Tag Archives: filme

suits

Ima Robot – Greenback Boogie, Suits Theme

De ceva vreme ne uităm la Suits, un serial interesant cu avocaţi şi oameni isteţi. Ştii, se spune că dacă te uiţi la filme cu oameni deştepţi, poţi ajunge unul, la rându-ţi. Aş spera să fie aşa pentru că în felul acesta serialul va avea succes, va fi vizionat de mulţi oameni şi nu se va anula după al 2-lea sezon. Condiţia e, fireşte, ca şi următoarele sezoane să fie la fel de reuşite precum e primul.

Mă rog, nu asta e important, ci faptul că am reuşit să găsesc cine cântă tema serialului. Formaţia se numeşte Ima Robot, din L.A şi melodia se numeşte Greenback Boogie.

Transformers 3 – Shia LaBeouf devine tot mai obositor!

Aseară am fost la premiera în Oradea a Transformers 3, la Hollywood Multiplex. Sala pe jumătate goală, că deh, biletul a fost undeva la 20 de lei.

Cică Transformers 3 e film 3D. Ori sunt io mai chioară, ori nu ştiu ce-i aia 3D (ceea ce nu e exclus), dar nu prea m-am prins unde au fost fazele de 3D.

Mi-a plăcut mai mult de Rosie Huntington-Whiteley decât de Shia LaBeouf. Băi, cât poate să urle Shia ăsta! Sunt scene când urlă fără să aibă vreo continuare. La un moment dat Optimus sare în ajutor şi Shia ăsta începe şi urlă cât îl ţin plămânii: “Optimuuuuuuuussssss!!!” Şi gata! Că Optimus nu l-o băgat în seamă şi şi-o văzut de treburi.

Parcă Shia urlă din ce în ce mai mult cu fiecare film din franciza asta. În primul film era haios, era credibil când se speria de orice maşinărie ca o femeie, dar devine obositor să-l vezi cum urlă ca disperatul în aproape orice scenă.

Per total, Transformers 3 mi-a plăcut, e un film de acţiune în stilul specific francizei. Chiar merită văzut, dacă nu te cramponezi de isteriile lui Shia.

 

Top 10 Soundtracks – Cele mai bune melodii din filme

Cred că mulţi dintre voi aţi fost fascinaţi, la un moment dat în viaţă, de coloanele sonore de la filme care fie v-au plăcut mult, fie le-aţi detestat însă melodiile v-au rămas în memorie.
De vreo 2-3 săptămâni am rămas blocată la Requiem For A Dream, deşi filmul încă nu l-am văzut. Nu ştiu ce aştept, am auzit piesa pe youtube şi am rămas captivată ca într-o transă.
Top 10 Soundtracks pentru mine arată în felul următor (pun doar link către clipul de pe youtube ca să nu se încarce pagina la Sfântu’ aşteaptă):

10. Carl Orff – Carmina Burana, O Fortuna in Excalibur, din 1981.

Carl Orff a fost un compozitor German care a compus O Fortuna între 1935 şi 1936. La baza operei sale stau cele 254 de boeme şi texte dramatice din secolul 11 şi 12 cunoscute sub denumirea de Carmina Burana. Textele iniţiale sunt scrise în limba latină, germană, vechea franceză şi multe sunt scrise într-un amalgam de latină, germană şi franceză, conform Wikipedia.  Carmina Burana, tradus din latină, înseamnă „Cântece din Beuern” (prescurtarea numelui mănăstirii care e Benediktbeuern)

Textele au fost scrise de studenţi din cadrul universităţilor europene şi diverşi cancelari care îşi exprimau nemulţumirea faţă de cruciadele creştine şi faţă de abuzurile financiare ale înaltelor feţe bisericeşti şi nu doar.  Deci şi în secolele 12 şi 13 lumea îşi punea întrebări serioase în legătură cu legitimitatea Bisericii. Operele originale au fost descoperite în 1803 într-o mănăstire din Bavaria, fiind astăzi expuse în cadrul Bayerische Staatsbibliothek din Munich, Germania.

