Tag Archives: filme

fructe-toamna

Filme de pe Netflix

Pentru că mi s-a părut prea scump abonamentul TV, avem Netflix. E mai practic și mai util. Și-s filme bune pe Netflix, fără zeci de minute de reclame făcute parcă de șobolani drogați (după duiumul de reclame idioate la medicamente e ușor să rămâi cu impresia că problema principală a românilor e frica de a tuși când au diaree). Iaca doar câteva recomandări de filme și seriale de pe Netflix, văzute în ultima perioadă.

1. Riphagen

Despre Al Doilea Război Mondial și rezistența din Rotterdam & Amsterdam, despre colaborarea poliției olandeze cu naziștii. Și despre cât de crud e omul mai ales în vreme de război. Europenii chiar știu să facă filme mai bune decât americanii însetați de explozii și sânge împroșcat în toate părțile. Plus că filmul ăsta nu profită la maximum de empatia spectatorului, ca multe alte producții ce tratează un subiect atât de vast și de crud. E de văzut.

2. Black Mirror

E un serial atipic, adică episoadele n-au legătură între ele. Satiră și umor negru, ficțiune îmbinată cu realitate. E genul ăla de serial la care râzi de idioțenii, dar apoi te gândești că așa ceva chiar se poate întâmpla în realitate (și nu mă refer la episodul cu primul ministru britanic). Sunt doar 3 episoade / sezon, parcă. Sezonul 3 va apărea în 21 octombrie 🙂

3. Unbreakable Jimmy Schmidt

Când am văzut imaginea filmului mi-am zis „hell no, e prea roz”. Și-am trecut peste serial, dându-i totuși o șansă astă vară, în timp ce tricotam o eșarfă. Și după primele 2 episoade am început să caut informații, să văd cine totuși a gândit un asemenea serial în care se face mișto de americani, pop culture și ideea americană de a gândi pozitiv indiferent de situație. Tina Fey e-n spatele (și-n fața) serialului și poate doar știind asta ar merita să-i acorzi o șansă lui Jimmy.

4. Ali Wong – Baby Cobra

Stand up comedy cu o gravidă care se laudă că s-a măritat cu un tip de la Harvard pt că ea nu mai vrea să mai lucreze vreodată. Și cam atât pentru că restul trebuie văzut 😀

5. Dwayne Perking – Take Note

Alt stand up comedy cu un tip care compară Europa cu America și altele, fără a exagera cu stereotipii enervante.

6. Stranger Things

Un serial parcă desprins din cărțile lui Stephen King, cel puțin asta e prima impresie cu care am rămas după primul episod. Acțiunea se desfășoară treptat, episod cu episod și atinge punctul culminant în ultimele 2 episoade din cele 8, cât are primul sezon. Al doilea sezon încă se filmează și au rămas nenumărate întrebări fără răspuns care sper să fie lămurite în următorul.

7. Cedric the Entertainer

Stand up comedy despre americani, muzică, hipsterime și millennials din perspectiva unui tip de 40 de ani.

8. Designated Survivor

Un serial care apare încet pe Netflix, episod cu episod. Cum s-ar organiza America dacă ar dispărea congresul american și președintele în urma unui atac terorist. E mai interesant decât circul mediatic din jurul alegerilor președințiale americane. Și-i cu Keifer Sutherland care se transformă episod cu episod, dintr-un pisoi speriat într-o felină căreia-i cresc ghearele.

The Good Wife și How To Get Away With Murder au episoade noi, pe care încă nu le-am văzut. Fracture, cu Anthony Hopkins e de văzut (dacă nu l-ai prins la HBO până acum), Mascots e amuzant dacă-ți plac filmele care fac mișto de lucruri banale. Apoi ar mai fi documentare interesante, cum e Holy Hell – despre un cult bizar, Amanda Knox – despre o studentă acuzată că și-ar fi ucis colega de apartament în Italia și toată nebunia mediatică din jurul procesului său, After P0rn Ends – despre ce se întâmplă cu starletele porno după ce-și încheie carierele, iar spectacolele de stand up comedy cu Jimmy Carr și John Mulaney merită văzute. La fel și Jeff Foxworthy and Larry the Cable Guy 😀

Când am timp să văd filme și seriale? Seara, la cină și înainte de somn.

 fructe-toamna

ochelari-noi-2016

Un film bun și o faptă bună

De ieri a început să ruleze la Cinema Palace (Oradea, pentru cei ce-ați scăpat cursorul pentru prima dată pe aici) un film pe care-am pus ochii de-o juma’  de an: Zootopia. E cu vulpi, iepuri (ha!) și leneși. Și multe animale ce formează fauna urbană. Și pare atât de fain, încât e musai să merg să-l văd.

