Tag Archives: craciun

Gata treaba, să vină moşul!

E primul Crăciun pe care îl petrecem doar noi doi. Bine, e şi primul Crăciun cu pisica, ceea ce înseamnă că sărbătorile astea-s de 2 ori mai amuzante.

Azi, în Ajun, am plecat la serviciu cu gândul că oricum masa îmbelşugată de Crăciun e un mit. N-aş fi crezut că voi termina totul în doar 6 ore! Curăţenie, haine spălate, cumpărături făcute şi 3 feluri de mâncare! Mă şi imaginam cumpărând pateu şi brânză de burduf pentru cină.

După 6 ore de trebăluit prin bucătărie, frecat podele în cameră şi dezinfectat (pentru a nu ştiu câta oară săptămâna asta) baia şi balconul, mă declar fericită şi liniştită: Crăciunul poate veni.

Nu sunt o persoană care ţine la tradiţii (totuşi, mi-ar fi plăcut să văd dubaşii din Româneşti şi întrecerea „caprelor” de la mănăstire), dar nu-mi place să ştiu că 2 zile magazinele vor fi închise, iar eu n-am nimic de mâncare decât zacusca lui mami şi un boţ de slănină.

Iar Crăciunul parcă nu e la fel fără sarmale cu varză murată! E, poate, singura tradiţie la care ţin! Aşa că după ce mi-am verificat portofelul, am purces la cumpărături în piaţă. Am avut noroc să găsesc pastă de ardei făcută de vreo gospodină pricepută, pastă cum nu găseşti în comerţ şi care dă o aromă extraordinară mâncărurilor. Unde mai pui că e fără E-uri, conservanţi şi alte substanţe mai mult sau mai puţin sănătoase.

Am dat vreo 30 de lei numai pe murături. În piaţa Rogerius e o doamnă care vinde nişte murături dumnezeieşti. Le-aş mânca la micul dejun, prânz, cină şi desert!

Până la urmă am făcut sarmale, vreo 30 de bucăţi, un pui la cuptor umplut cu gutui, morcov şi pătrunjel şi supă de pui pe nişte spate de pui plin de grăsime. Am pregătit şi pentru zilele următoare nişte şniţele şi pulpe, puse la frigider în zemuri şi sucuri specifice.

Bradul nostru nu e chiar brad, e ceva pin … în ghiveci! E Chamaecyparis lawsoniana ‘Elwoodii. După Crăciun, îl mutăm în balcon pentru a se obişnui cu temperatura de afară şi apoi îl vom da cuiva care are unde să-l planteze. E tare frumos aşa verde şi-ar fi păcat să se usuce într-un ghiveci mic la noi în apartament. Şi aşa pisica dă târcoale dulapului unde l-am pus, miorlăind nemulţumită!

Sărbători fericite să aveţi!

Ce să gătesc de Crăciun?

Întrebarea asta vine cam târziu (mai ales pt SEO), dar azi mi-am dat seama că mai sunt fix 3 zile (mă rog, 2  fără cea de azi) până la tradiţionala şi „cum se cuvine” sărbătoare a naşterii Domnului.

Şi pentru a marca sărbătoarea ca orice creştin, trebuie să am masa îmbelşugată. Dar cu ce?

Tequila am, vin roşu am, martini am, pălincă nu bem, oleacă de vodkă mai avem, dar de potol (de mâncare)? Nu putem juca monopoquila pe stomacul gol, asta o ştie oricine!

M-am gândit la pulpe picante cu nişte cartofi la cuptor şi cu 2 felii de slănină pentru gust, sarmalele nelipsite de Crăciun, nişte ciorbă de burtă şi … nu mai ştiu.

Dacă îl întreb pe Laurenţiu, răspunsul lui va fi „orice” sau „mâncare” ori „mai e vreme până atunci”, dar io-s aia care găteşte şi io n-am chef să mă stresez cu mâncarea pe ultima sută de metri.

Deci, prin urmare, în consecinţă şi aşadar, dă-mi idei de preparate culinare pentru masa de Crăciun.

p.s: Fără caltaboşi! Urăsc caltaboşii!

Cum ştii că vin sărbătorile de iarnă?

  • Inboxul la mail e plin de spam

De vreo 3 săptămâni adresa de mail de contact e asaltată de comunicate de presă de la diverse instituţii mai mult sau mai puţin interesante, de invitaţii pe diverse reţele sociale, de ofertele tradiţionale de viagra, rolex şi cialis – de parcă o femeie de 24 de ani ar avea nevoie de aşa ceva 😀 Până acum era de-ajuns să verific mailul o dată pe zi, acum trebuie să-l verific la fiecare 2 ore şi în timpul serviciului chiar n-am când. Grrr! Muri-v-ar la intrarea-n inboxul meu!

  • Magazinele au oferte promoţionale şi afişe cu zăpadă

Vitrinele sunt împânzite de zăpada artificială şi de diverse afişe ce arată a zăpadă albăstruie. Iar ofertele nu contenesc să curgă. Adică în perioada asta se fac cele mai mari vânzări.