O Fortuna compusă de Carl Orff este folosită adeseori în diverse filme, scene sau evenimente pentru a accentua caracterul dramatic al situaţiei.

Continue reading

Weeds – Little Boxes de Malvina Reynolds

Weeds e noul serial ce ne-a fermecat. Iar melodia de intro se potriveşte ca o mănuşă ideii serialului. Viaţa din suburbiile americane, orăşelele destinate oamenilor cu facultăţi, persoanelor care au afacerile lor, care au un anumit statut social. Însă odată ce te infiltrezi în comunitatea lor, îţi dai seama că e la fel de ţesută de intrigi şi bârfe la fel ca orice altă comunitate. Ba e chiar mai intrigantă şi mai periculoasă, cel puţin pentru statutul social atât de greu de obţinut sau de păstrat pentru unii.

Viaţa oamenilor din suburbia Agrestic, California, e  încărcată de clişee şi de … de iarbă, căci de aici vine şi numele serialului. Eroina serialului e Nancy, o văduvă care vinde iarbă şi prăjiturele din iarbă pentru a-şi putea întreţine viaţa şi pe cei doi copii în acelaşi cartier select.

Melodia Little Boxes, intro-ul serialului, a fost scrisă Malvina Reynolds (cântăreaţă de folk şi un activist politic, un fel de Ada Milea de la noi) în 1962 în urma unei călătorii cu maşina prin oraşul Daly City, California. Melodia a ajuns un succes datorită lui Pete Seeger, un cântăreţ american de muzică folk.
Cf. Wikipedia:

The song is a political satire about the development of suburbia and associated conformist middle-class attitudes. It refers to suburban tract housing as “little boxes” of different colors “all made out of ticky-tacky”, and which “all look just the same.” “Ticky-tacky” is a reference to the shoddy material used in the construction of housing of that time.

Up in the air (2009)

Filmul ăsta puteau foarte bine să-l denumească „Familia e cea mai importantă!”, pentru că asta unul dintre aspectele atinse. Superficialitatea omului, importanța pe care o atribuim unor lucruri aparent nesemnificative, egoismul specific ființei umane și câte și mai câte clișee/învățături au mai predicat în filmul Up in the Air!

George Clooney e angajatul de succes care are un țel: să călătorească mult. Atât de mult încât să atingă cele 10 milioane de mile de zbor, să atingă „nemurirea” printre companiile de zbor. Iar pentru a face acest lucru, se bucură de avantajele serviciului, chiar dacă acesta presupune anunțarea veștilor proaste. Adică, George sau Ryan, după rolul din film, e cel investit de companii pentru a concedia angajații. Diplomat, direct și zâmbitor, pare să simpatizeze cu omul, însă îl cam doare în cot de soarta oamenilor pe care îi concediază. Și de ce l-ar interesa? Fiecare om își croiește soarta. În drumul său colecționează carduri de loialitate și zâmbete false…

În definitiv, egoismul nu e un lucru rău ci doar prost interpretat. Faptul că porți deasupra umerilor povara unei vieți încărcate, a unui serviciu stresant, a unei ipoteci, a familiei, a tuturor prietenilor, nu te face un erou. De fapt, te transformă într-un om fără energie, un om care nu se poate bucura de lucrurile simple în viață. Un om care a uitat ce a dorit să devină în copilărie, un om care nu-și mai duce traiul pentru el și bucuriile sale, ci devine o mașinuță frustrată. Sau dimpotrivă: devii un om care știe să-și canalizeze energia spre lucruri cu adevărat importante, cum e familia. E un film care pune în balanță superficialitatea omului și nevoia sa de a aparține de ceva și de a crede în ceva: o familie, o comunitate, un grup.

Mă rog, am filosofat prea mult dar și asta e una dintre concluziile peliculei. Sunt curioasă de nuvela lui Walter Kirn. Sper să apuc să o citesc cât mai curând!

Concluzia: Up in the Air e un film ce merită văzut!