Mno, Orange are promoția cu 2 bilete la preț de 1 bilet dacă trimiți SMS la 241. Și sunt sigură că mulți ați mers la cinema în zilele de miercuri pentru că există promoția asta.

Ei bine, puteți face o faptă bună. Puteți dona un bilet din promoție unui copil dintr-un mediu social defavorizat. Iar în 6 aprilie veți vedea un film împreună. Drăguț! Tot ce trebuie să faceți e să vă înscrieți folosind formularul de pe site, unde găsiți și restul detaliilor despre campania Orange.

Minte-mă frumos, 2012

O producție românească, o comedie romantică – dacă ne luăm după descrierea oficială. Mă rog, io-s cam reticentă la „comedii romantice”, mai ales dacă-s americane și o includ pe Jennifer Aniston. Dar pentru că Despre oameni și melci mi-a plăcut, am zis că trebuie să-i dau o șansă și comediei ăsteia. Și bine-am făcut, căci pentru o seară de joi, am râs cât pentru toată săptămâna.

Minte-mă frumos” cu Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Antoaneta Zaharia și Damian Marius e o comedie produsă de MediaPro Pictures, după rețeta filmelor americane, dar cu picanterii specifice românilor. Filmul a fost regizat de Iura Luncaşu după un scenariu de Adrian Lustig. Sigur, avem clișee celebre – de ex. el e un „loverboy” care-și vinde trupul, timpul și experiența doamnelor cu bani, ea o ucenică (la o cofetărie franțuzească), care nu știe să separe gălbenușul de albuș – dar producția românească nu merge chiar 1 la 1 după modelele americane. Plus că Diana Dumitrescu e o femeie tare frumoasă, și privind-o cât de mândră e pe marele ecran, uiți că a jucat în telenovele până acum. 😀

Dialogurile nu-s cele mai inteligente și câteva scene par lăsate în aer. Dar vorbim de o comedie romantică, un film de consum, nu de un film filozofic. Pentru o  seară cu prietenii/familia în oraș, vă recomand să mergeți să vedeți filmul ăsta. „Spune-mi tu un bărbat care rezistă la savarina mea”, e doar una dintre multele replici care-a provocat râsete. Păcat că am fost doar vreo 10 oameni în sală.

Apare și Loredana Groza într-o variantă franțuzească și roșcovană, însă cele mai interesante scene sunt cele în care ea apare-n costum de CatWoman sau e călare pe-un cal în „camera roșie” cu jucării erotice. Un strop de BDSM într-o comedie romantică. „Madame c’est mă-ta, je sui Ivonne”, replică Loredana la un moment dat.

E al doilea film românesc (pe care-l văd eu!) în care internetul reprezintă legătura între personaje, după „Bună! Ce faci?”. Fiind un film cu actori tineri, care se adresează generațiilor Y și Z, sper că adolescenții și tinerii, în general, vor fi atrași de producția aceasta. Limbajul e specific vremurilor noastre, glumele-s reușite, iar sonorizarea e excelentă.

Merci, Ioana, pentru invitație!

The Raven 2012

O producție bazată pe operele lui Edgar Allan Poe și misterul zilei în care a fost găsit, aproape mort, într-un parc, pe bancă. Filmul e construit în jurul operelor scrise de Poe, mai exact poveștile macabre despre morți subite și misterul lor. Pentru cei ce n-am urmat un liceu filologic sau o facultate de litere, aflați că Edgar Allan Poe e unul dintre primii autori care au pus accent pe proza scurtă, fiind considerat și cel care a pus bazele stilului de ficțiune polițistă (așa se traduce detective fiction?!). sursa

Mă rog, să povestim puțin și despre film. Rolul principal e jucat de John Cusack. Care ar fi un actor foarte bun dacă ar renunța la blockbustere. Părerea mea!

