Tag Archives: educatie

Despre alegeri şi politică

Azi am terminat de citit cartea lui Giovanni Sartori, Homo Videns. Am citit-o încet întocmai pentru a avea ocazia să aflu şi de argumentele celor care combat teoria scriitorului italian.

Giovanni Sartori descrie video-copilul care devine video-adult incapabil de a lua deciziile importante fără televiziune, fără a avea explicaţia vizuală a lucrurilor.

Argumentele autorului :

Copilul crescut în faţa televizorului, obişnuit cu “entertainment” nu mai are capacitatea de a-şi sintetiza informaţiile. În viaţa sa de adult va prefera emisiunile de divertisment în defavoarea celor culturale, va schimba cartea şi ziarul pe televizor, iar Internetul îi va servi ca o altă sursă de amuzament şi distracţie. Iar mass media şi-a schimbat formatele. Nu se mai adresează publicului de nivel mediu, ci gloatei amuzate de imaginea unui ministru care se scarpină în nas. Jurnalele de televiziune odinioară cuprindeau 15 minute de emisie, astăzi se ajunge până la o oră şi jumătate (cu tot cu sport). O ştire nu ajunge la televizor dacă nu are ceva senzaţional, dacă nu stârneşte reacţii.  Ştirile pe care se pune accent sunt cele despre o babă care a fost violată, iar alta ucisă pentru 2 lei. Cele care prezintă o lansare de carte sau un act de caritate sunt bagatelizate sau exploatate financiar. De parcă telespectatorul ar fi dependent de doza zilnică de şoc, de inedit!

Nu mai există acte sufletiste. Orice donaţie e urmată de un spot publicitar al firmei donatoare sau menţiunea că donaţia a venit din partea firmei X, persoanei Y.

Pe homo-videns (termen format din homo sapiens şi video) nu-l mai interesează viaţa publică, ce se întâmplă în politică sau de ce politicienii reuşesc să le înşele din nou încrederea acordată prin vot. Pentru că homo videns e preocupat de capra vecinului, de noul amant al lui Britney Spears sau de crima comisă de Cioacă. Giovanni Sartori descrie mai mult la societatea italiană într-o oarecare comparaţie cu cea americană, cea mai democratică ţară cu cei mai mulţi oameni ignoranţi.

Oricum observaţiile lui se potrivesc foarte bine şi societăţii româneşti. Câţi părinţi limitează accesul copiilor la televizor?  Câţi copii mai citesc?

O oarecare concluzie …

Dacă s-ar acorda o mai mare atenţie copiilor poate că situri precum Pitzipoanca, Cocălari (situri care  scot în evidenţă prostia şi ignoranţa tineretului) nu ar mai exista. Poate că la vot n-ar mai merge doar pensionarii sau “oile”. Sau poate că dacă ne-ar interesa viaţa publică şi bunăstarea generală am fi mai atenţi la alegeri, am vota cu chibzuinţă şi nu ne-am mai complace în a ne plânge de milă de fiecare dată când la ştiri se anunţă scumpirea pâinii.

Sunt multe de spus referitor la cartea Homo Videns, iar argumentele lui Giovanni Sartori sunt greu de combătut având în vedere că el se referea la societatea din anii ’90, societate care acum, în secolul 21, a ajuns să pună mai mare accent pe Guţă decât pe Cărtărescu. Dacă ar fi să închei postul într-o manieră pesimistă, aş spune că filosoful italian a prevăzut doar începutul unei societăţi depravate.

Dar sunt optimistă şi prefer să mă pierd în iluzia că, poate, într-o zi situaţia se va schimba în mai bine!

trandafir galben portocaliu

Gandeste pentru tine, nu pentru cei din jur!

O melodie ce mi-a adus aminte de un articol citit zilele trecute, prin Gandul, din care am aflat ca o parte din adolescentii de azi iubesc sexul, mai precis sa faca sex.

E firesc sa-ti doresti sa faci dragoste, mai ales cand hormonii tropaie-n trupul de adolescent, dar e de asemenea firesc sa ai grija de tine, sa te protejezi.

Educatie sexuala

In sistemul nostru de invatamant nu exista educatie sexuala, parintii sunt fie prea ocupati sa le explice copiilor riscurile unui contact sexual neprotejat, ori sunt pudici, bazandu-se pe mentalitatea “lasa, ca o sa afle el/ea mai tarziu…”

Mai tarziu poate fi prea tarziu! Poate atunci o sa te trezesti ca fiica e insarcinata, desi abia a invatat sa foloseasca absorbantul. Stiu cazuri de fete care m-au intrebat daca e adevarat ca poti ramane insarcinata in urma unui sex oral.

Daca voi, ca parinti, nu aveti curajul de a le explica ce si cum despre relatiile intime, macar puneti-le la dispozitie niste medii de informare: carti, reviste, brosuri, filme educationale. Educatia sexuala nu se gaseste la televizor, salivand la imagini cu Nicoleta Luciu dezbracata.

Pe vremea mea ...

Batranii se plang de noi, tinerii, ca suntem depravati. “Cand am fost eu de varsta ta, nici un san nu stiam cu arata, daramite sa-l fi pipait vreodata …”, zic unii. Da, tataie, asa e, dar pe vremea aceea nu faceai asa ceva pentru ca nu aveai libertatea de acum, erai trimis la sapa sau sa lucrezi in fabrica, nu aveai acces la internet, iar siteurile de p0rn erau un vis frumos.

Presiunea sociala

Pe de alta parte, copii, fiti cuminti! E vreme pentru orice, chiar si pentru sex. Nu sariti in pat cu cineva doar pentru ca rad colegii de clasa de tine ca esti fata / baiat cuminte.

Tin minte ca in liceu auzeam uneori povestile unor colege care se laudau cu aventurile de-o noapte. Pe langa chicotelile specifice adolescentei, mereu imi venea sa spun “Jeez, that’s stupid!”.

Nu cred ca ar trebui sa nu te lasi influentat de cei din jur, de presiunea lor, de ideea de a parea cool. Fa ceea ce simti tu ca e mai bine pentru tine, indiferent de ceea ce cred cei din jurul tau acum. Tu esti persoana care suporta consecintele actiunilor tale, nu cei care pun presiune. Gandeste-te ca in 5 ani vei fi cu totul alta persoana, vei avea alte prioritati, alte nevoi, alte idei. Iar grupul tau de prieteni va fi cu totul altul.