Tag Archives: copilarie

colectia copilarie fericita

Cu și despre copii

În copilărie ieșeam toți copiii din bloc la joacă. Ne jucam „scunsa” ori șotron sau rațele și vânătorii. Ori volei, atunci când cineva din bloc primea o minge care se spărgea, de obicei, după câteva ore. Ai mei ne culegeau de prin pomi ori de pe terenul de fotbal. Drept e că locuiam într-un cartier mic, plin de prunci, unde toți se cunoșteau și unde majoritatea participa la jocuri. Puțini copii mai fac asta în zona unde locuim. Nu cred că doar calculatoarele și jocurile pe calculator sunt responsabile pentru lipsa de socializare a pruncilor.

Zilele trecute povesteam cu o cunoștință, mamă a 2 copii. Cel mare e la școală, clasa a 3-a, cel mic e încă la grădiniță. Ea, ca multe alte prietene mame, iese zilnic cu pruncii în parc, merge după ei la grădiniță/școală și nu-i lasă deloc nesupravegheați când sunt afară din casă. Pruncii nu au prieteni cu care să iasă la joacă, așa cum făceam noi. Pentru că nici ceilalți părinți nu-și lasă copiii afară fără supraveghere. Iar atunci când merg în parc, întâlnesc mereu alți copii. Practic zilnic își fac prieteni noi, dar nu ajung să cimenteze relațiile, să le continue.

Înțeleg motivele părinților, probabil așa aș proceda și eu dacă aș fi mamă în vremurile astea. Riscurile sunt prea mari pentru a-ți lăsa copilul singur pe stradă: trafic aglomerat, lipsa locurilor de joacă, vagabonzi etc. Dar totodată mă întreb: dacă pruncii se desprind tot mai târziu de părinți, cum va arăta societatea în 20-30 de ani? Dacă pruncii nu mai socializează jucându-se în fața blocului, cum se mai leagă prieteniile din copilărie? Ambele idei bat în aceeași direcție.

Nu-mi permit și nu doresc să-i judec pe părinții care nu-și lasă copiii singuri când ies la joacă în fața blocului, nu ăsta e scopul articolului. Ci pur și simplu mă întreb cum va afecta dezvoltarea copilului faptul că pruncul e dependent de părinți până la vârsta adolescenței, adulții controlându-i toate aspectele vieții, inclusiv cele ce privesc relațiile de prietenie. Probabil există studii sociologice și psihologice pe tema asta, sunt chiar curioasă.

Sau poate privesc eu greșit lucrurile din afară, nefiind părinte.

colectia copilarie fericita

Nazbatii din copilarie

Îţi mai aminteşti nebuniile din timpul liceului? Sau prostiile pe care le făceai cu gaşca de prieteni? Beţii, excursii, bătăi cu apă …

Chiar nu ştiu ce m-a apucat zilele astea. Mi-am adus aminte de “good old times”, de năzbâtiile de la bunici când ne fugăram prin curte cu găleţile cu apă rece şi figura bunicii când a văzut că i-am udat toată casa, până la nivelul geamurilor.

Sau când am cules toate florile din curte doar pentru că voiam să ne facem coroniţe de flori (deși pe atunci nu ştiam să împletim flori) şi după ce ne-a certat Buna’ că i-am distrus grădina cu flori, ne-am apucat să le plantăm la loc …

Ţin minte că vacanţele de vară le petreceam la sat, foarte puţine veri am stat la bloc, la Lugoj. De fapt, nu prea avea rost să rămânem în oraş, aproape toţi copiii din cartier plecau la bunici sau la mare.

Într-o vară petrecută la Româneşti, ne-am furişat din curte şi am fugit la râu. Prin spatele casei bunicii trece râul Bega. Era duminică, foarte cald şi toată lumea fie dormea, fie stătea pe prispa din faţa casei, la o poveste. Vreo 2 ore ne-am bălăcit, ne-am bătut cu apă, am încercat să învăţăm să înotăm etc. Eh, când să plecăm, am alunecat cu hainele uscate în apă. Tragedie!!

Pe atunci eu şi sora mea aveam haine la fel, toată lumea credea că suntem gemene. Iar în ziua respectivă fireşte că aveam haine identice, doar fuseserăm la biserică de dimineaţă. M-am chinuit să-mi clătesc hainele de nămol şi le-am îmbrăcat aşa cum erau, ude.

Când am ajuns în faţa casei, bunica stătea pe bancă şi ne privea cam ciudat. I se părea suspect tricoul meu, mai închis la culoare faţă de cel al surioarei mele, care era uscat.