Mi-a plăcut The Raven, deși nu e atât de înspăimântător precum l-am perceput din trailer. Dar nici atât de misterios, precum ar fi trebuit să fie un film de mystery. Dar per total a reușit să-mi aducă aminte de câteva povești pe care-mi doresc să le recitesc, evident scrise de Edgar Allan Poe. Așa că io cred că ăsta e, de fapt, scopul filmului: să readucă în prim plan un scriitor clasic și un gen de literatură ce pierde teren în defavoarea noului val de scriitor de duzină din SUA și a cărților ușoare, în ciuda sutelor de pagini scrise. Vezi cazurile Stephenie Meyer, L.J. Smith, Cassandra Clare etc. Sigur, sunt genuri diferite cu un public diferit, dar parcă mai multe emoții transmit poveștile lui Poe decât aventurile unor puștoaice de 14-18 ani, complexate, în căutarea iubitului super-mega-extra frumos și talentat. Sau a vampirului sclipicios. Desigur, sunt subiectivă, că doar scriu pe-un blog personal.

Revenind la film, trebuie să precizez că am apreciat lipsa bombelor, a zecilor de explozii pe secundă și a urletelor din luptele corp-la-corp. Care, fie vorba între noi, sunt puține. Dacă mă scoate ceva din sărite la filmele americane din ultimii 3 ani, acelea-s sunetele de urangutani în călduri care înlocuiesc strigătele bărbaților. Cred că n-a fost film de boxoffice, pe care l-am văzut, care să nu conțină acele urlete stupide de fiecare dată când eroul se luptă cu adversarul său de temut. De parcă toți bărbații au voci grave, aspre și urlă ca niște primate-n călduri atunci când sunt răniți.

Mă rog, am scris prea mult și prea puțin despre film. Ideea rămâne: The Raven e un film ușurel, merită văzut dacă vrei să verifici autenticitatea scriptului recitind operele lui Poe.

Albă ca Zăpada, crispată ca scândura!

De vreo oră râd ca nebuna citind pe DailyMail valul de articole care-a apărut pe tema „Kristen Stewart cheated on Robert Pattinson”. Mă distrez mai bine decât m-aș distra la un circ cu urangutani beți și drogați.

Norocul meu cu google plus, că altfel sigur aș fi ratat distracția asta. Pe Google+ poți vedea trending topics. Kristen Stewart era pe primul loc. Ok, că-i o actriță atât de bună încât și pisica mea e mai expresivă, știm deja. Dar na, de curiozitate am intrat pe topic. Ce să vezi? Kristen Stewart și-a înșelat iubitul. Cu englezul Rupert Saunders, regizorul filmului Snow White and the Huntsman.

Pfoai, șoc și panică pe fanii Twilight care acum caută cărți cu vrăji voddoo pentru a se răzbuna pe cea care i-a frânt inima britanicului și „răvășitorului” Robert Pattinson. Să se consemneze: nu mai există Team Edward și Team Jacob, ci cele două tabere s-au unit în Team Robert. Cum a îndrăznit fata să-l înșele pe tânărul actor care a fermecat atâtea adolescente cu părul lui vâlvoi? Că dacă ar fi vorba să joace într-un film fără părul ăla vâlvoi, ceva-mi spune că ar ieși cam șifonat!

Dar stai! Că it get’s better, cum ar zice americanul. Mai știți cazul Chris Crocker și Leave Britney Alone? No, check this out! O englezoaică, foarte în temă cu tot ce se întâmplă în lumea actorilor, a postat pe youtube un clip asemănător. Ba chiar plânge pentru Robert și nu înțelege de ce femeia aia nenorocită a putut să-i facă atât de mult rău, înșelându-l cu un regizor de 41 de ani.

Clipul e savuros, am râs ca o prostovană, singură în fața laptopului în timp ce mâța miorlăia disperată să închid clipul! După primul minut s-a ascuns sub un fotoliu, n-a mai rezistat! Dacă femeia e bolnavă psihic anunțați-mă, că promit să nu mai râd! De oamenii care au probleme medicale nu râd, serios! Că nu-i vina lor!

 

Toate ca toate, dar voi vă dați seama că Kristen Stewart e considerată o femeie mai frumoasă decât superba Charlize Theron? Căci în film domnița Stewart o interpretează pe Albă ca Zăpada, iar Charlize e mama vitregă. Ceva-mi spune că regizorul i-a dat rolul lui Stewart numai pentru că avea chef să „guste” ceva mai tânăr. Deși nici nevasta regizorului, de 33 de ani, n-arată rău! Oricât de tinerică și de albă ar fi Kristen, nu-i mai frumoasă decât Charlize. Și nici mai senzuală. Că domnița Stewart e atât de expresivă și de senzuală precum o scândură vopsită. Dar cine-s io critic gusturile oamenilor în materie de filme și actori? Uitați-vă la ce vreți, că d-aia avem democrație! Cât încă o mai avem!

