Tag Archives: fun

mitsi

Am descoperit secretul universului! N-o să-ți vină să crezi ce AVANTAJE ai dacă citești despre SECRETUL pe care nicio agenție de agenturi străine nu-l vrea făcut public!

Secretul UNIVERSULUI pe care toate agenturili străine americane, ruse și siriene îl ține sub cheie, să nu scape liber pe interneți, e la mine! L-am descoperit și, pentru că nu-s un om egoist, îl voi dezvălui cu voi, muritorii de rând. N-o să-ți vină să crezi, dar n-are legătură cu lămâia, care, zic unii de pe internet, e tratamentul minune al lumii. Nici măcar cu bicarbonatul ori amestecul de usturoi care vindecă maladiile planetei de când a apărut Iisus. Nici măcar slănina afumată cu boia ori quinoa sau veganismul nu sunt atât de importante precum e acest secret universal.

Să vă povestesc cum am dat peste acest secret bine păstrat și păzit de agenuturile K9 ale lumii. Duminică, după tradiționala tură de curățenie prin apartament, că doar duminica e ziua când Domnul se odihnește, dar femeia încă trebăluiește, că știe că de nu face curat, praf și țăndări se alege din casa aia. Ei, duminică la amiază, a intrat în baie. S-a urcat pe chiuvetă (ghiuvetă pentru cei ce scriu sânt în loc de sunt sau „doi pâini” în loc de „două pâini”) și-a început să toarcă, miorlăind sălbatic pentru a-mi atrage atenția.

SECRETUL pe care niciun savant NU-L FACE PUBLIC de teama agenției K9!!!

Și ce bine am făcut că i-am dat atenție, că altfel pierdeam secretul UNIVERSULUI! Mi-a atras atenția s-o periez, pesemne până și bestiile blănoase se plictisesc să se tot lingă, spre deosebire de PSD-iști. Așa că am pus furminatorul la treabă și-n 15 minute aveam 3 pumni plini de blană. Păr moale, pufos, finuț. Un amalgam atât de ușor și plăcut la atingere, că până și apa din toaletă a refuzat să-l arunce pe țevile nemiloase ale canalizării.

Secretul universului e-n pisică. Pisica domestică, cea căreia mulți savanți i-au dedicat nenumărate studii, nereușind să-i elucideze misterul  – ce rol are pisica în viața omului?! – mi-a dezvăluit secretul păstrat de milenii de agenția K9.

Scopul pisicii și secretul universului e  …. părul de mâță! Nu există un lucru care să se reproducă atât de repede și-ntr-o cantitate atât de mare precum e părul pisicii. Pe măsură ce periam blănoasa casei, mă tot întrebam când va rămâne cheală. Când voi avea piaptănul gol după ce-l voi trece prin blana pisicii?! Răspunsul e: niciodată!

Pentru că scopul pisicii e să producă păr. Și nu doar atât: părul pisicii e atât de special, încât are proprietatea de a se depune pe toate hainele, de a intra atât de adânc în țesături, încât e nevoie de o torță cu flama la maximum pentru a scăpa o haină de toate firele de păr de pisică.

Și iată, dragii mei, care este secretul universului: părul de pisică e nelimitat, infinit și are puteri magice! 

mitsi

pisoi-roscat

Jurnal de catsitter – prima zi

Din motive personale ce implică și acte, finanțe, dar și alte documente destul de importante, voi redeveni lugojeancă pentru câteva zile. Coincidența face că taman în perioada asta am rămas și pisi-doică sau catsitter. Pentru o bestie încăpățânată roșcată. Nu, nu-s propria-mi dădacă. 😀 Așa că dacă nu-mi distrug nervii ăia de la Finanțe, o să mi-i toace mărunt bestia!

Day one!

Casa a rămas a noastră de 2 ore. Lungi. Prea liniștite. Ne ignorăm reciproc. De fapt, amândoi am adormit rapid după ce-am mâncat ca doi purcei, dar dă mai bine, pentru intriga poveștii, să insinuez că ne-am ignora pentru că el nu mă acceptă pe teritoriul lui.

Am descoperit filmul Ex Machina, iar el și-a dat seama că au trecut cam 3 ore de când s-a tăvălit ultima dată pe cimentul din balcon, sub razele călduroase ale soarelui de mai. Așa că ambii ne-am ocupat timpul cu activități plăcute. Pfoai, cum se aude basul sistemului audio în vitrina mobilei 😀 Ajung aproape de jumătatea filmului.

