Tag Archives: familie

Up in the air (2009)

Filmul ăsta puteau foarte bine să-l denumească „Familia e cea mai importantă!”, pentru că asta unul dintre aspectele atinse. Superficialitatea omului, importanța pe care o atribuim unor lucruri aparent nesemnificative, egoismul specific ființei umane și câte și mai câte clișee/învățături au mai predicat în filmul Up in the Air!

George Clooney e angajatul de succes care are un țel: să călătorească mult. Atât de mult încât să atingă cele 10 milioane de mile de zbor, să atingă „nemurirea” printre companiile de zbor. Iar pentru a face acest lucru, se bucură de avantajele serviciului, chiar dacă acesta presupune anunțarea veștilor proaste. Adică, George sau Ryan, după rolul din film, e cel investit de companii pentru a concedia angajații. Diplomat, direct și zâmbitor, pare să simpatizeze cu omul, însă îl cam doare în cot de soarta oamenilor pe care îi concediază. Și de ce l-ar interesa? Fiecare om își croiește soarta. În drumul său colecționează carduri de loialitate și zâmbete false…

În definitiv, egoismul nu e un lucru rău ci doar prost interpretat. Faptul că porți deasupra umerilor povara unei vieți încărcate, a unui serviciu stresant, a unei ipoteci, a familiei, a tuturor prietenilor, nu te face un erou. De fapt, te transformă într-un om fără energie, un om care nu se poate bucura de lucrurile simple în viață. Un om care a uitat ce a dorit să devină în copilărie, un om care nu-și mai duce traiul pentru el și bucuriile sale, ci devine o mașinuță frustrată. Sau dimpotrivă: devii un om care știe să-și canalizeze energia spre lucruri cu adevărat importante, cum e familia. E un film care pune în balanță superficialitatea omului și nevoia sa de a aparține de ceva și de a crede în ceva: o familie, o comunitate, un grup.

Mă rog, am filosofat prea mult dar și asta e una dintre concluziile peliculei. Sunt curioasă de nuvela lui Walter Kirn. Sper să apuc să o citesc cât mai curând!

Concluzia: Up in the Air e un film ce merită văzut!

Miracolul din Ajunul Craciunului

Se întâmplă în Colorado, Statele Unite ale Americii. Tracy Hermanstorfer, de 33 de ani, se pregătea să aducă pe lume cel de-al treilea copil al cuplului.

În rezerva din spital i s-a făcut rău iar inima i s-a oprit. Soțul său, Mike, era lângă ea când a văzut cum jumătate din familia sa era pe punctul de a pieri. Doctorii au intervenit de urgență, au băgat-o pe femeie în operația de cezariană pentru a salva măcar copilul.

Sorții se arătau neîncrezători întrucât nici  bebeul nu prezenta semne că ar trăi, din câte spun jurnaliștii de la AP. Din fericire, doctorii s-au luat la trântă cu soarta și la câteva minute distanță, micuțul Coltyn a luat prima gură de aer.

În privința mamei, acesteia i-a revenit pulsul la aproximativ 4 minute după ce i s-a oprit inima. Atât Tracy cât și bebe Coltyn sunt bine.

Evenimentul s-a întâmplat în ajunul Crăciunului… Aveam nevoie de o astfel de știre. Mi s-a făcut lehamite de știrile negativiste, pline de morți, minciuni, promisiuni deșarte și oameni demagogi.

Sunt prea naivă dacă-mi doresc să cred în miracole?

_____________________

sursă imagine: AP/TheAge

Un Craciun fericit in familie

Ieri seară, la puţin timp după ce am ajuns la “colindat”, m-a luat o durere nasoală de spate. Ce-am făcut? De Crăciun mă doare spatele? Off!!! O bomboană de bebe m-a făcut să mai uit de durerea de spate. Copiii sunt o sursă negreşită de fericire. E imposibil să nu îndrăgeşti un puiuţ de om!

Azi dimineaţă bruta mică se trezeşte, deschide laptopul şi readerul. A văzut că a scris Dragoş că a nins în Oradea şi amândoi ne-am repezit la fereastră, să vedem minunea. Ahaa! Deci d-asta m-a durut pe mine spatele aseară! Continue reading

A fost odata …

E ciudat, abia am intrat în luna decembrie că deja m-a apucat nostalgia copilăriei. Mi-e dor de vremurile când tati cumpăra brăduţul de Crăciun cu doar o zi înainte de Ajun, când îl aducea acasă pe bicicletă chiar dacă şoseaua era acoperită de un strat gros de zăpadă.

Mi-e dor de serile de iarnă când mami trosnea şi trântea oalele şi tăvile prin bucătărie, nervoasă că făina e proastă şi nu creşte aluatul pentru prăjitură, când se supăra că ouăle au fost prea reci şi spuma nu a ieşit cum voia. Sau când se plângea lui tati să-i cumpere o tavă nouă, cea veche era denivelată şi toate foile de miere ieşeau strâmbe.

Când ne apucam să împodobim brăduţul… era nebunie. Unul voia beteală roşie, altul albastră, a mică avea pretenţii de beteală argintie şi globuri mari roşii. Până la urmă brăduţul ieşea o combinaţie de curcubeu dar era atât de drăgălaş şi noi eram mândri că fiecare avusese un cuvânt de spus. Până când venea tati în cameră şi ne trimitea afară, “aţi făcut circ din bradul ăsta!”, ne spunea în timp ce ne înghesuiam care iese primul pe uşă.

Apoi urma procesul de împodobire a camerei principale. Ştiţi voi, camera mare ce ţine loc de sufragerie şi dormitor la românii cu apartamente cu 2 camere. Ehe, aproape în fiecare an tati cumpăra câte o instalaţie nouă. Nu prea rezistau de la un an la altul. Când termina de amenajat camera, arăta ca o încăpere prea mică pentru atât de multe lucruri. Dar era superb! Simţeam că e Crăciun, că e sărbătoare.

Sub brăduţ puneam portocale şi aveam mare grijă de banane. Pe atunci se găseau greu şi erau tare scumpe aşa că tati ne cumpăra câte o ladă de Crăciun care să ne ajungă până de Revelion. Îmi plăcea la nebunie mirosul ăla: cornuleţe cu gem de prune proaspăt scoase din cuptor şi aroma fructelor… uff!

Când mami termina cu mâncarea de Crăciun, adică sarmale, supă de pui sau de gâscă, fripturică sau tocăniţă de porc cu mămăligă şi eventual o salată de beof ne strângeam în faţa televizorului, care pe unde apuca, şi ne uitam la Beethoven sau Home Alone. A doua zi mai aveam doar supică şi câteva sarmale. Era toată familia acasă pe atunci 🙂

Anii au trecut, am început să ne împrăştiem prin ţară şi peste graniţe dar aproape de fiecare dată veneam acasă de Crăciun. Anul ăsta o să fie primul an când nu voi fi la Lugoj de sărbători. E timpul să ne facem propriile noastre obiceiuri. Singurul lucru care mai lipseşte e cuptorul unde să fac prăjituri ca în copilărie.

Brăduţ avem, portocalele sunt pe drum, la fel şi cârnaţii de casă făcuţi de mami iar fălcuţa mică e nerăbdătoare să vadă Oradea. Sper doar să avem parte de zăpadă!

Cum arată Crăciunul pentru tine?