Extremely Loud & Incredible Close

Ecranizarea nuvelei cu același nume, lansată în 2005 și scrisă de Jonathan Safran Foer, Extremely Loud & Incredible Close e un film impresionant. Ok, nu atât de impresionant încât să-mi smulgă vreo lacrimă (tot n-am găsit filmul ăla care să mă facă să plâng!), însă atinge câteva puncte sensibile. Tragedia din 11 septembrie, pierderea unui părinte, relația dintre tată-fiu și mamă-fiu.

Personajul principal e Oskar Schell, puștiul de 9 ani care pornește în căutarea unei încuietori pentru o cheie pe care o găsește într-o vază din dulapul tatălui său, victimă în atacurile din 11 septembrie. Am rezonat cu micuțul mai ales  în momentele de social awkwardness. Probabil viața într-un oraș mare, prea multe informații despre pericolele care ne pândesc la orice pas ne transformă în ființe dominate de fobii.

De notat monologul lui Oskar!

Coloana sonoră e semnată de Alexandre Desplat și cred că ăsta e un motiv bun să vezi filmul ăsta.

Ghost Rider 2? O pierdere de vreme!

Nu-mi dau seama dacă-s chiar obiectivă când spun că filmele cu capital străin nu reușesc să ne promoveze țara într-un mod favorabil.  Au mai fost vreo 2 thrillere de mâna a doua filmate în România pe care n-am reușit să le văd până la capăt, atât de proaste erau. Deși într-unul dintre ele juca Florin Busuioc, un om care-mi place. De aici și ideea mea că filmele cu scenariu american nu ajută prea mult la imaginea țării și a românilor în general.

Ghost Rider 2 nu face excepție de la regula mea. A început cu dreptul, cu Moreau (încă nu mi-am dat seama ce era nenea ăsta: călugăr? bounty-hunter? pierde-vremea-pe-motor?!) pe motocicletă pe câteva porțiuni de Transfăgărășan. Dar a continuat prost pentru că s-a ales să se arate cel mai puțin spectaculoase porțiuni din drumul ăsta incredibil!

Apoi, să-mi fie cu iertare, dar chiar toate spitalele românești sunt pline de igrasie, cu jeg de 2 degete, cum s-a arătat în film? Da, sistemul sanitar e la pământ, în Oradea am avut ocazia să văd un spital într-o stare deplorabilă. Măi, dar pentru pelicula asta nu puteau alege un spital mai de Doamne-ajută? E musai să arătăm tuturor străinilor că România e un fel de no man’s land?!

Sunt multe discrepanțe în film, replici seci, predictabile. Iar despre efectele speciale, Dumniezo cu mila! Nu știu cine și unde au fost făcute și editate, dar de cele mai multe ori nu înțelegeai ce se petrece în film. Știam că e o scenă cu bătaie, dar nu înțelegeam cum decurge lupta.

Iar la capitolul lupta supremă e dezamăgitor să vezi că momentul de cumpănă e legat de un oarecare criminal de mâna a treia care se bucură de puteri neașteptate, nu implică ză big boss. Ăsta e un clișeu tipic american: întotdeauna șeful, căpetenia, ză master, va fi învins în 2 mișcări, iar lupta supremă se duce cu un oarecare învățăcel care s-a trezit peste noapte că trebuie să dea niște pumni și niște picioare.

Cu tot respectul pentru actorii români care au apărut în film, Ghost Rider 2 e o prostie de film, o pierdere de vreme! Vorba unui prieten: „Am pierdut o oră jumate din viața mea, timp pe care nu-l mai recuperez vreodată, uitându-mă la Ghost Rider 2!”

Cu ce am rămas din filmul ăsta? Nicholas Cage a îmbătrânit, dar vai ce dantură perfectă are! Că deh, dinții ăia bine lucrați și finisați ies în evidență  în cele mai multe scene!

Ah, da, nu pot încheia postul ăsta fără să nu atrag atenția asupra subtitrării! Am găsit vreo 3 greșeli, inclusiv traducerea cuvântului „conscience” cu „cunoștință”. Subtitrările pentru filme devin din ce în ce mai proaste și mai slabe calitativ. Păcat!