S-a lăsat seara, ceea ce înseamnă că stomacul iarăși a cerut mâncare. Ne-am îmbuibat ambii, din nou. Brusc, motanul și-a adus aminte că lipsesc niște oameni din peisaj. Așa că a început operațiunea „Să dominăm ființele bipede din casă!”. Ceea ce, pentru o mâță nebună, înseamnă: hai să ne urcăm pe cel mai înalt punct din cameră (dulapul), unde știm că n-avem voie, dar ne urcăm pentru că așa fac bestiile, și să miorlăim isteric către oamenii din cameră care ne ceartă că ne-am urcat acolo.

Doar că bestia roșcată nu s-a oprit la miorlăituri. A început să hârâie și să mârâie isteric. După 5 minute și intense de „ieși/afară/jos/nu-i voie” și „cââââh, hââââr, mrrrr”, motanul a coborât singur de pe dulap, aterizând ca un zevzec pe fotoliu. Așa de ratată i-a fost aterizarea, încât a rămas locului vreo 2 minute, pretinzând că a vrut să rateze aterizarea.

S-a retras din cameră cu coada între picioare, ofuscat că n-a reușit să domine decât cei doi ursuleți de pluș, pe care i-a doborât în cădere. O oră mai târziu a reîncercat treaba cu dominanța, refuzând să iasă din bucătărie la rugămințile mele înmiresmate cu gustări de pui. Un minut mai târziu mă urmarea, ca un cățeluș trist, în sufragerie.

Probabil că n-ar fi jucat cartea cu dominanța dacă nu i-aș fi tăiat ghearele la 10 minute după ce-am rămas singuri în apartament. Pe de altă parte, ce bine că i le-am tăiat! Om vedea dacă mă atacă-n somn la noapte sau mai coace la planul său grandios de răzbunare.

Între timp, bestia mea a rămas la Oradea. Sper ca la întoarcere să răspundă și la „Ceau, pisi”, nu doar la „Szia, țiți” 😀

Concluzia primei zile: o zgârietură pe brațul stâng. 

bestie-paroasa-felina

pisoi-roscat

pisica-ascunsa-sub-patura

O coincidență bizară

Aranjați la cămașă albă și cravată neagră, asortați cu zâmbete seci până la urechi, cu gentuțele lor purtate ca niște școlărițe catolice și cu câte-o carte neagră-n mâini. Doi flăcăi înalți, unul mai brăzdat de acnee decât celălalt, unul mai speriat decât altul. Au bătut ușor la ușă, de vreo 3 ori.
Am deschis ușa apartamentului fără a mă uita pe vizor. I-am studiat pentru vreo 20 de secunde, le-am zâmbit tâmp și, în timp ce închideam ușa, începusem să murmur un „Oh, no, no, no!”, râzând apoi ca o nebună.

Ce coincidență să apară mormonii la ușă în doar 15 minute de la începerea primului episod din Masters of Sex …

pisica-ascunsa-sub-patura

bipolar-cat

Miorlăituri primăvăratice

În fața blocului o mâță miorlăie de zici că-i urmărită de un ucigaș plătit. Urlă de parcă azi e ultima ei zi pe planeta asta, pentru că în coada ei serviciile secrete au inserat date confidențiale pe care nici măcar Snowden nu le cunoaște. Miorlăie disperată, se tăvălește pe cimentul din fața blocului, se urcă pe gard și marchează roți de mașini, doar-doar o bagă-n seamă cineva. Cam așa cum fac unii oameni pe interneți … 

Mno, mâța asta în călduri miorlăie de câteva zile. Bag de samă că e atât de slută chiar și pentru standardele feline (care nu-s tocmai ridicate), că niciun motan din zonă nu se sacrifică s-o rezolve …

 În altă ordine de idei, TheMitsi – deși-i sterilizată de când avea 5 luni – dezvoltă sindromul bipolar de fiecare dată când începe sezonul căldurilor. E drăgăstoasă, se alintă, cere atenție și mângâieri, iar dacă faci greșala de a o atinge pe spate, se transformă instant într-o bestie puturoasă. Mușcă, scuipă, mârâie și lovește cu lăbuța. Iar în caz de forță majoră, dă frâu liber gazelor. Toxice. Nebănuit de toxice.

pisica-nebuna

 

bipolar-cat

bula-sapun

Vecinul Dexter

De vreo lună încoace mă trezește aproape-n fiecare dimineață un zgomot de mașină mare și-o înjurătură ardelenească de bulevard. „Tulai, Doamnie, ce-i aci!” ori „*tu-i dumniezăii …” au devenit noile forme de salut cu muncitorii care operează pe vidanjă.

