Beats of Freedom

Regie: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota
Polonia, 2010, 75 min.

Beats of Freedom este o incursiune în istoria muzicii rock din Polonia, din perioada comunistă. Când toate aspectele vieţii erau controlate de regim, muzica rock devine un simbol al libertăţii. Filmul include imagini de la festivalul de la Jarocin, unicul din întregul bloc comunist, istoriile diverşilor muzicieni polonezi din acea perioadă si, cel mai important, muzica lor.

The Circle – A Portrait of a Demonstration / Cercul-portretul unei demonstraţii

Regie: Tereza Reichova
Cehia, 2009, 62 min.
17 noiembrie 2008, Litvinov, Republica Ceha.

Demonstraţia Partidului Muncitorilor este urmată de o antidemonstraţie a populaţiei de etnie romă. În cele din urma, localnicii se alătură demonstranţilor de dreapta împotriva romilor. Regizoarea invită participanţii părţilor implicate să confrunte declaraţiile cu imaginile filmate, în speranţa clarificării adevărului.

Evenimentul Documentare pe Corso este iniţiat de Cultură în Mişcare şi Casa de Cultură Oradea.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Interesante documentarele din această seară. Din Bee Moldovan am rămas cu ideea unui protagonist (e un citat aproximativ, nu ţin minte exact ce-a spus): „De ce se mai chinuie Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană, că noi oricum suntem toţi pe aici.” Documentarul prezintă vieţile câtorva moldoveni plecaţi de acasă prin Franţa, să-şi facă un rost, un ban, fiecare după buget.

Al doilea documentar, polonez, prezintă doi bătrâni iubiţi care-şi caută casă. Cei doi s-au cunoscut la un centru pentru persoane fără adăpost. Ea povesteşte cum a fost măritată de 3 ori, dar doar a doua căsnicie a fost fericită: primul se îmbăta şi o bătea, al doilea era bun, dar nu era pe placul maică-sii, iar pe-al treilea l-a luat de soţ să scape de gura maică-sii. Ultimul soţ a fost cel mai rău: o înfometa, o bătea, iar la final a ajuns să aibă o relaţie cu fiica vitregă şi aşa tanti a ajuns în stradă. E un documentar tragi-comic.

Câteva imagini de pe corso-ul orădean.

(pozele-s făcute fără blitz, să nu deranjez spectatorii, de unde şi unele cadre mai neclare. obiectivul de 50mm o fi el mai luminos, dar nu e magician)

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Conan Barbarul e un film plin de sânge, de bătăi, de sunete de monştri (n-am înţeles de ce de fiecare dată când inamicul scapă, adversarul se uită în urma lui, ridică buza de sus şi scoate un zgomot de monstru, care ar trebui să ţină loc de “Te prin io data viitoare”). Toată pelicula e plină de astfel de sunete de felină care rage şi-şi ameninţă adversarii.

Din tot filmul, cel mai mult mi-a plăcut scena când Conan se trezeşte şi se vede în prim plan splendoarea aia de fund lucrat şi bombat. Cred că oricărei femei din sală i-a plăcut. Când i-a apărut fundul pe ecranul imens din cinematograf, toată lumea a scos un “Oaaaaaaa”, “Hiiiii”, “Mmmmm”, “Oooooo”.

La multe scene de violenţă am tresărit sau mi-am acoperit ochii. Prea mult pentru mine, prea crud.

Iar Rachel Nichols e bună rău, chit că pe ici-pe colo e enervantă când urlă şi urlă şi tot urlă, că-mi venea să intru în film şi să-i dau 2 palme să tacă naibii, că urletele nu ajută la nimic.

Apropo, io tot nu-mi dau seama unde a fost 3D-ul ăla pe care-l anunţau.
Per total e un film cu mult testosteron, pe placul bărbaţilor, fireşte. Pentru femei şi copii, cred totuşi că prezintă prea multă violenţă.

foto

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Mă rog, nu asta e important, ci faptul că am reuşit să găsesc cine cântă tema serialului. Formaţia se numeşte Ima Robot, din L.A şi melodia se numeşte Greenback Boogie.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Cică Transformers 3 e film 3D. Ori sunt io mai chioară, ori nu ştiu ce-i aia 3D (ceea ce nu e exclus), dar nu prea m-am prins unde au fost fazele de 3D.

