Citeam deunăzi PaginadeMedia.ro, de altfel, un site informativ. Teoretic!

În fiecare sezon apare câte o “vedetă” fabricată. De cele mai multe ori, vedeta respectivă bubuie de prostie, e un exemplu prost de urmat însă, paradoxal, e promovată de toată media. Prostia vinde mai bine ca sexul, nu?! “Vedetele” astea dispar la fel de subit precum au apărut.

E ciudat să citesc pe PaginadeMedia despre eşecul Adelei Lupşe. E stupid să citesc un astfel de articol, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză n-ar trebui atât de mult promovată.

Am fost colegă de facultate cu Adela şi, spre deosebire de jurnaliştii din România, nu am scris despre ea. Puteam să înşir poveşti, false sau adevărate, despre ea, puteam să îmi cresc traficul cu 500% dacă doream, însă nu asta caut.

Nu sunt de acord cu ceea ce face, dar nici nu o crucific. Pentru că înainte de toate, suntem oameni, apoi jurnalişti. E mai simplu să o ignor. Încet-încet, orice pasăre piere pe limba ei. Se pare că s-a uitat proverbul ăsta.

Da, Adela ar fi făcut de ruşine tagma jurnaliştilor dacă ar fi trecut licenţa. Însă, să-i promovezi prostia, riscând să pui o etichetă pe o instituţie, mi se pare un gest deplasat. Cu atât mai mult cu cât faci o comparaţie cu o altă “vedetă” şi o altă instituţie.

Faptul că Adela a terminat Facultatea de Jurnalism la Oradea şi nu a reuşit să treacă examenul de licenţă, nu înseamnă că aici nu s-a făcut şcoală. Dimpotrivă, exceptând un profesor demagog şi o decană neinteresată de Jurnalism, toate celelalte cadre didactice şi-au făcut treaba.

Am o rugăminte: uitaţi de Adela Lupşe. Uitaţi de Nikita, de Sexi Brăileanca, Piticul Porno şi alte nulităţi.

Nu le mai promovaţi, nu faceţi decât să ajutaţi la îndobitocirea populaţiei. Chiar nu sunt alte subiecte mai importante decât promovarea prostiei şi a curvăriei?!

Din când în când mai citesc bloguri şi tabloide scrise de americani. E interesant de observat cum fac ei din ţânţar, un armăsar. Sau cum se fabrică vedete. Libertatea, Click! şi CanCan sunt bebei pe lângă Star, PopSugar, Perez Hilton sau The Superficial.

Ultimul scandal de divorţ, exploatat la maxim de tabloidele americane, e cel al lui Katie Price de Peter Andre. Îi ascultam muzica într-o vreme, dar de când s-a însurat cu Katie “Jordan” Price, am renunţat.

Mă mir că Peter a rezistat atâţia ani lângă panarama aia de femeie care arată ca o femeie uşoară, ce-şi vinde corpul pe mărunţiş, doar pentru a-i apărea numele în ziare. Numai când îi vedeam numele în newsletter, ştergeam mailul!

Unele femei (dar şi bărbaţi) consideră că dacă au ajuns pe prima pagină a tabloidelor sunt vedete şi ar face orice doar pentru a apărea săptămânal pe coperţile revistelor. E chiar patetic. Tabloidul nu te face vedetă. Chiar îţi ştirbeşte mult din credibilitate şi faimă.

Mă tot întrebam de ce Michelle Pfeifer, care are o relaţie reuşită de peste 20 de ani cu regizorul David E. Kelley, nu apare în ipostaze jenante pe prima pagină a tabloidelor. Desigur, e bătrână acum, are 51 de ani, însă paparazzi au urmărit-o şi pe ea peste tot în tinereţe, însă nu s-a expus chiar în halul în care se expun Paris Hilton, Lindsay Lohan, Heidi Montag sau chiar Megan Fox.

De ce Jessica Alba sau Halle Berry reuşesc să se ţină deoparte de scandalurile fabricate de reviste? S-or fi prostit şi paparazii de azi?

În altă ordine de idei, pentru mine există femei care pozează în ipostaze pentru postere adorate de tirişti sau tractorişti, femei care nu ştiu să pozeze în ipostaze secşi, femei care sunt senzuale fără a fi vulgare şi femei vulgare.

Katie Price se situează în 2 categorii: cea destinată tractoriştilor şi cea a vulgarităţii.

Puţine actriţe de azi ştiu să fie senzuale fără a fi agresive, neinteresante. E la modă:

• să ai silicoane şi să fii scândură de slabă (gen Tori Spelling, oribil!),
• să ai fundul imens şi să nu ai vreun talent dar să ai părinţi bogaţi şi celebri (precum Kim Kardashian),
• să fii blondă şi proastă dar să te crezi vedetă (asemenea lui Heidi Montag),
• să fii blondă, naivă şi “uşoară” (precum gemenele lui Heffner sau fosta lui iepuriţă, Kendra Wilkinson)

Sunt câteva sute, poate chiar mii de alte pseudo-vedete care vând revistele americane. Chiar nu înţeleg de ce lumea cumpără astfel de porcării.

