Într-o seară fierbinte de vară mă întreabă o prietenă veche (adică, ne ştim de mulţi, mulţi ani şi încă mă mai suportă, surpriză!) de ce scriu pe blog. Şi n-am ştiut ce să-i răspund.

Toată lumea ştie că io vorbesc mult, că nu prea rămân fără replică (chiar dacă spun prostii în loc să tac!), dar la întrebarea asta n-am ştiut ce să-i zic. Nu o fac pentru bani, bărbaţi, droguri sau pentru că vreau să par deşteaptă (deşi io sunt, aşa mi-au spus doctorii).

Eventual o fac pentru că am un ego imens, pentru că narcisismul nu mă lasă să scriu despre tragediile din România ci numai despre mine şi despre viaţa mea extrem de palpitantă. Cum adică frica de şoareci sau paranoia şoricească nu e un lucru palpitant? Cine a mai pomenit om căruia să nu-i fie frică de şoareci şi gândaci?!

Apropo, aseară am găsit un gândăcel în chiuvetă. Era cam subnutrit săracul, părea dezorientat, însă io ştiu că de fapt era un spion KGB ce încerca să se infiltreze în baia noastră. Am încercat să-l anihilez cu Cif şi Vanish lichid dar … după 10 minute s-a ridicat, m-a înjurat şi s-a sinucis în toaletă. Gândăcel isteţ! Şi eu, dacă aş fi fost un gândac, m-aş fi sinucis decât să mă las torturat cu Domestos, săpun lichid sau, Doamne Feri, Cilit Bang!

După o săptămână şi jumătate de concediu presărat cu mult somn, câteva cărţi bune (Tehnici de Manipulare de Bogdan Ficeac e o carte foarte interesantă!) 2 sezoane de House, câteva filme vechi şi nici nu mai ştiu câte pahare cu vin roşu demisec, am mintea atât de odihnită că mi-e lene şi să dorm.

Tu cum omori gândacii?

*foto

Vineri, 13 august!

Pentru majoritatea oamenilor care cred în superstiţii azi a fost cea mai ghinionistă zi. Unii au sunat la serviciu şi au pretins că sunt bolnavi doar pentru a nu ieşi din casă, şi-au rugat mamele să le aducă sandwich-uri reci de frică să nu se ardă cu supa fierbinte. Alţii au fost mai bărbaţi şi au sfidat soarta, luându-şi viaţa în piept şi ieşind pe stradă. Din fericire, nu le-a căzut nimic în cap (doar superstiţiile!).

Pentru mine a fost ziua în care mi-am udat florile de la birou pentru ultima dată. Am dat shut down la calculator cu mâna tremurândă de emoţie. Două săptămâni nu-l voi vedea, iar el (calculatorul) nu-mi va simţi atingerile delicate. Cred că-i va fi dor de biscuiţii pe care-i ronţăiam cu poftă dimineaţa. Reîntâlnirea va fi mult mai plăcută, după 2 săptămâni în care-mi voi răsfăţa degetele cu alte lucruri (nu te gândi la prostii!).

Adio calculatorule, adio cyclamen frumos. Ne revedem peste 2 săptămâni.

Ah, da, motivul adevărat pentru care am avut noroc azi e faptul că am reuşit să fentez furtuna cu grindină ce s-a năpustit asupra oraşului. Iar la magazinul de la colţ am găsit Cola Cherry, pentru prima dată de când cumpăr de acolo. Let the party begin!

Tu ce faci în concediu?

Ai câştiga potul cel mare la loto şi peste 2 săptămâni ai afla că mai ai 6-8 luni de viaţă. Ce ai face?

Primul lucru ar fi să-mi dau demisia, mi-aş face un bagaj cu chiloţi şi şosete şi aş zburda fericită spre pajişti mai … colorate, undeva prin Mauritius sau Insulele Canare.

Apoi aş face tot ce nu am făcut până acum (bre, nu te gândi la prostii!): aş zbura cu parapanta, aş sări cu paraşuta, aş săruta o femeie (depinde ce femeie!), aş merge la măcar un concert al cât mai multor artişti şi formaţii preferate, aş conduce un Mini Cooper, o broscuţă VW şi un Volvo C30, aş face sex într-o toaletă din avion, aş înota cu delfini, ba chiar cu rechini, l-aş săruta pe tipul ăla care m-a fermecat în liceu şi pe care n-am apucat niciodată să-l invit în oraş de proastă ce-am fost!

Aş mânca melci, caracatiţe, furnici cu miere, broaşte (gătite!), aş mângâia un şarpe (dar numai dacă e sătul şi n-are colţi), l-aş suna pe Johnny Depp să-i spun că îl ador, aş urca pe munte şi apoi aş traversa Sahara, l-aş ţuca pe Robbie Williams (chiar dacă mi se pare un bărbat urât!), l-aş hărţui pe Robert Pattinson şi i-aş spune că joacă precum o scândură, păcat că are un zâmbet drăguţ, i-aş face o propunere indecentă lui Orlando Bloom şi aş sta la poveşti cu Monica Bellucci, cea mai frumoasă femeie din lume.

Şi câte şi mai câte aş face … Dar de fapt, de ce spun că aş face când am o viaţă înainte să tot fac prostioare?! Desigur, în limita decenţei impusă de normele societăţii în care trăim.

Vremea din ultimele zile din Oradea a fost tare ciudată. Dimineaţa părea mohorâtă, rece şi umedă, la amiază vremea se transforma într-o zână frumoasă, soarele strălucea de-mi venea să-l închid în debara să nu mai bată pe monitor. A fost foarte cald, mon cher, extrem de cald. Săptămâna asta a debutat cu o furtună de toată frumuseţea. Şi groaza!
Cerul s-a făcut dintr-o dată negru, în câteva minute biroul s-a întunecat, lumea s-a panicat şi într-un final s-a calmat aşteptând … sfârşitul lumii! Agitaţie pe străzi, oamenii alergau să se adăpostească de groaznica furtună, maşinile nu făceau faţă ploii şi şoferii abia vedeau la câţiva metri în faţă. Iar noi… ei bine, noi priveam furtuna pe fereastră!

Chiar, oare cum ar fi să priveşti moartea în ochi? Să priveşti sfârşitul lumii de la fereastră, văzându-l cum se apropie ca o panteră pregătită să-şi înhaţe prada?!

Câteva poze cu norii furioşi din Oradea din ultimele 2 săptămâni:

Read the rest of this entry »

Inghetata nu mai e la moda ...

cadou de la vecinu’ Ori am fost prea cuminte, ori trebuie să fiu mai rea, încă n-am desluşit mesajul.

În altă ordine de idei, ai observat cât de scumpă e o caserolă mare cu îngheţată? Cele mai ieftine încep pe la 8-9 lei. Nu e de mirare că-i mai ieftin să bei 200 de vodka decât să mănânci o îngheţată …