Mi-a plăcut mai mult de Rosie Huntington-Whiteley decât de Shia LaBeouf. Băi, cât poate să urle Shia ăsta! Sunt scene când urlă fără să aibă vreo continuare. La un moment dat Optimus sare în ajutor şi Shia ăsta începe şi urlă cât îl ţin plămânii: “Optimuuuuuuuussssss!!!” Şi gata! Că Optimus nu l-o băgat în seamă şi şi-o văzut de treburi.

Parcă Shia urlă din ce în ce mai mult cu fiecare film din franciza asta. În primul film era haios, era credibil când se speria de orice maşinărie ca o femeie, dar devine obositor să-l vezi cum urlă ca disperatul în aproape orice scenă.

Per total, Transformers 3 mi-a plăcut, e un film de acţiune în stilul specific francizei. Chiar merită văzut, dacă nu te cramponezi de isteriile lui Shia.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

10. Carl Orff – Carmina Burana, O Fortuna in Excalibur, din 1981.

Carl Orff a fost un compozitor German care a compus O Fortuna între 1935 şi 1936. La baza operei sale stau cele 254 de boeme şi texte dramatice din secolul 11 şi 12 cunoscute sub denumirea de Carmina Burana. Textele iniţiale sunt scrise în limba latină, germană, vechea franceză şi multe sunt scrise într-un amalgam de latină, germană şi franceză, conform Wikipedia.  Carmina Burana, tradus din latină, înseamnă „Cântece din Beuern” (prescurtarea numelui mănăstirii care e Benediktbeuern)

Textele au fost scrise de studenţi din cadrul universităţilor europene şi diverşi cancelari care îşi exprimau nemulţumirea faţă de cruciadele creştine şi faţă de abuzurile financiare ale înaltelor feţe bisericeşti şi nu doar.  Deci şi în secolele 12 şi 13 lumea îşi punea întrebări serioase în legătură cu legitimitatea Bisericii. Operele originale au fost descoperite în 1803 într-o mănăstire din Bavaria, fiind astăzi expuse în cadrul Bayerische Staatsbibliothek din Munich, Germania.

O Fortuna compusă de Carl Orff este folosită adeseori în diverse filme, scene sau evenimente pentru a accentua caracterul dramatic al situaţiei.

9. Tina Turner – We don’t need another hero – Mad Max Beyond Thunderdome, 1985

Dacă ai copilărit în anii ’90 e imposibil să nu fi văzut seria Mad Max. Aşa m-am îndrăgostit de Mel Gibson, de fapt, ca multe alte fetiţe fascinate de ochii albaştri ai americanului. În epoca de aur a Pro TV-ului, Mad Max apărea frecvent la televizor, spre încântarea fanilor.

Pentru piesa We Don’t Need Another Hero, Tina Turner a primit un premiu Golden Globe în 1986 şi a fost nominalizată la premiile Grammy, dar atunci n-a câştigat.

8. James Horner – Braveheart theme – Braveheart, 1995

Cred că Braveheart rămâne cel mai bun film pe care l-a regizat şi în care a jucat vreodată Mel Gibson. A fost lansat în 1995 după un scenariu scris de Randall Wallace. Pelicula a câştigat 5 premii Oscar, inclusiv premiul pentru Cel Mai Bun Film şi Cel Mai Bun Regizor. Braveheart e povestea lui William Wallace, un luptător scoţian care devine conducătorul armatei de scoţieni care i se opun regelui Edward I în primul război pentru independenţa Scoţiei. Întreaga coloană sonoră a fost compusă de James Horner şi interpretată de Orchestra Simfonică din Londra.

7.  Alan Silvestri – Forrest Gump theme, 1994

Tom Hanks e alt actor care m-a fascinat în copilărie. Iar tema filmului transmite un mesaj optimist, parcă îţi dă o stare de bine, de genul „ai să vezi că norii întunecaţi vor trece”.