Julee Cruise – Falling (Twin Peaks)

Richie mi-a adus aminte de probabil singurul serial pe care nu am avut voie să-l văd. Când a apărut Twin Peaks în România aveam doar 6 ani. O copilă foarte curioasă care s-a speriat de piticul din camera cu pătrățele. Atât mai țin minte din serial: piticul și camera aceea. Erau lucruri foarte înspăimântătoare pentru un copil de 6 ani care încă trăia în lumea frumoasă a copilăriei inocente.

Coloana sonoră de la Twin Peaks, interpretată de Julee Cruise, am regăsit-o pe vremea când lucram la radio. Serile ploioase de duminică, așa numitele seri în care se fac bebeii, erau singurele momente când aveam voie să difuzez muzică mai lentă. Iar Julee Cruise, alături de Simply Red și Barry White, erau la ordinea zilei. Pentru Richard Marx aveam nevoie de … altceva. Mă rog, asta e mai puțin important.

Julee Cruise este o artistă americană, născută în 1 decembrie 1956, în Creston, Iowa, SUA. Single-ul Falling, coloana sonoră a Twin Peaks, a fost lansat în 1990. De-a lungul anilor a lansat 3 albume însă cred că Falling rămâne piesa de rezistență a carierei sale. A colaborat cu David Lynch și Angelo Badalamenti pentru majoritatea melodiilor lansate.

Vocea sa „angelică”, după cum a fost descrisă de Badalamenti, a captivat atenția publicului avid după altceva, ceva sublim și liniștitor în același timp. În timp ce „imperiile” se prăbușeau, vocea lui Julee a fost ca un pansament pentru cei sătui de violențe

Cele mai bune filme cu mafioti

Am început anul 2010 într-un mod cât se poate de plăcut: după ce am băut tot vinul spumant, am golit platoul cu șnițele și murături, ne-am uitat la filme cu mafioți și filme cu băieți de cartier. De data aceasta vom povesti puțin despre peliculele care prezintă viața celor implicați în societatea mafiotă.

Fie că vorbim de italieni sau ruși, mexicani ori chinezi, societățile mafiote sunt bine închegate și drastice. Aș putea chiar spune că se bazează pe principiul selecției naturale, unde cel mai puternic trăiește și se înmulțește.

Desigur, violența e la ordinea zilei, sânge vărsat în numele unor orgolii sau idei tâmpite, gloanțe care zboară peste tot și neapărat un trădător. Fie că vorbim de un polițist sub acoperire, un consilier care s-a lăcomit, întotdeauna într-un film cu mafioți vei avea o „cârtiță”.

I’m gonna make you an offer you can’t refuse!

Cel mai bun film ce prezintă societatea italiană mafiotă e, fără îndoială, Nașul (The Godfather), regia Francis Ford Coppola. Marlon Brando a făcut un rol excelent iar Al Pacino e fantastic. În ciuda violențelor specifice acestei lumi, filmul ecranizează foarte bine relațiile familiale dar și pe cele sociale, dintre familie și restul lumii. Mario Puzo, autorul nuvelei Nașul (1969) a portretizat o lume care poate fi ușor găsită în societatea modernă, chiar și în secolul 21. Abia aștept să citesc și cartea 🙂

You see this knife? I’m gonna teach you to speak English with this fucking knife!

Un alt film despre societățile mafiote care mi-a plăcut enorm de mult e Gangs of New York în regia lui Martin Scorsese.  Nu sunt fană Leonardo di Caprio dar îmi place Daniel Day Lewis. Rasismul și naționalismul se îmbină în această producție și rezultă o lume împovărată de ură, răutate, violență și sete de răzbunare.

That’s either one of two things: Either you’re somebody, or you ain’t nobody.