Da, în ultima perioadă vidanja a devenit parte din decorul urban al micuței comunități dintre blocurile cu 9 etaje. Într-o dimineață geroasă, de pe la început de martie, aud obișnuitul salut de bulivard „pfoai, de *ula me, ce-i aici …!”. Atunci am realizat că prea des apare vidanja în gura canalizării blocului în care locuiesc.

Mă gândeam apoi că poate în bloc trăiește un nene pe cât de inteligent, pe atât de sociopat. Așa cum există oamenii nebuni, care vorbesc și urlă din senin pe stradă, tot așa există și sociopații care locuiesc în apartamente de bloc. Și de ce n-ar exista unul la mine-n bloc?!

Ca un român veritabil, a improvizat cât a putut de mult pentru a ajunge la soluția optimă de a scăpa de victime: după ce le tranșează, le scufundă în cadă, într-un cocktail molotov de acid sulfuric, oțet balsamic (e ofertă la Lidl), pune niște lime pentru a masca mirosul de piele descompusă și niște leșie, ca să nu trezească suspiciuni. În Crișul Târziu ar fi prea bătătoare la ochi pungile cu părți anatomice umane, așa că sociopatul nostru s-a adaptat situației.

Și uite așa vidanja trebuie să vină aproape zilnic pentru a scoate din canalizare o grămadă uriașă semi putrezită, puturoasă și grețoasă.

Care grămadă puturoasă rămâne-n mijlocul străzii până vin oamenii de la curățenia stradală să o arunce.

Și-am încălecat pe-o vidanjă și-am inventat o poveste-n grabă.

Pam-pam!

bula-sapun

pisica-la-panda

Unde poți ieși vineri seara în Oradea?

Recent mi s-a atras atenția că vorbesc prea mult cu/despre TheMitsi. Și că socializez prea puțin și prea rar cu tabăra adversă. Da, bre, mă refer la omi. Bărbați. Men. Machos. Cică încă-i prea devreme să mă transform în baba aia acră, care strigă după prunci și crește prea multe mâțe într-o garsonieră împuțită de pipi.

Săptămâna trecută am intrat într-o librărie și mi-am cumpărat o carte nouă, despre Hitler, scrisă de un apropiat de-al său. Detalii-n curând. Firește că-n toată librăria n-am întâlnit vreun tip tânăr pt a schimba opinii despre cărți.

Aseară am fost la teatru, la În inima nopții, episodul Hamlet. Excelentă piesa, un concept inedit. În afară de tanti stomatolog, care m-a văzut moflăind de zor ciocolată (am înțeles, să trăiți, vin la consultație luna viitoare!), n-am socializat cu vreun hombre. Că cei disponibili treceau de 50+, iar ceilalți lipseau (sau poate nu i-am văzut io, că nu mai am vederea de la 20 de ani :D). Mă rog, detalii.

Unde poți întâlni oameni interesanți în Oradea, dacă librăriile-s goale, iar teatrul e frecventat de stimabili cărunți?

În bar?

Mno, cum să vă explic io: nu-s foarte familiară cu viața de noapte orădeană. Pentru mine nopțile-s rezervate dulcelui somn sau maratoanelor de Lord of The Rings / Harry Potter / Hannibal / Star Wars etc.

Dar parcă aș ieși în oraș, cât încă mi-s tânără. Dar unde?

Unde poți ieși vineri seara în Oradea, fără să dai de manele și indivizi care încearcă să te agațe cu „ce material fain are rochia ta!” (#truestory)

Help a girl out, pretty please?! 😀

pisica-la-panda

mancare-pt-apocalipsa

Cum am supraviețuit codului galben de ninsoare în Oradea?