  • Hruşcă a venit în România

Asta e din ciclul “Oldies but goldies”. Ce-i drept, nu există Crăciun fără Hruşcă la români, lucru nu neapărat rău. Dar parcă ar fi bine dacă nu i-am auzi colindele în toate magazinele şi Mall-urile din ţară. În definitiv, de Crăciun doar Hruşcă e mai omniprezent decât Doamne-Doamne.

  • La birou am primit decoraţiunile de sărbători

Asta-mi place! Dacă acasă nu cred că voi avea un brăduţ, din motive de pisica prea insistentă şi un Laurenţiu prea încăpăţânat să-mi ia un brad de plastic, măcar la birou îmi voi aminti puţin de frumuseţea Crăciunului.

Later update: De sărbători apar anunţurile şi concursurile de adopţie de animale de Crăciun! Oameni buni, nu daţi cadouri de Crăciun cu animale decât dacă ştiţi clar că beneficiarul are timp şi îşi permite îngrijirea unui animăluţ.

E o prostie să adopţi/cumperi un patruped de Crăciun, Paşte, Sf. Ion, Sf. cu moaştele îngropate, doar pentru că ţie ţi se pare un gest frumos! Dar oricât de nobil ar fi gestul tău, poate beneficiarul se va sătura de câine, pisică, hamster, iepuraş, ignorându-l sau abandonându-l după 2 luni de convieţuire, timp în care îşi dă seama că un animal înseamnă mai mult decât nişte poze haioase postate pe net.

Tocanita din carnat proaspat de porc

La noi în familie există un obicei de sărbătorile de iarnă: de Crăciun mami face o tocăniță excelentă din cârnaț proaspăt de porc.

Anul acesta am dus tradiția mai departe și am gătit o tocăniță aproape la fel de bună precum cea pe care o făcea mami pe când eram noi copii. V-am mai arătat cum se face tocănița din carne de porc cu niște cârnaț afumat.

Ingrediente necesare: o legătură de cârnaț proaspăt, un ardei gras, o ceapă mică, 4-5 căței de usturoi, o linguriță de untură, 25 de grame de unt, sare, piper, 100 ml de vin roșu și niște condimente.

Mod de preparare:

Ardeiul gras se taie fâșii, jumătate din usturoi în felii iar ceapa se taie mărunt. Se pun la călit în untură și unt. Dacă nu puteți găti cu untură, uleiul de floarea soarelui e la fel de bun. Noi am folosit untură pentru că am primit de la rudele care au tăiat porcul de Crăciun și zău că era păcat să o aruncăm! Atenție să nu se ardă că are o aromă tare grețoasă și emană un miros nasol! Deci, se pun puțin la călit ardeiul, ceapa și imediat apoi se aruncă bucățile de cârnaț tăiate în 7-8 cm fiecare.

Se frige puțin cârnațul, va lăsa și el niște grăsime. Dacă e prea multă, mai scurgeți din ea. Se pune jumătate din vinul necesar, pentru a transfera aroma aceea bună, se pune apă cât să acopere cârnațul și se lasă la fiert cam 30 de minute, la foc mic.

La final se adaugă restul de usturoi tocat și vinul rămas. Niște frunze de pătrunjel sunt excelente, dacă aveți, evident.

Vinul parcă mai ia din grăsime și nici nu lasă o aromă foarte puternică de usturoi, chiar dacă se folosesc mai multe bucăți.

Se servește cu o garnitură de piure alături de multe murături. Noi am avut ceapă măruntă, porumb tânăr și sfeclă. Imaginea de mai jos reprezintă farfuria lui Laurențiu. Lui întotdeauna trebuie să-i pun porție dublă, cu de toate. 😀

tocanita de carnat de porc

Craciun fericit cu Ho Ho Ho!

Prin noiembrie îți spuneam că abia aștept să văd prima comedie românească de Crăciun. Vreo 2 săptămâni mi-a luat să mă coving să merg la cinema și încă vreo 3 să-l conving pe Laurențiu să mă însoțească. Băi, cât de încăpățânați pot fi bărbații ăștia uneori! Mai ales când e vorba de un film cu Ștefan Bănică Jr.

Ho Ho Ho – primul film românesc de Crăciun e o peliculă drăguță, are un scenariu tipic hollywoodian dar … merită văzută! Sincer! Chiar dacă Bănică Jr. nu e un actor care ar putea să mă convingă să văd un film în care joacă, Bogdan Iancu (Horațiu din film, băiețelul în jurul căruia se construiește acțiunea) e adorabil! Rârâit, cu un zâmbet contagios, e imposibil să nu-l îndrăgești din prima. Iar Alina Chivulescu e superbă!

La sfârșitul filmului am realizat că și noi, românii, putem face filme bune, care să binedispună, să aducă un zâmbet acolo unde lipsește. Replicile lui Horațiu sunt cele mai amuzante, parcă ar fi fost scoase din emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite„.

Dacă ți-a plăcut Home Alone, Beethoven 1,2 și 3, îți va plăcea și Ho Ho Ho.