American Gangster, producția anului 2007 cu Denzel Washington și Russel Crowe în rolurile principale, e unul dintre cele mai bune filme cu gangsteri/mafioți care a fost făcut în anii 2000. Nu degeaba Ridley Scott e considerat un regizor de top. Cu toate că în American Gangster nu putem vorbi de o familie condusă de un Don sfătuit de consigliere, de o ierarhie specifică mafiei italiene, ne e prezentată evoluția personajului interpretat de Denzel: de la un puștan visător, la unul dintre cei mai nemiloși oameni de afaceri ai lumii interlope. Un tată model, un soț ideal dar un om de afaceri crud, criminal de crud…

Ție ce filme cu mafioți ți-au plăcut în mod deosebit?

Update:

Din categoria celor mai bune filme cu mafioți neapărat trebuie să amintesc și de Scarface, Bugsy, The Departed și Casino. La recomandarea voastră, le-am revăzut și mi-au plăcut la fel de mult ca prima dată când le-am văzut. Al Pacino e cu adevărat isteric în Scarface iar Warren Beatty a fost fermecător în Bugsy. Pentru cei care n-au văzut filmul, Bugsy e cel care vine cu ideea unui oraș al cazinourilor, orașul respectiv fiind Las Vegas-ul de azi. Păcat că moare din cauza unei femei… (some) Women are evil!

Craciun fericit cu Ho Ho Ho!

Prin noiembrie îți spuneam că abia aștept să văd prima comedie românească de Crăciun. Vreo 2 săptămâni mi-a luat să mă coving să merg la cinema și încă vreo 3 să-l conving pe Laurențiu să mă însoțească. Băi, cât de încăpățânați pot fi bărbații ăștia uneori! Mai ales când e vorba de un film cu Ștefan Bănică Jr.

Ho Ho Ho – primul film românesc de Crăciun e o peliculă drăguță, are un scenariu tipic hollywoodian dar … merită văzută! Sincer! Chiar dacă Bănică Jr. nu e un actor care ar putea să mă convingă să văd un film în care joacă, Bogdan Iancu (Horațiu din film, băiețelul în jurul căruia se construiește acțiunea) e adorabil! Rârâit, cu un zâmbet contagios, e imposibil să nu-l îndrăgești din prima. Iar Alina Chivulescu e superbă!

La sfârșitul filmului am realizat că și noi, românii, putem face filme bune, care să binedispună, să aducă un zâmbet acolo unde lipsește. Replicile lui Horațiu sunt cele mai amuzante, parcă ar fi fost scoase din emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite„.

Dacă ți-a plăcut Home Alone, Beethoven 1,2 și 3, îți va plăcea și Ho Ho Ho.

În altă ordine de idei, la mine a venit deja moșul, pesemne că am fost cuminte. Dacă Moșul nu va veni și la tine, să-mi dai de veste. Poate-l tundem 😀

Crăciun fericit!

Un altfel de film: Babies (2010)

Oare în Africa de Sud mamele au scutece pentru bebeluși? Dar eschimoșii ce le dau copiilor să mănânce? În Namibia, copiii au jucării pufoase? Şi americanii le dau pruncilor apă cu fluor?

La câteva dintre aceste întrebări vei primi răspuns în aprilie 2010, atunci când se va lansa Babies. Nu țin minte să fi văzut vreodată un astfel de film așa că sunt foarte curioasă de producția Focus Features, regizată de Thomas Balmes, care va prezenta viețile a 4 copii din diferite colțuri ale lumii.

Documentarul (e cam impropriu spus film) are la bază ideea lui Alain Chabat de a urmări, pas cu pas, 4 copii din mai multe locuri pentru a evidenția diferențele dar și asemănările culturale.

Copiii sunt: Ponijao care s-a născut într-o familie din Opuwo, Namibia, Bayarjargal care trăiește împreună cu părinții săi în Mongolia, Mari – născută și crescută în Tokyo, Japonia, și Hattie, o bebiță din america ce trăiește în San Francisco.

Sunt foarte curioasă de rezultat, mai ales că îmi plac la nebunie bebelușii. Cred că toți ne-am întrebat, la un moment dat în viață, oare cum o fi fost să te fi născut într-o altă țară, cu alți părinți și alți oameni?!

Până una alta, urmărește trailerul. E adorabil! 😀