Azi dimineață, când am văzut că toată strada e albă, m-am panicat. Da, am auzit la radio știrile cu ninsorile care vor acoperi Transilvania și Crișana, dar n-am crezut că va ninge taman în Oradea. Planul pentru azi era simplu: trezirea la 8 jumate, la 9 jumate trebuia să ies din casă ca să-i vizităm pe vecinii de peste graniță. Dar zăpada ne-a luat pe nepregătite! Am fost surprinse de omătul ce-acoperă tot praful din oraș.

Așa că am decis să amânăm vizita pentru o duminică mai senină. Mi-am făcut o cafea, am smotocit mâța și-n timp ce sorbeam din ceașcă, stomacul a început să cârâie. Foame. M-am uitat pe masa din bucătărie: o farfurie cu niște fructe confiate și 2 felii de pâine uscată, ușor mucegăite.

Șoc și groază! Am rămas fără mâncare taman în mijlocul codului de ninsoare! Ultimele 3 linguri de supă s-au stricat în oala uitată pe aragaz. De mi-aș fi amintit să o bag la frigider, bună ar fi fost și supa aia.

Așa că am făcut un gest extrem: am deschis frigderul și-am căutat ceva de mâncare. Ca ultimul sărac, am găsit niște ouă, o bucată de cârnaț afumat și niște slănină bine sărată și afumată. Apoi am găsit un pachet cu cașcaval afumat. Am rămas izolată în casă cu ouă, cârnaț, slănină, cașcaval și murături, ce cumplită soartă mă aștepta! Deja vedeam titlurile referitoare la sfârșitu-mi crud:

„Șocant! O tânără de la oraș, sechestrată în apartament de zăpezile nemiloase, a murit de inaniție în garsoniera de la etajul 5! Fata a fost găsită de un pompier alarmat de o mâță flămândă. Pisica nu mai mâncase nimic de 20 de minute și deja intrase în sevraj!”

Nici nu-ți poți imagina scârba cu care-am tăiat cârnațul și slănina. Le-am aruncat în tigaie, să prindă o culoare roșiatică, apoi am aruncat 2 ouă bătute și niște cașcaval tras pe răzătoare.

Mi-era poftă de o pâine caldă și aromată, dar vremea rea nu mi-a permis să cobor până la magazinul de la colțul blocului. Așa că am făcut rapid o mămăligă în care-am pus și niște cașcaval, cât să-i dea o aromă decentă mălaiului. Uf, ce destin crud, ce viață grea pot să mai am!

Cu o greață pe care nu v-o pot descrie, am reușit să mănânc tot din farfurie. M-am gândit mereu la un singur lucru: trebuie să supraviețuiesc cu orice preț! Decât să apar la știrile groazei, mai bine mănânc mălai fiert cu cașcaval! Am spălat greața cu o gură de vin roșu homemade …

Apoi mi-am făcut un ceai de tei și m-am liniștit. Am mai supraviețuit o zi!

mancare-pt-apocalipsa

mere in ladita

Perspicacitate

La supermarket, în timp ce tanti bătea-n casa de marcat tot ce cumpărasem, dintr-o dată am auzit un chicotit de prunc și-o voce calmă, prea calmă de femeie. Am ridicat privirea și-am văzut lângă frigiderul cu lactate un băiețel de vreo 5-6 ani, cu bucle blondine. Nimerisem la țanc la o lecție de economie predată de către cel mic celei care-l însoțea.

Maaaami, dar ți-am spus de atâtea ori! Niciodată, dar niciodată în viața mea n-am văzut să se vândă lucruri gratis la magazin. De câte ori să-ți mai spun?”.

Gesticula ca un om mare, de parcă ceea ce spunea era cel mai important lucru pe care-l avea de transmis în acel loc și-n acel moment.

It made my night better!
mere in ladita

bacon day

Cum să atragi atenția unui bărbat? (I)

Pentru că „pofta ce-am poftit” trebuie satisfăcută, azi am făcut „Bacon Day” în garsoniera mea. Și acum, la 3 ore după marea prăjeală, toată casa miroase a carne prăjită. Toate ferestrele-s deschise, dar cam degeaba, mirosul persistă …

Când am coborât la magazin după pâine, era un tip care mi-a întâlnit privirea încă dinainte de a intra în ABC. Un agent comercial. Ținea un carnețel și-un pix în mână. Când m-a văzut, s-a uitat lung la mine apoi m-a urmărit cu privirea până am trecut de el. Într-un final mi-a zâmbit și și-a văzut de ale sale comenzi.