Piesa temă a filmului a fost scrisă de Alan Silvestri, un compozitor american care a mai compus tema trilogiei „Înapoi în viitor”, „Who framed Roger Rabbit”, „Polar Express” sau „Beowulf” şi multe altele.

Producţia a fost regizată de Robert Zemeckis, după nuvela lui Winston Groom din 1986.

6. Hans Zimmer – Gladiator, 2000

Filmul ăsta a reprezentat un moment de cotitură în domeniul filmelor istorice americane, zic eu. Coloana sonoră e impresionantă, piesele au fost compuse de Hans Zimmer iar vocea îi aparţine lui Lisa Gerrard. Hans Florian Zimmer este un compozitor german recunoscut pentru ineditele teme din filme pe care le compune, printre care Rain Man, The Pirates of the Carribean, The Last Samurai, Dark Knight şi aşa mai departe.

Nu cred că mă înşel când spun că e, probabil, unul dintre cei mai buni compozitori de muzică pentru filme din vremurile noastre.

5. Jewel – Foolish Games, Batman and Robin,1997

Ştiu, numai unei femei îi putea trece prin cap să asculte piesa asta în filmul ăla cu testosteron. Jewel Kilcher a reînregistrat piesa special pentru film, a adaptat-o pentru a se potrivi mai bine cu scenariul şi acţiunea peliculei. Foolish Games e al treilea extras pe single de pe albumul Pieces of You.

Ce e interesant la piesa asta, de fapt la “Foolish Games”/”You Were Meant For Me”, e că s-a menţinut pe locul 15 în topul Billboard Top 100 piese din toate timpurile şi a intrat în Cartea Recordurilor pentru piesa care s-a menţinut cel mai mult în top, 65 de săptămâni. Din păcate pentru Jewel, recordul a fost detronat de-a lungul timpului de LeAnn Rimes şi Jason Mraz.

4. Aerosmith – I Don’t want to miss a thing, Armageddon, 1998

Altă piesă siropoasă, ştiu. Ce să fac dacă cei de la Aerosmith m-au fermecat? Nu, nu gura lui Steven Tyler ci vocea, deşi ambele-s situate cam în aceeaşi zonă „geografică”. Filmul a fost regizat de Michael Bay.

3. Andy Williams – Speak Softly Love, Naşul, 1972

Probabil cel mai bun film cu mafioţi făcut vreodată, Naşul impresionează nu doar prin acţiune şi actori, ci şi prin coloana sonoră. Andy Williams, de altfel un artist care încă mai cântă şi are propriu său teatru – Moon River -, a compus piese şi pentru alte filme. E cunoscut mai ales pentru tema din Love Story (dacă nu mă înşel, tema Love Story compusă de Francis Lai a apărut şi-n Liceeni, într-o scenă cu Dana şi Mihai).

2. Clint Mansell – Requiem for a Dream, 2000

Coloana sonoră din filmul ce poartă acelaşi nume cu piesa compusă de Clint Mansell, este interpretată de Kronos Quartet. Filmul a fost regizat de Darren Aronofsky şi mai multe nu-ţi pot spune despre el încă pentru că nu l-am văzut, încă!

1. Nicola Piovani – La Vita e Bella, 1997

Cel mai greu mi-a fost să aleg locul 1. Sunt o mulţime de alte filme şi coloane sonore care mi-au plăcut mult: din Lord of the Rings, Time Traveler’s Wife, The Illusionist, Schindler’s List, La Vie en Rose, Ray şi altele, dar m-am decis asupra unei pelicule care m-a marcat, într-un fel.

La Vita e Bella a câştigat premiul Oscar în 1997 pentru Cel Mai Bun Actor (Roberto Begnini), Best Original Dramatic Score şi Best Foreign Language film. După ce vezi filmul ăsta trist, îţi doreşti să-ţi spui că viaţa e prea frumoasă pentru a o trăi morocănos şi mereu ciufut pe cei din jurul tău.