Tu citeşti tabloidele româneşti? Cât de mult te afectează? De ce citeşti aşa ceva?

După 3 săptămâni în care am băut câţiva litri de cafea, am mâncat doar o dată pe zi şi am citit tot ce mi-a picat în mână referitor la materiile pentru licenţă, azi am scăpat de stres.

A fost un examen uşor, subiectele au fost lejere deşi noi ne aşteptam la tot ce e mai rău. Aşa e când dai crezare tuturor vorbelor de pe stradă.

În 3 ore am reuşit să scriu cam 11 pagini, sper să fie pe placul profesorilor care vor corecta. De nu, asta e. Altă licenţă nu voi mai da vreodată.

Sfat pentru cei care vă pregătiţi de licenţă: încercaţi să nu vă pierdeţi cu firea, mai ales în ziua examenului. Ştiu, asta auziţi de la toată lumea, dar e cel mai bun sfat pe care îl pot da. Odată ce te-ai panicat, s-a dus totul pe apa sâmbetei. Mai ales dacă ai tocit.  Din fericire, eu nu pot învăţa mecanic. Uit tot după câteva ore.

Nu ştiu de ce dar de vreo 2-3 zile eram atât de calmă şi liniştită. Deşi ştiam că nu stăpânesc bine toate subiectele, deşi ştiam că marea problemă e la etică, totuşi nu m-am panicat.

Azi dimineaţă stomacul meu parcă avea fluturi, dar nu ca atunci când te-ai îndrăgostit ci fluturaşi d-ăia micuţi care parcă îţi rod stomacul, încet-încet.

Dar din fericire stomacul meu s-a liniştit după ce am ronţăit câteva mere verzi culese de prin merii de la facultate şi am mâncat un sandwish foarte bun făcut de simpaticii băieţi de la Cafe Viena. Sau mă rog, patiserie Viena. Voi reveni într-un post cu detalii despre patiseria în cauză.

Sper ca săptămâna asta să aflăm şi rezultatele.

Tu ce noutăţi ai?

Prin amabilitatea lui Puttycat (care ne-a ajutat enorm! thank you) am intrat în posesia altor cursuri de etică. Jur că îmi place din ce în ce mai mult materia asta după cum e prezentată în cartea Etica Mass Media. Toate cazurile sunt foarte bine explicate, argumentate, folosindu-se de un limbaj accesibil (adică pe înţelesul oricărui neiniţiat în filosofie!!!). Mă rog, probabil că îţi voi povesti mai multe despre cum s-a studiat Etica la noi într-un post viitor. Să-mi aminteşti însă, sunt cam uitucă!

Anyway, să spunem că eşti redactorul şef al unei publicaţii mari, gen Daily Planet, în epoci când Clark Kent nu există. Jurnaliştii tăi au scris despre nenumărate cazuri de persoane care au murit sau au fost rănite după ce au primit, prin poştă, o bombă.

După câteva luni primeşti, la sediul ziarului, o scrisoare de la făptaş care spune că vrea să-şi publice povestea. Te condiţionează însă: dacă refuzi, va continua să bombardeze oameni, dacă o publici, va înceta.

Ce faci?

a). publici povestea, gândindu-te la vieţile nevinovate care-ţi vor mânji cu sânge mâinile, sperând totuşi că cineva va ajuta la prinderea făptaşului prin aflarea unor indicii din scrisoare?

b). nu publici pe motiv că nu negociezi cu teroriştii. Integritatea actului jurnalistic e mai presus de orice, chiar mai presus de vieţile omeneşti. Plus că orice act terorist implică autorităţile, ceea ce ar duce la o colaborare strânsă cu acestea, ceea ce ar duce implicit şi la spargerea limitei dintre media şi stat.

Eu ştiu cum s-a întâmplat până la urmă (da, şi ăsta e caz real, s-a întâmplat în America anului 1995). Îţi voi spune după ce primesc răspunsul tău!

Sunt curioasă cum ai proceda tu! Şi mai presus de toate, de ce ai proceda în acel fel?

Se dă următoarea afirmaţie:

“Societatea de masă este caracterizată ca una în care populaţia este o masă nediferenţiată, ruptă de rădăcinile ei comunitare, de tradiţie şi de moralitatea arhaică, incapabilă să aibă gusturi culturale elevate sau clarviziune politică; în consecinţă ea este supusă influenţelor afective sau stărilor de moment şi este uşor de manipulat de politicieni fără scrupule”. C.A. Rootes

În ce procent ne regăsim în descrierea lui Rootes? Am spus “ne” pentru că suntem totuşi o societate de masă, individual suntem cam pe nicăieri.