Inițial credeam că s-a uitat așa la mine pt că-s o mândră faină. Apoi mi-am adus aminte că miroseam toată a bacon prăjit. Încă n-am întâlnit bărbat omnivor care să reziste mirosului de costiță prăjită  :))))

Așadar, un sfat prietenesc pentru domnițele care caută mereu validarea și acceptarea bărbaților: gătiți mai des bacon! Efectul e instant și garantat!

bacon day

avenul-acoperit

Al doilea aven: Avenul Acoperit

În Glăvoi, Padiș. Dacă ignori porțiunea până-n Beiuș – Sudrigiu, care-i un mare șantier în lucru, drumul până la Glăvoi e bun. Mai ales porțiunea cu serpentinele. De fapt, serpentinele alea sunt atât de bine făcute încât orice om cu rău de mașină le va blestema. Am ajuns în Glăvoi amețită, confuză și cu senzația că am înghițit un balon uriaș de plumb. Da, e atât de cumplit să ai rău de mașină!

Din Glăvoi am plecat, ca ostașii curajoși, spre Avenul Acoperit (-35m), care face parte din rețeaua Lumea Pierdută din Padiș. Am ajuns la timp pentru a vedea cum se echipează un traseu de coborâre. Băieții (și Ema :D) făceau exerciții pentru Școala de Speologie care va avea loc la sfârșitul lunii. O săptămână de antrenament intensiv în Padiș. Îi invidiez pentru că știu că eu n-aș fi în stare de așa ceva, nu acum la 28 de ani,  când mă miorlăi ca un prunc de țâță când simt că se învârte coarda cu mine de 2 ori.

avenul-acoperit

Coborârea-n aven a fost ușoară, acompaniată de solfegii specifice mie. Adică, na, io-s aia care cântă, râde, glumește, urlă, înjură și face haz de necaz atunci când e scoasă din zona de confort. Îmi exprim vocal emoțiile, pentru că-i singura formă prin care mă pot adapta la condiții care-i transmit creierului meu „fugi, bagă-te sub pat, nu sta acolo, femeie, că-i periculos!”.

Urcarea-n aven a fost mai anevoioasă. Prima fracționare a mers ca unsă, adică m-am folosit din plin de stâncă pentru a urca ușor. Apoi a urmat chinul. Pentru că-n loc să-mi folosesc puterea picioarelor (după 15 ani de mers exclusiv pe jos și pedalat sute de km, picioarele mi-s mult mai antrenate decât bețele ce-mi servesc drept brațe), mi-am forțat mâinile. Și așa am ajuns, pe la jumătatea ultimei fracționări, să fac pauză din 20 în 20 cm. Când am zărit un prag, pe care mă puteam așeza-n fund, mai aveam puțin și pupam coarda minunată. Cu ultimele grame de energie am urcat atât cât să pot participa la o mică șezătoare cu stânca.

Pe pragul mult dorit ședeau, ca babele la o bârfă mică, 2 pietricele. Mici, drăguțe, cizelate de mii de ani de „peștereală”. Și cum m-au văzut, parcă mi-au și strigat: „eliberează-ne, eliberează-ne”. Io nu le-am auzit, dar cred că fundul meu a empatizat cu ele, pentru că după ce m-am ridicat de pe prag, și-au luat zborul spre adâncul avenului. Cu un mic pit stop pe nasul lui Vlad, care aștepta după mine. Căzute de la o distanță de 10 metri, și cele mai mici pietre se transformă-n agenți kamikaze care-s în stare să nimicească și cel mai voinic speolog.  (el e Vlad, a se observa rana mică de pe nas, provocată de piatra kamikaze. sorry, Vlad!)

vlad cu nasul spart

Niciodată nu mi s-a părut mai gustoasă ciocolata ca atunci când am ieșit din aven. Parcă mâncam cel mai bun desert inventat vreodată, o banală bucățică de ciocolată avea proprietăți magice, neștiute și nebănuite până-n acel moment.

Concluzia: până și-n peșteră, atârnată de-o coardă, o femeie te poate distruge! :)))) (nu te obosi să comentezi dacă nu știi ce-i ăla sarcasm!)

Și o ultimă poză drăguță, făcută prin Glăvoi:

floare galbena la munte