Ş-acu, dacă ai reuşit să citeşti tot amalgamul ăsta de informaţii, spune-mi ce piese din filme ţi-au plăcut în mod deosebit.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Viaţa oamenilor din suburbia Agrestic, California, e  încărcată de clişee şi de … de iarbă, căci de aici vine şi numele serialului. Eroina serialului e Nancy, o văduvă care vinde iarbă şi prăjiturele din iarbă pentru a-şi putea întreţine viaţa şi pe cei doi copii în acelaşi cartier select.

Melodia Little Boxes, intro-ul serialului, a fost scrisă Malvina Reynolds (cântăreaţă de folk şi un activist politic, un fel de Ada Milea de la noi) în 1962 în urma unei călătorii cu maşina prin oraşul Daly City, California. Melodia a ajuns un succes datorită lui Pete Seeger, un cântăreţ american de muzică folk.
Cf. Wikipedia:

The song is a political satire about the development of suburbia and associated conformist middle-class attitudes. It refers to suburban tract housing as “little boxes” of different colors “all made out of ticky-tacky”, and which “all look just the same.” “Ticky-tacky” is a reference to the shoddy material used in the construction of housing of that time.

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

George Clooney e angajatul de succes care are un țel: să călătorească mult. Atât de mult încât să atingă cele 10 milioane de mile de zbor, să atingă „nemurirea” printre companiile de zbor. Iar pentru a face acest lucru, se bucură de avantajele serviciului, chiar dacă acesta presupune anunțarea veștilor proaste. Adică, George sau Ryan, după rolul din film, e cel investit de companii pentru a concedia angajații. Diplomat, direct și zâmbitor, pare să simpatizeze cu omul, însă îl cam doare în cot de soarta oamenilor pe care îi concediază. Și de ce l-ar interesa? Fiecare om își croiește soarta. În drumul său colecționează carduri de loialitate și zâmbete false…

În definitiv, egoismul nu e un lucru rău ci doar prost interpretat. Faptul că porți deasupra umerilor povara unei vieți încărcate, a unui serviciu stresant, a unei ipoteci, a familiei, a tuturor prietenilor, nu te face un erou. De fapt, te transformă într-un om fără energie, un om care nu se poate bucura de lucrurile simple în viață. Un om care a uitat ce a dorit să devină în copilărie, un om care nu-și mai duce traiul pentru el și bucuriile sale, ci devine o mașinuță frustrată. Sau dimpotrivă: devii un om care știe să-și canalizeze energia spre lucruri cu adevărat importante, cum e familia. E un film care pune în balanță superficialitatea omului și nevoia sa de a aparține de ceva și de a crede în ceva: o familie, o comunitate, un grup.

Mă rog, am filosofat prea mult dar și asta e una dintre concluziile peliculei. Sunt curioasă de nuvela lui Walter Kirn. Sper să apuc să o citesc cât mai curând!

Concluzia: Up in the Air e un film ce merită văzut!

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Nu e neapărat un lucru negativ ci mai degrabă e o chestiune de echilibru.

Alma from Rodrigo Blaas on Vimeo.

via bibliotecaru de serviciu

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.

Coloana sonoră de la Twin Peaks, interpretată de Julee Cruise, am regăsit-o pe vremea când lucram la radio. Serile ploioase de duminică, așa numitele seri în care se fac bebeii, erau singurele momente când aveam voie să difuzez muzică mai lentă. Iar Julee Cruise, alături de Simply Red și Barry White, erau la ordinea zilei. Pentru Richard Marx aveam nevoie de … altceva. Mă rog, asta e mai puțin important.

Julee Cruise este o artistă americană, născută în 1 decembrie 1956, în Creston, Iowa, SUA. Single-ul Falling, coloana sonoră a Twin Peaks, a fost lansat în 1990. De-a lungul anilor a lansat 3 albume însă cred că Falling rămâne piesa de rezistență a carierei sale. A colaborat cu David Lynch și Angelo Badalamenti pentru majoritatea melodiilor lansate.

Vocea sa „angelică”, după cum a fost descrisă de Badalamenti, a captivat atenția publicului avid după altceva, ceva sublim și liniștitor în același timp. În timp ce „imperiile” se prăbușeau, vocea lui Julee a fost ca un pansament pentru cei sătui de violențe

©2012 Lilişor.net. Toate drepturile rezervate.