Tag Archives: egipt

mubarak

Mubarak a plecat, egiptenii intră în perioada de tranziţie

mubarakDupă ce protestele începute în 25 ianuarie au luat amploare, egiptenii fiind hotărâţi să scape de autocraţia lui Mubarak, iată că visul lor s-a adeverit.

Hasni Mubarak, preşedintele Egiptului din 1981, a decis să se retragă de la conducerea ţării, lăsând totul pe seama vicepreşedintelui Omar Suleiman şi a armatei. Egiptenii au ieşit pe străzi, în număr şi mai mare, să sărbătorească evenimentul: au scăpat de Mubarak.

Dar acum rămâne întrebarea: ce se va întâmpla mai departe cu ţara? Sigur, au scăpat de-un regim autoritar şi corupt până-n măduva oaselor, dar ce vor face egiptenii mai departe? Dacă acelaşi partid va rămâne la conducere, iar democraţia va fi aplicată de aceiaşi oameni, s-ar putea ca perioada aia de tranziţie să fie mai lungă decât credeau.

Să nu uităm că şi în România post-ceauşistă tot securiştii s-au lăudat că vor instaura democraţia în ţară, dar în felul lor. 😀

Am citit pe Al Jazeera declaraţiile mai multor şefi de stat sau de guverne şi mi-a rămas în minte sfatul lui Obama: plecarea lui Mubarak de la conducerea Egiptului e doar începutul. Dacă Egiptul va rămâne aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie (vezi Rusia), s-ar putea ca artificiile de azi să fie ultimele distracţii publice pentru egipteni. Desigur, exagerez. În definitiv, nu-s analist politic.

foto: aljazeera.net/AFP
grety

Links @ 4 februarie

grety

revolutie in egipt

Taie-le oamenilor accesul la internet şi vei vedea o revoltă

revolutie in egipt

Se întâmplă în Egipt. Hosni Mubarak, preşedintele egiptean care conduce un regim autocratic încă din 1981, de la uciderea lui Anwar el-Sadat, a decis să taie accesul oamenilor la internet după ce a văzut că egiptenii iau exemplu de la locuitorii Tunisiei care au reuşit să scape de sub regimul fostului cadru militar Zine El-Abidine Ben Ali.

Şi Mubarak a fost un conducator militar înainte de a deveni preşedintele Egiptului şi înainte de a deveni un conducator autocratic. Egiptenii s-au unit pe internet, de unde şi decizia lui Mubarak de a bloca accesul cetăţenilor la orice sursă de informare din afara ţării.

Aşa că oamenii au ieşit în stradă. S-au luat la bătaie cu poliţiştii, însă televiziunea Al Jazeera a transmis şi câteva imagini cu tancuri care circulă pe străzile din Cairo, însă protestatarii nu au luat-o la fugă, ci au continuat protestele, demonstrând că nu pot fi intimidaţi cu prezenţa armatei.

Bilanţul evenimentelor:

Până acum au murit 5 oameni şi zeci de alţi egipteni au fost răniţi în urma luptelor cu forţele de ordine (nu armata!), spune un jurnalist de la Al Jazeera (urmărim online, live).

Câteva clădiri au ars, însă adevărata pagubă mondială ar fi dacă muzeul din Cairo ar fi afectat de incendieri. În definitiv, muzeul din Cairo e un adevărat sanctuar al istoriei egiptene şi nu numai.

Din fericire, atât Reuters cât şi Al Jazeera transmit că muzeul a fost baricadat de armată pentru a preveni orice tentativă de jefuire sau de incendiere a monumentului. Evident că în urma revoltelor, mai multe instituţii, nu toate politice, au fost jefuite şi incendiate.

Ce face restul lumii?

Din afară, oamenii încearcă să ajute egiptenii să ajungă la informaţie, până şi Anne Rice trimite pe Facebook IP-uri şi numere de dial-up pe care egiptenii le pot folosi pentru a spune ce se întâmplă. Unii se tem că dacă regimul lui Mubarak a izolat ţara de restul lumii, conducătorul ar putea să ucidă pe oricine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără ca cineva să ştie. Ce ţi-e şi cu social media asta şi cât de important a ajuns internetul în vieţile noastre!

Obama a spus că problema ţine de egipteni şi doar ei îşi pot rezolva situaţia, americanii nedorind să intervină. Cine i-ar putea blama?! Doar n-au descoperit vreo rezervă uriaşă de petrol prin Egipt, nu?

De ce s-au aliat egiptenii împotriva conducătorului lor tocmai acum, după 30 de ani? Corupţie, injustiţie, rata foarte ridicată a şomajului, lipsa locurilor de muncă şi lipsa de respect pe care statul o afişează constant în relaţia cu cetăţenii. Sună familiar?!

Sunt curioasă la ce se va ajunge în orele următoare.

foto: http://www.telegraph.co.uk/