Beats of Freedom

Beats of Freedom şi The Circle pe Corso în Oradea

Azi, 1 septembrie pe Corso, în jurul terasei Lactobar puteţi urmări următoarele documentare:

Beats of Freedom

Regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota
Polonia, 2010, 75 min.

Beats of Freedom este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de la Jarocin, unicul din întregul bloc comunist, istoriile diverşilor muzicieni polonezi din acea perioadă si, cel mai important, muzica lor.

Beats of Freedom

The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii

Regie: Tereza Reichova
Cehia, 2009, 62 min.
17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha.

Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.

The Circle

Evenimentul Documentare pe Corso este iniţiat de Cultură în Mişcare şi Casa de Cultură Oradea.

Hai pi şientru la un citro şi-un film! În Oradea

Spre surprinderea mea, toate scaunele aşezate de către organizatori au fost ocupate. Orădenii au fost curioşi de filmele care au rulat pe un „ecran” prea mic. Probabil mâine se va schimba situaţia, nu de alta, dar e musai un ecran mai mare să poată vedea şi cei de la terasa LactoBar şi cei mai mici de statură, cum sunt eu. 😀

Interesante documentarele din această seară. Din Bee Moldovan am rămas cu ideea unui protagonist (e un citat aproximativ, nu ţin minte exact ce-a spus): „De ce se mai chinuie Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană, că noi oricum suntem toţi pe aici.” Documentarul prezintă vieţile câtorva moldoveni plecaţi de acasă prin Franţa, să-şi facă un rost, un ban, fiecare după buget.

Al doilea documentar, polonez, prezintă doi bătrâni iubiţi care-şi caută casă. Cei doi s-au cunoscut la un centru pentru persoane fără adăpost. Ea povesteşte cum a fost măritată de 3 ori, dar doar a doua căsnicie a fost fericită: primul se îmbăta şi o bătea, al doilea era bun, dar nu era pe placul maică-sii, iar pe-al treilea l-a luat de soţ să scape de gura maică-sii. Ultimul soţ a fost cel mai rău: o înfometa, o bătea, iar la final a ajuns să aibă o relaţie cu fiica vitregă şi aşa tanti a ajuns în stradă. E un documentar tragi-comic.

Câteva imagini de pe corso-ul orădean.

(pozele-s făcute fără blitz, să nu deranjez spectatorii, de unde şi unele cadre mai neclare. obiectivul de 50mm o fi el mai luminos, dar nu e magician)

conan jason momoa rachel nichols

Conan Barbarul sau cum să te minunezi de fundul lui Jason Momoa

conan jason momoa rachel nicholsAm fost la film pentru că, aşa cum deja ai ghicit, dragii noştri iubiţi (al meu şi-al Ioanei) au dorit să vadă filmul. De altfel, deşi tot filmul e plin de testosteron, audienţa e formată din bărbaţi. Asta dovedeşte că şi purtătorii de cohones se uită după alţi bărbaţi, mai ales când e vorba de violenţă şi lupte stupide.

Conan Barbarul e un film plin de sânge, de bătăi, de sunete de monştri (n-am înţeles de ce de fiecare dată când inamicul scapă, adversarul se uită în urma lui, ridică buza de sus şi scoate un zgomot de monstru, care ar trebui să ţină loc de “Te prin io data viitoare”). Toată pelicula e plină de astfel de sunete de felină care rage şi-şi ameninţă adversarii.

Din tot filmul, cel mai mult mi-a plăcut scena când Conan se trezeşte şi se vede în prim plan splendoarea aia de fund lucrat şi bombat. Cred că oricărei femei din sală i-a plăcut. Când i-a apărut fundul pe ecranul imens din cinematograf, toată lumea a scos un “Oaaaaaaa”, “Hiiiii”, “Mmmmm”, “Oooooo”. 😀

La multe scene de violenţă am tresărit sau mi-am acoperit ochii. Prea mult pentru mine, prea crud.

Iar Rachel Nichols e bună rău, chit că pe ici-pe colo e enervantă când urlă şi urlă şi tot urlă, că-mi venea să intru în film şi să-i dau 2 palme să tacă naibii, că urletele nu ajută la nimic.

Apropo, io tot nu-mi dau seama unde a fost 3D-ul ăla pe care-l anunţau.
Per total e un film cu mult testosteron, pe placul bărbaţilor, fireşte. Pentru femei şi copii, cred totuşi că prezintă prea multă violenţă.

foto