În altă ordine de idei, la mine a venit deja moșul, pesemne că am fost cuminte. Dacă Moșul nu va veni și la tine, să-mi dai de veste. Poate-l tundem 😀

Crăciun fericit!

Cele mai mici sarmale din lume…

… pe care le-am făcut vreodată! Cred că nu e masă românească de Crăciun fără sarmale. Iarna e sezonul sărmăluțelor cu varză murată, care sunt delicioase.

N-am mai gătit așa ceva de câteva luni bune iar sarmale cu varză acră n-am mai mâncat de vreun an jumate. Rar se întâmpla să mă întâlnesc în piață cu tanti ce vinde murături. Norocul meu că în perioada asta tanti cu murăturile nu mai pleacă repede acasă pentru că orădenii sunt mari amatori de murături. Cel puțin asta deduc din cozile de oameni ce se formează lângă gălețile cu varză, sfeclă, gogonele, castraveți ori ceapă măruntă, toate murate! Yum!

Așa că pofta și-a spus cuvântul și mâinile-mi au purces la treabă.

E ușor să faci sarmale: călești ceapă, ardei gras (și puțin ardei iute :D), adaugi carnea tocată, sare, piper, orez, o lingură de pesmet și o lingură de mălai. Amestecul ăsta se învelește în foile de varză (fie fierte, fie murate). Pui sarmalele la fiert, la foc mic musai și adaugi câteva foițe de dafin, piper boabe, curry și frunze de leuștean.

Astă seară, în ajunul Crăciunului am făcut cele mai mici sarmale din lume, cel puțin pentru mine!

Sărbători fericite!

sarmale micute

sarmale de craciun

Ho Ho Ho 2009 – film de Craciun made in Romania

În fiecare an apar filme de Crăciun cu poveşti emoţionante de familie, făcute după o reţetă standard la Hollywood. Am văzut filme franţuzeşti făcute după stilul american, filme spaniole, chiar indiene. Numai româneşti nu.

Bine, nu că mi-ar plăcea atât de mult reţeta de succes americană (pentru că mi se pare o reţetă ipocrită) dar, în afară de câteva producţii mai de Doamne ajută, multe dintre filmele ultimilor ani au fost marcate de comunism, de amintiri dureroase, întunecate şi morbide care mi-au lăsat un gust amar. Motiv pentru care am renunţat să mai caut filmele româneşti. Rămăsesem cu impresia că în România toate peliculele sunt negre, pline de pesimism, ură, răutate, trădări şi cu final nefericit.

Mi-a plăcut Băieţi Buni dar n-am putut să urmăresc seriale cu ţigani sau filmul acela cu manelişti. Am râs cu gura până la urechi la Amintiri din Epoca de Aur şi am zâmbit amar la California Dreaming. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile mi s-a părut crud dar totuşi ceva mai profesionist decât amintirea mea de la vreo 12 ani despre un film cu o tipă violată într-un beci, printre sertare încărcate de dosare, în timp ce în alt cadru cădeau gloanţe, pereţii se prăbuşeau iar medicii nu mai făceau faţă răniţilor. Ţin minte că am fost foarte marcată de film motiv pentru care ocoleam producţiile româneşti.

Să nu mai lungesc vorba, pelicula Ho Ho Ho, film de Crăciun made in România pare interesantă.

Nu sunt fană Ştefan Bănică Jr. dar chiar sunt curioasă de produsul final. Trailerul arată bine şi promite multe.

Un Craciun fericit in familie

Ieri seară, la puţin timp după ce am ajuns la “colindat”, m-a luat o durere nasoală de spate. Ce-am făcut? De Crăciun mă doare spatele? Off!!! O bomboană de bebe m-a făcut să mai uit de durerea de spate. Copiii sunt o sursă negreşită de fericire. E imposibil să nu îndrăgeşti un puiuţ de om!

Azi dimineaţă bruta mică se trezeşte, deschide laptopul şi readerul. A văzut că a scris Dragoş că a nins în Oradea şi amândoi ne-am repezit la fereastră, să vedem minunea. Ahaa! Deci d-asta m-a durut pe mine spatele aseară! Continue reading

Vreau zapada!!!

Vreau şi eu zăpadă şi frig de iarnă! Dar musai în combinaţia asta. Vreau să mi se înroşească iarăşi obrăjorii şi năsucul de la frigul de afară, să intru în casă şi să mi se aburească ochelarii, să ies pe balcon şi să caut oleacă de zăpadă ca să-l trezesc pe bruta mică!

Cer chiar atât de mult? Numai 2 zile, atât! Nu vreau decât 2 zile de zăpadă.

Fără maşini, fără mizerii, fără mocirlă sau apă pe jos! Vreau ca totul să fie alb, să acopere cenuşiul oraşului.

Şi mai vreau să merg la Ciuperca, să fac poze prin nămeţi!

Nenea cu vremea, hai îndură-te de un suflet micuţ şi prostuţ! Trimite un pic de zăpadă! Numai atât cât să mă dau cu sania sau să fac îngeraşi în omăt!

Deşi azi dimineaţă ne minunam de cât de cald e afară pentru luna decembrie, de câteva ore s-a lăsat frigul!  Sper să ningă!!!