“Al ei s-a decolorat de la soare, al meu e mai nou…”, i-am spus bunicii şi am fugit în grădină, să stau la soare. Pfu! Scăpasem ieftin!

Următoarea escapadă s-a lăsat cu vreo 2 nuiele lipite de fundul meu! Cu toate că sora mai mică venea cu idei de “hai la râu”, “hai să fugărim puii”, “hai să-i facem baie la mâţă”, tot timpul eu eram pedepsită când eram descoperite că făceam prostii.

Tu ce năzbâtii făceai în copilărie?

Unde esti copilarie?!

De după masă am dormit puţin. Răceala, care nu-mi dă pace de câteva zile, m-a doborât. Nu mai ştiu ce am visat, de fapt nici nu contează. Când m-am trezit ceva nu era în regulă. Prea multă veselie pe afară, zgomote de copii care jucau fotbal, alţii alergând pe lângă cei ce aveau dreptul de a da cu piciorul în mult râvnitul balon de joacă.

A fost pentru prima dată când am fost trezită de zgomotele de veselie făcute de copiii care se jucau în spatele blocului.

Dar nu-mi pare rău. Cât de îmbujoraţi şi de fericiţi erau … Mi-au adus aminte de copilăria mea. Din păcate unii adulţi au uitat cum e să fii copil. O tanti iritată le-a stricat jocul, i-a alungat spre alte locuri.

Jocul s-a rupt, copiii au plecat fiecare spre blocul său. Acum aud zgomotele făcute de tramvaiul ce se târăşte pe liniile fierbinţi şi maşinile care gonesc pe stradă. E trist!

Când m-am trezit, urletele de bucurie ale copiilor au făcut din imaginea unui cartier de blocuri monoton, un loc colorat şi plin de viaţă. Acum e din nou gri şi plictisitor.

Erau de admirat puştanii de 7-8 anişori care driblau mingea de fotbal cu măiestrie printre maşinile parcate. Pentru că acum micuţele locuri verzi de joacă din spatele blocurilor au fost înlocuite cu parcări pentru maşinile care se înmulţesc pe zi ce trece.

Credeam că toţi copiii noii generaţii s-au obişnuit să se joace WOW sau Counter online însă văzându-i cât de fericiţi erau jucându-se fotbal în parcare (cât încă e goală), m-am întors pentru câteva clipe în timp, pe vremea când mă rugam de mami să mă mai lase doar 5 minute să ne jucăm scunsa sau volei peste gardul de la grădiniţa de lângă bloc.

Mi se pare trist să fii copil în secolul ăsta. Părinţii te abandonează în faţa televizorului sau a calculatorului, cei mai buni prieteni ai tăi sunt @[email protected] sau gagiu_mijto, iar seara te îndopi cu un meniu de la McDonald’s.

De fapt, ca părinte nu ai prea multe opţiuni. Parcurile sunt câteva şi de regulă sunt pline de persoane în vârstă care stau la răcoare pe băncile umbrite de copaci, locurile de joacă din spatele blocurilor au cam dispărut iar o zi la Kid’s World îţi goleşte buzunarul. Ce e de făcut? Nu-l poţi ţine în casă, copilul trebuie să socializeze, să simtă aventura copilăriei.

Ţin minte că nici bine nu luam vacanţa că ne trezeam de dimineaţă şi în scurt timp luam cu asalt duzii de pe marginea terenului mare de fotbal dintr-un cartier mărginaş lugojean. Am suferit enorm când mi-au tăiat copacul pe care-l numisem casa mea de vară. Terenul de fotbal a fost cumpărat de cei de la Butan Gas, care şi-au făcut fabrică sau ceva de genul iar noi am rămas fără locul de joacă preferat.

O colegă de serviciu îmi povestea de un parc din Rogerius, unde a învăţat ea să meargă pe bicicletă. De câţiva ani parcul a fost înlocuit cu un supermarket, Artima. Foarte entuziasmată îmi povestea de pistele amenajate special pentru micii biciclişti, prevăzute cu obstacole, totul pentru ca cei mici să aibă un loc unde să înveţe să meargă pe bicicletă.

Mai există un astfel de parc în Oradea? Nenea Bolojan, ce spuneţi? Facem şi picilor un loc numai pentru ei?

Ce să-i faci, trăim într-un secol al consumismului. Nu ne mai interesează bunăstarea psihică, vedem doar bani şi modalităţi de a face alţi bani. Mda, sunt puţin nostalgică. Mama ei de răceală. În toiul verii a trebuit să răcesc …