri ar fi făcut românii care votează astăzi, dacă părinții lor ar fi avut mai mult de 4 clase? Dacă nu s-ar fi mutat sate întregi la oraș?

Pe cei tineri, ca mine, vă rog să mergeți la teatru și să vizionați piesa „Cei ce nu uită…”. Veți înțelege de ce distrugând clasa intelectualilor nu veți scăpa de „aroganțele ăluia cu studii”, ci veți cădea în plasa politicianului machiavelic care știe să profite de naivitatea și incultura voastră.

Apoi căutați cartea Matei Brunul – nu vă fie frică, nu e genul de carte plictisitoare, dimpotrivă, e o carte care te captivează și te aruncă în atmosfera din închisorile unde mulți oameni nevinovați și-au găsit sfârșitul.

Citiți cartea și vizionați piesa și documentarul. Apoi trageți singuri măcar o concluzie.

cei_ce_nu_uita-piesa-teatru

imagine realizată de Remus Toderici

matei brunul

Matei Brunul și sforile

Născută-n anul Cernobîlului, n-am trăit prea mult în timpul comunismului. Sigur că regimul n-a murit complet odată cu Ceaușescu, în unele structuri (chiar și-n cele moderne) încă se practică șantajul și cenzura, iar îndoctrinarea naivilor e o procedură din ce în ce mai populară, nu doar în mass media.

Aveam 4 ani la revoluție. Tot ce știu despre comunism am aflat de la Memorialul Durerii și de la taică-meu, care-a fugit din spital pentru a participa la revoluția din Timișoara și pentru a le da de veste prietenilor săi din Lugoj despre mișcările timișorenilor. Atât de mult a urât regimul comunist! În școală nu țin minte să fi învățat multe despre comunism. În schimb am studiat că românii au fost singurii care au ținut piept turcilor ce-ar fi vrut să cucerească Europa. Pentru uriașul Imperiu Otoman luptele crâncene, așa cum au fost descrise de români, ar fi fost doar „mici incidente la graniță”, potrivit cărții „The man they killed on Christmas Day” de Cătălin Gruia. Nu știu sigur, nu am studiat istoria otomanilor. Dar nici Andrew Marr, care-a scris „History of the world”, nu amintește de luptele românilor cu turcii. Dar menționează imperiul otoman.

Când TVR-ul a difuzat Memorialul Durerii am fost prea mică pentru a înțelege că mulți dintre oamenii din închisori erau acolo doar pentru că îndrăzniseră să-și exprime opinia. Sau doar pentru că cineva i-ar fi prezentat drept spioni ori hoți, pe nedrept. Anii au trecut, societatea a evoluat, televiziunile au adoptat rețetele de succes din țări democratice: distragerea atenției opiniei publice cu scandaluri inutile.

Ne mai amintim de revoluție și de cât de groaznic a fost partidul comunist prin decembrie, când ies la iveală alte dosare și mărturii crunte despre pedepsele aplicate celor ce se împotriveau regimului.

Și acum ajung și la Matei Brunul. O carte care mi-a deschis apetitul pentru tot ce înseamnă cărți despre comunism, despre cât de spurcat a fost (și rămâne) un regim totalitar. Dar Matei Brunul nu e numai o carte despre comunism, ar putea foarte bine să fie o carte despre amnezia care ne lovește din plin în fiecare an electoral.

„Orice marionetă are suflet, doar că trebuie să știi să i-l descoperi …”

Cartea lui Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, a câștigat anul trecut premiul literar „Augustin Frățilă”. În condițiile în care majoritatea librăriilor orădene promovează ba cărțile Mihaelei Rădulescu ori opere bine vândute din literatura internațională – Dan Brown, Paulo Coelho etc. – am avut un noroc chior atunci când am dat de cartea asta, așezată pe-un raft printre sute de alte titluri. Vara trecută Humanitas își decorase vitrina cu 50 shades of crap și cu Tudor Chirilă. Iar io nu-s chiar atât de des deprimată pentru a citi așa ceva. Mai ales că de la o vreme am înlocuit scriitura banală cu croșetatul, ca remediu pentru momentele când îmi pierd încrederea-n oameni.

Deși tratează un subiect controversat din istoria acestui popor, Matei Brunul e o carte care te captivează, te convinge să cauți și să descoperi cât de malefică și bine pusă la punct a fost Securitatea. Te provoacă să afli mai multe despre un sistem pe care unii îl regretă azi. Matei Brunul e românul păpușă de lemn care se mișcă în funcție de cum sunt trase sforile. În funcție de cine le manevrează, când și în ce context.

N-am să-i fac un rezumat cărții pentru că mi-aș dori să căutați opera și să-l descoperiți pe Bruno cel amnezic, Bruno care-l îmbrățișează pe Vasilache, păpușa de lemn. Brunul și-ai săi pași grei care fac cărare prin zăpada ce acoperă aleea către casa fetei pe care o place. Bruno care ajunge să creadă că a meritat să fie torturat pentru ceva ce i s-a spus că ar fi încercat să facă. Bruno care voia doar atât: să cunoască arta manevrării marionetelor.

De la Matei Brunul am început să caut și alte cărți despre comunism și torționari. Momentan caut „Orizonturi Roșii” a lui Pacepa. Alte recomandări sunt binevenite.

p.s: mi-ar plăcea să descopăr cât mai mulți autori contemporani români care aleg să-și lanseze cărțile și-n varianta e-book. 

matei brunul

Are we there yet?

Silviu Brucan spunea că ne vor trebui 20 de ani până când vom scăpa de comunism şi ne vom redresa. Nu înţeleg de ce credea el că în 20 de ani poporul va fi suficient de matur pentru a o scoate la capăt şi pentru a evolua.

În definitiv, câtă încredere poţi avea într-un tânăr de 20 de ani cu tendinţe compulsiv-obsesive, care şi-a început viaţa cu o crimă?!

Da, nici eu nu ştiu ce-am băut în ultima vreme!

Geoana vs. Basescu

Alegerile de azi le-a rezumat foarte bine un nene ce a sunat la Europa Fm să-și spună opinia:

Domnilor, am pus-o!

Conform datelor oferite de Exit Poll CCSB situația e în felul următor:

Geoană 51,2%

Băsescu 48,8%.

Update: sorţii au decis: Băsescu a câştigat încă un mandat. Pfu, dă-ne Doamne răbdare, că cine ştie ce ne aşteaptă!

Rezultatele finale sunt: Băsescu 50,33%, Geoană a luat doar 49,66%. Adică i-au despărţit 70.048 de voturi.

Cristian Tudor Popescu a scris un editorial excelent despre circul din ultimele 2 săptămâni, circul numit generic „Alegeri Prezidențiale”:

“Simt nevoia să mă spăl pe mâini după ce am băgat votul ăsta în urnă.” Asta le-am spus membrilor comisiei de vot de la liceul “Aurel Vlaicu”, înainte de a pleca. O doamnă din capul mesei mi-a replicat zâmbind: “Cum ieşiţi, în dreapta, după uşă, avem dezinfectant; ne-am gândit că or să vrea mulţi.” În anul 2000, când aveam de ales între Ion Iliescu şi C.V. Tudor, mulţi simţeau nevoia să-şi dea palme când ieşeau de la vot, acum tendinţa e să te speli pe mâini. De aici

Să sperăm că PNL-ul va reuși să țină comuniștii sub control …

Vorba lui Lăpușneanu către Moțoc: Proști, da’ mulți!